3,623 matches
-
monezi romane din timpul împăraților Antoninus Pius si Maximinus Thrax). Localitatea medievală este menționată pentru prima dată în 1257 cu numele de "Toroczcko" (Trascău) și devine în curând cunoscută datorită zăcămintelor de minereu de fier din zonă. Exploatarea fierului și meșteșugul fierăritului au dus la o dezvoltare continuă pe parcursul a mai multor secole: în 1493 localitatea a primit rangul de târg (oppidum), iar în 1666, pe fondul dezvoltării extracției de minereu și a meșteșugului fierăritului, Rimetea devine oraș. Dacă în secolul
Rimetea, Alba () [Corola-website/Science/300269_a_301598]
-
de fier din zonă. Exploatarea fierului și meșteșugul fierăritului au dus la o dezvoltare continuă pe parcursul a mai multor secole: în 1493 localitatea a primit rangul de târg (oppidum), iar în 1666, pe fondul dezvoltării extracției de minereu și a meșteșugului fierăritului, Rimetea devine oraș. Dacă în secolul al XV-lea exista o singură fierărie în care se produceau unelte agricole, două secole mai târziu (în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII și în prima jumătate a secolului
Rimetea, Alba () [Corola-website/Science/300269_a_301598]
-
un sector zootehnic axat pe creșterea ovinelor, o însemnată pondere în economie o deține mică industrie, comuna fiind cunoscută în regiune că un important centru meșteșugăresc pentru producția artizanala. Pentru viitor, turismul poate deveni o ramură economică preponderenta, ocupațiile și meșteșugurile tradiționale, portul și produsele artizanale alături de dezvoltarea agroturismului pot face din Buteni un areal de convergență turistică.
Buteni, Arad () [Corola-website/Science/300286_a_301615]
-
numele de "Podenii Vechi" și făcea parte din plasa Podgoria a județului Prahova, având exact aceeași configurație ca și azi, și anume satele Bălteni, Izești și Podenii Vechi, cu o populație totală de 2185 de locuitori, care se îndeletniceau cu meșteșuguri (erau dulgheri, zidari, rotari, dogari, fierari), creșterea albinelor și a gândacilor de mătase. Ei își desfăceau produsele la Ploiești și București. Aceeași alcătuire o avea, așa cum arată Anuarul Socec, și în 1925, cu o populație de 2640 de locuitori, fiind
Comuna Bălțești, Prahova () [Corola-website/Science/301641_a_302970]
-
căpătând această denumire. Dulgheria este tot o meserie foarte veche, datând din perioada feudală. Fiecare gospodar știa să-și lucreze singur casa, începând cu tăierea , cioplirea și fasonarea lemnului din pădure și terminănd cu clăditul corpului casei. Tâmplăria este un meșteșug bine diferențiat și specializat, desprins de dulgherie. Drănițitul constă în confecționarea draniței pentru acoperișuri. Cizmăria a fost și încă mai este o meserie căutată. Se repară încălțămintea dar se execută și opinci sau mici obiecte din piele: curele, genți, încălțăminte
Comuna Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/301662_a_302991]
-
apropiere. Așezarea prezintă o dispunere „de-a lungul văii”, cu o structură „îngrămădită” a ulițelor și gospodăriilor, prezentând de asemenea și o dispunere amestecată a caselor „de-a lungul drumului”. Construcțiile gospodărești au evoluat de-a lungul timpului în funcție de evoluția meșteșugurilor de la case din lemn la cele din piatră și terminând cu cele din cărămidă de tip urban, ridicate începând cu jumătatea secolului al XX-lea. În cadrul gospodăriei se disting elemente tradiționale ca poarta, portița, șura, [[fântână|fântâna]], grădinuța și „tălchița
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
