17,356 matches
-
trandafiri, e adevărat? — Băiete, nu ai văzut așa o minunăție! Zece hectare de teren, numai trandafiri. Sunt cultivați acolo, dincolo de râu și spune lumea că în luna mai când încep să înflorească e un rai în zona aceea și un miros care te îmbată. Vin din străinătate să-i admire culturile, de altfel am înțeles că vinde trandafirii în străinătate, prea puțin în țară. Treci pe acolo, s-or fi uscat în mare parte, dar tot ai ce vedea. — Bine, mamă
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383259_a_384588]
-
să fi uitat?! Era așa frumoasă amiaza aceea, se auzeau albinele și bondarii zburând prin crengile pomilor încărcați de roade și... Marietei îi picurară lacrimi șiroi. Ca să le ascundă, apucă vasul cu flori, dovedind o nebănuită putere. Rămase așa, aspirând mirosul florilor, până ce Mira termină de povestit. Trecuse timpul. Era mai mult de ora două. Mira întrerupse terapia rememorării cu gândul ca Marieta să mănânce. Când îi propuse, aceasta dădu ușurel, dar categoric din cap, a nu. Mira se așeză în
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
îngrijesc livada și scriu un Tratat! Sunt mai presus decât oricare dintre concetățenii mei. Când îi văd năvălind bezmetici, din reverență în reverență, asupra vilegiaturiștilor proaspăt sosiți, mă cuprinde greața. Cred că li s-a ascuțit incredibil auzul. Sau simțul mirosului. Simt apropierea trenurilor de la zeci de kilometri. Zgomotul imperceptibil al roților. Fumul locomotivei încă neieșit. Anticipează orice întârziere: nici ei nu au nevoie de ceas. Dar depind de el. Ne deosebim esențial chiar și în puținele noastre asemănări. Nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mesajului. Nu pot fi personaj în cartea nimănui! MAGISTRATUL. Aș putea să-l înfund definitiv pe Romancier. Și el, și Eremitul s-au culcat cu Caravella. Iapa asta cred că are o supraglandă care stârnește și atrage de la distanță. Un miros, o undă; poate să distrugă toată Stațiunea. Pe aici nu a mai existat o asemenea femeie. Romancierul a fost văzut umblând noaptea. Eremitul, de asemenea, chiar a pățit-o rău. Trebuie să-i scurtez nasul Romancierului. Și Filozofului, și Actorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
când a apărut o mască nouă. O față de om cu dinți de fiară, nimic extraordinar, dacă nu ar fi avut ochii fosforescenți; în jurul înțepăturilor prin care purtătorul vedea pe unde pășește, cartonul părea că arde. Personajul lăsa în urmă un miros greu, sufocant. Grețos. De parfum dulce. Ori de cadavru de o zi. De două. O glumă proastă. Firile mai slabe - sau mai fricoase - s-au dus cu gândul la Astrolog și, mai ales, la prorocirea lui. Nu era acesta; fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
accesul printr-o palisadă, care Însă, În mai multe locuri, apărea ridicată sau smulsă. De dincolo de poarta larg deschisă se apropia lucirea tremurătoare a unor torțe În mișcare. — Acolo, Înăuntru, a fost găsit trupul, zise Bargello, cu nările dilatate de mirosul unui pericol neașteptat. Dante văzuse o expresie asemănătoare la vitele duse la tăiere. Nu Îl considera un laș. În bătălia de la Campaldino, cu unsprezece ani În urmă, Îl văzuse ținând piept la asaltul aretinilor, atunci când cavaleria inamică se aruncase asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sertar un tub de sticlă și, după ce deschise recipientul, aspiră o mică parte din conținut, pentru a o vărsa mai apoi Într-o fiolă. Alunecând pe pereții de sticlă, picăturile acelei substanțe păreau străbătute de o străfulgerare luminoasă, În timp ce un miros aspru se răspândea În aer. Poetul Întinse mâna, Înfrângându-și ultimele perplexități. Durerile de cap izbeau din nou ca niște ciocane. În clipa aceea, ar fi făcut orice, numai să Învingă durerea. Dar Teofilo părea să dorească să mai țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încăperea când privirea Îi poposi din nou asupra cutiei cu penele de scris. Lângă borcănașele din teracotă se găsea o fiolă din sticlă, care Îi scăpase la prima examinare. Era goală, dar, când o duse la nas, simți de Îndată mirosul aspru și inconfundabil de chandu. Îi promisese lui Teofilo că se va Întoarce să Îl viziteze. Se hotărî să onoreze acest angajament. Neîntârziat. Când ajunse În dreptul ușii, Îi zări pe cei doi polițai cum soseau cu sufletul la gură. Scânteierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
