3,409 matches
-
a Munților Suhard. Bistrița Aurie, renumit rîu al Moldovei, prin frumusețea lui, primește din Suhard un număr de 20 de afluenți direcți, iar prin intermediul Dornei alți 14 afluenți, cei mai mulți colectați de Coșna. Datorită numeroșilor săi tributari, precum și constituției geologice predominant cristaline prin care curge, în condițiile unui climat cu precipitații abundente, înainte de confluența cu Dorna, Bistrița Aurie realizează aici un debit bogat (circa 12 mc/s). Un aport substanțial îi aduc afluenții care coboara din Suhard, cu scurgere permanentă și debite
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
vestic al unei catene ce se extinde spre est până în Asia Centrală, catena cu deformări în ciclurile orogenetice assyntic, caledonian, hercinic și alpin timpuriu. Datorită evenimentelor geologice îndelungate, în Podișul Dobrogei de Nord sunt patru compartimente structurale majore alcătuite din roci cristaline mezo și anchimetamorfice, roci magmatice intrusive și extrusive (granițe, diorite, sienite, riolite, bazalte) și roci sedimentare paleozoice și mezozoice. Dobrogea de Nord reprezintă un orogen intraplacă. Terenurile ce apar astăzi și-au început evoluția în ciclul orogenetic Precambrian (foarte probabil
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
Hg variind între maximă de 762 mm Hg în luna decembrie și minimă de 732 mm Hg în luna iulie. Din punct de vedere geologic, bazinul hidrografic al râului Cerna aparține masivului Poiana Ruscăi. Până în Hunedoara, este constituit din șisturi cristaline peste care s-au depus formațiuni terțiare și apoi cuaternare. De la Hunedoara spre Nord aprține neogenului depresiunii. În cuprinsul luncilor, pe depozite aluviale sau aluvio-proluviale, s-au format soluri aluviale, sub pajijti mezohidrofile, cu grosimi limitate la 20-30 cm. Cantitățile
Râul Cerna, Mureș () [Corola-website/Science/306339_a_307668]
-
păduri. Valea Cernei beneficiază de o varietate a resurselor de subsol și se prezintă cu un veritabil depozit de substanțe minerale utile, în special minereuri de fier, zinc, talc, marmură, dolomite și calcare. Din Masivul Poiana Ruscai fac parte șisturi cristaline mezometamorfice care sunt importante în zăcăminte de fier, găsindu-se că depozite lentiforme de siderită de lungimi și grosimi variabile, transformată în limonită în zona de oxidație. Câmpul cel mai important începe pe linia de la Hunedoara și se continuă pe
Râul Cerna, Mureș () [Corola-website/Science/306339_a_307668]
-
variabile, transformată în limonită în zona de oxidație. Câmpul cel mai important începe pe linia de la Hunedoara și se continuă pe linia Teliuc-Ghelari-Vadu Dobrii-Poiana lui Filimon. Zăcămintele din acest câmp sunt alcătuite, în special, de siderită legată genetic de calcare cristaline și șisturi clorito-sericitoase că minereu primar aflat în adâncime și din limonită, aflată mai la suprafță. O altă bogăție naturală a pământului o constituie dolomita de calitate superioară, ce reprezintă o varietate de calcar în care carbonatul de calciu este
Râul Cerna, Mureș () [Corola-website/Science/306339_a_307668]
-
În zonă există un relief muntos cu păduri . Altitudinile medii sunt sub 1.000 m, iar altitudinile cele mai mari sunt în Munții Semenic (Vârful Piatra Goznei) și Munții Almăjului (Vârful Svinecea Mare). sunt formați în mod predominant din șisturi cristaline la care se adaugă calcare, fliș și roci vulcanice. Arealele calcaroase au un relief carstic foarte reprezentativ: peșteri (Peștera Comarnic), chei (Cheile Minișului, Cheile Nerei, Cheile Carașului), cursuri subterane, izvoare carstice, văi seci. Pe fliș se dezvoltă forme de relief
Munții Banatului () [Corola-website/Science/305896_a_307225]
-
