73,760 matches
-
care aerul putrezește încet, dar sigur [...] din câteva armate cu "mii de oameni și religii" dar fără nici un Dumnezeu [...] Ceea ce inima îmi spune este cumplitul adevăr că și Biserica, Trupul isteric al lui Hristos cel mort și înviat, trebuie să moară. Nu-i cu putință ca trupul să aibă alt destin decât Capul." Jurnalul este însă și căutare profundă, dreaptă și umilă a lui Dumnezeu și a creației Sale. Jurnalul trebuie citit. Pe îndelete. Pr. prof. Ion Buga - Golgotă și Parusie
Însemnări despre alții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15853_a_17178]
-
cuvinte, suprimă mărcile gramaticale, modifică verbele sau le elimină și folosește repetiția până la exces: "Vânt/ vânt suflă peste Araho/ Vânt// Ananiă Iniji/ Annan Anima Inji/ Orananian Iniji/ și Iniji nu mai e însuflețită/ Jumătate de corp iese/ Jumătate de corp moare/ Annaneja Iniji/ Annaneta Iniji/ Annamajeta Iniji." Conștient că "mediocra condiție umană trebuie s-o parcurgi de la un capăt la celălalt, fără-ncetare, fără rușine", scrisul lui Michaux este expresia unei continue căutări a ființei interioare "acea imensă irizare de nevoi
Însemnări despre alții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15853_a_17178]
-
cele mai vizibile ale delictelor, spre a desluși întregul.. Patrimoniul lui Popinot - continuă Balzac - valora o rentă de o mie de scuzi. Soția sa, sora domnului Bianchon-tatăl, medic la Sancerre, îi adusese ca zestre de două ori pe atât. Femeia murise de cinci ani..." Urmează altă serie de amănunte familiale, printre care la urmă aflăm că dintre toți judecătorii tribunalului de Sena, judecătorul cel drept și inflexibil, Popinot, era singurul care nu primise Legiunea de onoare. În fine, una din concluzii
Supliciul lecturii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15862_a_17187]
-
fabuloasă a ființelor și lucrurilor, aci, în plan antifrastic, indică decăderea și pieirea lor. Avem a face cu un carnavalesc ce ia în derîdre nu doar sacralitatea, ci și fenomenologia a toate cîte sînt: Era război de candele aprinse/ Roze mureau pe trotuar prelinse/ Lăsînd în aer ochi de carnavale/ Și-n pasageri bătrîni uimiri ovale// Și biata mea, fireasca întrebare/ Se preschimba încet în cerșetoare/ Răzbind mulțimea leneș, vinovat/ Cum un copil de mult întunecat// Un cîine am zărit, cu
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
n-ar fi plesnit inocența-n surdină/ Poseidon de n-ar fi dorit o mașină/ De n-ar fi atîtea picioare bolnave,/ Comori îngropate cu resturi de nave,/ De n-ar fi pustiu în ținutul Puerto/ De n-ar fi murit căpitanul Roberto..." (ibidem). Ori ne oferă un fel de pictură naivistă, în culorile țipătoare ale căreia Rousseau Vameșul își dă mîna cu al nostru Leonid Dimov (în genere observăm intervenția în poezie a pictorului, care-și depune cu voluptate culorile
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
e rupt, printr-o extazie mîntuitoare, printr-o comunicare cosmică în cadrul căreia individul se livrează, fără de regret, universalului: "M-am așezat lîngă tine, viață/ Dar tu nu voiai/ Decît să plîngi cu ochii mei/ Să ucizi cu gura mea/ Să mori cu inima mea...// M-am întins lîngă tine, moarte,/ Dar tu nu voiai/ Decît să visezi prin ochii mei/ Să iubești cu gura mea/ Să trăiești prin inima mea..." (Lîngă tine viață, lîngă tine moarte). Declarîndu-și sufletul "un azil al
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