omisiune. Păru ușurat atunci când poetul Îl concedie cu un gest. Dante repuse actele În scrin, promițându-și să aprofundeze acele informații. Apoi o porni spre sala de adunare. Pășind de-a lungul porticului, respira adânc aerul proaspăt al dimineții, adulmecând mirosul focurilor și al pâinii. Se chinuia să Își alunge din minte imaginile de peste noapte, Încercând să se concentreze asupra dezbaterii care Îl aștepta În Consiliu. Trebuia să fie convingător, dacă voia ca speranțele de carieră politică să nu-i fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și acoperită de o boltă accidentată. Ici și colo, fără vreo regularitate evidentă, bolta fusese Întărită prin pilaștri și arcuri de cărămizi. Galeria dispărea În umbră dincolo de cercul de lumină al lămpii. Sub picioare simțea un mâl vâscos, cu un miros puternic de putreziciune. Trebuia să fie argila de pe malul râului Arno, care urca până acolo atunci când se revărsa. Acum, pe timpul uscăciunii estivale, pe acolo se putea trece. Continuă să privească În jur, cu uimire. O lucrare impunătoare, demnă de capacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Închegat, dar nu păreau deosebit de adânci și nici nu se putea să fi fost produse pentru a-i istovi mintea și simțirile meșterului, ci mai curând pentru a-i Înteți durerea. Acum uitase de prezența celorlalți, de gemete și de mirosuri. Parcă spiritul său explora acea piele sfâșiată aidoma unui explorator Într-o țară necunoscută. Tăieturile nu erau făcute la voia Întâmplării: lama executase exact cinci trăsături În forma unei pentagrame. Din nou acel simbol, acel număr blestemat. Își ridică privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
până În clipa aceea, o ținuse ascunsă la spate. — Înăuntru, chiar În vin, era asta. Dante Înșfăcă obiectul, aproape smulgându-i-l din mână. Părea un săculeț din pânză, căptușit cu ceva moale. Țesătura era Încă Îmbibată de vin și un miros puternic invadase chilia. După ce examină scurt exteriorul, luă daga și Începu să taie o fâșie de țesătură. — Oare e un blestem, priorule? O faptă de magie neagră? Întrebă agitată căpetenia gărzilor. Fără să răspundă, Dante scosese din interiorul săculețului o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deznodându-și șireturile rochiei și arătându-i pieptul. Glasul ei ascuțit tăia ca un pumnal. Dante se oprise dintr-o dată, cu două trepte mai jos. Fata se apropie și se aplecă spre el, atingându-l cu sânul. Poetul simți un miros confuz, suflarea animalică a unei iepe amestecat cu ceva artificial, unul din parfumurile acelea ieftine care se vindeau În piețele din Oltrarno. — Pietra, bâigui el. Tu ești? — Da, eu sunt, messer Alighieri. Sau trebuie să te numesc prior? Se Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu furie să se elibereze. Apoi, două brațe puternice Îl strânseră prin stofă, imobilizându-l. Încercă să Îi aplice la cap câteva lovituri disperate cu daga, Însă țesătura Îl ascundea pe cel care Îl Înșfăcase. Nările i se umplură cu mirosul acru al culorii, un miros pe care niciodată nu l-ar fi asociat cu moartea. Se gândi cu groază că, peste o clipă, avea să simtă cum o lamă Îi sfâșie carnea și cum nimic nu Îl mai putea salva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Apoi, două brațe puternice Îl strânseră prin stofă, imobilizându-l. Încercă să Îi aplice la cap câteva lovituri disperate cu daga, Însă țesătura Îl ascundea pe cel care Îl Înșfăcase. Nările i se umplură cu mirosul acru al culorii, un miros pe care niciodată nu l-ar fi asociat cu moartea. Se gândi cu groază că, peste o clipă, avea să simtă cum o lamă Îi sfâșie carnea și cum nimic nu Îl mai putea salva. Când brațele care Îl strângeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
continuă să alerge. Bargello avea să plătească și insultele acelea. Dar acum nu era vreme. Îi revenise În minte o amintire din copilărie, când mergea pe pod cu ceilalți copii. Își aminti de prăvălia negustorului de pielărie, la mijlocul arcadei, cu mirosul ei dezgustător de urină de cal pentru tăbăcit. În spate era o scară. Pe acolo te puteai urca pe acoperișul prăvăliilor și puteai trece podul trecând peste capetele pungașilor care zbierau dedesubt. De mulți ani nu se mai gândise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu litere deșănțate un vechi dicton asiatic: „Inter arma silent musae”. — Eu nu întru - zise călugărul cu hotărâre. — Dacă tu nu întri, eu întru - făcu tătarul amenințător. — Atunci întru și eu, zise Metodiu. Și întrară. înăuntru, întuneric. îi izbi un miros dă ananas. Metodiu înainta cu băgare de seamă, când într-un colț se