3,209 matches
-
deziderate într-o cultură ce cunoaște o tradiție îndelungată de traducere a Bibliei, tradiție ce a influențat și limba literară, se propune elaborarea mai multor tipuri de traducere: o traducere „bisericească” situată pe linia tradiției și destinată în special uzului liturgic, o traducere în limba literară contemporană, pentru publicul cultivat, și una în limbaj „popular”, pentru oamenii de rând, dar care să se încadreze totuși în standardele materialelor publicabile 61. Fiind o lucrare menită să formeze traducători ai Scripturii, autorii prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
apare limpede originea canaaneană a acestui titlu. La fel, în oracolele lui Balaam, sunt grupate laolaltă trei cuvinte canaanene pentru zeitate: ’Pl, Šaddai și ‘ElyÄn (Num 24,16). Că și ’Pl, ‘ElyÄn a supraviețuit apoi numai în texte poetice și liturgice. Însă în perioada postexilică târzie reapare pentru a accentua unicitatea lui Dumnezeu și stăpânirea lui absolută asupra lumii întregi: în partea aramaica din cartea Daniel, unde are forma ’Pl"h"’ ‘ill"i’" (3, 26.32; 4, 14.21.22.29
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
slavă să.” (t.n.) Prin fonetismul sau, „slavă” sugerează întrucâtva conținutul semantic. Acesta nu vedem însă cum ar putea fi comunicat altfel decât printr-o notă, mai ales având în vedere că termenul „slavă” este foarte mult folosit în aclamațiile liturgice. Latinizanții preferă sinonimul „mărire”, nesugestiv și riscând să conoteze doar strălucirea și faima exterioară. Semnificații de bază: existent, dinamic, copleșitor. 3.1.3.4. ’Ql misetattQr: „Tu esti Dumnezeu și nu am știut” (SC, Blaj); „Tu esti Dumnezeu, dar noi
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
transcrierea Septuagintei (deși aceasta numai o dată nu l-a tradus), și cea care îl traduce din ebraica „Domnul oștirilor” sau din greacă Septuagintei, cu „Atotțiitorul” (pantokrátÄr) sau cu „Domnul puterilor”. Prima opțiune, a doua traduceri ortodoxe, este justificată de uzul liturgic al expresiei „Domnul Savaot”, cu care credincioșii s-au obișnuit și pe care o percep că nume propriu, iar cealaltă se străduiește să îi transmită conținutul semantic. Traducerea Cornilescu, pornind din ebraică, nu are variante; că și în original, în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Anania, precizează în legătură cu expresia paulină: „Pavel nu folosește cuvântul în sensul tehnic al filosofiei grecești (imagine plastică, forma exterioară), ci în sensul de natură, fire, condiție, esența; mai precis, chip care traduce esență.”280 Un text auzit, cum este cel liturgic, nu are însă cum introduce note explicative. O soluție fericită se găsește în Liturgia Orelor și, respectiv, Lecționarul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București: „din fire Dumnezeu.”281 Autorul Epistolei către evrei afirmă același lucru despre Fiul când îl definește în prolog
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de Mare Preot o include și pe cea de mijlocitor și pe cea de răscumpărător. Traducerea în limba română este fie „arhiereu”, împrumutat din grecește și utilizat în Biserică ortodoxă și că sinonim pentru „episcop”, fie „Mare Preot”, în textele liturgice catolice și în traducerea Cornilescu, utilizată de protestanți. 3.2.2.14.3. paráklQtos: „mângâitoriu” (SC); „Mângăitoriu” (Blaj); „Mijlocitor” (cu notă: „Substantivul parákletos din Noul Testament: în relație cu Fiul = Mijlocitor; în relație cu Sfanțul Duh = Mângâietor. Termenul în sine desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
tabelele noastre arată că unul și același nume este echivalat diferit de acelasi traducător, daca i-o cere coerentă contextuala. Nu s-au realizat traduceri în limbaj „popular” sau „pentru tineri”. Majoritatea traducerilor biblice de la noi sunt bisericești, destinate uzului liturgic. În ele, numele divine sunt inteligibile, cu puține excepții: „Cel cuvios” pentru hósios (Blaj, BS), „Domnul Savaot”/„Domnul puterilor” pentru YHWH Te>"’ÄÖ (SC, Blaj, G-R, BS), „Atoatețiitorul” pentru pantokrátÄr (BVA), „Episcopul” pentru ho epískopos (C). Manierismul propriu unui anume
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
des de formulările din Septuaginta decât de cele ale textului masoretic (și acesta are, bineînțeles, unele pasaje greu de înțeles și de transferat). Datorită folosirii îndelungate a limbii române în liturgie și datorită faptului că, pe lângă lecturile propriu-zise, si rugăciunile liturgice sunt țesute din cuvinte și expresii biblice, limba română literară a fost modelata, de la începuturile ei, de primele traduceri, cvasi-literale, ale Scripturii. De aceea, cu câteva înnoiri impuse de evoluția limbii, traducerile din ultimele șapte decenii sunt accesibile publicului cu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
