4,696 matches
-
sicriu, sub cel capac albastru Și țintuit și ferecat cu stele, Noi viermuim în masse în cadavrul Cel negru de vechime și uscat Al vechiului pământ care ne naște - Certîndu-ne-ntre noi, ființi ciudate, Grețoase în deșărtăciunea lor. Este un ce măreț în firea noastră, Dar acel ceva nu din noi răsare. O moștenim de la Titanul mort. De la pământ, în care ne nutrim. În moartea lui e ceva sfânt și mare, E o gîndire-adîncă și-ndrăzneață Pentru ce el fu condamnat la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prinde - îi sărută ochii și-i dă drumul; Apoi ea prinde-o pasăre măiastră De aur, se așază-ntr-a ei aripi Și sboară-n noapte printre stele de-aur. {EminescuOpIV 96} ECO Cu-ncetu-nserează și stele isvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Nebuni! vă iert... O, mare, mare înghețată, cum nu sunt De tine-aproape să mă-nnec în tine! Tu mi-ai deschide-a tale porți albastre, Ai răcori durerea-mi înfocată Cu iarna ta eternă. Mi-ai deschide A tale-albastre hale și mărețe; Pe scări de valuri coborând în ele, Aș saluta cu aspra mea cântare Pe zeii vechi și mândri ai Valhalei. - "Bine-ai venit, tânăr cu ochi din ceriuri", Râzând Odin și ridicîndu-și cupa M-ar saluta. - Și haina ceea lungă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
despre vremi apuse, sure; Sufletul se-mbată-n visuri, cari-alunecă în sbor, Palmii risipiți în crânguri, auriți de-a lunei raze, Nalță sveltele lor trunchiuri. - - Noaptea-i clară, luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nșiră nori. {EminescuOpIV 114} Și în templele mărețe - colonade-n marmuri albe - Noaptea zeii se preîmblă în vestmintele lor dalbe Ș-ale preoților cântec sună-n arfe de argint - Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună, Piramidele, din creștet, aiurind și jalnic sună; Și sălbatic se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
am văzut mândre fecioare, Purtând pe-umerele albe auritul snop de grâu; Alte vrând să treacă apa cu picioarele lor goale Ridicară rușinoase și zâmbind albele poale, Turburând cu pulpe netezi fața limpedelui râu. Am văzut regii Iudeei în biserica măreață, Unde marmura în arcuri se ridică îndrăzneață Și columnele înnalte cătră cer pare c-arat; Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată, Sdrobind arfa-i sunătoare de o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cutremurîndu-și fața, scutur-a ei spume, Repezind pe-alunecușul undelor de raze-o lume, Jos la poarta urbei mândre a ei sunete se frâng. Mai albastră decât cerul, purtând soarele pe față, Ea reflectă-n lumea-i clară toată Grecia măreață. Cîte-odată se-ncrețește și-și întunec-al ei vis - Nimfe albe ca zăpada scutur-ap-albastră, caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă, Scuturîndu-și părul negru, înnecîndu-se de râs. Și pe valuri luminoase oceanul lin le saltă, Orice undă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
floare, Dungi de-argint în verzii codri, duioșie pe pământ. Dar un nor pe ceruri negru se înnalță și se-ncheagă, Se formează, -ncremenește și devine o domă-ntreagă, Plin de umbra de columne ce-l înconjură-nprejur; Prin columnele-i mărețe trece cîte-o rază mată, A lui cupolă boltită e cu-argint înconjurată, Pe arcatele-i ferestre sunt perdele de azur. {EminescuOpIV 126} Luna înspre ea îndreaptă pasuri luminoase-ncete, Diadem de topiți aștri arde-n blondele ei plete, Încălzind aerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vis o vezi ivită, A ei scări ajung din ceriuri a stîncimei negri colți. Iară fluviul care taie infinit-acea grădină Desfășoară-în largi oglinde a lui apă cristalină, Insulele, ce le poartă, în adîncu-i nasc și pier; Pe oglinzile-i mărețe, ale stelelor icoane Umede se nasc în fundu-i printre ape diafane, Cât uitîndu-te în fluviu pari a te uita în ceriu. Și cu scorburi de tămâie și ca prund de ambră de-aur Insulele se înnalță cu dumbrăvile de laur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu-edera ce-n vârf se pierde; Mișcând florile ei albe - flamuri cu-nfloriții creți - Și în muri de frunzi lucinde, și în scări de flori pendente Și în poduri legănate de zefire somnolente - Dintr-un arbore într-altul edera trece măreț. Spânzură din ramuri nalte vițele cele de vie, Struguri vineți și cu brumă, poamă albă aurie, Și albine roitoare luminoasă miere sug; Caii lunei albi ca neaua storc cu gura must din struguri Și la vinul ce-i îmbată pasc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
