11,186 matches
-
mai complex decât o masă de oameni ale căror suflete nu fuseseră salvate. Zi de zi îi urmări cu mai multă atenție, văzu oameni care cărau tăvi cu pahare de ceai, cutii cu cărămizi, baloturi de bumbac, idoli din mucava, cadavre acoperite de flori și începu să se mire cât de plină era lumea aceea, plină de lucruri pe care nu le înțelegea. Andrew a fost fericit când ea și-a recăpătat puterile. S-a implicat în munca de la misiune cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îl întoarce, observă inițialele J.P.B. gravate pe o parte, ceea ce-l face să se simtă încă o dată vinovat, dar nu mai mult de o clipă. Portmoneul gol este lângă el. Bobby tocmai vrea să plece, simțindu-se nefiresc în preajma unui cadavru, dar ceva îl face să se oprească. Lângă piciorul lui, vede un mic suport pliant din piele pentru documente. În interior, este biletul de călătorie pe vapor spre Anglia, un pașaport pe numele Jonathan Pelchat Bridgeman și o foaie albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tradițional de tichie, cu calota în patru colțuri, de obicei din piele de antilopă, folosită în țările tropicale împotriva soarelui. Baie turcească. Termen folosit pentru a desemna o casă particulară în regiunea Rajastan, India. Rug din lemn folosit la arderea cadavrelor, ca parte a unui ritual funerar. Grăsime naturală deshidratată, utilizată în bucătăria indiană. Un tip de sandale, purtate îndeosebi în India. Ceai negru cu lapte, foarte aromat. Soția favorită a împăratului Shah-Jahan. În onoarea ei s-a construit celebrul monument
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
EL formei sale muritoare, corpului său înmormântat mâniei sale împotriva adversarilor. Poetul nu mai există: și-a sfârșit existența personală și euforică, dar sângele cald al dușmanilor săi, curgând pe pământ, va veni într-o zi să încălzească cu pasiune cadavrul său ... înghețat. Cât se poate Cum să intri în opera unui poet? Pentru a-l înțelege trebuie să-l surprinzi la nivelul artei pe care o exercită, să-l vezi amestecând, într-o frumoasă dezordine aparentă care nu este decât
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ne arăta respectul față de tatăl nostru e să cumpărăm un loc mai sus pe pantă, în zona însorită a cimitirului. Îi dau omului cincizeci de tael-i și îl rog să-l păzească pe tata de câinii sălbatici, care sapă după cadavre în căutare de mâncare. Bărbatul e atât de șocat de generozitatea mea, încât îi scapă pipa din gură. De la palatul imperial sosesc daruri împachetate în cutii uriașe, astfel că în toată casa n-ai loc să arunci un ac. Cutiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
după ajutor. Dacă sunt oamenii lui Su Shun care au venit să se asigure că sunt moartă? Dar dacă sunt oamenii prințului Kung? Cum poți atrage atenția cuiva asupra unui sac de iută care zace într-un șanț sub un cadavru? — Tung Chih! țip eu. O clipă mai târziu, un cuțit taie sacul și respir aerul proaspăt. Cel care ține cuțitul este un soldat în uniforma Gărzii Imperiale. Stă în fața mea împietrit de uimire. — Majestatea Voastră! Se aruncă la pământ. Îndepărtându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Urecheru. Veninoasă, directoarea tocmai mă acuza că am complotat cu dușmanul de clasă, fapt de care secretarul O.B. nu se miră, deoarece demult dînsul prevăzuse că sînt un reacționar care așteaptă pe americani. Ca ultimă chestiune, Fărocoastă ridică problema „cadavrelor de animale moarte” ce zac pe ulițele satului în timp ce, cu nepăsare, cadrele școlii trec pe lîngă ele. Era semnalul „momentului Mitică”, așa că și directoarea se potoli. Pe jumătate amorțiți, bărbații se ridicau din bănci dar cu aceștia Aneta Gărgăun mai
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și de siguranță, deși ar fi trebuit să fiu un pic neliniștit, căci bătrânul, meticulos În tot ceea ce făcea, Îmi povestise despre vizita făcută la Crematoriu - ținea să vadă exact ce urma să se Întâmple cu hoitul lui -, despre cum cadavrele, sub imensa putere a căldurii, păreau că se ridică În capul oaselor, cum le săreau ochii din găvane și limba din gură, cum exploda țeasta din pricina creierilor fierți... Mă sperie - și-ți mărturisesc asta abia acum când, chiar dacă vei simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nestăvilit de a sugruma visarea; căruțașii care nu și-au montat ochi de pisică pe codirle au fost amendați de către șeful de post care, a doua zi dimineața, fiind și venetic pe-aici, s-a trezit cu bătătura plină de cadavre de animale În stare incipientă sau mai avansată de putrefacție; În casa a doi bătrâni pensionari din Învățământ au Început să moară ceasurile; un nefericit conducător auto a negociat greșit curba În unghi drept din mijlocul satului, proptindu-se În fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