și mit a fost pusă În termenii relației complementare dintre acțiune și gândire - mitul este o raționalizare a actului ritual, ritul este o performare concretă a istoriei mitice: Cel mai adesea, ritul, cu valoare religioasă, nu este altceva decât ecoul liturgic al mitului: Îl repetă, Îl Încarnează, Îl joacă la nivel motric și afectiv, Îi asigură permanența și reproducerea. Invers, mitul autentifică ritul: Îl legitimizează și Îi conferă un sens (L.V. Thomas, 1991, p. 381). „Mitul, privit ca o declarație prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
evenimente drept ritualuri, prin perceperea caracterului formal. Comportamentul În ritual tinde să fie punctual și repetitiv. Secvențele rituale sunt compuse din elemente convenționale, stereotipe chiar” (p. 33); c) invarianța; d) performarea: „Dacă nu există o performanță, nu există rit. Instrucțiunile liturgice pot fi scrise În cărți, dar asemenea Înregistrări nu sunt prin ele Însele rituri” (p. 37); e) caracterul non-instrumental: deși include elemente de tehnică, ritul nu are scop tehnic, nu se construiește printr-o relație imediată Între mijloace și scopuri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
claselor teoretice care Încearcă să le identifice, să le clasifice și să le interpreteze. Din această perspectivă, Catherine Bell afirmă, Într-o lucrare frecvent evocată (1992, p. 70): Câteva distincții sunt În mod obișnuit avansate: Între studiile ritualice și studiile liturgice, Între riturile religioase și riturile laice, Între rit și ceremonial ș...ț, Între riturile politice și riturile civice, Între riturile private și riturile colective, Între riturile de rebeliune și riturile de solidaritate, Între performarea teatrală și cea rituală, Între caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
domnul se Îndreaptă spre biserică urmat de un Întreg alai, În vreme ce fiecare etapă a acestui drum inițiatic este anunțată orășenilor prin sunetul clopotelor: este cel dintâi semnal al celebrării și primul moment În care puterea Își asociază prezența marelui eveniment liturgic. Monarhul intră În biserică, iar corul și Înaltul cler cântă imnul axion („vrednic este”). După cântarea Întru slava sfintei (slavoslovia), alaiul Întreg iese, iar racla cu relicva este dusă În curte de către patru preoți. Acesta este Începutul celebrării publice: racla
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
conducerea și Îngrijirea pelerinilor („brancardieri”). Cu toate acestea, conflictele dintre „hospitalieri” și pelerini apar frecvent, Îndeosebi În ceea ce privește „demarcările spațiale și temporale dintre sacru și profan” (J. Eade, M. Sallnow, 1991, p. 58). Mai ales În momentele de vârf ale ceremoniilor liturgice (cele care atrag marile fluxuri de pelerini), relațiile tensionate dintre participanți (ei Înșiși eterogeni și aflați acum În competiție pentru a se plasa cât mai aproape de centrul sacru) și oficianți devin evidente: În timpul slujbei de binecuvântare, spațiul devine obiect de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dansează În nef-ul catedralei, cântă cântece licențioase, mănâncă bucăți de carne grasă pe altar, joacă zaruri - lucru pe care Biserica și toate autoritățile Îl interzic prin multiple note care vorbesc despre amenzi și pedepse grave - lângă masa sfântă și vasele liturgice (J. Heers, 1983, p. 182) Odată cu impunerea structurilor sociale și a normelor de interacțiune socială specifice capitalismului, carnavalul a trecut printr-un proces lent, dar ireversibil, de „domesticire”. Reglementările impuse de-a lungul timpului vor interzice licențiozitatea gestuală și verbală
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
politice moderne s-au constituit, la Începutul Evului Mediu, prin transformarea sărbătorilor religioase, În așa fel Încât În centrul sistemului ceremonial să nu se mai afle divinitatea, ci puterea politică laică. Vocabularul riturilor politice europene ar include elemente din sistemul liturgic, din cel al riturilor de trecere ale claselor populare, din eticheta nobiliară și luptele cavalerești stilizate. În acest sistem, ritul politic avea misiunea de a prezenta Puterea regală În concretețea ei (așa cum ritul religios revela puterea divinității În obiecte tangibile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care privesc situațiile de viață personală, celibatul sau căsătoria (1Cor 7,7). În cazul considerat aici, există o finalitate de slujire (diakonía). Sfântul Paul avertizează că Duhul împarte bogăția darurilor sale și asupra femeilor și recunoaște că, în cursul adunărilor liturgice, femeile profetese și orante operează în libertate și demnitate deplină. Cele orante vor transmite Duhul adresându-se cu o voce ridicată lui Dumnezeu prin psalmi, cântece spirituale, binecuvântări și mulțumiri (1Cor 11,5). În Rom 16 și Fil 4,2-3
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
consacrate împărtășaniei creștinilor. Începând cu al XVI-lea conciliu ecumenic, numit astfel deoarece reunea episcopi de pe "întregul pământ locuit", în orașul Konstanz (conciliul va fi ținut între 1414 și 1418), împărtășirea credincioșilor se practică folosind doar ostia. De fapt, utilizarea liturgică a împărtășaniei sub forma vinului a încetat încă din secolul al XII-lea, interdicția acestui tip de comuniune fiind oficializată la conciliul de la Konstanz care a urmat Reformei. Observăm așadar că pe parcursul a opt secole catolicismul roman a mutilat, într-
