3,191 matches
-
224-276; Widengren, 1968, pp. 201-272). În cadrul compozit al unei civilizații animate de impulsuri eterogene și caracterizate de tendințe sincretice puternice, se poate spune că iranismul nu și-a pierdut niciodată identitatea religioasă și nici nu a fost detronat de elenismul iranian. Mai mult, iranismul nu și-a pierdut vigoarea culturală și religioasă și nici forța de expansiune. Perioada partă a avut, printre altele, o mare importanță În alcătuirea ciclurilor epice și În transmiterea motivelor mitico-legendare (Boyce, 1954; 1955; 1957). Există multe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
transmiterea motivelor mitico-legendare (Boyce, 1954; 1955; 1957). Există multe mărturii ale fenomenelor sincretice. Hatra, Asur, Dura Europos nu sunt decât câteva dintre centrele În care cultura Iranului part - și religia sa - a lăsat o amprentă profundă la vest de lumea iraniană (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 227 sqq.). În mod analog, la nord și la nord-vest, În Armenia guvernată de o nobilime În mare parte de origine iraniană, ca și În regiunea pontică și caucaziană, iranismul a continuat să exercite o influență profundă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultura Iranului part - și religia sa - a lăsat o amprentă profundă la vest de lumea iraniană (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 227 sqq.). În mod analog, la nord și la nord-vest, În Armenia guvernată de o nobilime În mare parte de origine iraniană, ca și În regiunea pontică și caucaziană, iranismul a continuat să exercite o influență profundă (cf. Chaumont, 1969, pp. 25 sqq.). În același timp, toate ținuturile limitrofe Iranului, de la vest la est, din Siria În Bactriana, unde s-a afirmat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și caucaziană, iranismul a continuat să exercite o influență profundă (cf. Chaumont, 1969, pp. 25 sqq.). În același timp, toate ținuturile limitrofe Iranului, de la vest la est, din Siria În Bactriana, unde s-a afirmat În final dominația Kush³nilor, interpretările iraniene ale divinităților străine, precum și interpretările străine ale divinităților iraniene (Baily, 1943, pp. 63 sqq.; Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 239 sqq,; Widengren, 1968, pp. 369 sqq.; Gnoli, 1980, p. 81 nota 126 cu bibliografia) demonstrează forța expansiunii și a vitalității zoroastrismului În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
profundă (cf. Chaumont, 1969, pp. 25 sqq.). În același timp, toate ținuturile limitrofe Iranului, de la vest la est, din Siria În Bactriana, unde s-a afirmat În final dominația Kush³nilor, interpretările iraniene ale divinităților străine, precum și interpretările străine ale divinităților iraniene (Baily, 1943, pp. 63 sqq.; Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 239 sqq,; Widengren, 1968, pp. 369 sqq.; Gnoli, 1980, p. 81 nota 126 cu bibliografia) demonstrează forța expansiunii și a vitalității zoroastrismului În contact cu cultura sincretică elenistico-romană (cf. lucrării admirabile a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de fapt, o continuare a unui fenomen mai vechi, de mari proporții, care a fost puternic favorizat de instaurarea Imperiului Ahemenid. Tendința de a depăși cultele locale, din care acesta era alcătuit, nu a dezrădăcinat totuși tradiția zoroastriană de pe teritoriul iranian, ci a făcut-o mai puternică și incisivă datorită orientărilor sale etico-filozofice (dualismul și speculațiile asupra Timpului-Destinxe "Destin"), a concepțiilor escatologice și a aspirațiilor soteriologice, În deplină concordanță cu spiritul vremii. Zoroastrismul, ca și iudaismul de după exil, nu s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iudaismul de după exil, nu s-a pierdut datorită exigențelor sale spirituale și etice care au alimentat noul climat religios și filozofic al Orientului antic. Parții au fost zoroastrieni Încă de când, renunțând la rolul de cuceritori ai regiunii nord-orientale a lumii iraniene - Parția -, de la care au Împrumutat și numele, limba și cultura (Henning, 1958, p. 93), predecesorii lor, parnii, au adus dinastia Arsacizilor pe tronul care fusese al Ahemenizilor. Astfel, aceștia au intrat În istoria iranismului (Gnoli, 1989a, pp. 115 sqq.). Izvoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care au Împrumutat și numele, limba și cultura (Henning, 1958, p. 93), predecesorii lor, parnii, au adus dinastia Arsacizilor pe tronul care fusese al Ahemenizilor. Astfel, aceștia au intrat În istoria iranismului (Gnoli, 1989a, pp. 115 sqq.). Izvoarele clasice și iraniene sunt concordante: fie că este vorba despre Tiridat din Armenia, rege și preot (Tacit, Annales, XV, 24), care, În călătoria sa la Roma, la curtea lui Nero (cf. Wolski, 1993, pp. 168 sq.), a refuzat să călătorească pe mare, temându
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
