3,897 matches
-
de răcoarea serii, uitând cu totul apatia și moleșeala de peste zi: stelele răsar pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul sună pe dealuri, carele vin scârțâind din lanuri, iar sătenii, purtând coasele pe umăr, duc cu ei bucuria lăuntrică a muncii de peste zi, vorbind tare în tăcerea sărei 25. Se aud pregnant talangele turmelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, câinii încep a lătra; pe deasupra, învăluind aerul dens al serii, s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
să ocupe un loc central, constituind mediul ontic al evenimentului poetic; în felul acesta, două momente spațiale se desfășoară după o fenomenologie particulară 226. Eminescu nu face altceva decât să transforme, printr-o curioasă alchimie metafizică, orizontul fizic în zariște lăuntrică 227. El include într-o sinteză organică orice formă de spațiu fizic și orice câmp energetic sufletesc, pentru ca apoi, la finele mișcării fenomenologice din fiecare poem, să dea spațiilor deschidere ad indefinitum 228(s.n.), adică să facă după propria sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
se apropie de sensul gândirii filozofice indiene. Metaforicul, înțeles de Blaga drept o posibilă cale de revelare a misterului, înlesnește accesul la sensurile poeticii eminesciene, în care se găsesc și seve ale filozofiei indiene. Așa cum arată Ioana Em. Petrescu (Ochiul lăuntric), Eminescu se desprinde de tot ceea ce au creat înaintea lui pașoptiștii prin faptul că imaginea [...] se purifică de materie, dând senzația că se proiectează în idee26, creând în felul acesta o simbolistică originală a imaginilor. Așadar, insula cea verde nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
În Strigoii, durerea este atât de acută, încât nici plânsul nu-i mai poate da lui Arald o eliberare: El ar răcni ca leii dar vai! Nu poate plânge 291. Plânsul este prin definiție apanaj al eliberării omului de durerea lăuntrică; când i se ia și această ultimă șansă, omul e damnat să poarte crucea durerii sale insondabile De-atunci el haina morții și-a îmbrăcat viața 292, ori să fie sortit pieirii Pân ce-un fior de moarte îl prinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
mărunte, de mare acuitate: "Sunt persoane pe care e preferabil să nu le privești în ochi în timp ce mănâncă. Ochii lor capătă parcă o expresie de completă, adâncă și intensă absorbire. Seamănă leit cu expresia unui câine în fața unui cadavru: concentrat lăuntric, beat de voluptate..." Judecățile ei de valoare, tăioase, exacte, ades incomode, încheie totdeauna concluziv actul lecturii: "Aseară am citit din existențialiștii francezi: J.P. Sartre, Simone de Beauvoir etc. Nu sunt major interesanți. Oameni mediocri, care se joacă printre lucruri mari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
mai înălțător decât muzica... E ca și cum Dumnezeu ar coborâ pe pământ... E purtătoarea tuturor patimilor, cuprinde binele și răul, bucuria și nefericirea... dar, mai ales nefericirea. Seminariștii își cântau, în seara aceea... nefericirea lor. Numai omul în suferință și chinuri lăuntrice o pricepe. Glasul lor cald se înălța tot mai grav, ca o rugăciune, cu modulații ca un suspin, spre înaltul slăvii. Au tăcut... Acordurile dumnezeiești s-au pierdut undeva în ceruri, lăsând în urmă zvonuri de păreri de rău ca
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Era ceva mai mult decât grandios.. ceva magnific.. era ceva ce nu poate fi înfățișat în cuvinte... Cuvintele sunt prea sărace.. „ - Hai, băieți... hai să trecem creasta..!”, își îndemnă Baltă camarazii, copleșiți de emoție.. dar și apăsați de o neliniște lăuntrică. Încă înainte de revărsatul zorilor, trupele de securitate urcau tăcute, furișându-se prin tufișuri și hățișuri.. printre copaci.. sigure de prada lor... O mare tăcere, o tăcere cumplită... apăsătoare, stăpânea înconjurul... Era liniștea dinaintea furtunii, care plutea în aer.. O comandă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
o faci, deși timpul cu puterea sa tiranică a așternut atâta depărtare.. A dori să-ți deschizi inima, să-ți dezvălui gândurile în amintirea unor ani străluciți.. este un vis pentru oricare dintre noi, elevii de atunci.. Simți niște porniri lăuntrice, adânci, năvalnice.. dar, te înspăimântă gândul.. „Oare, ce mai știu.. oare, ce-mi mai amintesc ?!”. E greu, e foarte greu.. poate chiar imposibil, să cuprinzi, în câteva gânduri, după atâția ani, profesorii, școala care ți-a influențat, ți-a format
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
o să fie aceeași? Vocea Aiei, de undeva de departe, adusă de vânt în auzul meu, m-a smuls brusc din presimțirea aceea funebră. Femeia s-a apropiat îngrijorată: oricât m-aș fi ferit, ea a reușit să-mi citească îngrijorarea lăuntrică și să înțeleagă amărăciunea simțămintelor mele. M-a îmbrățișat ocrotitoare și m-a sărutat pe ochi. Am izbucnit în hohote de plâns. Ca un copil. Mormânt Et desunt fatis sola sepulchra meis („Doar un mormânt lipsește sorții mele!”). Aia a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