doi frați, care erau minori și orfani de tată. Lucrurile nu se opriseră, căci mocanii, pe Întuneric, descărcaseră arma În fața altcuiva, un om nevinovat care n-avea nici În clin, nici În mânecă cu ciorovăielile lor pe miriști mai bogate. Cadavrul fusese recunoscut ca aparținând lui Daie Gulu, țigan alb, vagabond cu mințile nu tocmai acasă, mâncător de copii neastâmpărați și nemuritor. La câteva săptămâni după Înmormântarea hoitului său ciuruit de alice, Daie Gulu se Întorsese În Satul cu Sfinți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu adevărat să se Întoarcă, Însă n-o mai găsiseră. Nici unuia dintre ei nu-i picară sub ochi ziarele județene care descriau pe larg moartea mustăciosului turc - pusă pe seama unor ucigași din rețeaua traficanților de bijuterii din aur -, al cărui cadavru fusese găsit, mutilat de animale, Într-o crescătorie de porci intrată În faliment. Printre hârțoagele pe care le răscoliseră cei ce anchetaseră dispariția lui Foiște și a lui Repetentu se găsise și o pagină - părea scrisă la beție - unde profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Acum vă voi arăta un lucru care nu va cădea și nici nu va arde, pentru veșnicie. Eu, al cincilea fiu al lui Shingen, Nobumori, am să v-arăt! Când soldații clanului Oda reușiră, în sfârșit, să urce, găsiră un cadavru cu pântecele despicat în formă de cruce. Capul, însă, nu mai era la locul lui. Apoi, o clipă mai târziu, cerul nopții de primăvară fu învăluit în coloane roșii și negre de flăcări și fum. La Castelul Nirasaki, în noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca iarba dintr-un cimitir. Glasurile nemulțumite fuseseră reduse la tăcere într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând de frică. Stând lângă cele cinci cadavre, cei cinci samurai îi priviră amenințători pe muncitori, cu săbiile înroșite de sânge încă în mâini. În cele din urmă, Kanbei strigă, cu toată ferocitatea: — Acești cinci oameni care v-au reprezentat - i-am chemat aici, am ascultat ceea ce au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
decât recent. Ruinele castelului de pe Muntele Usa, unde își găsise sfârșitul tatăl lui Mori Ranmaru, era, de asemenea, în apropiere, cum era și câmpul de luptă unde clanurile Asai și Asakura ținuseră piept clanului Oda, transformându-se în munți de cadavre. Cu gândul la acele ruine și bătălii trecute, se putea înțelege că frumusețea peisajului răsuna de vaietele stafiilor. Mitsuhide stătea ascultând sunetul ploilor de vară timpurie și amintindu-și. Între timp, Mitsuharu se afla într-o ceainărie mică, privind focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oamenii își încordau vederea, puteau desluși orașul Kyoto, abia vizibil în penumbra dinaintea zorilor. În spatele lor, însă, spre Oinosaka sau hotarul provinciei cu câmpii înverzite, Tamba, stelele licăreau atât de strălucitoare și limpezi, încât le-ai fi putut număra. Un cadavru! — Mai e și acolo unul. — Hei, și dincoace! Armata se apropia de periferia răsăriteană a capitalei. Cu excepția crângurilor și a colibelor cu acoperiș de stuf, nu se vedeau decât terenuri agricole acoperite de rouă, până se ajungea la pagoda Templului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
găseau, încercând să stăvilească potopul acelui râu năvalnic. Însă era totuna cu a încerca să sprijine un baraj spart cu mâinile goale. Neluând în seamă săbiile și lăncile apărătorilor, avangarda clanului Akechi se repezi cu iuțeală printre ei, călcând peste cadavrele oamenilor care se angajaseră în luptă și care erau scăldați în sângele abundent al inamicilor. Parcă pentru a spune că nu voiau decât să viziteze reședința Seniorului Nobunaga, alergară direct spre templul principal și casa de oaspeți. Acolo, însă, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Focul prea să se fi răspândit până sub acoperiș și interiorul templului trosnea. Chiar și părțile din piele și metal ale armurilor frigeau la atingere. Într-o clipă, singurele forme omenești care se mai vedeau nu mai fură decât fie cadavre, fie