4,787 matches
-
lângă ea, îi luă în brațe trupul inert, pe care i-l știa atât de bine, și o sărută ușor pe gât, într-un gest tăcut de recunoștință. Atâta timp cât era inert și adormit, acel trup bine cunoscut era măcar ceva familiar de care se putea anina. Se trezi târziu, înspre prânz. Anda nu mai era lângă el. Afară ploua vârtos, ca într-o zi de toamnă. Se duse la hotel, unde tră sese și Bobo. Bobo nu voise să stea în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
raioane, zâmbindu-le vag și îndepărtat vânzătoarelor care se grăbeau să o salute și trecând mai departe, și mai departe... La raionul de pantofi se trezi însă că este interpelată grosolan de vânzătoare. — Clara! Clara Martin! strigă vânzătoarea, voioasă și familiară. Nu mă recunoști? Sunt Leni! Am fost colege de liceu! Doamna Ionescu se opri locului, stânjenită de vociferarea stri dentă care-i scrijelise auzul. Apoi își recompuse mina; îi zâmbi larg vânzătoarei joviale și o sărută pe obraji, pentru a
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
subită și nu avea nici un chef de conversație. Voia să fie lăsată în pace și să vadă tablourile. Se ridică în picioare și se apropie de peretele din față. Chipurile încadrate de rame simple, subțiri, aproape invizibile, îi păreau vag familiare, în mod cu totul straniu. Și, în ciuda faptului că erau desenate neconvențional, deformând întru câtva realitatea, îi păreau foarte reale și foarte vii, ca și cum respirau tăcut la unison cu ea, în aceeași încăpere. Dădu încruntată înconjurul sălii și se întoarse
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cravată bleumarin. Nu îl cunoștea. Ce voia de la ea? Oare de ce erau toți din jurul ei atât de pisălogi în ultima vreme? — Mda, răspunse ea, indecisă. Nu știu dacă e corect spus că-mi plac. Mai degrabă mă intrigă. îmi par familiare... Mai ales acesta... — Așa este, îi dădu dreptate tânărul, cu un surâs profe sional. Domnul Robert Scarlat este recunoscut în lumea artei pentru stilul său incomod, incitant și totuși aparent familiar. Clara Ionescu păli brusc și simți că i se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ori care-i secretul, dar n-au vrut în ruptul capului să-mi spună. Ce zici, te încumeți? Clara îi întoarse zâmbetul în aceeași secundă în care o izbi un gând ivit din senin. De ce îi părea scena atât de familiară? Se căzni să scotocească în minte după o amintire care părea să-i dea târcoale, însă fără nici un folos. Oricum, numai la mâncare nu-i stătea ei gândul. Comandă, totuși, o salată. Câteva secunde se priviră în tăcere, parcă neștiind
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ea atingându-i părelnic brațul. Mergea cu poalele paltonului lung și negru fluturându-i pe lângă corp și se mișca atât de ușor, de parcă tălpile îi pășeau prin aer. Clara se ridică de pe scaun și o porni somnambulic pe urmele siluetei familiare. Mergea pe coridor, printre oameni adormiți, cu ochii aninați de si lueta subțire, iar coridorul parcă nu se mai termina. Când își aruncă privirea mirată împrejur, văzu că urca pe o potecă jilavă de munte. Crengile copacilor o loveau înțepător
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a avea, simplele denumiri și obiectele de care ele sunt legate se perimează foarte repede. Există o nevoie sau un Îndemn constant de a căuta noi obiecte și denumiri - În contextul naturii, noi specii și experiențe. Cele cotidiene, atât de familiare, nu ne mai spun nimic, așa că din cunoscute devin necunoscute. Și asta se Întâmplă nu numai În natura non-umană; numai proștii pot crede că atitudinea noastră față de semeni este diferită de atitudinea noastră față de viața „inferioară“ de pe această planetă. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
fiu atras de teoriile Zen despre estetică și ce Înseamnă a „vedea“: despre cum să privești dincolo de nume la lucrurile-În-sine. Nu-mi mai băteam capul să identific specii care mi se păreau noi, ci mă concentram din ce În ce mai mult asupra naturii familiare, cotidiene din jurul meu, unde locuiam atunci. Pentru un scriitor Însă, a trăi fără denumiri este imposibil, ba chiar o mare tâmpenie; iar pentru un vestic cel puțin, este aproape același lucru cu a trăi fără explicații sau speculații cu privire la cauzalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și castele fermecate, Însă cred că noi n-am renunțat decât aparent la rețeta fundamentală (primejdia, erotismul, căutarea) descoperită pentru prima dată de acei scriitori medievali timpurii. N-am făcut altceva decât să schimbăm decorul oferit de copaci cu mai familiara pădure din cărămidă și beton a orașului și metropolei. M-au mișcat Întotdeauna anumite juxtapuneri de copaci și clădiri, mai ales În inima metropolelor, și poate În chipul cel mai izbitor În New York: priveliștea acelor ziduri de frunze, literale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