scuturi pe a cerului cîmpie: Neînvinși ș-unii și alții - ș-unii ș-alți nemuritori. În zădar Marte s-aruncă spre a sparge șiruri dace Și în van fulgeră Joe supra coifelor audace, Neclintiți stau ș-unii ș-alții în măreață lupta lor. Pe un arc de cer albastru în senină depărtare, Rezimați pe lănci și scuturi, zeii nordici stau în soare, O eternă auroră răcorește lumea lor; Iar în fruntea-acelei bolte pe un tron cu spata mare, Odin adâncit în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
temerar. Ochii-Olimpicului negri ațintesc carul. Cu frica, Spre-a opri acea privire Dacul manta și-o ridică. Caii speriați nechiază, tremurând ei se înnalță; C-o strigare rece Joe fulgerul i-nfige-n coaste Și a zeilor Daciei cruntă și măreață oaste, Orbită aude glasul părintelui lor rănit Și-o întorc la fugă; - caii, carul rupt în nori răstoarnă. Din titanicele arcuri ploaie de săgeți se toarnă, Nimerind în spate goale pe fugarii cei divini; Și răpiți, urlând ei bolta o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
semizeu. Cupele - țeste de dușman - albe, netede, uscate, În argint, cu toarte de-aur prea maestru ciselate - Și cu ele-n mînă-nconjur lunga masă de granit; Vor mai bine-o moarte crudă de cât o viață sclavă, Toarnă-n țestele mărețe vin și peste el otravă Și-n tăcerea sînt-a nopții ei ciocnesc, vorbesc și râd. Râd și râsul însenină adâncita lor paloare. Se sting una câte una faclele mirositoare, Se sting una câte una viețile Ducilor Daci; De pe scaune cad
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
spune; Bătrînu-i ca și vremea cea fără de-nceput Și soarele din ceruri la glasu-i se supune, Al aștrilor mers vecinic urmează ochiu-i mut. De-aceea voiu ca dânsul pe fiul meu să-nvețe Cari cărări a vieți-s deșarte, cari mărețe. {EminescuOpIV 155} Dar el din a lui munte în veci nu se coboară, Căci nu vrea ca să piardă din ochi a lumei căi, Ca nu cumva măsura, cu care el măsoară În lipsa-i să se schimbe... și el, întors din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În sufletul lor, totuși ei mari îs și distinși, Căci Dumnezeu în lume le ține loc de tată Și pune pe-a lor frunte gândirea lui bogată. Dar - e un înger palid cu lungi aripi și negre, În aste firi mărețe în veci e-namorat. Păcat numai c-amoru-i stinge sisteme-ntegre, Întorsu lui omoară p-oricine l-a-ascultat, Seducător trimite plăcerile-alegre Și de asculți cîntarea-i geniu-ți e sfărmat. A celor trecătoare în mâna lui e soarte, Frumosu-i ca nealții și numele-i e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
treci râul Selenei se face pare că sara Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține. E-o sară frumoasă-adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spînzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nopții, a mării, a lumei Împle Italia. Mare, poartă pe undele tale corăbii, Unele grele ni-aducă aur din Ofir, Altele înfoiate de roze d-Egipet, Vinuri și smirnă. Ah, trimiteți popoare vulturii voștri Cei de lemn să sboare pe marea măreață, Căci a Romei eterne picioare marmorei Daruri așteaptă. Numai singur asupra lumei în pace, Nepăsător tămâii și laudei voastre Învăluit în maiestatea tăcerei Stă-mperatorul. Vezi-l atins de umbra gândirilor regii! Vorba-i va să fie o rază-n lume
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
