3,605 matches
-
și sanctuare. Această nostalgie religioasă oglindește de fapt dorința de a trăi într-un Cosmos pur și sfânt, așa cum era el la începutul începuturilor, când ieșea din mâinile Creatorului. Experiența Timpului sacru îi va permite omului religios să regăsească periodic Cosmosul așa cum era el in principio, în clipa mitică a Creației. Capitolul II Timpul sacru și miturile Durata profană și Timpul sacru Ca și spațiul, Timpul nu este nici omogen și nici continuu pentru omul religios. Există intervale de Timp sacru
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
s-a scurs un an". La populația yuki, "Anul" este desemnat de cuvintele "Pămînt" sau "Lume"; ca și iakuții, yuki spun, la trecerea anului, că "a trecut Pămîntul". Acești termeni arată legătura de ordin religios dintre Lume și Timpul cosmic. Cosmosul este văzut ca o unitate vie care se naște, se dezvoltă și se stinge în ultima zi a Anului, ca apoi să renască o dată cu Anul Nou. Vom vedea că această renaștere este de fapt o naștere, Cosmosul renăscând în fiecare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și Timpul cosmic. Cosmosul este văzut ca o unitate vie care se naște, se dezvoltă și se stinge în ultima zi a Anului, ca apoi să renască o dată cu Anul Nou. Vom vedea că această renaștere este de fapt o naștere, Cosmosul renăscând în fiecare An pentru că Timpul începe, cu fiecare An Nou, ab initio. Legătura cosmico-temporală este de ordin religios: Cosmosul poate fi omologat cu Timpul cosmic ("Anul"), pentru că este vorba în ambele cazuri de realități sacre, de creații divine. La
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zi a Anului, ca apoi să renască o dată cu Anul Nou. Vom vedea că această renaștere este de fapt o naștere, Cosmosul renăscând în fiecare An pentru că Timpul începe, cu fiecare An Nou, ab initio. Legătura cosmico-temporală este de ordin religios: Cosmosul poate fi omologat cu Timpul cosmic ("Anul"), pentru că este vorba în ambele cazuri de realități sacre, de creații divine. La unele populații nord-americane, această legătură cosmico-temporală este arătată de însăși structura edificiilor sacre. De vreme ce Templul este imaginea Lumii, el conține
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
douăsprezece luni ale Anului, iar candelabrul cu șaptezeci de brațe reprezenta decanii (adică împărțirea zodiacală a celor șapte planete în câte zece părți). Templul era o imago mundi: găsindu-se în "Centrul Lumii", la Ierusalim, el sanctifica nu numai întreg Cosmosul, ci și "viața" cosmică, adică Timpul. Primul care a explicat înrudirea etimologică dintre templum și tempus este Hermann Usener, care a interpretat cei doi termeni cu ajutorul noțiunii de intersectare ("Schneidung, Kreuzung")2. Cercetările ulterioare au adus precizări în legătură cu această descoperire
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
alte cuvinte, își regăsește cu fiecare început de an "sfințenia" originară, cu care se născuse din mâinile Creatorului. Acest simbolism este vădit în structura arhitectonică a sanctuarelor. Templul fiind locul sfânt prin excelență și totodată imaginea Lumii, el sanctifică întregul Cosmos și în același timp viața cosmică. Or, această viață cosmică era închipuită ca un soi de traiectorie circulară, identificîndu-se cu Anul. Anul era ca un cerc închis: avea un început și un sfârșit, dar și posibilitatea de a "renaște" în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
proprii diverselor categorii de făpturi care există pe lume. Altfel spus, pentru omul religios al culturilor arhaice, orice creație, orice existență începe în Timp: înainte ca un lucru să existe nu poate exista nici timpul acestui lucru. Înainte să apară Cosmosul nu exista timp cosmic. Înainte de apariția unei anumite specii vegetale, timpul de care ea are nevoie astăzi să crească, să rodească și să moară nu exista. Orice creație este deci imaginată ca având loc la începutul Timpului, in principio. Timpul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
țâșnește o dată cu prima apariție a unei noi categorii de realități existente. Mitul joacă, așadar, un rol atât de important pentru că arată cum anume și-a făcut apariția o realitate. Repetarea anuală a cosmogoniei Mitul cosmogonic arată cum s-a ivit Cosmosul. În Babilon, în timpul ceremoniei akîtu, care se desfășura în ultimele zile ale anului și în primele zile ale Anului Nou, era recitat solemn "Poemul Creației", Enuma elish. Această recitare rituală actualiza lupta dintre Marduk și monstrul marin Tiamat, care avusese
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
primele zile ale Anului Nou, era recitat solemn "Poemul Creației", Enuma elish. Această recitare rituală actualiza lupta dintre Marduk și monstrul marin Tiamat, care avusese loc ab origine și care pusese capăt Haosului prin victoria finală a zeului. Marduk făurise Cosmosul din trupul ciopârțit al lui Tiamat, iar pe om din sângele demonului Kingu, principalul aliat al lui Tiamat. Că această comemorare a Creației este într-adevăr o reactualizare a actului cosmogonic ne-o dovedesc atât ritualurile, cât și formulele rostite