unui aborigen din alte timpuri... Pe măsură ce se apropia de el, Profesorul observă că Vânătorul înainta fără a fi precedat de cercurile nevăzute ale înfricoșării celor din cale. Fața-i, cu toate că era boită în diverse și războinice sulimanuri, degaja o expresie familiară, iar căutătura-i arăta o neprefăcută blândețe. Omul cu ochelari demodați, cu plete fâlfâind la întâmplare și cu trenciul albineț îl contemplă, pipăindu-și, gânditor, zgârietura roșie și usturătoare de pe obrazul drept și, amintindu-și cu efort câteva expresii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
al oglinzii de Murano se învioră și el, stârnind luarea-i aminte, care i se deplasă spre contururile ce zămisleau din străfundurile proiecției ei limpezi. Prin claritatea cleștarului de Murano, fără penaj și fără deghizament de vopseluri, se zări căutătura familiară, ghidușă, triumfătoare a Vânătorului O'Piatră. Simți cum îi urcă în inimă insuflarea fraternității, dar numai o fracțiune de timp. Instantaneu, îndărătul Vânătorului, desluși conturul acela: un cap cioplit în unghiuri dificile, ca la statuile de piatră din Insula Paștelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să fac să mă ridic la Înălțimea interesului tău. Celebrul animal, Celebrul animal, Celebrul animal. Oricum l-aș rosti, cu sfială, cu tandrețe, cu pasiune nevrotică, numele ăsta și-a pierdut pentru mine prospețimea. Îmi sună a brand covârșitor și familiar, a produs pe care-l consum din obișnuință. Fără emoție, fără fior. Îl gust, fără să mă bucur de el. În definitiv, au trecut anii. Aproape doi, numărând Înapoi dinspre această duminică velocipedă. * Voi fi scurt și sec. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
un pitic stă și fumează În gai yin e cu 20% mai mare decât yang și invers la MORTU din micălaca vin și femei cu diabet În cartierul evreiesc un croitor execută la comandă Pentru arădeni, locurile erau deja mai familiare, mesajul destul de obscur. Speram că suntem pe cale să atingem dreapta măsură Între confuzie și seducție. Ne era foarte greu să reperăm vreo reacție a publicului, dar până la urmă am decis că asta făcea parte din miza jocului. E adevărat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
din comun În seara aceea, nici nu știam câtă dreptate aveam să mă aștept la ceva inedit. Pe o altă canapea, Leac părea să aștepte și el ceva, de fapt era doar contemplativ, urmărea evoluția la bară a unei siluete familiare, o știa de pe plajă, de anul trecut, de pe când căuta locuri În care să-și amenajeze clubul. Sorbea un pahar de whisky, mesteca Încet cuburile de gheață, Își Încleșta fălcile, aveau să-l doară a doua zi, așa pățeam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
înainte să apuce inelul mare de bronz al ușii, aceasta se deschide larg și un butler 16 impecabil, cu trăsăturile osoase încremenite într-o impasibilitate profesională, îl invită cu un gest politicos să intre. Holul rotund îl primește cu imaginea familiară a parchetului de stejar colorat în nuanța rozetei centrale a tavanului înalt din mijlocul căreia coboară un impunător candelabru stil Marie Louise. Domnule, binevoiți să așteptați aici. Voi informa pe mademoiselle 17 Hagiaturian de sosirea dumneavoastră, spune majordomul cu voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
că suntem sortiți să fim împreună la ora marelui final. Dar discutăm despre război și asta poate dăuna moralului. Zâmbește ca un puști și ea îi întoarce zâmbetul. Ce vrei, se pare că e la ordinea zilei. Mirosul plăcut și familiar al apei lui de colonie, trezește la viață în adâncurile întunecate ale sângelui un foc care mocnise mult timp acoperit de tristețea așteptării. Vede și în ochii lui acel ceva ce îi face inima să zvâcnească cu violență în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lor nereușită să le ignore. Tăcerea crispată, cu senzația despărțirii tot mai apropiate. Îmbrăcatul în grabă, trenul lui pleca peste jumătate de oră. O îmbrățișare rapidă în fața ușii deschise. Amândoi și-au refuzat acel "la revedere" sau "pe curând", formule familiare, dar străine de realitatea vremurilor. A sărutat-o ușor pe buze. Smaranda și-a trecut apăsat palmele prin părul lui, de la frunte către ceafă, ca și cum dorise să absoarbă complet tot ceea ce însemna el, gânduri, idei, sentimente. "Vorbim, a spus ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de