5,029 matches
-
de viză, așa că am pășit pe un nou continent dornici de a vedea câte ceva din lumea pestriță a localității de doar 28 kilometri pătrați, care cunoscuse ocupația cartagineză, romană, arabă și portugheză. Ne-au surprins diversitatea arhitecturală, portul colorat al localnicilor, mirosurile și sunetele specifice orientului și amalgamul de limbi vorbite pe străzi, prin magazine și piețe. Era cald și ne-am potolit setea cu suculentele și răcoroasele fructe de cactus, vândute pe trotuar, pe care le descoperisem în America de Sud. Scurtul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
timp să vizităm orașul și împrejurimile. M-au impresionat simplitatea oamenilor, ospitalitatea, arhitectura originală a caselor. La acest capitol, o excursie făcută într-o zonă muntoasă avea să ne surprindă cu zeci de așezări săpate în stâncă, folosite și astăzi, localnicii dispunând inclusiv de o bisericuță săpată în munte! După Albacete, n-a mai urmat nimic la capitolul deplasări oficiale, așa că aveam să-mi închei misiunea în Spania fără să fi trecut prin Valencia, Barcelona, Bilbao, Saragosa, Burgos... A urmat doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
la 1879 a apărut Escuela Hiram, primul institut laic gratuit din interiorul țării, fondat de masoni, la 1882 s-a inaugurat Teatrul Larranaga, la 1894 a apărut iluminatul electric și în 1905 primul automobil. Am vizitat catedrala impozantă, teatrul, mândria localnicilor (construit, aspect demn de laudă, la inițiativa "șefului poliției"), al doilea ca importanță după Teatro Solis din capitală, Museo Historico și hidrocentrala Salto Grande, amenajata pe râul Uruguay, în colaborare cu Argentina. De menționat că Salto este vestit în Uruguay
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
vorbește despre relațiile României cu America Latină se menționează în orice discurs sau tratat care se respectă " Unitatea genetică, istorică și culturală", aceste "amănunte" sunt considerate în politica globalizată sentimentalisme fără importanță. Ca atare, îngrămădeală culturală excesivă "pe relația vest", unde localnicii sunt asaltați de oferte "exotice" din toată lumea și nu mai percep din motive de suprasaturație nimic și seceta prelungită în restul lumii (citeam recent o dispută în presă legată de susținerea publicării la Paris , cu suma de 30000 euro, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
locație" de curiozități și antichități era "Feria de Tristan Narvaja", care funcționa în același loc din 1909. (Stau și mă întreb de ce nu există așa ceva și în București, nu un talcioc oriental mizer, ci un târg civilizat, care ar atrage localnici și turiști). O ferie mai restrânsă era și în port și, după "marketing", priveam splendidele transatlantice ancorate la chei. Aici am admirat superbul "Queen Elisabeth 2", lung de 294 metri, purtând 1500 pasageri de lux deserviți de 1000 de persoane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
firește toată antichitatea, Renașterea și vremile moderne, întâlnind de la Discobolul lui Miron și David al lui Michelangelo, statui reprezentând pe Leonardo da Vinci, Dante, Cervantes,Columb, Balzac... (ce-i drept, la Brâncuși nu s-au încumetat) Un loc unde imaginația localnicilor și-a dat frâu liber în materie de statui și arabescuri era Cimitirul Central, loc istoric inaugurat în 1835. În centru se află Panteonul Național, unde odihnesc eroii naționali și marile personalități politice, științifice și culturale. Ultima "personalitate" depusă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
soroceni și a fost numit comandant de detașament. În cursul retragerii s-a reușit o regrupare la Vasilevsco, unde Eugen cade rănit și este transportat mai întâi la Spitalul din Bălți, apoi la Arad unde răniții au fost întâmpinați de localnici cu lacrimi și flori. După război a îndeplinit numeroase funcții în condiții de provizorat - gardian comunal la primăria Soroca, funcționar la Banca Agricolă, funcționar la Ministerul Finanțelor, în comandamentul Gărzii financiare din Iași, apoi, în aceeași calitate la București și
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