războinicii din clanul Akechi, și până și câțiva dintre aceștia fugiră afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dacă se hotăra să întreprindă o acțiune ca asta, o executa cu atâta grijă, încât să nu scape nici pasărea cerului. Prin urmare, era timpul să se hotărască. Aceste două gânduri se luptau între ele în mintea lui Nobunaga. Privind cadavrele slujitorilor care muriseră împreună în luptă, știa că și ultimele lui clipele erau aproape. Părăsind bătălia, se retrase într-o cameră și îl puse pe Ranmaru de pază la ușă, spunând: — Dacă-mi auzi glasul dinăuntru, poți înțelege că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prima oară, de mult timp, se vedea un cer albastru, cu nori albi. În lumina rară a soarelui, greierii păreau să fi amuțit. În locul lor, strigătele de luptă ale soldaților zguduiau tot muntele. Foarte repede, coastele muntelui se umplură cu cadavre însângerate, împrăștiate sau îngrămădite, unele peste altele. Într-un loc zăcea jalnic un mort, în timp ce alți doi-trei, căzuseră unii peste alții, în alt loc. Vederea leșurilor îi stimula pe războinici, iar soldații care pășeau peste trupurile neînsuflețite ale camarazilor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la fugă, în direcția lui Katsuie. — Aici ne luăm rămas bun, stăpâne! Aruncând aceste cuvinte de despărțire, generalii care fugeau cu Katsuie se desprinseră dintr-o dată de lângă el, își întoarseră caii și se repeziră în mijlocul lăncilor ascuțite ale urmăritorilor. Curând, cadavrele lor căzură la pământ. Menju Shosuke se întorsese și el și înfrunta năvala inamică, dar acum o luă, din nou, la fugă, după stăpânul său, strigându-l din urmă: — Stindardul de comandant... vă rog... dați-mi-l să-l port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Corpul de războinici care înregistrase o victorie atât de strălucită trăia acum ce trăise Hidetsugu, cu doar câteva momente în urmă. În întreaga armată a lui Hideyoshi, corpul de lăncieri al lui Hori Kyutaro era vestit pentru deosebita sa eficiență. Cadavrele oamenilor care fuseseră străpunși de vârfurile acelor lănci împiedicau acum caii comandanților ce încercau să fugă. Într-un târziu, generalii clanului Tokugawa reușiră să scape, agitându-și, în urmă săbiile, pe când fugeau de vârfurile lăncilor ce nu-i slăbeau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
clanul Tokugawa nu puteau fi mai puțini de cinci sute de oameni, dar soldații lui Kyutaro se împuținau și ei tot mai mult, pe când continuau urmărirea. Deși efectivul principal o luase mult înainte, doi oameni care încă mai respirau, printre cadavre, își încrucișară acum lăncile, după care le abandonară, fiind prea greoaie, și-și scoaseră săbiile. Încăierându-se, desprinzându-se apoi, cădeau, se ridicau iarăși și se băteau la nesfârșit, în propria lor luptă personală. În sfârșit, unul îi zbură celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acțiuni anti-tătărăști din istoria noastră. O oaste turco-tătară a fost spulberată pe 5 decembrie 1683 la Tilgrotin . Urmarea a fost uciderea a peste o sută de mii de tătari de ambele sexe, tot Bugeacul a fost dat pradă flăcărilor, iar cadavrele se întindeau pe o distanță de patru mile. Numeroși robi creștini au fost eliberați, în timp ce o mulțime de tătari au căzut la rândul lor în robie”<footnote Ion Nistor, op. cit., p. 134 footnote>. Expediția a fost în sfârșit învinsă de
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
cizmar și mai aducea câte un ban în casa... Acum au rămas pe drumuri... Și din când în când, își șterge cu dosul palmei ochii umflați și înroșiți în așteptare... Cât cinism!... Ce aștept?... Să fur din ghearele morții un cadavru și să-l redau lutului nesătul. Să-l fur din burta pârâului și din gura peștilor.Îmi amintesc de copiii care s-au înecat în pârâul de lângă satul meu, de lumânarea arzândă, care era pusă mereu într-o felie de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
am închis ochii și m-am rugat ca Luke să plece, să moară sau ceva de genul ăsta. Ajunsesem lângă el exact în aceeași poziție în care stătusem mai înainte la marginea patului. în timp ce zăceam țeapănă și neînduplecată ca un cadavru, Luke a început să mă mângâie, dându-mi la o parte părul de pe ceafă. Oripilată de îndrăzneala lui, aproape că nici nu mai respiram. Cum își permite? m-am gândit furioasă. Ei bine, n-ar fi trebuit să se aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]