10,397 matches
-
Mă gândeam că te vei descurca de minune cu astfel de lucruri. Cum i se spune? Gospodărie. Părea atât de pierdută și de tristă, încât Phelim spusese încet: —Hai, iubito. Lasă-mă să te ajut. O să îți cumpăr eu ceva mobilă. Un pat, pun pariu, spusese Ashling printre dinți. — Păi, că tot veni vorba... Lui Phelim îi plăcea la nebunie să facă sex cu Ashling. Deci era motivat să cumpere un pat pentru ea. — Mi-l permit? Ashling luă în considerare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
întregul stoc se micșora cu un sfert. Dar avea și el contribuția lui în acest grup care făcea ravagii, undeva spre sfârșitul anilor ’80. Nici unul dintre ei nu dădea bani pe mâncare - la fel ca în cazul cănilor și al mobilei, și asta ar fi fost o risipă necugetată. Dacă le era vreodată foame, se duceau la restaurantul unde lucra Zandra și cereau să fie hrăniți. Sau se duceau la furat din rafturi în magazinul Safeway. Se plimbau pe culoare, mâncând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
puțin din respectul de sine. — Bună ziua, doamnă Livingstone. —Spune-mi Rita. Dar intrați. Tati întârzie cu operația, dar ajunge și el în curând. Au intrat în livingul bine dotat, iar când Lisa a văzut că plasticul care acoperă de obicei mobila fusese dat la o parte, a simțit o puternică lovitură sub centură. —Ceai? sugeră Rita veselă, în timp ce mângâia labradorul auriu care își pusese capul în poala ei. Lapsang Suchong sau Earl Grey? —Oricare, mulțumesc, spuse Lisa încet. Ce era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
o mulțumea pe Lisa. Deși Jack părea că și-a luat costumul din coșul de rufe murdare, părea important vorbind la telefon. Ceea ce a creat un total dezechilibru. Câțiva oameni care stăteau la masă în apropiere au pus mâna pe mobile și au dat câteva telefoane complet inutile. După ce a promis că va găsi o soluție până la ora cinci, Jack a închis telefonul. — Îmi pare rău pentru asta, Lisa. Nici o problemă, zâmbi ea dulceag, etalând noul ruj Source în toată splendoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
superi? se întreba tot biroul. De fapt, chiar nu cred că mă supăr. La începutul lunii decembrie, a apărut un cumpărător pentru apartamentul din Londra al lui Oliver și al Lisei. Lisa nu trebuia să ia decât obiectele personale, deoarece mobila era inclusă în achiziție. Oliver era plecat la o ședință foto în weekendul în care a ales să facă asta. Putea să aștepte până era și el, dar luase decizia să nu o facă. Trebuia să renunțe la el. Cotrobăitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
mă rugă: — Să nu pomenești de De Witt. Nu i-ar pica bine lui Kay. Am încuviințat din cap și am pătruns în camera de zi, ce părea desprinsă dintr-un decor de film. Era lambrisată cu mahon lustruit, iar mobila modernă reflecta lumina ce cădea pe lemnul deschis la culoare în vreo cinci-șase nuanțe. Pe pereți erau agățate reproduceri după tablourile unor artiști contemporani în vogă și covoare cu design modernist: zgârie-nori care se pierdeau în pâclă, copaci înalți într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ei. De asemenea, au fost găsite multe fotografii ale lui E. Short cu diverși militari. Scrisorile au fost citite, iar numele și descrierea persoanelor au fost colaționate. 11. Informație telefonică verificată: fostul locotenent de aviație J.G. Fickling a sunat din Mobile, Ala, când a văzut numele și fotografia lui E. Short în ziarele din localitate. Afirmă că el și victima au avut o „scurtă relație“ în Boston la sfârșitul anului ’43 și că „ea avea tot timpul aprox. alți 10 iubiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
iar alături numărul camerei - 14. Am luat-o pe coridor și m-am îndreptat spre cameră. Am bătut la ușă și am așteptat vreo cinci secunde, după care am încercat clanța. Ușa se deschise. Era o cămăruță înghesuită, fără nici o mobilă în afară de un pat nefăcut. Am verificat dulapul: era gol. Pe noptieră zăcea un teanc de ziare de ieri, deschise la prostia aia de articol despre „crima vârcolacului“, și dintr-odată mi-am dat seama că Linda Martin se ascunde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
