3,349 matches
-
respectat așa cum este, cu credințele, culoarea sa, vârsta, corpul, starea civilă proprie, cu calitățile și defectele proprii, care trebuie tratat ca un scop în sine și nu ca un instrument. A nu recunoaște că cineva e demn înseamnă a-l disprețui, adică a-l considera "nedemn" de stimă, de considerație. Dorim să cităm două exemple în care libertatea de expresie conduce la lezarea demnității persoanelor. Toți suntem în fiecare zi martori la folosirea corpului feminin în publicitate. Reclame pentru mașini sau
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
lui Caragiale surprind un fenomen de tranziție, și anume formarea conștiinței politice în rândul micii burghezii. Ele lovesc mai sus de individ, în alcătuirea socială, și nu trădează nici o urmă de mizantropie, Caragiale nu își urăște semenii și nu îi disprețuiește. Prin firea sa sociabilă, are nenumărați prieteni. Îi place să stea de vorbă cu oameni simpli, cu necunoscuți, descoperind la aceștia mai mult bun-simț și o formulare mai sugestivă decât la atâția pretinși intelectuali. Mai mult, o altă latură a
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
are decît să se lase în voia planului urzit de Mathilde de la Mole. Refuzînd cu obstinație orice ajutor, indiferent de unde ar veni, "înflăcărat de ideea datoriei", iată ce spune la tribunal, în ultima zi a procesului. "Groaza de a fi disprețuit, pe care credeam că voi putea s-o înfrunt în clipa morții, mă face să iau cuvîntul. Domnilor, n-am cinstea să aparțin clasei domniilor-vostre, domniile-voastre văd în mine un țăran care s-a răzvrătit împotriva soartei lui josnice. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
se pleacă și-și pune singur gîtul în laț: putînd să aleagă între a fi supus și a fi liber, el renunță la libertate și alege jugul, consimte la propria înlănțuire sau chiar o urmărește (...). Am impresia că dacă oamenii disprețuiesc ceva, aceea e doar libertatea, din moment ce dacă ar dori-o, ar avea-o: de parcă, fiind prea ușor de cucerit, ar refuza să o cucerească.". La ce bun această "servitute voluntară", se întreabă indignat Etienne de La Boétie52. "Ce viciu implacabil a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ale generației anilor ’70: singurătatea colectivă, limbajul secret al muzicii „tinere”, subversivitatea adolescenței, drama lipsei de ideal etc. Scriitor citadin prin natură și cultură, descendent, cum îi place să spună, dintr-o familie de ofițeri patrioți, Petru Popescu n-a disprețuit, de la primele cărți, succesul, ci l-a căutat cu lumânarea. L-a avut, pe merit, căci, fără a face concesii gustului comun, a găsit căile de comunicare cu un public relativ larg, care i-a cumpărat cărțile. C. STĂNESCU SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
oh! Dulce mănie! Auzi ce i-a dat prin gănd unui vierme de muritor! Să vrea ambele lumi! Grandios proiect. Asta mă face să îi doresc, partea lor de ură și dorința pătimașă și lacomă. Iar pe mine să îi disprețuiesc, abia le aștept sfărșitul total! Încă nu, încă nu și Roșul începu să rădă cu o putere ce sperie norii albaștri. Imediat lacrimile lor trimiseră o ploaie rece pe Pămănt. Aici sus: Gavriel privi uimit la musafirii neașteptați. Nu putu
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
batjocoritoare, declarativă, dialogată, epică, directă, alegorică, nervoasă și enervată. Sarcasmul vizează în special două categorii de fenomene: manipularea individului în unele din societățile moderne, distrugerea personalității, domesticirea, îndobitocirea; și rolul poetului, cu lupta lui, adesea disperată, contra celor care-l disprețuiesc sau ucid. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Mic tratat de glorie, București, 1973; Cântec de trecut Akheronul, București, 1975; Martori oculari (în colaborare cu Eugen Seceleanu), Iași, 1976; O zi în natură, București, 1977; Uneori, plutirea, București, 1977; Biografia debuturilor, Iași, 1978
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
contribuție la cunoașterea lumii mergea mână în mână cu prețuirea pentru acele realizări ale geniului filozofic în care vedea expresii a ceea ce este „mai înalt“. Prietenului său Drury îi spunea în anii mai târzii: „Să nu credeți cumva că eu disprețuiesc metafizica. Unele dintre marile sisteme filozofice ale trecutului aparțin, după părerea mea, celor mai nobile înfăptuiri ale spiritului omenesc.“73 Nu se poate sublinia îndeajuns că prin calificarea unor teorii drept „nonsensuri“ nu era contestată însemnătatea și valoarea lor. Când