calcare, fliș și roci vulcanice. Arealele calcaroase au un relief carstic foarte reprezentativ: peșteri (Peștera Comarnic), chei (Cheile Minișului, Cheile Nerei, Cheile Carașului), cursuri subterane, izvoare carstice, văi seci. Pe fliș se dezvoltă forme de relief structural, iar pe șisturile cristaline s-au conservat formele de modelare ciclică (platformele de eroziune), mai reduse altitudinal decât în Carpații Meridionali. În partea de vest și nord, Munții Banatului sunt mărginiți de o bordură deluroasă formată din strate sedimentare friabile (depuneri submarine și litorale
Munții Banatului () [Corola-website/Science/305896_a_307225]
-
constituie Munții Semenicului, mai înalți, cu platforme largi pe culmi și văi adânci pe margini. Zona de izvoare ale Bârzavei, Nerei și Timișului a constituit o regiune cu vechi așezări permanente situate la altitudine. Spre deosebire de Munții Semenic, alcătuiți din șisturi cristaline, Munții Aninei, situați spre vest, în continuarea acestora, au o structură și petrografie foarte complicate, în care calcarele ocupă suprafețe importante și dau forme reprezentative. La sud de zona Semenic-Anina se dezvoltă, pe Valea Nerei, Depresiunea Almăjului (Bozovici), o depresiune
Munții Banatului () [Corola-website/Science/305896_a_307225]
-
neutroni. Metalul are o culoare alb-argintie și este mai electropozitiv decât aluminiul. Cei mai mulți compuși trivalenți ai curiului au o culoare gălbuie. Din punct de vedere chimic, curiul este asemănător cu gadoliniul, omologul său din seria lantanidelor, dar are o structură cristalină mai complexă. În corpul uman, curiul se acumulează în țesutul osos, radiația sa distrugând măduva și blocând producerea de globule roșii. Cantitatea maximă admisibilă de Cm în corpul uman este de 0,3 microcurie . Un mg de Cm se vinde
Curiu () [Corola-website/Science/305269_a_306598]
-
apa, și se oxidează în aer. Yterbiul are trei stări alotropice pe nume alpha, beta și gamma și al căror puncte de transformare sunt -13 °C și +795 °C. Forma beta se formează la temperatura camerei și are o structură cristalină cubică cu fețe centrate, în timp ce forma gamma (ce se formează la temperaturi înalte) are o structură cristalină cu volum centrat. În mod normal forma beta are o conductivitate electrică asemănătoare metalelor, dar devine un semiconductor când este expus la aprox.
Yterbiu () [Corola-website/Science/305267_a_306596]
-
și al căror puncte de transformare sunt -13 °C și +795 °C. Forma beta se formează la temperatura camerei și are o structură cristalină cubică cu fețe centrate, în timp ce forma gamma (ce se formează la temperaturi înalte) are o structură cristalină cu volum centrat. În mod normal forma beta are o conductivitate electrică asemănătoare metalelor, dar devine un semiconductor când este expus la aprox. 16,000 atm (1.6 GPa). Rezistivitatea electrică a yterbiului este de 10 ori mai mare la
Yterbiu () [Corola-website/Science/305267_a_306596]
-
cu hidrogen molecular, după reacția: Acesta este un compus solid, galben cu tente verzui, cu un punct de topire de 1920 °C și cu cristalele sub formă cubică cu fețe centrate. Încălzit la 1200 °C, BkO cubic își schimbă forma cristalină în monoclinică, care se reschimbă în hexagonală la 1750 °C; aceste tranziții sunt reversibile. Astfel de schimbări de compoziție sunt tipice pentru hexaoxizii actinidelor. Oxidul de berkeliu (II), BkO, a fost raportat ca un solid sfărâmicios de culoare gri ce
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