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
pe Cuvântul Întrupat, pe care ei nu-L pot vedea". Trebuie observat că, începând cu sinoadele de la Ameria din Umbria (1595) și Majorca (1639), odată cu folosirea "purificatorului", o bucată de pânză albă care servește la ștergerea potirului după comuniune, vinul liturgic va fi exclusiv alb, pentru ca țesătura să-și păstreze mereu culoarea imaculată. Răspândirea creștinismului pornind de pe coastele însorite ale Mediteranei a făcut ca vița de vie să fie cultivată foarte departe de mediul ei natural: până la sfârșitul Evului Mediu a
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
de sud"113 din cauza posibilităților sale vinicole, cei care au plantat viță de vie au fost benedictinii spanioli, iar în Noua Zeelandă, primii butași au fost introduși de misionarii anglicani și de misionarii catolici francezi. Creștinismul, în special catolicismul cu vinul liturgic și cu sutele sale de milioane de credincioși, a contribuit fără îndoială mai mult decât oricare altă religie la răspândirea "sângele strugurelui" (sanguis uvae)114 în Lumea Nouă. II. Vikingii în America Continentele americane au fost populate de către mongoloizi (termen
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
vinuri curente 122. În Mexic (Alta sau California Superioară a aparținut Mexicului până în 1850)123 și în America de Sud, cuceritorii spanioli au fost curând urmați de misionari, în special franciscani și iezuiți, care cultivau vița de vie pentru a produce vinul liturgic. Clericii s-au servit de asemenea de cultura viței de vie pentru a implanta civilizația creștină, avatar al civilizației vinului, în aceste noi teritorii păgâne. Prima introducere a vinului în California pe care o cunoaștem datează din 1769, când sub
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
Sensibilitatea thanatică” a autorului se manifestă aici din plin. Scrisă în versuri care dau puternic iluzia metrului antic, Alkestis mizează pe forța poeziei, când aspră, când suavă, totdeauna sobră. Cu Deliana, „basm pentru oameni mari”, și Soarele și Luna, „dramă liturgică”, B. tentează marea sinteză a artei și gândirii sale, opera de artă totală, în sensul wagnerian al termenului. Deliana se vrea o replică la Luceafărul eminescian, o încercare de reabilitare a omenescului. Înălțându-se alături de alesul ei pe orbitele astrale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
gestului mâinii de la dreapta la stânga ori de la stânga la dreapta, de sus în jos și modul în care liturghia gestului reprezintă un omagiu, o memorie, o atitudine, o interpretare, precum este aceea a celor zece degete. POSTURI cu MÂINILE! Gestul liturgic înseamnă în spațiul bisericii sau în afară o mimodramă simbolică, amplificată de posturi și de limbaj, replicile generând și orientând gestul liturgic ortodox, însemnând cu semnul fricii secvențele simbolice, care trimit spre număr. Unele gesturi liturgice sunt legate și de
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
omagiu, o memorie, o atitudine, o interpretare, precum este aceea a celor zece degete. POSTURI cu MÂINILE! Gestul liturgic înseamnă în spațiul bisericii sau în afară o mimodramă simbolică, amplificată de posturi și de limbaj, replicile generând și orientând gestul liturgic ortodox, însemnând cu semnul fricii secvențele simbolice, care trimit spre număr. Unele gesturi liturgice sunt legate și de spațiul profan (luminarea cu ajutorul lumânării), iar alte elemente pragmatice depind de daruri, mai ales în prima parte pregătitoare, daruri purtate la altar
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
POSTURI cu MÂINILE! Gestul liturgic înseamnă în spațiul bisericii sau în afară o mimodramă simbolică, amplificată de posturi și de limbaj, replicile generând și orientând gestul liturgic ortodox, însemnând cu semnul fricii secvențele simbolice, care trimit spre număr. Unele gesturi liturgice sunt legate și de spațiul profan (luminarea cu ajutorul lumânării), iar alte elemente pragmatice depind de daruri, mai ales în prima parte pregătitoare, daruri purtate la altar. Unele gesturi (ridicarea în picioare, închinarea) trec de la profan spre gesturile sacre, dar trebuie
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
pragmatice depind de daruri, mai ales în prima parte pregătitoare, daruri purtate la altar. Unele gesturi (ridicarea în picioare, închinarea) trec de la profan spre gesturile sacre, dar trebuie să ținem seama de: a) spațiul bisericii, vas transcendent ecleziast; b) timpul liturgic, în care trupul primește valori simbolice; c) comunicarea de tip simbolic; d) curățirea sufletului prin sacru cu gesturi simple (ridicarea mâinilor, implorarea), cu poziții ale corpului (rugăciunea în genunchi) și cu gesturi inventate de credincioși, care se schimbă în funcție de variantele
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]