reacții ceva autentic, ce noi am pierdut? La Roma conceptul abstract de amor nu mai are semnificație: e înțeles doar ca indicație a unei plăceri de natură sexuală. Obsesie Sunt în permanență timorat. Mă simt asediat fără scăpare de moartea lăuntrică. Și totuși aici nimeni nu e angoasat de această obsesie care pe mine mă chinuie zi și noapte. Aici se trăiește senin, ca și cum moartea nici n-ar exista, de parcă ar fi o altă dimensiune, pentru o altfel de existență. Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ante pedes nemo spectat, caeli scrutantur plagas („Nimeni nu ia în seamă ce are la picioare: ci doar la cerul uriaș se uită”). Ahile spune asta în Ifigenia lui Ennius. Aia îl citează adesea... Desiș M-am ascuns în desișul lăuntric. Mă simt mai apărat. Stergere Se vede că la Roma n-am lăsat urme prea adânci. Plecarea mea n-a cauzat sinuciderea nici uneia dintre multele mele amante și nici unul dintre numeroșii mei prieteni nu s-a grăbit să mă apere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
sculptura ce-l reprezintă pe Glykon - Șarpele Sacru - și am rămas împietrit în fața privirii lui, fără putință de a mă mai mișca, fără să mai pot rosti un cuvânt. E un adevărat sfinx, ce-ți dă răspuns la orice întrebare lăuntrică. Eram eu, în uitare de mine însumi, însă puternic. Oamenii simpli spun: „E șarpele de pe comoară”. „Care comoară?„ „Comoara lui Ovidie!” „E semnul!”, spun ei. „A ce anume?” „A nimic!” Sarmisegetuza Cotys mi-a propus să mă duc împreună cu el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
rol ingrat. Această situație trebuie să-l fi impresionat în chip deosebit și pe Euripide, care a sfârșit prin a o condamna pe Medeea. Cred că problema nu trebuie pusă însă în acești termeni. Căutarea eroinei mele este una exclusiv lăuntrică: în clipa actului criminal, un demon i-a călăuzit mâna, acel demon pe care acum Medeea voiește să-l strivească și nu reușește. Însă Medeea face totul de una singură. Acțiunile ei nu sunt câtuși de puțin influențate nici de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
îmi respecta tăcerile. Mă rușinez de unele lucruri pe care le-am scris la Roma. Cred că a înțeles că multe dintre versurile ușuratice pe care le-am compus aveau drept unic scop mimarea frivolității ca să-mi pot ascunde eul lăuntric. Mă foloseam cu lașitate de figurile retoricii, simțindu-mă astfel ocrotit și acoperit. Scrisul mă apăra de mine însumi, mă împiedica să mă confrunt cu lumea interioară. Prin legătura pe care am trăit-o cu Aia, am învățat marea importanță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
individual. Reîncarnare „Morții sunt cu toții egali și vin aici ca să se cunoască mai bine. Se reîncarnează doar cei care vor să-și continue experiența cunoașterii.” Convalescență Trăiesc într-o convalescență calmă; îmi simt trupul și mintea lunecând încet către pacea lăuntrică. Parcă duc, înscrisă pe piept, o efigie a mea pe care eu nu o cunosc. Nu mi se permite s-o cunosc. Ea mi se imprimă în carne și dincolo de carne și parcă mă umple de o durere binefăcătoare. Munte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mai larg. Astfel, sinteza citată a izbutit o performanță rară pentru un volum al unui psiholog: să-și apropie totodată universitatea, opinia publică și presa. Abordarea lui M. Cole pledează pentru recuperarea celeilalte psihologii, configurate de întemeietorul științei despre viața lăuntrică a omului, W. Wundt. Cercetătorul german a elaborat Völkerpsychologie (Psihologia popoarelor), privită ca o istorie comparată a dezvoltării culturale a produselor mentale ca limba, mitul sau obiceiul, care se construiește alături de psihologia fiziologică. Cea din urmă investighează prin mijloace experimentale
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
precară a relațiilor cu semenii, probînd totodată o incapacitate de a partaja interese comune cu însoțitorii săi în viață (Silverman, 2008; Levy, Mandell, Schultz, 2009). Prin urmare, registrul comportamental e profund deficient, acțiunile publice sînt dezarticulate, în pofida bogăției unei vieți lăuntrice, pe care însă nu o poate împărtăși cu partenerul de rol. Și întocmai cum argumentează studiile clinice care au ca subiecți persoane singulare, determinările autismului sînt precumpănitor genetice (Abrahams, Geschwind, 2008), numai că ele provin, în cazul autismului social, dintr-
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