soluții, deși halogenurile tetravalente (ca BkF și CsBkCl) sunt cunoscute doar în formă solidă. Coordinarea atomilor de berkeliu în fluorura și în clorura sa trivalentă se face în forma trigonală prismatică, cu numărul de coordinare 9. În bromurile trivalente, forma cristalină este trigonală prismatică, cu numărul de coordinare 8, sau octaedrică, cu numărul 6 , iar în iodură forma cristalină este octaedrală. Fluorura de berkeliu (IV) (BkF) este un solid ionic galben-verzui ce cristalizează în sistemul de cristalizare monoclinic, și este izotopică
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
în fluorura și în clorura sa trivalentă se face în forma trigonală prismatică, cu numărul de coordinare 9. În bromurile trivalente, forma cristalină este trigonală prismatică, cu numărul de coordinare 8, sau octaedrică, cu numărul 6 , iar în iodură forma cristalină este octaedrală. Fluorura de berkeliu (IV) (BkF) este un solid ionic galben-verzui ce cristalizează în sistemul de cristalizare monoclinic, și este izotopică cu tetrafluorura de uraniu și cu fluorura de zirconiu. Fluorura de berkeliu (III) (BkF)este, de asemenea, un
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
este un solid ionic galben-verzui ce cristalizează în sistemul de cristalizare monoclinic, și este izotopică cu tetrafluorura de uraniu și cu fluorura de zirconiu. Fluorura de berkeliu (III) (BkF)este, de asemenea, un solid galben-verzui, dar care n-are structură cristalină. Cea mai stabilă fază la temperaturi mici are cristale ortorombice, substanța fiind izotopică cu fluorura de ytriu. Încălzită între 350 și 600 °C, aceasta își transformă cristalele în trigonale. Cantități vizibile de clorură de berkeliu (III) (BkCl) au fost cercetate
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
este 6, și una ortorombică, cu numărul de coordinare 8. Cea din urmă este mai puțin stabilă, transformându-se în faza terminală în timpul încălzirii la 350 °C. Un fenomen important al solizilor radioactivi a fost studiat în aceste două forme cristaline: structura unor probe de BkBr a fost probată cu ajutorul difracției cu raze X pentru o perioadă mai mare de trei ani, deci o mare parte din compus a convertit deja în californium-249. Nu a fost observată nicio schimbare în structură
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
prezintă fenomenul de fluorescență de culoare verde. Hidrurile de berkeliu sunt produse prin reacția metalului cu hidrogen gazos la o temperatură de aproximativ 250 °C. Acestea nu sunt stoichiometrice cu formula nominală BkH (0 < x < 1). Din punct de vedere cristalin, trihidrura de berkeliu are cristale hexagonale, iar bihidrura are cristale cubice. Alte câteva săruri de berkeliu sunt cunoscute, printre care se numără și oxisulfura de berkeliu (BkOS) și azotatul hidratat (), clorura (), sulfatul () și oxalatul de berkeliu (). Descompunerea termică la 600
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
Y, Y, Y, Y, și Y au timp de înjumătățire mai lungi decât nivelele lor de bază, deoarece acești izomeri se dezintegrează prin dezintegrare beta, și nu prin tranziție izomerică. Ytriul e un metal de tranziție moale, metalic-argintiu, lucios și cristalin din grupa a 3-a. Conform trăsăturilor elementelor din tabelul periodic, e mai puțin electronegativ decât predecesorul său în grupă, scandiul, și mai puțin electronegativ decât următorul membru al perioadei 5, zirconiul; în plus, are o electronegativitate comparabilă cu succesorul
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
atomilot de cupru, care cumva duce la supraconductibilitate. Teoria supraconductivității la temperaturi mici a fost bine înțeleasă încă de când teoria BCS a fost dezvoltată în 1957. E bazată pe o caracteristică stranie a interacțiunii între 2 electroni într-o rețea cristalină. Totuși, teoria BCS nu explică superonductivitatea la temperaturi mici, iar mecanismul ei precis e încă un mister. Ceea ce e cunoscut e faptul că, compoziția materialelor din oxid de cupru trebuie strict controlată pentru ca supraconductibilitatea să apară. Materialul creat era un