ei: Eta Boeriu, cu Petrarca, Leonid Dimov, cu Andrei Belâi, ca să nu mai vorbim de Ion Caraion ("Mulți poeți străini a mai ucis acest contorsionat cântăreț, Caraion!", p. 412). Foarte amuzantă este, în sens invers, parafraza de la pagina 236: "A murit Nichita Hrușciov, cel ce a demascat stalinismul și ținea una-două-trei-patru-cinci... cuvântări numai așa... Iisuse, vorbăreț bărbat mai era! Și tare aș vrea să știu, Doamnă Moarte, cum îți plac minciunile lui roșii?" Într-o pagină intimă, autorul nu era obligat
Despre jurnalul lui Victor Felea by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15860_a_17185]
-
mai era! Și tare aș vrea să știu, Doamnă Moarte, cum îți plac minciunile lui roșii?" Într-o pagină intimă, autorul nu era obligat să citeze poemul îngânat, al lui E.E. Cummings; îmi îngădui să-l transcriu din memorie: "A murit Buffalo Bill/ cel care/ împușca unu-doi-trei-patru-cinci-șase/ porumbei, numai așa.../ Iisuse, frumos bărbat mai era!/ Și-aș vrea să știu, Doamnă Moarte,/ cum îți plac/ privirile lui albastre?" Pe 8 ianuarie 1959, Victor Felea, pe atunci redactor la "Steaua", notează: "Azi
Despre jurnalul lui Victor Felea by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15860_a_17185]
-
însuși în raportul umilitor ce-i este impus: " Mi-e greu să pactizez cu un asemenea tutore social, în contact cu el mă cuprinde instinctiv dezgustul, revolta. Dar totul se consumă în infernul din mine. Acolo se naște și acolo moare nefericirea mea, pentru că nu am vocație nici de luptător, nici de martir." (octombrie 1974, p. 359). " Cu zece ani în urmă, lucrurile mergeau foarte rău și eu mă indignam peste măsură. Acum, situația e mult mai dezastruoasă, dar eu nu
Despre jurnalul lui Victor Felea by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15860_a_17185]
-
Paul Engle, consultant, îi zice în glumă Eating Program. Și într-adevăr, toți ne invită pe la casele lor somptuoase, oferindu-ne cu larghețe de mâncat și de băut, ca unora veniți din Răsăritul famelic. În America, nimeni nu poate să moară de foame, decât dacă ar ține morțiș. Problemă rezolvată de mult. Paul Engle, soțul directoarei Hualing, este un yankeu cărunt, cu ochi albaștri de porțelan. Băutura lui favorită este Bourbon, whisky-ul american pe care-l degustăm ori de câte ori se ivește
Imperativul categoric by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15890_a_17215]
-
ai, îți dă mâna... Să fii liber tot timpul. Să nu te mai prefaci. Să nu mai scrii, la două capete... în mintea mea răsări și generalul roman, nemulțumit că Roma nu-i acordase niște favoruri și care, înainte de a muri, spusese: "Patrie ingrată, tu nu vei avea oasele mele". Rămas singur, m-am întors din nou cu fața spre cerul palpitând de stele, și făcui un pariu. Dacă, în minutul următor, cerul îmi va trimite un semn, un tunet, ceva
Imperativul categoric by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15890_a_17215]
-
minte figura îndrăgită a lui Niezsche, îi văd ochii de culoarea florilor de tei, văd gesturile lui de tăietor de lemne și, fiindcă-i plăcea vocea mea, îi vorbesc încetișor umbrei lui. Henri Bergson Cannes, 7 ianuarie 1941. Ieri a murit Henri Bergson.6) Dar flacăra inteligenței sale ne luminează încă și va lumina și generațiile viitoare. Căci Bergson a descoperit în sufletul omenesc jocul liber al intuiției, a acordat inteligența la registrul instinctului, a făcut ca spațiul să le fie
Memoriile Elenei Văcărescu by Anca-Maria Christodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15859_a_17184]
-
de mâine...". Complexitatea tematică a prozei lui Miller acoperă deopotrivă temele mari ale creației, iubirii, morții și trecerii timpului, colorate de un stil variat și discontinuu, urmărind conturarea unui epos american al marilor anonimi 'megalopolitani' ("băieți care mai târziu vor muri cu scăfârliile retezate de ghiulele, cu măruntaiele hăcuite de baionete - băieți ca Alfie Letcha, Tom Fowler, Jhonny Dunn, Harry Martin, Louis Piroso...", dar și al descripțiilor poetice și înalt metaforice sau imagism POP-Art: "Orașul are cel mai mult farmec când
