4,743 matches
-
comuniști reciclați. Dar ceea ce-l indignează în mod deosebit sunt intoxicările media de la Timișoara: genocidul și ororile confecționate ale gropilor comune, Castex susținând că au existat „revoluționari” traficanți de cadavre, care au manipulat imaginile despre gropile comune din Timișoara, speculând mincinos, de pildă, celebra imagine a pretinsei mame torturate, cu sugarul pe burtă. În ceea ce privește mult discutata fugă a lui Ceaușescu de pe clădirea Comitetului Central, Castex consideră că acesta fusese, de fapt, abandonat de Securitate, care îl trădase, așa explicându-se de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
să vă felicit. În cazul în care admitem suprapunerea posibilă a diferitelor acte de limbaj, putem propune un clasament care nu interesează decît pentru distincțiile pe care le pune în evidență: Schema 11 • Asertive-constatative: Cu ajutorul cărora spunem altcuiva, drept sau mincinos, cum sînt (sau vor fi) lucrurile: "De trei zile este o stare de război" (F. D. Roosevelt, dec. 1941). • Directive: Cu ajutorul cărora încercăm să determinăm pe cineva să facă ceva: Cave canem, Intrarea interzisă. • Deangajare: Cu ajutorul cărora nr angajăm să facem
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Banga (10), premisa rămasă nerostită este cea care se vrea reconstruită de către cititorul-interpretant. Enunțând premisa minoră ("Nu sunt decât fructe în Banga"), autorul reclamei, evită, în plus, ca o afirmație ce-i aparține să intre sub incidența acuzației de reclamă mincinoasă. Doar cititorul-interpret își asumă premisa implicitată care permite să se ajungă la o astfel de concluzie "Deci nu se află bule de aer în Banga". Entimema are aici forma de suprafață a schemei inferențiale argumentative [ Dacă p atunci q] și
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
folosit drept model pentru Regele Richard, cel care a mers până acolo încât a vrut să ofere oricui Patria Sfântă pentru... pentru un cal! Și sudicii nu s-au oprit aici! Ei au scos pe piață și opera bufă "Marele Mincinos", spectacol, ce-i drept, de mare succes, adaptarea pentru micul ecran câștigând mai multe trofee de mare prestigiu internațional. Nordicii au răspuns din nou cu argumente științifice, dar cine să le mai ia în seamă când pe toate meridianele se
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
mare succes, adaptarea pentru micul ecran câștigând mai multe trofee de mare prestigiu internațional. Nordicii au răspuns din nou cu argumente științifice, dar cine să le mai ia în seamă când pe toate meridianele se auzea doar duetul dintre Marele Mincinos și Contesa Matilda, duet ce a devenit șlagărul deceniului, menținându-se pe primul loc în toate clasamentele de audiență. De când lumea, când arta a devenit politică lucrurile au luat-o razna. De când lumea! Nici în cazul textelor descoperite în situl
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
multe istorii, în funcție de cine consemnează evenimentele. Asemenea variante se întâlnesc succesiv, după cum o cer necesitățile învingătorilor, în necesitățile momentului. Însă se întâmplă, uneori, să traverseze timpurile și istorii diferite simultan. Atunci apar polemicile, unele variante sunt declarate eretice, altele, doar mincinoase. Dar ceea ce se cunoaște mult mai puțin, de cele mai multe ori deloc, sunt istoriile paralele ascunse în arhivele secrete. Acestea ies la iveală doar prin declasificarea după ani de zile a documentelor respective ori prin scurgeri de informații. Și există și
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
a arătat încă o dată că informațiile otrăvitoare venite din partea unor dușmani roși de invidie sunt nu numai false, dar și lipsite de orice temei: cum pot frații noștri de pe V209 să ne aștepte pe noi cu ajutoare, când același post mincinos a umplut eterul cu știrea că V209 nici nu există? "Fiți mai clari în elucubrațiile voastre!" se termină ironicul Comunicat. Există sau nu există V209? Și, dacă există, vor veni de acolo ajutoare sau se așteaptă acolo ajutoare? În serile
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
anunț nu este suficient, întrucât directorii întreprinderilor neperformante pot ascunde situația lor financiară reală. Akerlof a demonstrat ca un semnal trebuie să fie costisitor. Acest cost trebuie sa fie superior avantajului așteptat de o întreprindere care a emis o informație mincinoasă. Astfel, întreprinderile care utilizează metode care au un impact asupra fiscalității (creșterea intenționată a rezultatului în ciuda efectului de creștere a impozitului) pot fi percepute de piață ca fiind întreprinderi care anticipează că vor avea probleme pe viitor. Faptul ca o
Contabilitate creativ ă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
