5,030 matches
-
dar nu ajunge la revelație, la iluminare, pentru că nu reușește "să justifice Creația și cu atât mai puțin să o transfigureze" (Rosa del Conte). De reținut și portretul din final, care evidențiază contrastul dintre Dionis și Maria, "chipul unui tânăr demon lângă chipul unui înger, ce n-a cunoscut niciodată îndoiala". Exegeții au remarcat și ideea filosofică lumea ca teatru, în care oamenii interpretează roluri predestinate, cât și prezența cifrei șapte, cifră mistică, trimițând la facerea lumii. BIBLIOGRAFIE: Barbu, Constantin, Eminescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Dumbrava minunată (1926); O întâmplare ciudată (1929); Depărtări (1930); Măria-sa, Puiul Pădurii (1931); Nunta domniței Ruxanda (1932); Soarele în baltă sau aventurile șahului (1933); Paștile Blajinilor (1935); Ochi de urs; Valea Frumoasei (1938); Vechime (1940); Poveștile de la Bradu-Strâmb (1943); Demonul tinereții (1928); Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă (1929); Baltagul (1930); Creanga de aur (1933); Locul unde nu s-a întâmplat nimic (1933); Nopțile de Sânziene (1934); Frații Jderi (1935, 1936, 1942); Divanul persian (1940); Ostrovul lupilor (1941); Țara de dincolo de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
spiritul vieții sobre, al bărbăției și demnității, format la școala vânătorii și a armelor, "îndrăznea să încalece armăsarii cei mai temuți", știa rostul câinilor și al șoimului de vânătoare. Fire pasională, Ionuț "este fluture, flacără, schimbător ca un pui de demon", neliniștit, prietenos, curajos. După ce ucenicia lui Ionuț ia sfârșit, acesta primește misiuni importante, cu scopul de a aduce informații de peste Dunăre. Este un oștean curajos, credincios, are mobilitate și voință, o puternică forță morală, primește de la domnitor o moșie și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Răzeșul cu mustața tușinată, liderul informal al adunării de la Hanu Ancuței, ar fi putut istorisi o altă poveste, dar ar fi dereglat ritualul instituit. Finalul are semnificații profunde. Iapa cea slabă a comisului a nechezat în acel ceas "necurat", încât "demonul trecu în pustietățile apelor și codrilor, căci nu l-am mai simțit"; timpul real și cel al poveștii se contopesc. Ancuța este personajul feminin din Hanu Ancuței care "nu era han era cetate" și anula presiunea existenței dinafară. Hanul anula
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
se împotriveau, le lua viața. Într-o zi, oamenii sărmani s-au dus la moaștele Sfintei Paraschiva și "l-au pârât" pe Duca-Vodă, "scăldând racla cu lacrimi". După această jelanie, s-au tulburat stihiile, s-a așternut zăpadă mare, iar demonul adus de vânt l-a amenințat pe domnitor. Acesta a fugit cu ceva averi, dar a fost prădat de leși. Cu ultimii trei galbeni a cumpărat o sanie și-o iapă de la un țăran, și-a ajuns, obosit și flămând
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
mă chinuiam greu și zioa și nopatea“, povestește banul. Și în tot acest timp, Ilinca „să pedepsiia și să chinuia cu mine denpreună și zioa, și nopatea, nemâncată și fără de somn și fără de odihnă“. Viața pe trecută împreună i-a demon strat că ea este singura ființă care suferă cu adevărat alături de el și că numai ea va fi capabilă să se ocupe de sufletul lui după moarte: „că sunt încredințat că ia cât va fi cu viață mă va pomeni
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
alt discurs. Opoziția față de putere nu e sterilă dacă știe să respecte adevărul. Din contra, ea ține de nevoia înnoirii permanente a lumii. Căci "istoric, adică evolutiv uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură, ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor", spunea Pârvan, socotind și el că acțiunea critică face parte din Datoria vieții noastre. Nu e surprinzător deci că puterea îi tratează pe intelectuali cu atâta ostilitate și că în situații de criză
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de a nu fi fost acceptat, se întoarce împotriva obiectului adorației sale. În fond, spune autoarea citată, Cioran practică o literatura religioasă de înaltă clasa, ar fi greșit să-l scoatem din rândul marilor iluminați, doar că îl particularizează revoltă, "demonul din fruntea să", cum el însuși spune. Traseul spiritual al lui Cioran este al unui mistic, dar un mistic care refuză mântuirea, care-și alege un drum al lui, din dorința de a restabili contactul cu Dumnezeu. Vină lui Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
om de pericolul unei credințe "fără suport", el nu se bucură în ascuns de neputințele omului în fața divinității, nu este, cum se întreabă Patrice Bollon, "un héréthique, un diable". Richard Reschika surprinde 50 un Cioran care se detașează de arhetipul demonului: În capacitatea specifică a omului de a voi neapărat să facă, să schimbe ceva, Cioran nu vede decât stigmatul imperfecțiunii, prezența unui principiu demonic"51. Cioran îl bănuiește pe om, chiar și atunci când, aparent, face acte de bine, de intenții