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
o privire atentă, tocmai efectul contrar. Pe de altă parte, fericirea nu poate fi normată, căci ea scapă oricărei intenții sau intervenții. Orice filosofie sau îndemn la fericire cultivă o contradicție fatală: suntem fericiți doar atâta vreme cât nu știm. Fericirea a murit din chiar momentul în care începem să ne punem întrebări. De fapt, așa cum o evaluează Bruckner, fericirii nu ar trebui să-i lipsească niciodată ghilimelele. În societatea modernă ea devine o exigență morală. Printr-un reflex pervers, boala, suferința sau
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
de asemenea, în Cărți la anticar, brașoveanul V. Spiridonică (1909-1988), Semne și întrebări, Ion Sofia Manolescu (1901-1993) și, nu în ultimul rînd, mai vîrstnicul D. Iov, basarabeanul decedat în temnița comunistă. Alți colaboratori cu poezii: George Lesnea (1902-1979), Aștept să mor, Constantin Almăjanu (1910-1941) Izvorul Tăcerii. Revista a manifestat interes și pentru debutanți cărora le-a pus la dispoziție spațiul intitulat Colțul poeziei, al cărui nume a devenit mai tîrziu Poeții tineri, atunci și colaboratori ai Jurnalului literar, dar și la
Revista România literară by Nae Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/15904_a_17229]
-
că ar fi fost mai luat în seamă decît alte jurnale care s-au pierdut ori au devenit materie primă pentru istorici. Repet, mă îndoiesc că Stendhal ar fi vrut să-și vadă publicat Jurnalul și dacă n-ar fi murit înainte de a avea timp să-și pună ordine în hîrtiile personale sînt aproape sigur că și-ar fi distrus însemnările de tinerețe. Pentru scriitorul care și-a limpezit conștiința de sine jurnalul nu e o îndeletnicire inocentă, ci un gen
"Curățeniile" lui Stendhal by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15944_a_17269]
-
de armata sovietică de ocupație, să tindă a ocupa nu primul loc în eșichierul vieții politice românești, ci chiar singurul. Potrivit acestui punct de vedere, N. Carandino va semna un articol justițiar la moartea lui Rebreanu (scriitorul, se știe, a murit de cancer la 1 septembrie iar articolul lui N. Carandino poartă data de 4 septembrie 1944). Și acolo se scrie: "Autorul lui Ion, al Pădurii spînzuraților, al Răscoalei a trădat pentru onoruri și pentru arginți pe țăranii lui năsăudeni și
N. Carandino la "Dreptatea" by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15921_a_17246]
-
nu se așteaptă ca o pară mălăiață, ele se creează în timp, cu competență și, poate, cu o strategie care nu are nimic de a face cu o foarte, din păcate, populară și atît de dăunătoare mentalitate care spune: "să moară și capra vecinului!". A bon entendeur, salut!. Sîntem noi la fel de buni ca EI? Asta e o întrebare bună de pus la "Sportul Popular", ori "Lumea Sporturilor", cum i-o fi zicînd acum... Un drum lung este făcut din pași. Care
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
Noii suprarealiști de origine iudaică au plecat din țară prin 1946-1947, continuîndu-și acolo opera. Dintre ei, Gherasim Luca s-a sinucis, la 80 de ani, aruncîndu-se în Sena, Paul Păun s-a remarcat și ca pictor iar David Trost a murit, și el ca și Păun, de moarte bună. E ultimul val suprarealist din România. Ba greșesc. Pentru că poeții generației optzeciste și nouăzeciste au refăcut legătura cu generația de aur, continuînd să cultive suprarealismul. Bune capitole sau paragrafe închină, în cartea