îngerii căzuți „care au părăsit înălțimile cerești, templul lăcașului veșnic și s‑au întinat prin împreunarea cu femeile”. A se vedea și Cartea Jubileelor în care se spune că îngerii căzuți se află la originea civilizației omenești. 3. tradiția profetului mincinos, existentă deja în Vechiul Testament (de exemplu, Deut. 13,1‑6; 18,18‑22) și analizată în context anticristologic, de W.A. Meeks; 4. tradiția tiranului eshatologic. Primul personaj stigmatizat ca tiran eshatologic, în Vechiul Testament (Is. 14,4‑21), este Nabucodonosor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
concretă în care se afla autorul. În unele împrejurări, au fost importante elementele motivului tiranului eshatologic, și tocmai aceste aspecte apar în scrierile noastre. În altele, nevoia de a lupta împotriva falșilor învățători a adus în centrul atenției tradiția prorocului mincinos. În alte împrejurări, vechile tradiții mitologice ale forțelor haosului care se opun planurilor lui Dumnezeu sau forțele demonilor care duc o luptă cosmică împotriva legii lui Dumnezeu au putut fi, la rândul lor, aspecte demne de luat în seamă. Îmbinarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anii 70 și 175 d.Cr. (de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, până la Iustin), răspunzând astfel primelor două întrebări problematice. Ca și Jenks, el identifică patru tradiții precreștine: 1. „apogeul răului”; starea de haos la nivel social și cosmic; 2. profetul mincinos/profeții mincinoși; 3. tiranul de la sfârșitul istoriei; 4. Beliar. Cu evidentă trimitere la teoria lui Harnack - despre constituirea sistemului teologic creștin în context „postapocaliptic” -, Peerbolte distinge două funcții îndeplinite de tradițiile referitoare la adversarul eshatologic: funcția existențială și cea dogmatică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și 175 d.Cr. (de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, până la Iustin), răspunzând astfel primelor două întrebări problematice. Ca și Jenks, el identifică patru tradiții precreștine: 1. „apogeul răului”; starea de haos la nivel social și cosmic; 2. profetul mincinos/profeții mincinoși; 3. tiranul de la sfârșitul istoriei; 4. Beliar. Cu evidentă trimitere la teoria lui Harnack - despre constituirea sistemului teologic creștin în context „postapocaliptic” -, Peerbolte distinge două funcții îndeplinite de tradițiile referitoare la adversarul eshatologic: funcția existențială și cea dogmatică. „Primele scrieri
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Pot fi inventariate șapte „motive principale”. Le prezentăm în ordinea frecvenței cu care apar: 1. apogeul răului (cel mai frecvent); 2. tiranul eshatologic; 3. războiul necredincioșilor/neamurilor împotriva poporului ales; 4. fiarele haosului; 5. Beliar; 6. Nero rediuiuus; 7. profetul mincinos. Comparând aceste „motive”, prezente în literatura intertestamentară, cu cele din literatura creștină, Peerbolte ajunge la următoarele două concluzii: în primul rând, motivul „războiului neamurilor împotriva poporului ales”, foarte bine reprezentat în literatura iudaică, nu apare în tradițiile creștine de până la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca unul dintre cei care îi urmează lui Bousset. În articolul său, „Antichrist”, publicat în Reallexikon für Antike und Christentum, 1941, vol. 1, pp. 450‑457, Lohmeyer inventariază numeroase „motive tradiționale” care apar în Noul Testament - lupta cu monștrii, Beliar, profeții mincinoși, adversarul de la finele istoriei - făcând astfel primul pas, hotărâtor, către un proces de „demonolitizare” a mitului Anticristului. În Die eschatologischen Gegenspieler in den Schriften des Neunen Testaments, lucrare publicată în 1967, E. Ernst demonstrează că, „nu există în Noul Testament o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe care Domnul Isus îl va ucide cu suflarea gurii Sale și‑l va nimici cu strălucirea venirii Sale. 9Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, 10și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n‑au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. 11Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă în minciună, 12ca să fie osândiți toți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ƒΒ4ν∀<γ∴∀ ϑ↑Η Β∀Δ≅ΛΦ∴∀Η). Parusia monstruoasă a „celui nelegiuit” va fi asemenea unei cratofanii. După cum am spus deja, ea va fi pusă în scenă sau, mai exact, inspirată de Satan, fiind însoțită de „semne și minuni mincinoase”. Cei meniți pierzării, nelegiuiții, vor crede orbește în această antiparusie. Credința lor nu vine dintr‑o hotărâre liberă, ci este rodul unei „lucrări de amăgire” (ƒ<ΞΔ(γ4∀ Β8ς<0Η), pe care Dumnezeu însuși le‑o va trimite. Așadar, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
