3,486 matches
-
să aparțină simultan și creștinului, deoarece creștinismul era pentru ei o renunțare, abnegație, sacrificiu, îndepărtare de orice formă de conviețuire socială. În timp ce Biserica dintotdeauna a fost interesată de civilizarea popoarelor, de trăirea prezentului, montaniștii vedeau actualizarea integrală a creștinismului în ignoranța și în delăsarea acestei realități, care trebuia să rămână în raza de acțiune delimitată de Noul Testament. Izolat de modul său de a gândi și de a acționa, creștinul s-ar fi regăsit pe sine însuși; trăind în lume ar fi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din țară (Stanford), toate acestea însemnând pași eroici în consolidarea domeniului Științelor comunicării și în creșterea vizibilității acestuia pe scena academică americană. Însă acești pași eroici, consemnează Griffin, erau orientați înspre edificarea domeniului Științelor comunicării în spații alternative, în totală ignoranță cu privire la efortul similar întreprins de către profesorii de oratorie în vederea aceluiași scop. Faptul fundamental care marchează istoria domeniului, încă din perioada sa de început, când, cum vedem, numele însuși de "comunicare" este revendicat, ca definitoriu, de către ambele perspective, este următorul: în ciuda
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
întâmplat. Chapman reamintește, în cuvinte elocvente, măsura impactului "paraliziei colective" asupra întregii națiuni, datorate ziarelor care au publicat știrea, astfel încât ea să ajungă la fiecare cetățean american. Și astfel, fiecare cetățean american și-a demonstrat "neputința, incapacitatea de a răspunde, ignoranța în ce privește propriul pas înainte"102. Paragraful al nouălea al discursului lui Chapman insistă asupra chestiunii asumării vinei, de către fiecare, în baza unui argument care îmbină determinarea istorică cu invocarea planului divin. Astfel, în viziunea lui Chapman, "vina" nu înseamnă "a
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
disponibil" unei națiuni întregi. Iată pasajul la care mă refer: "Cu cât discutam mai mult cu ei (cu evreii nota mea.), cu atât mai mult mă familarizam cu dialectica lor. În primul rând, ei (evreii nota mea.) se bazau pe ignoranța adversarului; dacă nu exista cale de ieșire, ei înșiși se prefăceau ignoranți. Dacă toate acestea nu erau de folos, refuzau să înțeleagă sau schimbau subiectul, atunci când se simțeau încolțiți; foloseau truisme, însă imediat transferau acceptul lor unor subiecte total diferite
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
notează criticul, opozanții lui Reagan împărtășeau nu numai poziția principială împotriva președintelui american, ci se caracterizau, de asemenea, printr-o "abordare comună a întreprinderii critice"509 cu care îl vizau. În esență, orientările critice respective îl acuzau pe Reagan de ignoranță în ce privește datele istoriei, criticism articulat cel mai elocvent, după Lewis, în editorialul New Republic, care, într-un număr din 1985, comentează stilul președintelui, făcând referire la faptul că acesta "nu a lăsat niciodată faptele să stea în calea unei povești
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
drept consecință directă acceptarea atât a lui Reagan-cel-din-poveste, cât și a lui Reagan-povesti-torul. Mai mult, observă criticul, dacă îl privim pe Ronald Reagan din perspectiva paradigmei narative, devine evident de ce numeroasele critici care i-au fost aduse, de la acuzele de ignoranță sau dezinformare până la militarism, nu au afectat în nici un fel nici popularitatea, nici credibilitatea președintelui american, întrucât "adevărul a fost apreciat în contextul poveștii, iar povestea a fost apreciată din perspectiva adecvării sale față de moralitatea populară și față de bunul simț
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
conștiințe internaționale", dezvoltării Ligii Națiunilor, faptelor bune ale susținătorilor păcii și iluminării răspândite de învățăturile lor, sistemul se transformase într-adevăr; și că responsabilitatea lor, ca cercetători ai relațiilor internaționale, era să sprijine acest mers al progresului pentru a depăși ignoranța, prejudecățile, reaua-voință și interesele criminale care îi erau potrivnice". Bull evidențiază măsura în care viziunea normativă a animat disciplina în perioada ei inițială de dezvoltare, atunci când mulți considerau că Primul Război Mondial fusese "războiul care va pune capăt tuturor războaielor
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
exploatării de clasă și pentru a învinge teama și neîncrederea în restul rasei umane. Cele mai importante realizări ale istoriei omenești includ victoria treptată asupra forțelor naturale ostile care se găseau odinioară dincolo de controlul și înțelegerea umană, eliminarea constantă a ignoranței și superstiției, capacitatea crescândă de a suprima lipsurile materiale paralizante și exploatarea, precum și potențialul de a reface societatea astfel încât toate ființele umane să poată dezvolta o seamă de puteri creative care sunt unice speciei. Însă istoria modernă configurată de capitalism