se disting elemente tradiționale ca poarta, portița, șura, [[fântână|fântâna]], grădinuța și „tălchița”. Interiorul locuințelor se individualizează printr-o bogăție cromatică a modelelor florale prezente pe obiectele de podoabă reprezentative cum ar fi „chindeauă” (chindeie), căpătâie, ștergare, merindare și covoare. Meșteșugurile identificate în sat ca fiind elementele definitorii ale vieții localnicilor au fost printre altele fierăritul, zidăritul învățat de la [[sași]], tâmplăritul sau „măsăritul” care o data cu înființarea [[Școala comunei Racovița#Școala inferioară de arte și meserii (1923-1939)|Școlii inferioare de arte și
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
bătrâni, nu au posibilități de întreținere și exploatare, încât morile se deteriorează cu timpul. Consiliul local al comunei a demarat recent un program de cercetare a tehnicii arhitecturale și istorice, respectiv arhivarea în imagini a tehnicii de morărit și a meșteșugurilor tradiționale conexe morăritului (ex. concasarea pietrii, păsarea), cu întocmirea de materiale informative/documentare. Aceste acțiuni au fost demersurile pregătitoare în vederea renovării și punerii în valoare a morilor existente, ca să poată deveni piese ale patrimoniului cultural național. Din punct de vedere
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
și a marilor litigii pentru pământul satelor învecinate (1662, 1674, 1707, 1713, 1768-1774, 1823, 1826) au obținut până la urmă părțile limitrofe Gergelyvesze și Limbus, localitățile Gălăuțaș și Filpea, iar la Borsec, teritoriile Árkoza și Bikafő. Documentul sus menționat, constată despre meșteșug și comerț: Sunt în sat 2 fierari - 1 tâmplar - 2 croitori, toți gospodari, se pricep să-și facă căruțe, deoarece și au destule lenme.” „Sunt în sat 3 prăvălii, în care se vând mărfuri de bagatele.” După aproape o sută
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
plutașilor și a celor care le făceau, trebuia să facă armata. Până în 1848 și-au îndeplinit și îndatoririle de grăniceri. Astfel a caracterizat ziarul „Nemzeti Társalgó” din 1839 secuii care își îndeplineau îndatoririle de grăniceri: „Puțini dintre aceștia, au un meșteșug, nu sunt negustori, nu au servici, nu primesc soldă, totuși au o gospodărie cumsecade, asigură hrana și îmbrăcămintea necesară familiei destul de măricică, fac armata pe cheltuiala proporie, poartă povara vieții civile și militărești.” Cea mai importantă bogăție naturală a așezării
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
ha, doar 32,9 ha îi revin zonei de locuit. Majoritatea populației este de religie ortodoxă. Una din ocupațiile tradiționale este reprezentată de prelucrarea pietrei de moară, o meseria mai rar întilnită în zona Transilvaniei. Confecționarea portului popular este un meșteșug ce se mai păstrează și astăzi. Costumele populare mai pot fi admirate cu ocazia unor sărbători religioase și a altor evenimente marcante de peste an, a târgurilor, nunților sau cu alte ocazii. Portul popular este asemănător celui din Țară Moților. Alte
Stănija, Hunedoara () [Corola-website/Science/300559_a_301888]
-
ce se mai păstrează și astăzi. Costumele populare mai pot fi admirate cu ocazia unor sărbători religioase și a altor evenimente marcante de peste an, a târgurilor, nunților sau cu alte ocazii. Portul popular este asemănător celui din Țară Moților. Alte meșteșuguri tradiționale ce se mai practică sunt potcovitul și realizarea de mobilier de lemn cu sculpturi specifice zonei. Până să fie cotropiți de comuniști, mai toți sătenii din Stănija, comuna Buceș - județul Hunedoara, trăiau de pe urma aurului. Nici nu erau nevoiți să
Stănija, Hunedoara () [Corola-website/Science/300559_a_301888]
-
în comparație cu “Magna Curia” din Deva (acualul Muzeu județean de istorie), numit și castelul Bethlen, castelul de la Ilia, reprezintă o fază mai veche a arhitecturii renascentiste din Transilvania, conținând mai putine influențe ale stilului baroc. În Ilia s-a dezvoltat un meșteșug azi dispărut, acela de a face luntrii, poduri plutitoare. Dovadă în acest sens este piatră funerară din cimitirul bisericii ortodoxe Ilia pe care scrie “...George Iacob-mare meșter în corăbii “(1600). Biserică ortodoxă din Ilia a fost construită în 1792, după cum