de lut ieșeau timid curioși de toate vârstele să vadă noutatea. Nu doar că asistau pentru prima oară la o piesă, dar aveau să afle că aceasta era vorbită Într-o limbă pe care nimeni nu o Înțelegea, nici măcar actorii! Localnicii se adunau numeroși În jurul covorului. Aceste activități aveau loc de obicei după-amiaza, când țăranii tocmai Își terminaseră munca la câmp. Cum veștile circulă iute, se strângeau mulți, chiar și femei, dar cu capul complet acoperit de voalul negru. Priveau atent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care o aduce asistența sofisticată de festival internațional, cum avea să fie cea de la Shiraz. Improvizațiile cu instrumente muzicale și recuzita sumară (bețe de bambus, plus câteva cutii de carton de diverse dimensiuni, cam asta era tot) Îi amuzau pe localnici și dialogul teatral se Înfiripa spontan. Câteodată, copiii sau chiar cei În vârstă intrau pe covor și participau dansând la diferite improvizații comice, cu care se identificau instantaneu. Fragmentele din Orghast erau mai dificil de Înțeles și acesta a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a nu părea nedrept față de domnul A., doresc să menționez că tot acolo, în Est, după cum rezulta dintr-o altă povestire de război a sa, a săvârșit o faptă bună, sau mai corect spus a refuzat să comită o ticăloșie. Localnicii sufereau de foame atât de cumplit, încât, pentru o bucată de pâine, o femeie i-a oferit-o pe propria ei fiică, o fetiță de 13 ani. Spre cinstea lui, domnul A. n-a acceptat „trocul”, dăruindu-le bucata de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
într-un clește, în acea poziție nu foarte comodă. În urmă cu câțiva ani, ne-am întâlnit, într-o zi, pe șosea cu fosta ei victimă („ăsta e acela pe care...”), acum un bărbat ca toți bărbații din Snagov, un localnic tipic, lucrând „la vile” sau peste lac; era, desigur, cam afumat (nu făcea excepție de la regulă); ne-a salutat totuși politicos; nu părea câtuși de puțin supărat pe torționara sa de odinioară; sau, pur si simplu, nu-și mai amintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
răbdare și le folosesc pentru tămăduirea unor „vătămături” mai ales a celor provocate de lăcomia, de abuzul de mâncări grase și greu digerabile. În sat, și în fața caselor, și în fundul grădinii, din spatele casei, ca și în „capul ogorului”, din afara satului, localnicii au plantat salcâmi. Deși salcâmul are țepi răutăcioși, deși lemnul lui e mai totdeauna strâmb și cioturos, el este plantat pentru că „se prinde” foarte ușor, rezistă la secetă, crește repede, iar lemnul său chiar și „verde” arde bine și focul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
stâng este amplasată comuna Scorțaru. Pe malul drept, la aproximativ 3-4 km. distanță de comuna Domnița, se află comuna Râmnicelu, situată pe un „pisc” ce se înalță cu aproape cinci metri deasupra luncii, motiv pentru care localitatea este numită de localnici „Piscu”. Comuna Domnița avea în componența sa satele Boarca și Corbeni, situate cam la doi kilometri nord-est de Domnița. Un drum care vine de la Brăila trece prin Domnița, pe la răsărit de Boarca și merge spre orașul Râmnicul-Sărat. Satul Boarca
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mai mari decât laba piciorului meu cînd i-am probat de mi-i-a cumpărat, dar tata tot mi i-a cumpărat, motivând că „piciorul copilului mai crește” și o să-i poarte mai multe ierni cu ciorap gros de lână”. Localnicii aveau puțin pământ arabil-loturile inițiale date la împroprietărirea din 1864 fiind împărțite de urmași-, motiv pentru care toți țăranii lucrau „pe din două” în moșia boierului, creșteau animale și păsări, mai ales oi și capre, mai puține vaci. Pentru muncile
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
boii. Surprinzător, pentru ochii copilului de atunci, era faptul că majoritatea caselor din Ciupercari erau acoperite cu tablă galvanizată, deși prin satele vecine majoritatea caselor erau acoperite cu stuf sau chiar cu paie de secară. Mămăliga, alimentul de bază al localnicilor, se mai făcea și din mei. Cultura meiului a dispărut, dar îmi amimtesc de meiul cultivat de bunicul meu, tata mamei. Ca hrană, pe lângă lapte, brânză și ouă se mai foloseau și multe fructe și legume. Carnea se mânca, de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Ignat”. Fără carne proaspătă de porc Crăciunul nu mai era Crăciun. Vara se consuma și pește proaspăt prins cu plasa în apele râului. În satul Boarca nu era apă bună de băut. Apa din fântâni era amară, sărată și sălcie. Localnicii, în deosebi femeile și tineretul, aduceau apă cu cobilița de la o fântână din afara satului, singura cu apă bună de băut. Iarna pe viscol și vara pe ploi torențiale era foarte greu de adus apă de la acea fântână. În ajunul sărbătorilor
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
râului unde se uda și se degrada, iar de multe ori căruțele încărcate cu recolta care trebuia adusă acasă, se răsturnau chiar în apa râului. Pentru îndepărtarea acestei greutăți s-a construit, la Domnița, un pod „pe vase”, la care localnicii plăteau un fel de abonament anual, iar străinii plăteau pentru fiecare trecere, fie individual, „cu piciorul”, fie cu căruța.. SATUL NOU Podul însă n-a însemnat o rezolvare totală și definitivă, pentru că toamna când apa îngheța, vasele trebuiau scoase și
