5,311 matches
-
magician va trece prin preajmă și îi va uni pentru totdeauna, vocea, care puțin mai înainte veselă interpretase minunata melodie, acum i se adresă: Să mergem, e târziu și părinții se supără! "Părinții ei or fi niște ființe rele, niște monștri sau căpcăuni din moment ce se supără pe ea pentru că iubește", gândea el cu aproape un deceniu în urmă. Acum se afla cu ei în compartiment. Poate n-or fi chiar așa de răi cum i se păruse atunci?... Dacă timpul s-
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
tabloul al doilea, vocea unui Iona resemnat se opune vocii omului revoltat, care trăiește un conflict cognitiv. Sfidând limitele, el devine căutătorul propriului adevăr, al identității sinelui de adâncime, devine Ionacugetătorul, apoi Ionaluptătorul, care se opune absurdului existenței, spintecând burta monstrului marin. În tabloul al IIIlea, Ionaarheul reface, simbolic, toată istoria omenirii, năzuind să se nască iarăși și iarăși (conflict ontologic, viață- moarte; singurătatea metafizică a omului modern care nu mai comunică, real, cu Dumnezeu). Ultimul tablou îl aduce în scenă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
vocea unui Iona resemnat se opune vocii omului revoltat, care, sfidând limitele, devine Ionacău tătorul propriului adevăr, al identității sinelui de adâncime (omul lucid care meditează asupra condiției sale existențiale), apoi Ionaluptătorul, care se opune absurdului exis tenței, spintecând burta monstrului marin. În tabloul al IIIlea, Ionaarheul reface, sim bolic, toată istoria omenirii, năzuind să se nască iarăși și iarăși, iar în ultimul tablou Ionaascetul cu barbă ca a schivnicilor de pe fresce și Ionailuminatul, hotărât să răzbată la lumină, descoperă că
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
se afirmă că "avea un geniu plin de forță și de rodnicie, de naturalețe și de măreție, fără cea mai mică scânteie de bun gust și fără cea mai mică cunoștință a regulilor"129, iar personajele acestuia sunt văzuți drept "monștri străluciți" În aceleași linii oximoronice este perceput și Homer în eseul care-i poartă numele, căruia i se evidențiază în mod egal calitățile și defectele. Critica sa la opera marelui grec este una a contrastelor, a luminilor și-a umbrelor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mică, chiar pentru incest. Aceeași situație pentru minori. Se judecau procese de viol ("sila"), condamnarea fiind în funcție de împrejurările de furturi etc., în care acuzatul dovedit alienat era socotit iresponsabil sau parțial responsabil. Femeia sau bărbatul care și omora copilul nou-născut monstru nu era pedepsit: Oricine își va ucide feciorul carele va fi născut cu niscare semne. groaznice ca acealie, cum ar fi capul ca de dobitoc sau cu tot trupul, sau de tot cu totul să fie lucru ca acela, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
și programelor, ai economiei de piață și ai democratizării."320 Ba, mai mult de atât, ei vor fi tratați ca unelte de care te poți debarasa imediat după ce le-ai folosit. De aici ofensiva extraordinară împotriva naționalismului după ce acesta răpusese monstrul, punând capăt Războiului Rece. Răzbunarea valului doi din evoluția stadială a comunismului!? În România, anul căderii comunismului a fost dominat, în adâncuri, de aura arheității eminesciene. Scenariile clocite asupra căderii lui Ceaușescu afirmă că dictatorul era programat să cadă în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
perpetua dilemă a celui întrebându-se "cine ești tu?". Propoziție multiplicată fantastic de "miliarde de voci". Neantului i se suprapune colosalul, incomensurabilul. Paralelismele Om-Natură, predicțiile (ca în Dilema), conexiunile răsturnătoare, șăgălnicia mimată iată motive de coloratură ironică. Apa ascunde dihănii: "Monștri acvatici gălbui se prăsiră / în apeducte, în terme" (Despre ploile care se abătură la început asupra Cetății). Gigantizarea nu cunoaște limite: un "Șarpe prea sfânt", făptură apocaliptică, are "trei miliarde de capete"; vorbește cu "o mie de limbi despre Dânsa
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
îmbulzeală nebună foiesc regine, tirani, califi și călugări; se zbuciumă scorpii, vrăjitoare și "copile de centauri, centenare", "savanți cu fețe livide", "o văduvă de plutonier major", "miniștri vineți". Întocmai ca la Dante: Cresc împliniți acei care-au negat, / Poznași eretici, monștri de otravă, / Bufoni cu ochi de împărați pe tavă, / Prelați atei din zâmbet de mătase, / Lunatici cavaleri cu zale roase, / Antihriști triști în robe violete". Descrierea se sprijină pe un limbaj procesional de epos! Se vânzolesc făpturi respingătoare sau fantastice