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
pune și pe noi Într-o lumină proastă.) șezând În puț nu prea ai ce vedea. (Închizându-te În propriile păreri sau prejudecăți, pierzi perspectivele pe care interpretările sau explicațiile altora ți le-ar putea oferi.) „Sunt trei feluri de ignoranță: a nu ști ceea ce ar trebui să știi; a ști rău ceea ce știi; a ști ceea ce n-ar trebui să știi.” (La Rochefoucauld) Îi dai măgarului smochine, el se duce să mănânce mărăcine. Când investim Încredere deplină În cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
conștient de absurditatea vorbelor și faptelor sale, Încât pretinde celor din jur să i le aprecieze. Dar tot ceea ce ar putea Învăța un prost este să Încerce să dea prostiei sale un aspect agreabil. „Nimic nu este mai Înspăimântător ca ignoranța activă.” (J.W. Goethe) Răspunde prostului tăcând. (Pentru că tot nu l-am putea scoate dintr-ale lui: „Ce face un prost nu pot desface zece Înțelepți”; „Când te iei după un prost, mai mare prost ești”.) „Prostul e de două
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mărul Încărcat de roade, căruia oamenii Îi rup, din lăcomie, crengile; astfel, el nu poate să-și Împlinească, până la capăt, anii rodirii, murind Înainte de vreme.) Cine știe totul nu știe nimic. (Persoana care pretinde că știe totul are, În realitate, ignoranța faptului că, pe măsură ce adâncim cunoașterea, aceasta se complică, implicând tot mai multe posibilități de explicație.) Proverbul Își are originea În reflecția lui Socrate: „Tot ce știu este că nu știu nimic”. „A ști totul este un vis de om tânăr
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
se va da. (Nimic nu se obține fără o determinare interioară. Așa se explică faptul paradoxal că sunt orbi care „văd” și surzi care „aud”, și invers: sunt persoane cu simțurile intacte, dar care se mențin Într-o stare de ignoranță, din cauza blazării sau a dezinteresului manifestat față de sine și față de lume.) Latinii legau specificul psihologic al omului de „curiozitate”: Homo sum, nihil humani a me alienum puto - Sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu socotesc străin de mine
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Unii au talentul de a-și folosi aptitudinile nu În bine, ci În rău, de a compromite un rezultat bun, obținut cu trudă.) Chiorul Între orbi este Împărat. (Un minimum de informație sau de competență este superior oricărei forme de ignoranță.) Unde-i bine, nu-i de mine; unde-i rău, hop și eu! (Este exclamația amară nu numai a ghinionistului, dar și a celui care constată că nu are abilitatea de a valorifica, pe moment, situațiile favorabile de viață Întâlnite
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sau cât vrei să faci din ceea ce poți). Μ Recomandarea ca actul psihoterapeutic să fie desfășurat Într-o manieră individualizată a devenit astăzi un truism. și totuși mai există Încă psihoterapeuți care, din comoditate, grabă sau, și mai grav, din ignoranță, realizează un act psihoterapeutic generalizat, aplicând aceleași proceduri pentru mai mulți pacienți suferinzi de aceeași boală. Ei apreciază, probabil, că fiind vorba de același tip de boală, și vindecarea trebuie să se realizeze la toți În același mod, În aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
că majoritatea celor care recurg la gândirea religioasă o fac nu atât pentru a afla ceva nou, cât pentru a se securiza (esența acestei gândiri este de a produce, În primul rând, transformări, modificări, și nu de a Înlătura o ignoranță de un anumit tip). Altfel spus, produsul principal al acestei gândiri este „suferința”, derivată din conștientizarea unor neajunsuri ale propriului eu moral, suferință care va da naștere apoi unei trebuințe de a ne organiza conduita după cerințele unui Înalt sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
ai zis adevărul. Dacă amintești o carte prea cunoscută, dar pe care e prea puțin probabil să nu o cunoști, ceilalți jucători au dreptul de a respinge afirmația. Victoria se dobândește pe măsura Încrederii avute În cel care Își mărturisește ignoranța, și deci pe măsura convingerii că umilința jucătorului este reală și nu trucată. Mai departe În carte este jucată o altă partidă de jocul umilinței, iar povestirea ne este redată de către Desirée, soția lui Morris Zapp, profesorul american, Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Făcând asta, el iese din acel spațiu cultural indecidabil pe care Îl lăsăm de comun acord să se instaureze Între noi și ceilalți, și pe care ni-l acordăm - și Îl acordăm și celorlalți În același timp - o marjă de ignoranță, pentru că știm foarte bine că toată cultura, chiar și aprofundată, se clădește din goluri și falii (Lodge vorbește mai sus de „faliile culturii”) care nu o Împiedică să prindă o anumită consistență În calitate de ansamblu de informații. Acest spațiu de comunicare