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
printr-o confruntare între două grupuri de personaje; regăsim același ceremonial la hitiți, tot în cadrul scenariului dramatic prilejuit de Anul Nou, la egipteni și în ținutul Ras Shamra. Lupta dintre cele două grupuri de personaje repeta trecerea de la Haos la Cosmos, actualizând cosmogonia. Evenimentul mitic redevenea prezent. "Să-l învingă mereu pe Tiamat și să-i grăbească sfîrșitul!", striga conducătorul ceremonialului. Lupta, victoria și Creația aveau loc chiar în această clipă, hic et nunc. Deoarece Anul Nou este o reactualizare a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
omului. În ziua de Naurôz avea loc "înnoirea Creației", cum spunea istoricul arab Albîruni. Regele rostea: "Iată o nouă zi, dintr-o nouă lună a unui nou an: trebuie să înnoim ceea ce timpul a învechit." Timpul învechise ființa omenească, societatea, Cosmosul, și acest Timp distrugător era Timpul profan, durata propriu-zisă: trebuia abolit, pentru a reveni la momentul mitic în care lumea începuse să existe, scăldată într-un Timp "pur", "puternic" și sacru. Timpul profan scurs era abolit cu ajutorul riturilor care închipuiau
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
scăldată într-un Timp "pur", "puternic" și sacru. Timpul profan scurs era abolit cu ajutorul riturilor care închipuiau un fel de "sfîrșit al lumii". Stingerea focurilor, întoarcerea sufletelor morților, confuzia socială de tipul Saturnaliilor, licența erotică, orgiile și altele simbolizau întoarcerea Cosmosului în Haos. În ultima zi a anului, Universul se topea în Apele primordiale. Monstrul marin Tiamat, simbol al întunericului, al amorfului, al non-manifestatului, învia și devenea iarăși amenințător. Lumea care existase de-a lungul unui an întreg dispărea cu adevărat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
anului, Universul se topea în Apele primordiale. Monstrul marin Tiamat, simbol al întunericului, al amorfului, al non-manifestatului, învia și devenea iarăși amenințător. Lumea care existase de-a lungul unui an întreg dispărea cu adevărat. Deoarece Tiamat era din nou acolo, Cosmosul era anulat, iar Marduk era nevoit să-l creeze din nou, după ce-l înviase încă o dată pe Tiamat.4 Iată care era semnificația acestei întoarceri periodice a lumii într-o modalitate haotică: toate "păcatele" de peste an, tot ceea ce Timpul pângărise
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
societăților primitive nu refuză nicidecum să-și asume responsabilitatea unei existențe autentice. Dimpotrivă, după cum am văzut și cum vom mai avea prilejul să constatăm, el își asumă cu mult curaj responsabilități enorme, cum ar fi de pildă participarea la crearea Cosmosului, la crearea propriei lumi, asigurarea vieții plantelor și animalelor și altele. Este vorba însă de un alt fel de responsabilitate decât cele pe care le socotim ca fiind singurele autentice și valabile. Este o responsabilitate pe plan cosmic, spre deosebire de cele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cele de ordin moral, social sau istoric, singurele pe care le cunosc civilizațiile moderne. Din perspectiva existenței profane, omul nu-și recunoaște altă responsabilitate în afară de aceea față de sine însuși și față de societate. Pentru el, Universul nu alcătuiește de fapt un Cosmos, o unitate vie și articulată, ci este pur și simplu totalitatea rezervelor materiale și a energiilor fizice ale planetei, iar grija de căpetenie a omului modern este de a nu epuiza cumva resursele economice ale globului. Din punct de vedere
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sau între ceremoniile religioase, deci într-un răgaz de timp sacru. Lumea este întemeiată de fapt prin izbucnirea sacrului, istorisită de mit. Fiecare mit arată cum anume o realitate a ajuns să existe, fie că este vorba de realitatea totală, Cosmosul, ori de o parte a acesteia - o insulă, o specie vegetală, o instituție umană. Când se arată cum anume au ajuns lucrurile să existe, se oferă și o explicație a acestei existențe, precum și un răspuns, indirect, la o altă întrebare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