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
piesele tradiționale, din materiale țesute în gospodării, din cânepă. în și lâna. O a doua perioadă în evoluția portului popular a început odată cu dezvoltarea economiei de schimb. Intensificarea legăturilor cu orașele Reghin și Târgu Mureș, în care s-au dezvoltat meșteșugurile, au influențat evoluția portului popular, prin apariția fabricilor de confecționare a rochiilor, sorturilor, bluzelor, vestelor și implicit al îmbrăcămintei. Portul popular a fost încet schimbat cu aceste haine confecționate de către fabrici. De- a lungul istoriei în localitatea studiată au trăit
Periș, Mureș () [Corola-website/Science/300590_a_301919]
-
sediul la Moinești și era considerată ca Industrie Mare . Industria Mică fiind reprezentată de câteva mori de foc și de apă , ateliere meșteșugărești , cazane de țuică , etc. Ocupația de bază a locuitorilor a fost agricultura , creșterea animalelor, dar și diferite meșteșuguri precum: olăritul, prelucrarea lemnului, cărăușia . Viața agrară nu poate fi completă fără a ține seama de zootehnie Animalele asigurau oamenilor o bună parte din hrană, îmbrăcăminte și forța de tracțiune în producția agricolă și nu numai. În „ Condica Liuzilor„ pe
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
producția agricolă și nu numai. În „ Condica Liuzilor„ pe anul 1803, se menționează că oamenii aveau loc puțin , ocupându-se și cu cărăușia. Din Catagrafia pe anul 1820, rezultă că oamenii se ocupau și cu olăritul , pe lângă dogărit. Studiul „ Olăritul meșteșug de tradiție în Județul Bacău ,„ este o lucrare amplă , rod a trei decenii de cercetări întreprinse de cei doi autori: - Teodosie Rotaru și Dorinel Ichim . El cuprinde monografii închinate localităților în care meșteșugul se mai practica. : Oituz, Frumoasa(Balcani) și
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
și cu olăritul , pe lângă dogărit. Studiul „ Olăritul meșteșug de tradiție în Județul Bacău ,„ este o lucrare amplă , rod a trei decenii de cercetări întreprinse de cei doi autori: - Teodosie Rotaru și Dorinel Ichim . El cuprinde monografii închinate localităților în care meșteșugul se mai practica. : Oituz, Frumoasa(Balcani) și Lilieci- Hemeiuși , dar și celor în care olăritul a supraviețuit până în pragul mileniului trei : Schitul Frumoasa (Balcani) , Băhnășeni(Pârjol) , Solonț, Cucueți(Solonț) și Răchitoasa. După 1990, câțiva meșteri care cunoșteau meșteșugul din tinerețe
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
în care meșteșugul se mai practica. : Oituz, Frumoasa(Balcani) și Lilieci- Hemeiuși , dar și celor în care olăritul a supraviețuit până în pragul mileniului trei : Schitul Frumoasa (Balcani) , Băhnășeni(Pârjol) , Solonț, Cucueți(Solonț) și Răchitoasa. După 1990, câțiva meșteri care cunoșteau meșteșugul din tinerețe , ajunși la pensie , au reluat această frumoasă tradiție , văzând în ea posibilitatea de a rotunji venitul. În ultimul deceniu al secolului XX, în sat lucrau cinci olari: Petru Călin, Ion Călin, Ion Iliescu,Nicolae Zugrăvel și Dragomir Timaru
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
ars oale, cu o capacitate de trei chintale. Vasele confecționate erau obișnuite fiind în general nezmălțuite sau zmălțuite parțial. Cuptoarele în care se ardeau oalele aveau pereții de tablă. În secolul XIX a fost perioada de înflorire maximă a acestui meșteșug, așa cum prezintă bibliografia consultată, după care olăritul a înregistrat un regres decăzând. Vasele obținute în urma muncii lor erau valorificate la târgurile care se desfășurau în jurul comunei Livadia. În localitatea vecină Baru erau mai mulți locuitori care se ocupau de confecționarea