n-o să afle nimic? Russ își afișă zâmbetul lui de preot confesor și minți: Nu, totul va rămâne strict confidențial. Sally se dădu la o parte. Russ și cu mine am intrat în camera din față a unui hogeac clasic - mobilă veche, pereți goi, valize aliniate într-un colț, pentru cărăbăneală în caz de urgență. Sally zăvorî ușa. — Cine-i tipul de care ne-ați pomenit, domnișoară Stinson? am întrebat eu. Russ își aranjă nodul de la cravată, iar eu am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am spus minciuni și am început să mă întreb încotro aș putea s-o mai apuc dacă tot ce mi-a rămas e doar trecutul meu. CAPITOLUL TREIZECI Am intrat pe aleea din fața casei și am văzut un camion pentru mobilă și Plymouth-ul lui Kay încărcat cu cutii. Întoarcerea acasă, după o uniformă curată, se transforma în cu totul altceva. Am parcat lângă mașina lui Kay și m-am repezit pe scări, mirosind a parfumul lui Madeleine. Camionul începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dea cu spatele, ca să iasă de pe alee. Am strigat: — Hei! La naiba, întoarce-te! Șoferul m-a ignorat. O voce dinspre verandă m-a oprit să alerg după el. — Nu m-am atins de lucrurile tale. Și poți să păstrezi mobila. Kay purta jacheta ei sport și o fustă pepit, exact ca atunci când am cunoscut-o. — Iubi! am zis. Apoi am întrebat imediat: — De ce? Soția mea îmi replică: — Credeai că o să-i permit soțului meu să dispară trei săptămâni fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Necrofilule! Tremuratul mi s-a accentuat. Kay îmi întoarse spatele și se îndreptă spre mașină: o mică piruetă abilă și, gata, dispăru din viața mea. Am tras în piept încă o doză parfumul lui Madeleine și am intrat în casă. Mobila din lemn curbat arăta la fel, dar pe măsuța de cafea nu mai zăcea nici una din revistele ei trimestriale de literatură, iar în comoda din sufragerie nu mai era nici un pulover de cașmir împăturit. Pernițele de pe canapeaua folosită de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
așteptară. Și așteptară. Și așteptară. Și... — Doamne, Dumnezeule! Logan abandonase ușa, luând-o printre buruieni și Încercând să tragă cu ochiul prin toate ferestrele care Îi ieșeau În cale. Înăuntru, casa era scufundată În Întuneric. Putea totuși să vadă conturul mobilelor În penumbră: pete fără formă ascunse de geamurile murdare. Reuși Într-un final să ajungă din nou În fața casei. O cărare perfectă se formase pe unde călcase el pe iarbă. Închizând ochii, Logan Încercă să nu Înjure. — Nu e nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
oră și Își dezmorți spatele. Nu ajungea nicăieri. Și tot nu vorbise cu nimeni despre cadavrul din port. Poate era timpul să ia o pauză? Biroul doamnei inspector Steel era cu un etaj mai sus, cu covoare albastre jerpelite și mobilă Învechită. Pe perete era un semn cu „Fumatul interzis“, scris cu litere mari și roșii, dar asta n-o deranja cu nimic. Stătea la birou, cu fereastra ușor crăpată ca să lase rotocoalele de fum de țigară să iasă afară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
opinti și Împinse ușa umflată. Pe dinăuntru, casa era chiar mai degradată decât se așteptase. Dat fiind că nimeni nu locuise acolo cine știe de când, locul devenise un mausoleu de mucegai. Străbătu holul cu lanterna, descoperind resturile de tapet și mobilă. Ici și acolo, tencuiala se dusese de pe pereți, descoperind lemnele de sprijin de dedesubt. Ciuperci negre se adunaseră În jurul găurilor ca muștele lângă o rană deschisă. Scările nu mai aveau covoare și una dintre trepte era ruptă, cu scândura crăpată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
armă. Locul fusese la un moment dat un soi de birou. Un raft de metal pentru fișe de pontaj era Încă fixat pe peretele de lângă ușă, iar un calendar jilav și mucegăit cu femei dezbrăcate era prins de un altul. Mobila dispăruse, nelăsând În urmă decât pereții acoperiți cu graffiti și podeaua rece de beton. Un nou tremur o cuprinse. Cum naiba de putea să fie atât de frig? Privi În jos, descoperind alarmată că fusese dezbrăcată. — Nu trebuie să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Augustus: „Tu te-ai distrat cu toate târfele din Roma și le-ai aținut calea tuturor soțiilor cinstite. Eu m-am căsătorit cu o regină“. — După ce totul a fost devastat, spuse preotul, romanii au celebrat rituri magice, au adunat laolaltă mobilele, le-au dat foc, iar deasupra rămășițelor au presărat sare. Dar un oraculum a visat că, într-o noapte de iarnă, un cutremur va face să se clatine stâncile aflate sub oraș; oamenii vor fugi strigând, un val înalt cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să mă supun. Servitorii din casă, toți familiares, se adunau neliniștiți în atriu; știau că viața le era distrusă. Într-adevăr, ofițerul îl anunță pe Gajus că bagajele personale aveau să-l urmeze, pe când cei din casă, familia urbana, sclavii, mobilele, proprietățile mamei sale erau confiscate și deveneau bunurile statului. Pentru ultima oară, băiatul îl văzu - și avea să-și amintească de el toată viața - pe preceptorul Zaleucos. Stătea la intrare și tremura - ochii îi erau măriți de spaimă. Gajus, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