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Ferește-mă, Doamne, de ură cea mare, de ură din care izvorăsc lumi (...). Scapă-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârșirea neagră sub care mor cerurile mele"55. "Eretic" Cioran, așa cum se întreabă Bollon?56 Că și demonul, el se hrănește dintr-o eternă "cârcoteală", ținta sa fiind mereu creatorul "acestei opere de mântuiala, omul". Cum de a suportat Dumnezeu atâtea invective? Trebuie să-l fi iubit pe acest fiu neascultător, pe acest "copil-problemă", spune Patrice Bollon. Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Sábato este Alejandra, cumul dintre realitate și fantezie, cum mărturisește scriitorul: "pe Alejandra nu am copiat-o din nici o femeie în special și din toate în general"10, dar Sábato este și adolescentul, și artistul, si intelectualul, si îngerul, si demonul, toate din sufletul lui apar. "Și Bruno, si Fernando Vidal, insă Bruno este produsul sentimentelor mele celor mai bune, iar din astea am mai puține."11 Acest aspect al bunătății ființei umane îl vor întruchipa personaje că Bruno Bassán și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lipsit de speranță de a-l atinge. Cioran acuză Divinitatea de iresponsabilitate în relația sa cu omul, care rămâne victima a indiferentei și "frivolității divine". Andrei Pleșu, citându-l pe Berdiaev, spune: "Cum poate fi lumea aceasta simultan coruptă de demon și impregnata de Dumnezeu? Berdiaev nu se sfiește să fie contradictoriu: o recunoaște fără ezitare, adăugând că orice conștiința religioasă (și el este o asemenea conștiința) e, prin esență, antinomica"21. Se poate spune că Cioran este o conștiință religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a fi primit o cultură superioară, am fost impresionat de mizeria vieții, ca Buddha în tinerețea-i, când a văzut boală, bătrânețea și moartea. De atunci, el se leapădă de dogmă iudaica a providenței și vede în lume opera unui demon care a chemat creaturile la viață pentru a se desfată cu spectacolul belelelor acestora"33. Pentru Sábato, apropierea de Dumnezeu înseamnă apropierea de oameni, iar iubirea și speranța sunt "parte din om, ca parte din dumnezeire". Copiii, tinerii întruchipează în
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Sábato nu a ascultat de sfaturile repetate de a nu ieși din tăcere, s-a încăpățânat să nu ia în seamă nici semnele prevestitoare că nu poate aduce nimic bun să spui ceva. Ba mai mult: a apelat la imperiul demonilor, ca să "înainteze în scris". Cu concursul lui Martín, al lui Pablo Castel, ba chiar și al diabolicului Fernando, care invocă spiritele că "domnul Sábato să avanseze în scrierea cărții"10, convinși că e vorba de o operă fundamentală în favoarea Binelui
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Sábato: Omul este prea contradictoriu și nesațul, el nu se conformează cu o culoare, un gen de muzică, un scriitor. De exemplu, dialectica zi / noapte este și dialectica fantastic / obișnuit, simbolic și rațional. Toți suntem în același timp sfinți și demoni, în funcție de moment și de cel pe care îl avem dinainte. Toți suntem miloși și indiferenți, atei și credincioși. Cel puțin așa știu din experiențele mele proprii și din nenumăratele mele contradicții"59. În fața acestor provocări, Cioran scrie ca sa-si panseze
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
urmare, literatura care-l descrie, care-l investighează, nu poate fi decât o literatura a situațiilor excepționale, dure în majoritatea cazurilor. Literatura serioasă reprezintă descrierea dualității tragicomice ce caracterizează ființă umană, acea tragicomedie ce provine din dublă să condiție de demon și înger. Grotesca, dar patetica dualitate care-l face să vorbească despre eternitate, când știm cu toții, amintește Sábato, că vom trăi până în jur de 70 de ani. Stupida, dar eroica dualitate care-l determina pe om să se preocupe de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a fantasticului, căci în lumea nocturnă, subterană, în care coboară Sábato cu personajele sale, determinismul și logica obiectivă nu mai sunt valabile, apărând o altă lume, privită din unghiul Ego-ului. O lume în care coexista bine și rău, înger și demon, de multe ori, în aceeași ființă umană regăsindu-se, paradoxal, cele două laturi antagonice. O ființă umană care trăiește cea mai profundă criză din existența să: a singurătății, a absurdului, a morții, a disperării, dar, în același timp, este omul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