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Ocupația de bază a locuitorilor catolici din Somușca a fost și este agricultura. Creșterea vitelor constituie o altă îndeletnicire importantă pentru locuitorii din zonă, aceștia mai practicînd și o serie de ocupații complementare cum ar fi: stupăritul, pomicultura, viticultura, precum și meșteșuguri mai restrînse practicate în sat de către lemnari ori dulgheri. Obiceiurile calendaristice sunt deosebit de importante și pentru locuitorii catolici din Somușca. În ajunul Crăciunului se merge „la cântat”, „cântările-colind” avînd exclusiv o tematică religioasă. O formă arhaică de colind, întâlnită în
Somușca, Bacău () [Corola-website/Science/300701_a_302030]
-
le dădea cărți de citit, iar la două săptămâni se reîntâlneau ascultând rezumatul din cărțile citite. Acest club organizat a luat denumirea de „Tineretul studios”. În felul acesta le dezvolta dragostea de citit și de studiat. Tot aici, tineretul învăța meșteșugul de reparat și legat cărți. Biblioteca era dotată cu presă, clei, sfoară, etc. Toate acestea erau donate de către Constantin Petrovici din Cluj, fratele eroului Căpitan Ștefan C.Petrovici. La căminul cultural făcuse un program și se țineau conferințe din diferite
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
zonă. În timp aceștia au devenit clăcași pe moșia Bâsca-Gura Teghii, din care motiv ei nu au mai putut crește vite și au început să practice dogăria, vânzând butoaie, putini și hârdaie de brad în târgurile de la Buzău și Mizil; meșteșugul s-a păstrat până în anii 1943, pierzându-se din cauza industrializării—mulți localnici s-au angajat la Societatea Forestieră „Göetz”, care se ocupa cu exploatarea lemnului la Nehoiu. Proprietățile au fost în litigiu permanent între moșnenii care nu puteau ușor dovedi
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
în anul 1588; Satul Briheni atestat documentar în anul 1588; Satul Hotarel atestat documentar în anul 1527-1528; Satul Seghiste atestat documentar în anul 1503; Satul Sîrbesti atestat documentar în anul 1592; Satul Susțiu atestat documentar în anul 1588. Tradiții, obiceiuri, meșteșuguri Sarcinile feudale ale supușilor sunt în linii mari: censul, daturi, dijme și slujbe. Censul se plătea în bani și era de 17 dinari pe cap de familie, satele care lucrau la topitoriile de fier și de arama sunt scutite, compensându
Lunca, Bihor () [Corola-website/Science/300857_a_302186]
-
o moară, așezată pe malul stâng al Crișului. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se extinde pomicultura, locuitorii dădeau dare de fructe uscate și proaspete și după cazanele de fiert țuică. Începând cu anul 1753 sunt semnalate meșteșugurile, fără a fi specificate, ele aduceau un venit anual de 10 florini. Exista la 1779 și o cârciumă domenială, în care se vindea vinul și țuica fiscului. Dacă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea se mai păstrează încă
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
sau 26 de zile pe an cu palmele. Nona o dădeau din cereale: grâu, ovăz, porumb și din animale: miei, iezi, stupi. Conscrierea din 1779 atestă o serie de ocupații în funcție de care se stabilesc taxele din crâșmărit, morărit, lemnărit, ghindărit, meșteșuguri. Domeniul nu avea în folosință teren arabil sau vie în hotarul satului, doar un fânaț care producea 24 stânjeni de fân în valoare de 240 florini anual. Conscrierile urbariale ale secolului al XVIII-lea stabilesc categoria pământurilor, în funcție de fertilitatea sau
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]