înnalță-n spete: E Orientul. - Codrii cu grandoare, Cu vîrfii nalți vor norii să-i disfețe. Cetăți prin ei își pierd a lor splendoare. Prin codrii lor, prin șesurile crețe, De-a vântului suflare-mbălsămată, Din munții-n nori și prin pustii mărețe, Urbile-antice strălucind s-arată Și albe par și mitice - cu basme Urieșești e țara presărată. Și norii spânzură pe cer, fantasme De foc și aur ce-n oștiri se-nșiră, Codri se plâng și marea doarme-n spasme. Ajung la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cată - Fundul mării, fundul mării Ah! de mult un chip i-arată. - "Spre castel vr-odată ochii "N-am întors și totuși plâng "Fundul mării, fundul mării "Mă atrage în adînc". {EminescuOpIV 247} COBORÎREA APELOR Din munți bătrâni și din păduri mărețe Se nasc isvoare, ropotind se plimbă, Deprind pe rând oceanica lor limbă Și sunt în codri pustnici cântărețe. Spărgând prin stînce albia lor strâmbă Se legăn-line și fac valuri crețe. În drumul lor ia firea mii de fețe - Aceleași sunt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
curând să cadă... Și în astă ruină Prin scorburi de părete, în neagră vizuină, Trăește-acest călugăr... Apari, tu, lună-n cer 320Și fă din vis viață, din umbre adevăr! (Luna apare) UNDELE (cîntă) Noi undele crețe Venim, venim, În stânci mărețe Izbim, izbim. Și-a noastră suflare E vînt! e vînt! Dar naștem pe mare Un cânt, un cânt. DELFINUL (se arată din apă un tânăr frumos) Ondină, Cu ochi de albastră lumină, Cu părul tău lung, un tezaur De aur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cugetă lumi nouă - cum cugetă o liră Eternele-i armonii... Și-acele cânturi pline De-amor, de inspirare, le îndreptai la mine Și am urmat cântării... ființa mea apare Și-aruncă umbra-i tristă pe fruntea ta cea mare, Gîndirile-ți mărețe în gândul meu cuprind, La sufletu-ți de flacări eu sufletu-mi aprind... Căci te iubesc... ce vrei tu? și lacrima ta clară Preface-eterna-mi noapte în dulce zi de vară, Și glasu-ți ce pătrunde în doliu pân-la cer Îmi dă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldîndu-se prin papuri lăsau pe valuri fulgi. II Trecură ani. E noapte. În camera bogată, 90Pe-un pat alb ca zăpada, copila sta măreț. O candelă de aur c-un punct de foc arată Prin umbra străvezie icoane pe păreți. Culcată jumătate, copila cu-ntristare Zâmbește. Plete blonde pe umere cobor Și cad pe albe perini, iar ochiul ei cel mare Arată nu amorul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătae Ajunse în fugă de-a lunei văpae, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur 10Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă în noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brasde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nu poate pătrunde-n visare-mi. Cu ochii albaștri amoru-mi nu-l sfare-mi. "Păstrează, crăiaso, viclenele sfaturi. În laturi, frumoasă ispită, în laturi! Ea piere... cu dânsa castele, dumbravă... Și marea-nghețată vuiește grozavă. Mișcate de mare-n strigare măreață A Nordului vin caravane de ghiață... Pe ceruri în neguri o stea nu s-arată, Departe doar luna - o galbenă pată. {EminescuOpIV 330} Cetăți hrentuite pe țări plutitoare, Cu șiruri de dome, steclind de ninsoare, Schelete-uriașe purtând cremenite Coroane în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se-ndoae și stelele-și așterne, O boltă răsărită din negure eterne, Și de cât toată lumea de două ori mai mare În propria lui umbră Zamolxe redispare. "Priviți-l cum stă mândru și alb pe naltu-i jeț! "El îmflă răsuflarea vulcanului măreț, " Dacă deschide-n evi-i el buza cu mânie Și stelele se spulber ca frunzele de vie; El mână în uitare a veacurilor turmă "Și sorii îi negrește de pier fără de urmă. Dacă se uită-n mare, ea tremură și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îmbrăcați de raze. Privește însuși cerul din nouri ca să-i vază Pe când din fundul mărei Nordul, străbunul rege, Cu visuri de astfel lungi nopțile-și petrece, Astfel că lumea toată cu cer, pământ și mare O feerie mândră - un vis măreț îi pare. Aceste-s visuri dalbe - ce-aievea le crează Străbuna miazănoaptea, ce doarme când veghiază; Străbuna miază-noapte, a visurilor mumă, Ce-n nori visează stele și fericiri în lume, Când marea cea adâncă, cu miliarde valuri Pe placa-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]