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
samariul are în mod normal structura trigonală (forma α). Supus încălzirii la 731 °C, simetria cristalelor de samariu se schimbă în hexagonală compactă; totuși, temperatura de tranziție depinde de puritatea metalului. Încălzirea la 922 ° C duce metalul într-o formă cristalină cubică cu fețe centrate. Încălzirea la 300 °C combinată cu comprimarea la 40 de kbari rezultă într-o structură hexagonală compactă cu două fețe. Aplicând o presiune mai mare de ordinul a sute sau mii de kilobari apare o serie
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
Samariul este unul dintre singurele lantanide care prezintă starea de oxidare +2. Ionii Sm sunt roșii-sângerii în soluție. Cel mai stabil oxid al samariului este sescvioxidul SmO. Ca mulți alți compuși ai samariului, oxidul se poate afla în câteva faze cristaline. Forma trigonală este obținută prin răcirea lentă după topire. Punctul de topire al SmO este oarecum ridicat și adesea nu poate fi atins doar prin încălzire directă, dar acest lucru este posibil cu ajutorul încălzirii prin inducție, printr-o bobină de
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
formează un monoxid, SmO. Acest compus lucios galben-auriu a fost obținut prin reducerea SmO cu samariul metalic la temperaturi ridicate de 1000 °C și presiune mai mari de 50 kbari; micșorarea presiunii rezultă într-o reacție incompletă. SmO are structura cristalină cubică. Samariul formează sulfura, seleniura și telurura trivalentă, însă și calcogenurile divalente SmS, SmSe și SmTe cu sistemul cristalin cubic sunt cunoscute. Aceștia sunt remarcabili prin abilitatea de a-și schimba starea de semiconductor în cea metalică atunci când se aplică
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
ridicate de 1000 °C și presiune mai mari de 50 kbari; micșorarea presiunii rezultă într-o reacție incompletă. SmO are structura cristalină cubică. Samariul formează sulfura, seleniura și telurura trivalentă, însă și calcogenurile divalente SmS, SmSe și SmTe cu sistemul cristalin cubic sunt cunoscute. Aceștia sunt remarcabili prin abilitatea de a-și schimba starea de semiconductor în cea metalică atunci când se aplică presiune asupra lor. Întrucât tranziția este continuă și apare la limita dintre 20 și 30 de kbari în cazul
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
este bruscă pentru SmS și apare doar la 6,5 kbari. Acest efect rezultă într-un schimb coloristic spectaculos pentru SmS de la negru la galben auriu dacă cristalele sau pojghița făcută este zgâriată sau lustruită. Tranziția nu schimbă rețeaua simetria cristalină, dar are loc o descreștere (de aproximativ 15%) în volumul cristalului. SmS prezintă histerezis, adică atunci când presiunea este eliberată până la 0,4 kbari, compusul revine la starea de semiconductor. Samariul formează sulfura, seleniura și telurura trivalentă, însă și calcogenurile divalente
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
aproximativ 15%) în volumul cristalului. SmS prezintă histerezis, adică atunci când presiunea este eliberată până la 0,4 kbari, compusul revine la starea de semiconductor. Samariul formează sulfura, seleniura și telurura trivalentă, însă și calcogenurile divalente SmS, SmSe și SmTe cu sistemul cristalin cubic sunt cunoscute. Aceștia sunt remarcabili prin abilitatea de a-și schimba starea de semiconductor în cea metalică atunci când se aplică presiune asupra lor. Întrucât tranziția este continuă și apare la limita dintre 20 și 30 de kbari în cazul
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]