7,569 matches
-
mă tot tulbura. Uneori mă trezeam cu senzația că, În timp ce dormeam, asupra mea fusese Îndreptat un reflector. Ca și cum corpul meu eteric conversase cu Îngerii undeva sus, aproape de tavan. Când deschideam ochii, aceștia dispăreau. Dar auzeam urmele dialogului, ecourile stinse ale clopotului de cristal. O informație esențială se ridica din adâncurile ființei mele. Informația respectivă Îmi stătea pe limbă și totuși nu ieșea la suprafață. Un lucru era sigur: totul avea, Într-un fel, legătură cu Obiectul. Stăteam trează și mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
capătul patului. Livia apucă iute de jos niște papuci. — Stai aici, zănaticule, c-ai să răcești dacă umbli așa desculț, îl suduie afectuos, în timp ce se căznește să-i vâre între degete bareta sandalelor de piele. Imediat ce Augustus smucește nervos șnurul clopotului, cubicularul se strecoară precum o umbră înăuntru. — Varsă-mi apă să-mi spăl gura, ochii și mâinile, îi poruncește scurt cezarul. La atât se reduce toaleta de dimineață. Abluțiuniule adevărate le va face după-amiaza, dar și pe acestea le reduce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se lasă atrasă de exerciții diferite. Își râcâie obrazul cu vârful unghiei. În pledoarie va fi nevoie și de o descriere din când în când. Nu numai istorică, ci poetică. Dă să se îndrepte spre perete, să tragă de șnurul clopotului. Se răzgândește. Revine înapoi lângă ladă. Să-și mai desfete o dată ochii cu cele cinci suluri de papirus. Gura i se destinde într-un surâs larg. Valorează însutit, nu înmiit, greutatea lor în aur. Trece cu degetele, apreciativ, peste armătură
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nerva n-o să-și mai amintească vorbele astea spuse la beție. Își simte gura amară. Caută din ochi o carafă cu apă, apoi renunță. E prea epuizat să-l cheme pe Lygdus. Simplul gest de a întinde mâna după cordonul clopotului i se pare extrem de anevoios. Găsește însă puterea să surâdă. Un nărod și Cocceius Nerva! Să-și mănânce ficații din cauza prostiilor îndrugate de un astrolog. Șarlatani patentați! Se răsucește alene pe o rână. Îl învăluie o toropeală plăcută. Închide mulțumit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
alegeri. Puterea unui magnat se măsoară după importanța și mărimea clientelei sale. Nici măcar împăratul nu-și permite să îndepărteze plângerile unuia, exigențele altuia, și salutările tuturor. Așa că nici el nu și poate terfeli reputația trândăvind în pat. Apucă de șnurul clopotului și trage cu putere. Pe loc, Seianus îndepărtează draperia suspendată prin inele și o leagă cu o panglică la mijloc. Pe locul de trecere lăsat în dreapta apare eunucul Lygdus. Unduindu-și mlădios șoldurile ca o femeie, își salută stăpânul și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
LUI ARON PUMNUL Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină, Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta; C-acuma din pleiada-ți arătoasă și senină Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, Se stinse-o dalbă stea! Metalica, vibrînda a clopotelor jale Vuiește în cadență și sună întristat; Căci ah! geniul mare al deșteptării tale Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale Și-n urmă-i ne-a lăsat! Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
azi în noi, mâni în ruină, Proști și genii, mic și mare, sunet, sufletul, lumină - Toate-s praf... Lumea-i cum este... și ca dânsa suntem noi. {EminescuOpI 37} MORTUA EST! Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce își moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii otar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vijeliei... Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele, De orașul care iese din pustiile de Jele; Din pământ și de sub mare s-aud sunete ce cresc. Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte; Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte; Sub nisipul din pustie cufundat e un popor, Ce cu-orașele-i deodată se trezește și se duce Sus în curțile din Memfis, unde-n săli
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vor fi-mpărțite, Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite, Vi s-a părea un înger cu părul blond și des. Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă, Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă Pentru acel de care norocul avu grijă; Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit. Și boale ce mizeria ș-averea nefirească Le nasc în oameni, toate cu-ncetul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc-batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare În ochii lor
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe de-asupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț când pe alt colț Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Și izvoarele îi seacă - Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii Mînca-i-ar inima cânii, Mînca-i-ar casa pustia Și neamul nemernicia! Ștefane, Măria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las-Arhimandritului Toată grija schitului, Lasă grija Sfinților În sama părinților, Clopotele să le tragă Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, Doar s-a-ndura Dumnezeu Ca să-ți mântui neamul tău! Tu te-nalță din mormânt Să te-aud din corn sunând Și Moldova adunând. De-i suna din corn odată Ai s-aduni
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
rămas din a vechimii zile, San-Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate: "Nu-nvie morții - e-n zadar, copile! " {EminescuOpI 203} SE BATE MIEZUL NOPȚII... Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă, Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi iee vamă. Pe cai bătute-adesea vrea moartea să mă poarte, S-asamăn între-olaltă vieață și cu moarte; Ci cumpăna gîndiri-mi și azi nu se mai schimbă, Căci între amândouă stă neclintita