locui. Îl expedie cu un gest. De atunci, luni în șir n-o mai văzu pe Livia decât de departe. Într-o încăpere oarecare, deloc mare, cu o singură fereastră ce dădea spre o curte interioară, asemenea unei închisori, cu mobile vechi și banale și pereții văruiți, îi aduseră sarcinae, bagajele lui, care fuseseră adunate dezordonat și verificate de niște mâini dușmane. Din fundul unuia se ivi codexul despre călătoria în Aegyptus, pe care cenzorii îl consideraseră probabil un joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
după el, iar micul grup de soldați îi urmărea îngrozit. Intră în clădire; trecea dintr-o cameră în alta, fără să spună nimic, doar privind în jur. Văzu încuietorile scoase, ușile atârnând în balamale, murdăria veche. Nu era nici măcar o mobilă dintre cele pe care și le imaginase. Numai bănci, mese urâte, grămezi de paie, vechi draperii aruncate una peste alta. Îl zări pe blândul Helikon, ce reușise să se îmbarce împreună cu escorta, aplecându-se deasupra unei grămezi de zdrențe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu excepția faptului că majoritatea încăperilor fuseseră închise sau zidite. De acolo, prizoniera nu văzuse nici cerul, nici marea. Fusese îngropată, în așteptarea morții. Mergea; poruncea prin gesturi să se deschidă ușile, să se îndepărteze mormanele de lemn putred și de mobile distruse. Trecea dincolo de ele. Foștii temniceri se grăbeau să elibereze trecerile, să curețe cu mâna locul din fața încălțărilor sale - încălțările noului Împărat; în trecere, i se întâmpla să atingă fețele mizerabililor îngenuncheați. Nimeni nu reacționa. Nu ceruse și nu cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și compasiunea Împăratului. În timpul prizonieratului său, depinzând de darurile jignitoare ale liberților Liviei și ai lui Tiberius, adolescentul Gajus Caesar își căutase alinarea în modestele camere care îi fuseseră rezervate, păstrându-le într-o ordine obsesivă, mutând mereu obiectele și mobilele; numai în acel sărăcăcios echilibru estetic se potolise, încet-încet, sfâșietoarea lui singurătate. Obținând, odată cu puterea, o dilatare planetară a spațiului și autorității, în el explodase sentimentul atotputerniciei estetice, geniul constructorului de orașe. „O să vă fie greu să lucrați cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
avea să înlăture vrăjile egiptene, iar capul preoților fetiales declarase: „Vrăjile Cleopatrei se împrăștie precum ceața“. Spre norocul lui Augustus și al preoților, evenimentele le-au dat dreptate. După câțiva ani, pentru mai multă siguranță, Tiberius pusese să fie arse mobilele roase de cari rămase în templul închis; o splendidă statuie a zeiței fusese aruncată în râu, de pe malul cel mai apropiat. Amintindu-și toate acestea, Manlius bombăni: — Puțini vor fi încântați că mergem să scoatem la lumină ruinele acelea. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și, pe când răspundea Paul Popescu, un oltean cam fanfaron, i-am schimbat scaunul bun cu celălalt. Când s-a așezat, obiectul a făcut explozie sub el și abia l-am adunat de sub masă. „Vedi Popescu, non solamente la donna è mobile“, scandează M. cu accentul său ireproșabil, „ma anche l’uomo è mobile“. A fost satisfăcută chiar și victima de această glumă. Italia, iată un vis În care mi-ar plăcea să dorm. (după-amiază) Astă-seară e revelionul. Am dureri groaznice În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ar trebui să ne sfâșiem reciproc. (ieri) Azi, corpul ei s-a mișcat participativ În act; „Iată, am simțit că exist și eu!“, a strigat, cutremurată de violența orgasmului. Acest strigăt visceral a zguduit pereții casei, a pus În vibrație mobilele vechi, a făcut să tremure cărțile din bibliotecă, dând de Înțeles că o intrare În existență a corpului feminin e mai importantă decât tot ce au conservat ele În semnele scrise. Când o femeie ia act de existența ei corporală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]