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
cărți necitite. Făcând acest lucru, el transformă acest spațiu Într-un loc al violenței, prin exhibarea brutală a intimității sale. Într-adevăr, prin gestul său, el dezvăluie adevărul despre cultură, adică faptul că ea este un teatru Însărcinat să ascundă ignoranța individuală și fragmentarismul cunoașterii. Prin asta, el nu se mulțumește să se dea complet În vileag, ci Înfăptuiește un fel de viol psihic, agresându-i pe ceilalți. Violența reacției la care urmează să fie supus este pe măsura violenței pe
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
provoacă la toți surprindere) Ei, ce vă uitați așa la mine? Maria: Cum adică, nu știi ce-s napii?! Alex: (oarecum vinovat) Ei uite că nu știu ce-s napii. Ce-s, floare, copac, iarbă, plantă medicinală...? Maria: (scîrbită de o asemenea ignoranță) Napul e un aliment. Rădăcinos. Alex: Serios? Da' nu ne-ai dat la masă niciodată napi! Maria: Nu prea se mai mănîncă. Val: Săracul nap. S-a demodat. S-a zis cu el. Alex: Și-atunci de ce l-au mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
jupînii care, în loc să tragă, sfidător, foloase de pe urma "tranziției", ar fi trebuit să dea socoteală. Cînd colo, ce să mai vorbim... Cu vehemența și clamorile lui, Octav e vocea noastră, a celor exasperați, a celor descurajați, a celor obosiți de spectacolul ignoranței, pe de o parte, al imposturii nerușinate, pe de alta. Intoleranța lui erupe dintr-o exigență ale cărei cote urcă absolut. Marea lehamite care îl surprinde e încărcată de toate drojdiile unei dezamăgiri de nelecuit. Ar vrea, ah, cît ar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
doctor... voiam să le aud, dar nu mai puteam... începuse să sufere de bruiaj... Doctorul: Aha! Și de cine... sau de ce anume erau bruiate...! Octav: De prostie, dom' doctor, de multă prostie, de lașitate, rîgîieli morale, dom' doctor, înțelegeți? De ignoranță, de fals, adică de toate mizeriile ce cresc pe lîngă casa omului. Înțelegeți, nu? Doctorul: Și... aici... în cort le auziți? Octav: Bine-nțeles... Doctorul: Și le auziți mai bine... mai clar? Octav: Da... ceva mai clar... Doctorul: Da... că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Cam asta e... Octav: (e mai mult uluit decît revoltat) Dumnezeule, și cînd îi aud pe ăștia cu "greaua moștenire" cu gîndul la strunguri și la pluguri îmi vine să vărs! Frica! Asta-i moștenirea cea mai grea! Frica, inerția, ignoranța, impostura și demagogia! Dumnezeule, cine ar fi crezut! Costache: (cu blîndețea lui, adică compromisul, renunțarea) Octav, trebuie să iei lucrurile așa cum sînt. Nu se poate face nimic. Octav:...Nimic... nicăieri... niciodată... atribute perfecte ale morții... Și-atunci?! Costache:...Și-atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ca printr-o atmosferă încărcată de sunete. O serie de teme se conturează pe orizontul textului. Pregnant, apare timpul văzut din perspectiva istoriei personale, scindat între prezent și trecut. Frumoasă considerație se creionează în această direcție. Prezentul este unul al ignoranței, al insignifiantelor griji cotidiene: a face teatru pentru vecinii din cartier și pentru copii, a regăsii liniștea de la sfîrșitul zilei, a încerca să menții o dietă pe care niciodată nu o poți respecta, ispitit fiind de micile vicii omenești. Trecutul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fi vorba despre așa ceva: deși se scrie astăzi enorm, și se publică foarte mult și, În ciuda observației lui Antoine Compagnon dintr-un număr recent al revistei Lire care se plângea de faptul că sunt scriitori care scriu cu o superbă ignoranță a evoluției literaturii În secolul XX, nu există autor valoros care să nu fie tant soit peu postmodern, cu alte cuvinte prezent. Pentru că prezentul de astăzi Înseamnă, În literatură, o nouă configurație a trecutului, o altă ordine imprimată acelorași piese
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu mai fie - și n-a reușit niciodată altceva decît să scrie ce voia să fie. Ce ne mai spune nouă astăzi Blanchot? Că „e cu putință ca orice scriitor să se simtă chemat să răspundă singur, În ciuda propriei lui ignoranțe, de literatură”. Că funcția redemptivă a scriiturii este mereu amînată, pînă la operă care, În momentul decantării În centru, se adîncește În „cealaltă noapte” ca spațiu unde se găsește „sursa oricărei autenticități”, sau, cu o sintagmă derridiană, „le point de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]