lângă ea, mai degrabă băiatul tânăr ca un paj, vorbește repede, cu nervozitate. Evident cu gândurile în altă parte, femeia trece ușor mâna prin părul lui. Amant? Gigolo? În nici un caz soț. Brusc, în fața retinei sale culorile vii ale mediului familiar pălesc, liniile anatomice ferme ale oamenilor se transformă în umbre misterioase abia conturate fără trup și fără substanță, topindu-se într-un șuvoi turbionar, spart de agitația unor fețe cadaverice hidos deformate. La fel de neașteptat cum apăruseră, fantasmele halucinante dispar. "Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Observă mirată că și cel din față nu lasă nici un fel de urme. Se mișcă tot mai greu, dar continuă încăpățânată chiar dacă trupul obosit dorește să se odihnească. Mișcările și înfățișarea formei umane ce începe să capete contur au ceva familiar, care-i aduc aminte de cineva apropiat. Dar de cine anume? Cumva, foarte vag, își dă seama că este foarte important să o ajungă din urmă dar chiar când crede că a reușit, din spatele ei soarele se ridică maiestuos, incendiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
plină de praf. O bandă de pânză purtată pe după gât, îi susține mână stângă, înfășurată cu un bandaj gros. Domnule locotenent, sunt maiorul Peter von Streinitz, comandantul acestui obiectiv. Privirea lui fixează stăruitor chipul ofițerului român. Trăsăturile acestuia au ceva familiar și încearcă să asocieze un nume feței care-i aduce aminte de cineva cunoscut cu mult timp în urmă. Chiar atât de mult m-am schimbat? întreabă cu glas un pic amar Marius. În aceeași clipă, trăsăturile lui, destinse sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Cum o chema? - Ecaterina Perussi, răspunse. - Keti, vreți să spuneți! Inima-mi ieși din loc, vorbisem mai mult decît trebuia. - De unde știți? se ridică a doua oară rezemată În pernă, și repetă Întrebarea. Nu știu, Îmi Închipui, pentru că e prescurtarea familiară a numelui, răspunsei mințind, neîndemînatec, În timp ce ea, dezamăgită, Își lăsă capul În bărbie, apoi spuse, cu vocea tot mai scăzută: - Credeam c-ați cunoscut-o; așa sînt mamele, dar Îmi dau seama că n-ați avut de unde s-o cunoașteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Ce vă uitați așa la mine? Am venit și eu În vizită... N-am voie? După aceea intră În camera de la față, deși el o poftise pe fotoliul din hol unde-și avea biroul, iar ea refuzase cu un gest familiar, ca de „om al casei” și se instala În primul fotoliu; de lîngă fereastră, el, puțin stînjenit de infirmitatea profesională În care se simți surprins, debută printr-o minciună, ca singur colac de salvare: - Ați venit, mi-a spus doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de străini îi vor potopi muzeele și parcurile, ocupând până la ultima cameră hotelurile, năpădind în toate restaurantele, încântați a fi dat lovitura? Sau în chiar cea de a doua săptămână de la instalarea noului primar ziarele, televiziunea, prin vocile așa de familiare ale unor specialiști în a se trage de șiret cu mai marii statului vor clama dezastrul de la primărie, incuria, incredibila risipă de fonduri, nerușinatele afaceri, îmbogățind dintr-o lovitură tipi patibulari împotriva cărora justiția nimic nu poate face? Va începe
Așa e că n-am... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8375_a_9700]
-
putreziciune, îl însoțesc doi corbi vorbitori), trecând în melodramă (Flint se îndrăgostește de patroana tavernei, femeie fatală și întrupare a generozității). Schulz oscilează între universul său, guvernat de prezența unei frumuseți de femeie ... de ceară și plonjarea în Veneția cărții, familiară și străină deopotrivă, pentru că înțelege cât de subtile și profunde sunt legăturile între el și Flint, între tatăl său care nu contenește să-l sfătuiască și ocrotitorul lui Flint, între femeia tăcută de alături și Nina cea debordând de energie
Istorieși istorii la Veneția by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8687_a_10012]
-
Manole nu mai scrie muzică de scenă, ci studii de cercetare matematică. Puțini sunt cei atrași cu aceeași forță magnetică de matematică și muzica lirică deopotrivă. Domenii aparent antagonice, ținutul cifrelor și cel al notelor de portativ îi sunt foarte familiare matematicianului și compozitorului timișorean Ovidiu Manole. S-a născut... foarte departe - așa cum îi place, poetic, să spună, adică în 1925, la București, „din întâmplare“. Tatăl său, Ion Manole, format la școala vechilor maeștri de la Academia Regală de Muzică, a fost
Agenda2005-49-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284464_a_285793]