31). În perioada partă, zoroastrismul a rămas viu În Persia propriu-zisă, În care un anumit tip de semi-independență politică a dinaștilor locali, Fratarak³, pe care Îi cunoaștem din izvoare numismatice (cf. Alram, 1986, pp. 162 sqq.), au favorizat continuitatea tradițiilor iraniene, moștenire a gloriosului Imperiu Ahemenid (Frye, 1983, p. 116; 1984, pp. 159 sqq.). Farsul, mai mult sau mai puțin autonom față de aceste dinastii care poartă un titlu atestat În epoca ahemenidă (frataraka: aproximativ „prefect, guvernator”), are o importanță deosebită și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
124 sqq.). Dacă, Într-adevăr, există diferite elemente care ne permit să-i considerăm pe Sasanizi mai degrabă moștenitori ai Arsacizilor, decât ai Îndepărtaților Ahemenizi (Yarshater, 1971), atunci nu Încape nici o Îndoială că memoria, chiar și transfigurată, a primului imperiu iranian a continuat să exercite o puternică influență asupra ideologiei politice și politico-religioase a Iranului. 3. De la Sasanizi la Iranul islamic Factorul religios a avut un rol important În trecerea de la puterea dinastiei parte a Arsacizilor la cea persană a Sasanizilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și al unei transformări a valorilor religioase (Christensen, 1944), Își păstrează totuși mult din validitate: schimbarea dinastică (și etnică: Între parți și persani) face parte dintr-un proces mai amplu și mai radical, care pătrunde rapid În toate aspectele societății iraniene, Începând cu viața religioasă. Peste o realitate socială, destul de compozită etnic și cultural, cum a fost cea a statului iranian sub Arsacizi, se suprapune, datorită exigențelor politice și unor forțe sociale, o propagandă religioasă care realizează o restaurare a valorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
parți și persani) face parte dintr-un proces mai amplu și mai radical, care pătrunde rapid În toate aspectele societății iraniene, Începând cu viața religioasă. Peste o realitate socială, destul de compozită etnic și cultural, cum a fost cea a statului iranian sub Arsacizi, se suprapune, datorită exigențelor politice și unor forțe sociale, o propagandă religioasă care realizează o restaurare a valorilor tradiționale și promovează inovații incisive (Gnoli, 1989a, pp. 164, 174, 183). Dacă imperiul part a fost marcat de tendințe sincretice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1989a, pp. 164, 174, 183). Dacă imperiul part a fost marcat de tendințe sincretice, eclectice și universaliste, favorizate atât de elenism, cât și de răspândirea diverselor religii și mișcări filozofico-religioase - creștinism, iudaism, budism și diferite tipuri de gnoză -, noul stat iranian al Sasanizilor și-a urmat Încă de la Început scopul său de a ancora puterea politică În tradiția zoroastriană, Încercând să creeze, cel puțin ideologic, o legătură solidă Între tron și altar. De aici a derivat o orientare națională, chiar naționalistă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Încheiat cu victoria politică a celui din urmă și deci, pe de o parte, cu represiunea maniheismului ca doctrină programatic universalistă, iar pe de altă parte, cu nașterea ideii de Iran În sine (În limba pahlavi, xr³n-șahr, „statul șsau poporulț iranienilor”, sau doar xr³n). Iranul văzut ca un concept În același timp etnic, cultural, religios și politic este un produs al secolului al III-lea (Gnoli, 1989a, 1993). Tocmai afirmarea orientării naționaliste a culturii iraniene a fost elementul care a Învins
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
limba pahlavi, xr³n-șahr, „statul șsau poporulț iranienilor”, sau doar xr³n). Iranul văzut ca un concept În același timp etnic, cultural, religios și politic este un produs al secolului al III-lea (Gnoli, 1989a, 1993). Tocmai afirmarea orientării naționaliste a culturii iraniene a fost elementul care a Învins universalismul maniheic. Fondul social al acestui conflict poate fi reconstruit mai ales dacă se ține cont de faptul că, În timp ce zoroastrismul este monopolizat de aristocrația războinică și de clerul din Fars - o regiune și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
erau comercianți sau făceau parte din burgheziile urbane, pe atât de Închiși și preocupați de conservarea identității lor tradiționale - reală sau presupusă - trebuie să fi fost h¶rbed, mowmard și mowbed (mobad), feudalii și larga pătură a populațiilor de pe platoul iranian, organizată Într-o structură socială rigidă și ierarhică, ce s-a transformat rapid Într-un sistem alcătuit din patru stări sociale: clerul, aristocrația, birocrația și agricultorii, Împreună cu meșteșugarii și - plasați semnificativ ultimii pe scara valorilor (Gnoli, 1989a, p. 160) - comercianții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Bizanț. Atât În ideologia păturilor sociale dominante, cât și În exercitarea puterii militare, politice, juridice și administrative, statul sasanid s-a bazat pe legătura strânsă dintre monarhie și Biserică, teoretizată de gândirea politică și religioasă a epocii, motiv al literaturii iraniene preislamice, care s-a transmis și În cea islamică, de la Scrisoarea lui Tansarxe "Tansar" (Boyce, 1968b) și Testamentul lui Ardașșr (Grignaschi, 1966) la moralia excelent cercetate acum de către Ch.