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fost văzute drept tot atâtea expresii ale unei atitudini potrivnice cultivării filozofiei în genere. În „Prefața“ primei ediții a Criticii rațiunii pure, Kant va da expresie acestei stări de spirit, caracterizându-i pe sceptici drept „un soi de nomazi care disprețuiesc orice cultivare statornică a pământuluiă“2. Cu greu s-ar putea contesta totuși că avertismentele scepticilor au contribuit sau puteau să contribuie la temperarea încrederii euforice a filozofilor în mijloacele pe care le foloseau pentru a ridica atât de ambițioasele
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
În Trepte istorice, observînd atrocitățile partidelor de stînga și a celor de dreapta sub dictaturile roșii și brune, ne propune un adevăr cît un aforism: "Mulțimile trăiesc de azi pe mîine, se bucură, cît se poate, de favorurile momentului și disprețuiesc, fără pic de spirit creștin, necazurile și păcatele vecinului. Este fără îndoială firesc și sănătos să te bucuri de pace, cu toate bunurile pe care ți le hărăzește, o dată cu dînsa și în clipa de față, norocul. Dar nu-i frumos
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pun, când le ajunge cuțitul la os, și mâna pe par. 7 octombrie 2009 În plin sezon de ales președinți, scriitorii din această parte a țării își fac astăzi mâna, deocamdată, cu alegerea șefului regional al acestei bresle, iubită și disprețuită în egală măsură. Poeții blajini se transformă în fiare electorale, poetesele devin, cu bucurie, majorete persuasive, criticii se visează strategi, iar prozatorii își freacă mâinile cu speranța că vor avea material suficient pentru a plăsmui personaje de roman. Găștile literare
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
culorii și vieții. Un tip pe care Îl chema Cézanne a fost primul care a văzut asta. - Nu-l cunosc pe Cézanne ăla. - N-are nici o importanță. Vorbesc despre pictori. Oameni pe care eu Îi ignoram pe vremuri, ori Îi disprețuiam, și pe care, cu vremea, am ajuns să-i Înțeleg. - Pictori vestiți? - Maeștri vechi și moderni. Se numeau Piero della Francesca, Paolo Uccello, ca și Picasso, Braque, Gris, Boccioni, Chagall, Léger... - A, desigur, Picasso. Markovic s-a apropiat ceva mai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
urme În formă de stea jalonau șoseaua. Sârbul căzuse pe spate: cu hainele ferfenițite de schije, acoperit de praful cenușiu care Îi ascundea ochii mijiți și gura căscată, era cu buzunarele Întoarse pe dos și fără ghete. Alături de el, obiectele disprețuite de jefuitori: o cască din oțel verde cu stea roșie, un portofel deschis, câteva acte răspândite pe jos, o legătură de chei, un pix cu pastă, o batistă mototolită. Apropiindu-se de cadavru, Faulques luase În considerare posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
autoanalize (deși, firește, Drieu detesta psihanaliza, creație a evreului Freud!), decât al unui plan de acțiune. Scriitorul e un perpetuu revoltat Împotriva proastei așezări a lucrurilor În lume, un neadaptat la arta meschină a supraviețuirii cu orice preț. Francezul e disprețuit tocmai În numele Înaltului prestigiu pe care, În ochii lui Drieu, acesta ar trebui să-l aibă. În schimb, capricios și insensibil la marele său rol istoric, el nu e decât cutia de rezonanță a unui destin pitic: Francezul, așa cum l-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ci unei rase. Antrenat Într-un vertij al negării, Drieu nu ocolește nici blasfemia și nici blestemul păgân: Ei bine, În această zi În care Hitler eșuează, după Napoleon, Cezar și Alexandru (mort la bordel), țin să spun că-l disprețuiesc pe Isus, ceea ce e mai bine decât a-l urî. Această umanitate nu mai e la Înălțimea neantului. Căzut dincolo de orice limită a rezonabilului, el mai face mărturisirea Înfricoșătoare că numai frumusețea morții Îl poate răscumpăra pentru urâțenia felului În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Am uneori poftă să mă sinucid pe loc. Parisul e atât de posomorât și atât de mort, oamenii niște muribunzi năuciți”. Pe acest fundal, sinuciderea poate fi și o reglare de conturi, despărțirea orgolioasă de niște oameni pe care-i disprețuiește profund. Va trebui, prin urmare, să moară spectaculos (avec éclat!), pentru a atrage atenția asupra răzbunării sale. În această mistică suicidară, fiecare element al scenariului Își are importanța proprie. La cincizeci de ani, Înaintea ultimei treimi a vieții, ieșirea dincolo
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
13). Nu este întâmplător faptul că rugăciunea neîntreruptă a monahilor și a creștinilor din Orient - «Doamne Isuse, ai milă de mine» - apare în contextul unei anume parabole: «A spus această parabolă unora care se credeau în sine drepți și-i disprețuiau pe alții» (Lc 18,9). Se cuvine să amintim că, nu de puține ori, consacrații și, în mod special, monahii sunt moștenitorii spirituali ai fariseilor și ai esenienilor, care erau prețuiți, dar erau și puși la punct de vorbele și