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
a secției de regie - clasa Cristian Hadjiculea, Alice Barb funcționează - pînă de foarte curînd fiind singura din generația ei - în cele două sisteme existente în mișcarea noastră: teatrul instituționalizat și teatrul alternativ. A pus în scenă, de exemplu, Don Juan moare ca toți ceilalți de Theodor Mazilu la Theatrum Mundi, dar și-a creat și Compania independentă Of-Of în care a lucrat spectacolul Poveste de cartier, găzduit o perioadă la Teatrul Act. Adaptată la ambele sisteme atît de diferite din cele
Garajul Domnului Barnier by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15970_a_17295]
-
o șosea perfect dreaptă, într-un peisaj complet tern. Filmul se termină cu o izbitură a vehiculului într-un zid, zid care reprezenta punctul inițial de plecare. Cu un singur amănunt în plus: cel care conducea era chiar regizorul; el moare în acest accident. Bineînțeles, filmul este fluierat de spectatori, nimeni nu înțelege nimic. Însă, atunci cînd este făcută publică povestea adevărată a ultimei scene, oamenii intră în delir. Un mare succes cinematografic. Trei gemeni geniali, supranumiți copiii-Mozart, excelează în trei
Nu interpreta! by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15948_a_17273]
-
te cuprindă mila pentru omul ăsta care ai putea fi tu, care ar putea fi fratele tău.... Omului i se întîmplă un lucru cumplit și tu ce spui? Că sînt înjurături în film?! Păi nu iubești oamenii, înseamnă. Ca mîine murim cu toții și tu de asta te legi?! Că sînt înjurături?! Sigur că e grav că se înjură, sigur că e gravă degradarea asta, dar asta e lumea în care trăim. Bineînțeles că ne degradăm: unii înjură, alții fură, alții omoară
Manifest împotriva operei inventate din nimic (II) by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15942_a_17267]
-
de sticlă, se vedeau de acolo acoperișurile celorlalte case pariziene, cu o mare deschidere spre panorama Parisului. Era deci o atmosferă foarte intimă și acest om avea un fel de tandrețe care permitea comunicarea. Cu foarte puțin timp înainte de a muri, l-am reîntîlnit la un hotel, unde închiriase o cameră cu aer condiționat pentru că era bolnav de inimă și nu suporta marile călduri pariziene. Am avut foarte frumoase discuții cu el. Aceeași atmosferă am regăsit-o printre elvețieni. Roger Caillois
Ion Pop: "Criticul ideal este cel care trăiește textul" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15952_a_17277]
-
Statului (unde se încurcă cu o Maria Constantinescu, din a cărei legătură se va naște Mateiu I. Caragiale, care își va antipatiza, puternic, tatăl, deși acesta avusese grijă de el). Norocul, mare, al neîntrecutului dramaturg, e că, în 1885, îi moare Momuloaia, mătușa sa, moștenind a șasea parte din însemnata ei avere. Din asta va trăi de acum înainte decent și din resturile moștenirii mărite prin moartea surorii sale Lenci. Se desțărează, în 1905, la Berlin (după ce căutase ocupații la Sibiu
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]
-
Titircă, Sotirescu & Co. A rămas, vestită, din această perioadă, celebra sa corespondență și, în 1907, teribilul pamflet-analiză 1907. Din primăvară pînă-n toamnă. Scîrbit de tot și toate refuză, în 1912, să fie sărbătorit, la 60 de ani, de către S.S.R. Și moare cam cînd i se epuizaseră economiile, încît Gherea cugeta cum să-i acorde o subvenție consistentă, fără a-l jigni în vreun fel. Piesele sale de teatru au fost considerate (firește cu excepția Năpastei, care e totuși un eșec) antiliberale și
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]