-H. de Fouchécour (1986). Însă structura societății sasanide a fost departe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și nimicirea influenței demonice a doctrinelor religioase false ale acestora, În primul rând a Islamului, a maniheismului și a creștinismului. După secolul al IX-lea, În care zoroastrismul a rămas viu, nu numai În Fars, ci și În alte regiuni iraniene, În Kerman, Sistan și Tabaristan (unde până la jumătatea acelui secol a domnit o dinastie zoroastriană locală; Spuler, 1952, pp. 194 sqq.), religia mazdeistă a Început să piardă din ce În ce mai mult teren (cu toată că reușit să aibă o oarecare influență asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Khorasan - spre India, pe cale maritimă (cf. infra, subcapitolul 3.4), iar În cea de a doua jumătate a aceluiași secol, o revoltă a zoroastrienilor din Șiraz a fost reprimată sângeros (979 d.Hr.). Zoroastrismul devine din ce În ce mai minoritar pe pământ iranian, ascunzându-se, timp de secole, alegând o izolare obscură, În unele regiuni din Yazd și Kerman. Limba pahlavi a fost abandonată de zoroastrieni În favoarea neopersanei, limbă În care a fost scris, probabil În secolul al XII-lea un mic tratat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
spirituală și filozofică pe care acesta o exprimă este, În unele aspecte, analoagă cu aceea a gnosticismului și a diferitelor sale forme de dualism. Pe de altă parte, este dificil să ne imaginăm, În ciuda unor opinii curente, că gândirea religioasă iraniană ar fi rămas străină formării dualismelor gnostice (Widengren, 1952), având În vedere că nu ne este imposibil să reconstruim continuitatea, În cadrul culturii iraniene, Între conexiunile astrologice ale zurvanismului și așa-numitul fatalism din epica persană de mai târziu (Ringgren, 1952
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dualism. Pe de altă parte, este dificil să ne imaginăm, În ciuda unor opinii curente, că gândirea religioasă iraniană ar fi rămas străină formării dualismelor gnostice (Widengren, 1952), având În vedere că nu ne este imposibil să reconstruim continuitatea, În cadrul culturii iraniene, Între conexiunile astrologice ale zurvanismului și așa-numitul fatalism din epica persană de mai târziu (Ringgren, 1952). 4. Parsismultc "4. Parsismul" Religia zoroastrienilor care, În secolul al X-lea, au părăsit Iranul pentru a fugi de persecuțiile musulmanilor este cunoscută
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a acestora trăiește În Asia: În India (82 000), Pakistan (5 000), Sri Lanka (500) și În Iran (25 000); alții În America și Europa: aproximativ 3 000 În Statele Unite, Canada, Anglia și Australia etc. (Boyce 1979, p. 226) -, actuala comunitate iraniană numără cam un sfert din totalul credincioșilor, deci aproximativ (evaluarea a fost făcută acum zece ani) 30 000 de persoane (Vitalone, 1985, p. 184). Comunitatea iraniană are o istorie În care au alternat perioadele de suferință atroce cu cele de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
000 În Statele Unite, Canada, Anglia și Australia etc. (Boyce 1979, p. 226) -, actuala comunitate iraniană numără cam un sfert din totalul credincioșilor, deci aproximativ (evaluarea a fost făcută acum zece ani) 30 000 de persoane (Vitalone, 1985, p. 184). Comunitatea iraniană are o istorie În care au alternat perioadele de suferință atroce cu cele de relativă liniște, În care credincioșii vechii religii naționale au trăit, Într-o izolare aproape totală, o existență mai mult sau mai puțin obscură, fiind, În orice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
La fel se Întâmplă și cu termenii care se referă la sacerdoțiu și la diferitele sale trepte: h¶rbad (la parsi, ervad), mobad și dast¿r; de asemenea, termenul dakhma pentru „turnurile liniștii” (un tip de construcție atestat În lumea iraniană orientală Încă din secolul al IX-lea, nefiind probabil anterior cuceririi arabe; Boyce, 1979, pp. 157 sq.). În Gujarat, unde s-au stabilit Într-o localitate căreia i-au dat numele de Sanj³n (Boyce, 1979, p. 166), aceștia au avut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui. Problema s-a pus atunci când un mobad persan, J³m³sp Vilayatș, venit În India În 1720, a observat decalajul de o lună Între calendarul pars și cel folosit În Iran. Astfel a apărut secta Qadmi, „Vechi”, care a adoptat calendarul iranian, iar cei care s-au opus acestei inovații au fost numiți Șenșai (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 372, Boyce, 1979, pp. 189 sq.). Disputa dintre reformiști și conservatori s-a concentrat În jurul diferitelor aspecte ale religiei, teologiei, practicilor funerare și cultului morților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]