deschise încet o ușă pe care se strecură o rază languroasă de lumină. Metodiu șovăi o clipă, se apropie cu sfială de ușă, o deschise mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de dropii își depuneau cu părintească grijă ouăle. Un nor de lăcuste venind de la răsărit se opri o clipă deasupra pădurii, întunecând soarele, dar apoi făcu cale întoarsă. Dinspre nord se simțea moale o adiere de vânt purtând cu ea miros de levențică, șoapte de iubire, vaiete. Dintr-o gaură practicată în sol, la marginea lanului, ieșiră firesc doi hârciogi. Ei aplecară cu lăbuțele un spic de grâu, luară strictul necesar de boabe și se făcură nevăzuți. Era liniște și pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mână pe Broanteș, îl târî după ea. Ce noroc pe Broanteș! Să descriem puțin camera. în mijlocul ei, la dreapta patului cu baldachin roșu, trona un lavabou. O sobă mică, de tuci, duduind plăcut, ocupa un colț al încăperii. Un discret miros de levănțică și năut se înfiripa dinspre dulapul sculptat din stânga patului în fața căruia o măsuță zveltă, cu picioare subțiri acoperite pudic de-o față de masă străvezie dădea un aer șic fotoliilor somnoroase ce-o înconjurau. Lângă sobă, pe perete, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e de mirare astfel că, aproape simultan, puteai zări pe ulițe, în umbra zidurilor, cai iuți, mici, de stepă asiatică, murgi roșcați de Volga, masive iepe leșești și năbădăioși armăsari arabi așteptându-și stăpânii să iasă din hurbele răcoroase, cu miros plăcut, unde hangițe autohtone, suflecate și rumene, dominând cu glasul lor de origine latină hărmălaia păgână a unor resturi indo-europene, serveau continuu din oalele de pământ licoarea gălbuie de Cotnari, moleșind astfel forța celor două Imperii, fapt de care războinicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pline de praful unei Europe pătimașe, sfâșiate de lupte intestine, trăind timpuri manieriste, decadente, în care-i era frică omului să iasă din casă după ora 9 seara. în umerii și-n mânecile sutanelor au praf alburiu de Italia, cu miros de citrice și măslini, în faldurile de pe lângă trup praf gălbui de Balcani care intră în țesătură și nu mai iese, oricât te scuturi, iar la poale, mai proaspăt, praf strămoșesc de Pașcani pe care-l poți scutura, dar care, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Iovănuț, cu gura căscată specifică vârstei, holbă niște ochi cât cepele. Ruxăndrița sări de pe genunchiul lui Sima-Vodă și se plecă în fața lui Metodiu. — Binecuvântează-mă, părinte - gânguri ea. „Piei, drace” gândi brusc Metodiu simțind cum urcă spre el un excepțional miros de caisă coaptă. Dar cu glas tare, pe nas, zise: — Fii binecuvântată, Doamnă! Domnul să te aibă în pază! — Care domn? - chirăi papagalul. Că sunt doi. Cel de Sus și Cel de jos. — Cel de Sus prin Cel de Jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unor copii de pescar dând năvală spre barca plină de pește a vajnicului lor tată a fost o vedere plăcută ochiului omenesc. Căci ce poate fi mai desfătător, oricât nu ți-ar place la pipăit, gust și mai ales la miros lighioanele din apă, decât să vezi o fetiță de-o șchioapă luptându-se să apuce ditamai crapul muribund sau vreun băiețel blonziu, pistruiat, azvârlindu-se o dată cu câinele familiei pe trupul de buștean al unui somn? Acestea le vedeau moldovenii noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mincioguri, crăpelnițe, vârșe, babaioace, jurăvci, șărpunci, căsimci etc. în cadrul gospodăriei stătea coliba creștinului, cu acoperiș înalt de stuf, cu o singură intrare și, pe cât se putea vedea, cu două ferestre mici din care, pe cât se putea simți, ieșea un indescriptibil miros de pește. în stânga colibei era un coteț din scânduri rare printre care se zărea învârtindu-se un porc negru și slăbănog căruia, de altfel, Covaliov îi aruncă pe dată doi-trei pești, potolindu-l. Lângă coteț se ridica un soi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fi găsit interpretul ideal; o complicată problemă șahistă și-ar fi aflat cu ea dezlegarea; un costum bikini i-ar fi venit ca turnat; emanciparea ar fi câștigat o adeptă coerentă etcaetera etcaetera. Nimic, vai, din toate acestea; doar stuful, mirosul de nămol, droaia de copii și bărbatul ursuz și cărpănos care săptămânal îi trăgea câte o mamă de bătaie soră cu moartea. Situația întristătoare în care am găsit-o nu ne va împiedica să o numim „Doamna Știucî”, pentru că uriașele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]