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cuvintele"; fluid străveziu ori criptic, cuvântul e "singura armă / între infern și om"; "cu fiecare cuvânt ieșim iarăși și iarăși din peșteră"; a slăvi "apa, aerul, iarba" e totuna cu a te situa în cadențele planetei. Cineva obedient față de vechii "monștri ai retoricii" (Plantarea mătrăgunei) e pierdut. Într-un alt text (Viața fără Zalmoxe), se schițează un antidot: "Scrierea să fie o sângeroasă chirurgie între / sacru și profan / singurul poem care poate reface unitatea ființei". Apropierea de limbajul expresionistic, vizibilă dintru
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
să se avânte pe uscat spre tărâmurile noastre. Să se strecoare pe sub perdeaua de fulgere a cumplitelor furtuni. Cu vâslele rupte și cu pânzele sfâșiate, să spere, totuși, în salvare, tăind cu vârful corăbiilor talazurile care acopereau puntea. Să înfrunte monștrii fioroși în adâncuri, pregătiți să scufunde vasele și să înece marinarii. În tunetele asurzitoare, să-l invoce pe Zeus ca să-i cruțe de mânia lui Poseidon. Atât de departe se aflau tracii învecinații încât grecii doar își imaginau despre locurile
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
acest colț de Univers, în care trăim, s-a întâmplat miracolul vieții. Este o minune fragilă din care simțurile noastre se înfruptă cu poftă și pe care diverse pericole o pot ucide. Terra, casa noastră, e pândită în tăcere de monștrii înfiorători 157, ascunși în bezna cosmosului. Altădată, i-au dat viață, dar sunt pregătiți acum pentru a o omorî. Oricând, riscă să fie zdrobită, pârjolită și înghițită, iar, odată cu demolarea casei, noi înșine vom fi dispărut sub dărâmăturile ei. Existența
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
ambiguitate Tiberiu Brăilean, nu este vorba de inventarea unei noi religii, ci de instaurarea unui nou sentiment religios, de comuniune cu ființele umane, cu natura, cu cosmosul, cu știința și chiar cu tehno-știința. Numai prin emergența acestui nou sentiment religios, monstrul devorator al tehnoștiin-ței va dobândi o față umană. Stilul cărții este alert și simplu, pe înțelesul tuturor, iar tonalitatea textului acoperă un vast spectru: de la informație doctă la ironie, de la analiză minuțioasă la viziune poetică. De fapt, cîteva pagini ale
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
discrepanțele rămîn majore: jumătate dintre cei mai săraci dețin doar 2,8 % din patrimoniu, în timp ce 1% dintre ce mai bogați dețin 32,7%. În aceste, condiții, visul american al unui popor de proprietari a rămas un vis care, iată, naște monștri. 1.4. FINANȚELE CARNIVORE O întreagă mafie a împrumuturilor subprime pentru locuințe s-a dezvoltat în S.U.A. Astfel, 180.000 de locuințe au fost confiscate într-o singură lună: iulie 2006, cifra depășind un milion pentru întregul an, cu 60
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
nu-i roagă Oreste pe tatăl său și pământul în care acesta zace să-l ajute să se preschimbe în șarpe - acel șarpe din visul cumplit al Clitemnestrei, povestit la sfârșitul invocației rituale către Agamemnon? Oreste se identifică astfel cu monstrul din vis, tot așa cum se identifică și cu fantoma răzbunătoare, dar și cu eriniile ce se adapă cu sângele vinovaților. Înainte de a părăsi scena, el îl evocă pentru ultima oară pe tatăl dispărut, care, din adâncul mormântului, va trebui să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
morți. Și nici nu înseamnă doar că tatăl mort lovește cu mâna fiului său aflat în viață. Fraza trebuie înțeleasă și ca o atestare a identificării lui Oreste cu erinia însetată de sânge, cu șarpele din visul înfricoșător al Clitemnestrei (monstrul - teras); pe scurt, cu Gorgo. Mai înainte însă, așa cum am văzut, corul îl asociase cu Perseu, cel ce înfruntase Gorgonele și retezase capul Meduzei. Mult mai târziu, straniul dialog dintre Oreste și sclavul frigian venit să povestească moartea Elenei va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-l privească în față, nu se teme de Gorgo. Heracles se lasă convins și acceptă să-l urmeze pe Tezeu la Delfi, unde se va duce pentru a se „purifica”, pentru a-și face iertat sacrilegiul. Semizeul, care doborâse atâția monștri și care coborâse viu în împărăția lui Hades, alege, până la urmă, oamenii. Alege să fie un erou, al cărui destin tragic și-l asumă. Căci tragedia nu este pentru zei; numai semizeii au parte de ea, care, aflați la granița
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