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
FRAȚII ȘI SURORILE TATEI MĂTUȘA ZAMFIRA În familia lui Ion și Șerbana Moise s-au născut șase copii: trei băieți și trei fete. Primul născut a fost tata. Sora cea mai mare, Zamfira, a fost căsătorită cu Gheorghe Gingărașu, un localnic; au avut cinci copii. Era bună gospodină, harnică, îndemânoasă la treabă, la lucrul de mână, la țesut, la împletit lâna, ambițioasă. Mi s-a părut totdeauna cam zgârcită și prea aspră cu copii ei. Avea stare materială bună. N-a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Căram apă cu cobilița la casa parohială. În ruinele vilelor moșierului Manolescu Strunga, distruse de invazia sovietică, își aveau domiciliul obligator soții bătrâni și bolnavi Elvira și Petru Valter din orașul Roman. I-am descoperit printre ruine, atenționat de un localnic, când mergeam cu aghiazma în Ajunul Bobotezei, a doua zi după prezentarea mea în parohie. Duceau lipsă de hrană și căldură. I-am ajutat. Ne-am împrietenit cu ei. Ne-au vizitat la casa parohială. Toată lumea a aflat de această
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
vaporul până la Vâlcov, apoi de acolo până la Jibrieni, iar de la Jibrieni până la Galilești cu mijloace de transport personale, călare pe coama drumului. Mersul cu caiacul era pentru mine un chin fiindcă valurile cât casa îți arătau parcă cu degetul adâncul. Localnicii care călătoreau cu mine făceau haz, însă eu mă culcam pe fundul caiacului, îmi înveleam capul și așteptam din clipă în clipă să văd Atlantida. Directorul școlii din Jibrieni, Markov Simion, era un învățător mult mai în vârstă ca mine
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
și în Cișmele, între care, cel mai bun era un oltean, Matei Constantin de fel din comuna Goicea Mare, județul Dolj. Tot acolo era și bunul, blândul și înțeleptul învățător Vladimir Caimacan precum și neastâmpăratul Vanea Timișenco, cei din urmă fiind localnici. Unul moldovean, altul ucrainian. Mai era un băiat în ultima clasă la școala normală, Alexandru Kirilenko. Domnișoara învățătoare În 5 mai 1930 împlinisem 18 ani iar în iunie 1930 eram deja învățătoare după absolvirea examenului de capacitate. La 1 octombrie
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
trecea frumos la Tabacu. Ne duceam la Bolgrad, la gară, la Bulgărica, ba ne-am dus și la teatru, la Constantin Tănase. Tănase știa că la Bolgrad joacă în pierdere dar inima mare a lui nu-i putea lipsi pe localnici de o seară plină de farmec. Sală mică - venituri mici. Tot în seara aceea i-am putut admira pe neîntrecuții Stroe și Vasilache, Grigore Trestian, Anonescu Cărăbuș, Sandy Huși (Alexandru Giugaru) și alții. În gara Traian Val, până la venirea trenului
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Câșlița Dunăre era pământ bun, am cerut Câșlița. Lăsam în urmă o grădină bine pusă la punct, o livadă, o școală frumoasă. La Câșlița era un mare viespar. Se certau pentru postul de director învățătorul Stâsii (pe funcție), Moraru Afanasie, localnic, și Dobru Simion, un filfison afemeiat și lăudăros.Acestora li se comunicase însă decizia numirii mele ca director. Bomboană pe colivă. Primul contact cu școala a fost supărător. Nu era nici de departe ca cea din Sofian. Mai mult de
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
botează Cezar Stratula, de unde și numele Cezara-Livia. Livia în amintirea chirurgului brașovean Liviu Câmpeanu. Totul mergea ca pe roate. Începusem să merg la vânătoare de iepuri în Ostrov. Iepuri erau destui, ba și rațe berechet. Împreună cu Nicu Radu ajutați de localnici scoteam pește cu prostovolul, pește care de regulă ajungea fie la via lui Nițulescu, fie la a preotului Dumbravă. La borșul de pește, gata făcut când ajungeam noi, se mai adăuga vânatul. Era frumos, era bine iar botezul Cezarei a
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
lui. Era valabil și pentru cei din comuna Fundoaia. Oamenii erau destul de neprietenoși când era vorba de anumite schimbări. Această hotărâre, ce fusese gândită pentru a salva oamenii și animalele de la înfometare, a fost o măsură nepopulară, rău primită de către localnici. Umblând din casa în casă, am aflat cu uimire că acei oameni care păreau foarte săraci, aveau rezerve de cereale pentru ei și animale asigurate pentru cel puțin trei ani, chiar dacă nu ar fi primit nici un bob de la C.A.P.
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]