sufletească, de labilitate emoțională, deficiențe în a exterioriza afecțiune față de cei dragi, crize sentimentale și de isterie, lipsa comunicării, probleme de memorie, tulburări de somn, coșmaruri etc. Lecția de viață: imposibilitatea de a trăi plenar starea de bucurie și fericire lăuntrică; Acest meridian este conectat energetic cu meridianul Intestin Subțire. „Meridianul Inimă este perfect împregnat cu lumină alb strălucitoare, cu sănătate, armonie și echilibru!” „Energia alb strălucitoare curge din ce în ce mai ușor prin Meridianul Inimă!” „Toate dezechilibrele Meridianului Inimă sunt armonizate perfect! Meridianul
Practici străvechi de vindecare şi regenerare a fiinţei umane. Volumul I by Moisoiu Mihai () [Corola-publishinghouse/Science/91508_a_92976]
-
viitor, rigiditate în gândire, neseriozitate, supraevaluarea propriilor limite, iritare, indiferență față de alții, crize de epilepsie. Se urmărește echilibrarea energetică a acestui acestui meridian în special în cazul tulburărilor metabolice. Lecția de viață: imposibilitatea de a trăi plenar starea de bucurie lăuntrică; - acest meridian se află în legătură subtilă cu meridianul Stomac, cu meridianul Inimă și cu meridianul Vezică Urinară. "Meridianul Intestin Subțire este perfect împregnat cu lumină alb strălucitoare, cu sănătate, armonie și echilibru!” "Energia alb strălucitoare curge din ce în ce mai ușor prin
Practici străvechi de vindecare şi regenerare a fiinţei umane. Volumul I by Moisoiu Mihai () [Corola-publishinghouse/Science/91508_a_92976]
-
sări peste umbra lui”. Prime linii de portret? Da, pentru „Ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului”; nu și pentru ceea ce urmează: „erau duși departe”. E o „depărtare”, pe care o altfel de privire, una lăuntrică, a sufletului ei, și a gândului, încearcă s-o învingă: „Acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute”. O neliniște, încă reținută, se lasă ghicită: acea altfel de „privire” îl caută pe cel plecat, a cărui întoarcere întârzie. „În
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
și note voit dispersate: „i se păru că brazii sunt mai negri decât de obicei”, „vântul aducând în grabă, ca pe niște fluturi, cele din urmă frunze de salcie și mesteacăn”. Se simte în ele o răsfrângere sufletească, de stare lăuntrică, încă nelămurită. Notând semne ale „naturii” și vremii, naratorul sadovenian preia optica eroinei, altfel spus, totul este „văzut” nu pur descriptiv, ci cu o undă a sugestiilor de stare interioară: așteptare, dor, îngrijorare, și chiar neliniște, se ghicesc în rețeaua
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
egală măsură, de o continuitate (adâncire, „variațiuni” - modulare), ca și de o progresie (efectul ei: potențarea, sub aparența „descripției” - portret, „peisaj” - a sugestiei psihologice; și nu „analiză psihologică”). Multipli „afluenți” participă la această coordonată aparte a poeticii sadoveniene, cea a lăuntricului sugerat: „Privi în juru-i cu obrazul deodată împietrit și văzu totul rece și umed sub zloată. Soarele pierise, lumina se împuținase și vântul șfichiuia din când în când, fulgi care cădeau domol în tindă se topeau și dispăreau într-o
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
e limpede, aceeași manieră atenuantă, discret progresivă, de a implica dimensiunea interiorității pe căile arătate, așadar fără a se face analiză psihologică. Nu lipsesc, totuși, cu totul, nici unele, rare, ce-i drept, sublinieri nete, pe aceeași „dimensiune” a textului („paleta” lăuntricului sugerat): ca imaginea Vitoriei, cu brațele încrucișate pe sâni, „privind fără să vadă frământarea de-afară a stihiilor”. Privirea fără a vedea aduce un accent, vizibil, mai ferm și totodată și ceva mai „explicit”, însă „reversul” ei, cealaltă „vedere”, întoarsă
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
într-un fel sau altul, și la „stratul” lor, nici cîmpul de sugestii asociate notațiilor „descriptive” nu ar avea rolul complex pe care îl joacă, nu ar trece dincolo de funcția-i de, cel mult, atmosferizare, spre acele stări și dispoziții lăuntrice, discutate deja. Cum va proceda autorul pentru a capta, în cheia stilistică a unei astfel de poetici (definibilă prin raccourci, discreție și finețe, atenuare „litotică”, a oricărei ostentații de ordinul vreunei virtuozități „tehnice”), cuvântul acelei „voci” interioare, „rostit” doar pentru
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
pentru sine, a personajului: „Vitoria înclina să creadă că tot în cățelușă sălășluiește. Tot ceea ce se spune poate fi și minciună; însă adevărat este că baba are unele tainice științe și meșteșuguri”. Astfel de treceri repezi, spre și dinspre vorbirea lăuntrică a eroinei, se fac pe o „punte” a alunecărilor line, în ambele sensuri: nu încă autentic stil indirect liber, dar nici foarte departe de ambivalența și mobilitatea aceluia. La trecerea prin cimitir: „Nu-i era frică; se știa curată și
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]