după cum Persefona, prin masca lui Gorgo a cărei stăpână este, supraveghează ea însăși lumea Infernului, ținuturile lui Hades. Un adevărat sistem de relații poate fi, așadar, stabilit între Hades, Phersu, Perseu și Persefona. În Teogonia lui Hesiod, Gorgonele sălășluiesc, împreună cu monștrii, la marginea lumii, lângă tărâmul întunericului, în Grădina Hesperidelor. Simboluri ale monstruozității, ele viețuiesc departe și de oameni, și de zei. Perseu retează capul Meduzei și scapă de celelalte două Gorgone, dar capul acesta își păstrează intactă puterea de a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vârfu-acelui munte Să ascultăm ce dulce se-ntretaie Lătrat de câini și-al lui ecou prelung 2. Armonie tulburată însă de dezacorduri stridente, evocând cruzimea unei vânători sălbatice. Amintirile Hipolitei lasă să se strecoare ecourile neliniștitoare ale unei lupte cu monștrii: Eram cândva cu Hercules și Cadmus; Prin codrii Cretei hăituiam un urs Cu câini spartani. N-am auzit nicicând O goană-atât de voinicească. Râul, Pădurea, cerul larg, întreg întinsul Păreau că scot un singur strigăt. Larma Era nespus de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
au privit-o drept în față? Doar ea îi vede alteritatea monstruoasă, doar ea îi citește dintr-odată pe chip asemănarea cu Richard al III-lea sau cu Macbeth, cele două grandioase figuri shakespeariene ale unui bloody man, erou și monstru deopotrivă. Dincolo de eroismul lui Coriolan, ceva amintește de Richard al III-lea, de care totuși pare să se deosebească în mod radical. Richard al III-lea, opusul perfect al lui Coriolan sau al lui Henric al V-lea, transformă vânătoarea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și în fața statuii Hermionei, senzația este aceea de supranatural, ai impresia că portretul a fost pictat de un semizeu. Imaginea reunește animatul și inanimatul, viul și inertul. Și nu e oare comparat Bassanio, câștigătorul probei, cu Hercule, eroul care învinge monștrii, eroul prin excelență al confruntării cu Gorgo? Ca și cum privirea îndrăgostitului ar trebui, atunci când o întâlnește pe cea a iubitei, să suporte șocul, violența întâlnirii cu Gorgo. „Dar ce-mi văd ochii?”, exclamă Bassanio îndată ce deschide sipețelul de plumb. Într-adevăr
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pentru ea. Hipolita fusese „victima” unei duble răpiri, tandre și violente totodată, și, aidoma Desdemonei în fața lui Othello, se lăsase vrăjită nu numai de iubire, ci și de aura fascinantă a eroului vestit pentru faptele lui de vitejie - răpunerea câtorva monștri, printre altele. Bottom trebuie să interpreteze - într-o piesă a cărei intrigă implică și dragostea, și moartea - rolul lui Pyram, un nefericit care se sinucide din amor, dar ca și cum asta nu i-ar fi fost de ajuns, visează nici mai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și dragostea, și moartea - rolul lui Pyram, un nefericit care se sinucide din amor, dar ca și cum asta nu i-ar fi fost de ajuns, visează nici mai mult, nici mai puțin la rolul lui Hercule, și el un doborâtor de monștri, și el un erou trecut prin experiența teritoriilor alterității sălbatice. Iar la o adică Bottom nu s-ar da în lături să-l joace și pe leu, simbol al cruzimii și al morții. Firește, „actorul amator” știe că nu e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
originară, de reprezentarea unui personaj solitar, din soclul fisurat va răsări o mulțime forfotitoare de ființe omenești cu înfățișare animalică. Iluminarea de până atunci a chipului tinerei fete a pălit și ea: feței luminoase i s-a asociat fața unui monstru. Oare această alteritate hidoasă, brusc apărută, nu e cumva opera înfricoșătoare a morții? Nu este ceea ce a preschimbat-o și pe Irene într-o veritabilă figură de moartă vie? De altfel, încă din primul act, Irene vorbește despre trecut ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
natură: o supramarionetă e scutită, în egală măsură, de vulnerabilitatea emoțională a omului viu și de rigiditatea de automat a „spectrului mecanic”. Craig are, într-adevăr, grijă să înlăture orice ambiguitate: supramarioneta nu va putea fi niciodată confundată cu un monstru mecanic, precum Frankenstein (acel „monstru hidos”, cum spune el), și, în plus, „e foarte posibil ca drama despre care vorbeam să apeleze, pentru a fi jucată, și la prezența ca atare a omului”. Prezență pe care Craig o opune, așadar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în egală măsură, de vulnerabilitatea emoțională a omului viu și de rigiditatea de automat a „spectrului mecanic”. Craig are, într-adevăr, grijă să înlăture orice ambiguitate: supramarioneta nu va putea fi niciodată confundată cu un monstru mecanic, precum Frankenstein (acel „monstru hidos”, cum spune el), și, în plus, „e foarte posibil ca drama despre care vorbeam să apeleze, pentru a fi jucată, și la prezența ca atare a omului”. Prezență pe care Craig o opune, așadar, spectrului mecanic, androidului, tot așa cum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]