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
irealism și iluzionism integral, dar totodată și explicația unui anume amoralism, care oferă credem încă o cheie a multor atitudini. Disprețul pentru oamenii politici și istoria politică este desăvârșit. Pe aceasta din urmă, Constantin Noica pur și simplu scuipă. O disprețuiește total. O desconsideră. Nu-i recunoaște realitatea. Nu poate deci citi cartea lui Orwell, 1984, care nu-l interesează, deoarece este despre... neființă, despre ce nu este 13. Nu se discută, într-adevăr, acolo, despre esențe, idei, realități ultime, absolute
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
aceste dovezi. Procedăm, în ce ne privește, doar printr-un expedient total nedorit și în disperare de cauză. Dacă prestigiul criticii românești, de tip teoretic, de idei, este atât de mic, aceasta se datorește și faptului că impresionismul dominant a disprețuit, bagatelizat, negat radical orice altă orientare și cu atât mai mult teoria literară. Iar sucursalele sale din străinătate au făcut totul ca să oculteze astfel de apariții. Chiar și faptul că acest ansamblu de lucrări a fost conceput și a fost
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
minciunile propagandistice debitate cu cinism, în plină impostură a fidelității ideologice și partinice, au lăsat urme adânci în conștiința acestui scriitor sub vremi. Până la urmă, nici nu mai știm bine dacă trebuie să-l înfierezi, să-l detești, să-l disprețuiești sau doar să-l înțelegi. în spiritul lui Spinoza, să spunem: Nu râde, nu plânge, nu lăuda, nu condamna, ci înțelege. Celebritatea unui citat poate salva totuși o abjecție? Complexitatea situațiilor este, în orice caz, atât de mare, încât singura
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în ciuda grupărilor culturale destul de prolifice, precum Iconarul. Replica bucovinenilor a survenit în același cotidian, înfierând literatura decadentă a capitalei și accentuând asupra sobrietății ce caracterizează spiritul și creația moldovenească: Adevărata literatură bucovineană va rămânea tot sobră, moldovenește de sobră, va disprețui surlele și își va urma drumul departe de tămâile Capșei și de cele crăinicești"46. Dacă localismul vizează promovarea localului în scopuri, până la urmă, integratoare, pentru Bucovina, acest fenomen a fost secondat uneori de ideea de regionalism, de descentralizare care
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
mari gogomani) și, în „Convorbiri critice”, cu fabule inspirate de răscoalele țărănești din 1907. Cu tot elogiul pe care, în 1909, îl face implicării politice a omului de condei, C. nu are vocație în acest domeniu. E adevărat și că disprețuia prea mult politicianismul pentru a se înregimenta în vreun partid. Natură capricioasă, el semnează când la „Timpul”, ziar conservator, când la „Voința națională”, organ liberal, dar și la „Constituționalul” junimist, la „Gazeta poporului”, foaie liberală, și iarăși la un ziar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
colaborat la „Insula” și „Cuvântul”. B., un bonom, un epicureu, a rămas multă vreme oarecum ignorat de istoria literară. În 1918 tipărise două broșuri: Glossa spiritului cărturăresc. Încercare antiintelectualistă - în care, printre altele, exprima astfel de crezuri: „Suntem impetuoși, năvalnici. Disprețuim pe molatici, pe îndoielnici și pe obosiți”; „O voință mare și puternică și o mare speranță”; „Drepturile noastre le cucerim”; „Convingem prin GEST, nu numai prin raționament”; „Ne ferim de cărturarii pedanți. Sunt totdeauna sterili și totdeauna fățarnici” - și Ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]
-
autobiografice insolite, deconstruindu-le de fapt în raport cu imaginea tradițională pe care ne-o facem des pre ele și redîndu-le sub formă de puzzle. Cumva în felul lui Julio Cortazar, sau al lui Jean Genet, el compune un soi de șotron textual, disprețuind succesiunea cronologică a faptelor, sărind de la una la alta, în voia asocierilor fanteziste de idei sau chiar de sonorități. Cele două cărți se deschid cu secvențe dramatice: moartea tatălui, în Simfonia, moartea mamei, în Culorile ; ambele texte se încheie cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de Céline, în care verva antisemită a marelui scriitor francez e deja prezentă ("A propos de L'Eglise de Céline", Le Cahier Bleu, 22 noiembrie 1933). Asemenea lui Șestov, care se străduia să frîngă ancorele rațiunii, Benjamin Fondane / B. Fundoianu disprețuia răspunsurile și era aproape imposibil să-l urmezi pînă în cele mai adînci ascuzișuri ale sale, acolo unde nu mai existau certitudini, nici cunoaștere, doar trăirea subiectului gînditor. Existențialismul său, ca și cel al maestrului său, semăna prea puțin cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]