construind un scenariu coerent în a cărui tramă sunt prinse câteva personaje simbolice, care nu au un referent precis: „omul fără de lege”, „fiul pierzării”, „cel nelegiuit/impios” și mai ales 6∀ϑΞΠΤ<‑ul. Spre deosebire de textul de la Marcu, 13, unde profeții mincinoși sunt prezentați ca dușmani ai creștinilor, textul epistolei în discuție înfățișează creatura malefică lucrând în mod direct împotriva lui Dumnezeu. Parusia nu se petrece pe neașteptate, așa cum era prezentată în prima epistolă, ci respectând anumite etape. Venirea „celui nelegiuit” trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răutate”, mândrie - din faptul că se consideră pe sine Dumnezeu și se proclamă ca atare în fața întregii lumi - și violență. El lucrează „prin puterea lui Satan” (neconfundându‑se însă cu acesta) și îi amăgește pe necredincioși prin minuni și semne mincinoase. Cristos îl ucide prin „suflarea gurii Sale”, punând astfel capăt „antiparusiei”. Epistola întâi a lui Ioan Denumirea de „Anticrist” apare pentru prima dată în epistolele ioaneice. Astfel, în capitolul 2 al Epistolei întâi, versetele 18‑22* putem citi: 18 Α
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de cele care vin de la Anticrist. Ei au la dispoziție un indiciu dogmatic infailibil, un indiciu cristologic (4,1‑3). 1Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci puneți la încercare dacă sunt de la Dumnezeu (ƒ6 ϑ≅¬ 2γ≅¬); pentru că mulți proroci mincinoși (ΡγΛ∗≅ΒΔ≅ν↑ϑ∀4) au ieșit în lume. 2Întru aceasta să cunoașteți voi duhul lui Dumnezeu: fiece duh care‑L mărturisește pe Isus Cristos ca venit în trup este de la Dumnezeu; 3și fiece duh care nu‑l mărturisește pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradiția Anticristului ca despre o tradiție bine cunoscută destinatarilor săi. Cu toate acestea, el nu vorbește despre un personaj singular, bine definit, ci despre „mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul „Anticrist” apare pentru prima dată, și acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
următoare o altă serie de motive la fel de importante. Vom începe cu cel al confruntării dintre oștirile îngerești și cele ale diavolului (cap. 16), motiv devenit celebru sub numele de „lupta de la Armaghedon”. Văzându‑se alungați, balaurul, fiara marină și profetul mincinos dau semnalul luptei în tot pământul. Ioan vede ieșind din gura lor „trei duhuri necurate, ca niște broaște; fiindcă ele sunt duhuri diavolești” (16,13‑14), care adună „împărații lumii întregi” (16,14) pentru confruntarea decisivă a „zilei celei mari
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
capitolul 19,19‑21, după episodul, deosebit de important pentru lucrarea noastră, al judecării și condamnării „desfrânatei celei mari”, cetatea Babilonului (cap. 17-18). Oștirea îngerilor condusă de Cuvântul lui Dumnezeu spulberă oștirea celor trei personaje malefice. Fiara din mare și profetul mincinos sunt prinși și aruncați de vii în „iezerul de foc și de pucioasă” (19,20). Un înger, ținând în mâinile sale cheia adâncului și un lanț, coboară din cer și îl prinde pe Satan, fără ca acesta să opună vreo rezistență
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vor înarma și se vor ridica împotriva lui Dumnezeu. „Dar s‑a coborât foc din cer și i‑a mistuit. Și diavolul, care‑i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc și de pucioasă, unde sunt fiara și prorocul mincinos, și vor fi chinuiți acolo, zi și noapte, în vecii vecilor” (20,9‑10). Ultimul act al confruntării cosmice nu este victoria asupra diavolului, ci victoria asupra morții. Doar în momentul în care moartea și iadul ajung în „focul cel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
omenesc aflându‑se la răscrucea acestora. A doua secțiune prezintă principalele „prescripții rituale și liturgice”, altfel spus, „maniera” concretă de manifestare a credinței. A treia se concentrează asupra „normelor de disciplină”. Principala temă a ultimei părți este cea a „prorocului mincinos”. Fragmentul referitor la „înșelătorul lumii” nu face decât să reia această temă într‑un registru diferit, hiperbolic. Peerbolte face o analiză aprofundată a etapelor care compun scenariul eshatologic, dar nu corelează imaginea „înșelătorului” din capitolul 16 cu tema principală din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cunoaște profetul fals și profetul adevărat”. Adevăratul profet trăiește, așadar, în conformitate cu adevărul pe care îl propovăduiește prin inspirație divină, altfel spus, în conformitate cu modelul cristic. Apariția „înșelătorului lumii” (® 6≅Φ:≅ Β8∀<←Η), descrisă în capitolul 16, este anunțată de înmulțirea profeților mincinoși. Mai mult decât atât: „În zilele cele din urmă se vor înmulți profeții falși și cei ce strică; și se vor schimba oile în lupi și dragostea se va schimba în ură” (16, 3). Fără îndoială, problema falsei profeții îl
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]