șeful statului sau al universului"16. Cioran face parte dintre aceștia, alături de Eliade, Ionesco, Benjamin Fondane, Victor Brauner, care aveau să marcheze, mai tarziu, în diferite direcții, cultura Europei. Tinerețea este o perioadă de mare efervescenta spirituală; "eram că un demon", spune Cioran. "Perspectiva anarhica îmbrățișată de tânărul Cioran e strâns legată de respingerea atât a ideilor creștine de mântuire, cât și a corespondentului ei laic, ideea de progres" remarcă Michael Finkenthal 17. Cioran pleacă apoi în Germania, unde trăiește, alături de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
eliberarea mistica de păcat prin suferință și sentimentul de vinovăție universală rămân străine soteriologiei sabatiene, "păcat care nu duce la umilință și ispășire, ci la demnă, ba chiar mândră reacție catharctică a purtătorilor de absolut"84. Dostoievski se înalță în Demonii până la epopeea râului metafizic, Stavroghin e un personaj complex, care oscilează între tendințe extreme, fiindcă nu poate nici să creadă, nici să nu creadă în Dumnezeu. Dat fiind că nu se poate ierta, se condamnă el însuși. Sinuciderea e pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
seamă despre orbi" apar apoi în gură personajului Sabato în Abaddón. Cel mai bun exemplu este poate teoria să despre vis și separarea sufletului de corp în timpul somnului, expusă de Fernando în Dare de seamă. Alt exemplu este teoria asupra demonilor și dominarea pământului de către aceștia, prezentată de Fernando în capitolul III și apoi reluată de Sabato. O caracteristică importantă a acestor două personaje este fobia lor pentru șobolani, lilieci, șerpi, broaște și alte animale cu sânge rece, preocuparea lor pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
tristei noastre umanități trebuie să capete aspectul Iadului; imaginația omului nu este însă un Catharsis, ale cărui caverne să poată fi explorate fără riscuri... Din nefericire, fioroasele legiuni de spaime sepulcrale nu pot fi considerate ca simple imaginații. Întocmai ca demonii în tovărășia cărora Afrasiab a călătorit de-a lungul fluviului Oxus, ele trebuie să doarmă, sau să ne devore trebuie lăsate să doarmă, sau altfel pierim"387. Este și cazul lui Blecher. Dorința eului narator de a evada din sine
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
narațiuni ale sale, Omul mulțimii, imposibilitatea protagonistului de a fi ca ceilalți oameni, în ciuda dorinței evidente a acestuia de a se alătura umanității și realității din care aparent face parte. De altfel, aceeași idee este enunțată de Poe și în Demonul perversității: Acest bătrân, am zis într-un târziu, este întruchiparea și esența celei mai cumplite crime. El refuză să fie singur. El este omul mulțimii. În zadar îl urmăresc, căci nu voi mai afla nimic despre el sau despre faptele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lor. Aceste definiții și constatări prealabile se află în acord perfect cu simbolismul mitologiilor. Divinitățile mitice reprezintă forțele armonizante ale supraconștiinței. Forțele subconștientului care distrug armonia și deformările "monstruoase" ale psihopatiilor, consecințe ale rătăcirilor spiritului, sînt simbolizate de monștrii și demonii cu care eroii (simboluri ale omului esențial combativ) ar trebui să lupte. Cea mai mare parte a eroilor mitici, insuficient ajutați de divinități (insuficient înarmați de forțele supraconștiente), pier în lupta împotriva tentațiilor subconștiente, ceea ce reprezintă simbolic veridicitatea situației reale
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
introspecția trebuie să fie în concordanță cu supraconștiința pentru a putea chiar opune falselor valorificări subconștiente valorile pozitive, îmbucurătoare și armonioase ale supracon-științei etice (este cea ce preștiința mitică reprezintă prin luptele simbolic purtate "cu ajutorul divinităților împotriva monștrilor și a demonilor"). Orice om practică involuntar cînd introspecția morbidă, cînd pacea clarificatoare. E greu să le distingem net fără spijinul unei științe a motivelor și al unui terapeut înarmat cu șiința aceasta. Utilizată în scopuri purificatoare și zilnic, introspecția lucidă anulează amestecul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
la care este expusă natura umană, cauza esențială a pervertirii, vanitatea este personificată de Satan, "prințul răului", prezentat sub forma șarpelui. El este spiritul sub forma sa negativă, spiritul căzut, "îngerul decăzut" din pricina propriei lui vanități vinovate: vanitatea spiritului uman (demonul ispitei) care a vrut și continuă să vrea să elimine principiul suprem al vieții, spaima sacră față de mister. Conform mitului Genezei, forța motivantă a vanității este cauza esențială a tuturor eșecurilor: spiritul decăzut. Ipostaziat în idol (vrînd să se substituie
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]