astfel de imitatio dei implică uneori, pentru primitivi, o mare responsabilitate. După cum am văzut, unele sacrificii sângeroase își găsesc justificarea într-un act divin primordial: in illo tempore, zeul a ucis monstrul marin și l-a sfârtecat pentru a crea Cosmosul. Omul repetă această jertfă sângeroasă, câteodată omenească, atunci când trebuie să întemeieze un sat, un templu ori o casă. Consecințele posibile ale unei imitatio dei reies destul de limpede din mitologiile sau ritualurile a numeroase popoare primitive. De pildă, după miturile paleocultivatorilor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ambele sexe sânt condamnate să-și asume destinul. Înainte de a încerca să judecăm canibalismul, trebuie să ne amintim că acesta se datorează Ființelor supranaturale, care l-au întemeiat însă pentru a le permite oamenilor să-și asume o responsabilitate în Cosmos, pentru a-i obliga să asigure continuitatea vieții vegetale. Responsabilitatea este așadar de natură religioasă. Este ceea ce afirmă canibalii din tribul uitoto: "Tradițiile noastre sânt mereu vii, chiar atunci când nu dansăm; dar facem ceea ce facem numai pentru a putea dansa
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cosmic al Anului, sanctificat de "lucrările zeilor". Și pentru că lucrarea divină cea mai măreață a fost Facerea Lumii, comemorarea cosmogoniei joacă un rol însemnat în multe religii. Anul Nou coincide cu ziua dintâi a Creației. Anul este dimensiunea temporală a Cosmosului. La trecerea anului, se spune: "A trecut Lumea." Orice An Nou înseamnă repetarea cosmogoniei, recrearea Lumii și totodată "crearea" Timpului, regenerarea lui printr-un "nou început". Mitul cosmogonic slujește deci drept model exemplar pentru orice "creație" sau "construcție" și este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
durată considerabilă a vieții lui Brahma nu ajunge însă să epuizeze Timpul, pentru că zeii nu sânt veșnici, iar creațiile și distrugerile cosmice continuă ad infinitum.15 Iată, așadar, ce înseamnă de fapt "eterna reîntoarcere", eterna repetare a ritmului fundamental al Cosmosului: distrugerea și recrearea sa periodică, adică "Anul-Cosmos" în concepția primitivă, golită însă de conținutul religios. Doctrina ciclurilor yuga a fost elaborată de către elitele intelectuale și, chiar dacă a devenit o doctrină panindiană, nu trebuie să ne imaginăm că latura sa înspăimîntătoare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
asimilat iluziei cosmice (maya), iar eterna reîntoarcere la existență însemna prelungirea la nesfârșit a suferinței și a sclaviei. Singura speranță a elitelor religioase și filozofice era ne-întoarcerea la existență, abolirea karmei sau, altfel spus, eliberarea definitivă (mokÑa), implicând transcendența Cosmosului.16 Și Grecia a cunoscut mitul eternei reîntoarceri, iar filozofii din epoca târzie au împins la limita extremă concepția Timpului circular. Cum spune atât de frumos H. Ch. Puech, "după vestita definiție platoniciană, timpul, care determină și măsoară revoluția sferelor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
au petrecut în Istorie; nu mai sânt fapte care s-au desfășurat la originea Timpului, "la începuturi" (și trebuie adăugat că Timpul începe din nou, pentru creștin, cu nașterea lui Cristos, pentru că întruparea întemeiază o stare nouă a omului în Cosmos). Așadar, Istoria se dovedește a fi o nouă dimensiune a prezenței Zeului în lume. Istoria redevine Istoria sfântă, așa cum fusese gândită, dar dintr-o perspectivă mitică, în religiile primitive și arhaice.19 Creștinismul ajunge la o teologie și nu la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o durată precară și evanescentă, la capătul căreia se află moartea. CAPITOLUL III SACRALITATEA NATURII ȘI RELIGIA COSMICĂ Natura nu este niciodată pentru omul religios exclusiv "naturală", ci încărcată cu o valoare religioasă. Nu este un lucru de mirare, de vreme ce Cosmosul este o creație divină: Lumea, fiind o lucrare a zeilor, rămâne mereu impregnată de sacralitate. Și nu este vorba doar de o sacralitate dată de către zei, ca de pildă aceea a unui loc ori a unui obiect consacrat de o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sacrului în însăși structura Lumii și a fenomenelor cosmice. Lumea se înfățișează astfel încît omul religios, contemplînd-o, descoperă numeroasele feluri de sacru, prin urmare de Ființă. Înainte de toate, Lumea există, este aici, are o structură, nefiind un Haos, ci un Cosmos, impunîndu-se așadar ca lucrare, creație a zeilor. Lucrarea divină își păstrează mereu transparența, dezvăluind în chip spontan numeroasele aspecte ale sacrului. Cerul înfățișează nemijlocit, în chip "natural", depărtarea infinită, transcendența zeului. Și Pământul este "transparent", înfățișîndu-se ca mamă și sursă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
dezvăluind în chip spontan numeroasele aspecte ale sacrului. Cerul înfățișează nemijlocit, în chip "natural", depărtarea infinită, transcendența zeului. Și Pământul este "transparent", înfățișîndu-se ca mamă și sursă universală de hrană. Ritmurile cosmice redau ordinea, armonia, permanența, fecunditatea. În întregul său, Cosmosul este un organism real, viu și sacru în același timp, dezvăluind modalitățile Ființei și ale sacralității. Ontofania se suprapune hierofaniei. Vom încerca să arătăm în acest capitol cum anume se înfățișează Lumea pentru omul religios, sau mai exact cum se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]