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curând satul în vale-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește: Lăngă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voiu cât îmi ești dragă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
al parâmelor și al catargelor. Nu știau unde se aflau acum și nici nu le păsa. Galionul se legăna neîncetat, scârțâitul searbăd și istovit al parâmelor se auzea cât era ziua de lungă întrerupt când și când de bătăile de clopot care dădeau de știre orele. Chiar și cu ochii închiși aveau întruna senzația că sunt ridicați și lăsați în jos de o putere uriașă. Samuraiului îi era în același timp și greață, și rău și se simțea neputincios. În asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o ceată de balene. Era o după-amiază liniștită pe corabie. Toți japonezii, și cei din cabina solilor, și cei din cabina cea mare, dormeau duși somnul de după masă. Liniștea moleșitoare era întreruptă doar de scârțâitul regulat al parâmelor și de clopotul care bătea ora. Balene la orizont! strigă matelotul care era de cart pe catarg. Cei câțiva care abia auziseră strigătul lui îi treziră și pe ceilalți. Toată suflarea de pe vapor se înghesui pe punte. Câteva balene înaintau în larg în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
care îi sprijinise inima până atunci să se crape și în cele din urmă să se năruie așa cum se scurge nisipul. După ce balenele au dispărut din vedere, japonezii adunați pe punte începură să se întoarcă în cabina cea mare. Sună clopotul. Vremea odihnei de după masă trecuse deja, iar de acum și până seara îi așteptau câteva ore lungi și plicticoase. Haideți în cabina cea mare! îl invită Nishi pe samurai în timp ce coborau scara. Nu vreți să învățați spaniolă? Velasco apăru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fumurie, iar de pe punte, cât vezi cu ochii, totul împrejur apare împăienjenit, de parcă s-ar fi lăsat un văl peste mare. Marinarii și mateloții se mișcă pe punte, plutind ca niște stafii. De undeva se aude la fiecare două minute clopotul pe care-l bate marinarul de cart. În cala vasului e liniște și pace, dar din cauza ceții care pătrunde înăuntru pe scară, și cabina cea mare, și cabina solilor, și hainele, ca să nu mai vorbim de așternuturi, chiar și hârtia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
era același cu cel care îi dăduse din hainele sale lui Yozō. Pâcla nu se ridică nici după cinci, nici după șase zile. Jilave cum erau, pânzele, la fel ca și puntea, scoteau un miros urât de putreziciune, iar bătăile clopotului se auzeau la fiecare două minute printr-o perdea lăptoasă. Uneori, un soare ca o tipsie albă răzbătea prin negură, dar era îndată acoperit de următorul nor de ceață groasă. Când soarele pătrundea prin pâclă, marinarii spanioli își pregăteau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Nu se mai auzea nimic altceva în afară de sunetul valurilor ce se loveau de carenă. În lumina dimineții, cu o velă sfâșiată, San Juan Baptista plutea ca o stafie pe marea încă învolburată. Pe vas nu se vedea nici țipenie, iar clopotul era și el mut. Sleiți de puteri, marinarii și mateloții dormeau duși răspândiți pe ici, pe colo. Înainte de prânz, samuraiul își adună puterile rămase și se târî afară din cabina udă în căutarea lui Yozō și a celorlalți trei însoțitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
urmează poruncile Sale. În duminica Sfântului Mihail, treizeci și opt de japonezi au fost botezați de către starețul Guadalcázar în biserica mănăstirii Sfântul Francisc de aici, din Mexico. La ora zece, din clopotniță se răspândi în văzduhul azuriu răsunetul puternic al clopotului, iar oamenii se adunară să vadă ceremonia. Japonezii stăteau așezați pe două rânduri și țineau în fiecare mână câte o lumânare. Starețul, care stătea în fața lor, îi întreba: Crezi în Domnul nostru, în biserica Sa și în viața veșnică? Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
viața veșnică? Iar ei jurau cu glas tare: Cred. La auzul acestor jurăminte, mulțimea ce umplea biserica îl lăuda pe Domnul mulțumind pentru dragostea cu care îi binecuvântase pe acești străini. Unii îngenuncheară, alții începură să plângă. În clipa aceea, clopotul răsună din nou cu putere. Ca ajutor al starețului, m-am simțit și eu în adâncul sufletului copleșit de o înduioșare nespusă. Chiar dacă acești treizeci și opt de negustori japonezi primiseră botezul doar de dragul câștigului și al negoțului, fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
coborându-și și el glasul ca să nu-l audă Tanaka. Dar a aflat fără îndoială că suntem în Puebla. Am sentimentul că o să se arate iarăși. Se lăsă noaptea. O dată isprăvită cina, se întinseră în așternuturi ascultând dangătul prelung al clopotului care răsuna și aici, la fel ca în Mexico. Clopotul bătea necontenit în catedrala din piața mare a orașului, ridicată cu treisprezece ani în urmă. Ascultându-l, japonezii, obosiți după drumul prin deșert, căzură într-un somn adânc. După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Dar a aflat fără îndoială că suntem în Puebla. Am sentimentul că o să se arate iarăși. Se lăsă noaptea. O dată isprăvită cina, se întinseră în așternuturi ascultând dangătul prelung al clopotului care răsuna și aici, la fel ca în Mexico. Clopotul bătea necontenit în catedrala din piața mare a orașului, ridicată cu treisprezece ani în urmă. Ascultându-l, japonezii, obosiți după drumul prin deșert, căzură într-un somn adânc. După o vreme, se auziră pași pe coridor și Velasco veni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samurai și de fostul călugăr. E aproape? Satul Tecali? E lângă lacul de la marginea orașului. La fel ca prima dată, omul mângâia hainele samuraiului și ale lui Nishi și clipea din ochi de parcă și-ar fi adus aminte de ceva. Clopotul bisericii începu să bată. Era timpul pentru vecernie, dar pentru japonezi era de asemenea, semnalul pentru cină. Velasco le zisese să se întoarcă la auzul clopotului. Trebuie să ne întoarcem, le porunci Tanaka. Or să ne creadă neciopliți dacă întârziem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]