6,900 matches
-
Numai după ce ajunse își dădu seama că îi amorțise brațul stâng; valiza era mai grea decât își închipuise. Prezentă pașaportul și recipisa Oficiului de turism. - Dar vorbiți foarte bine românește, remarcă doamna de la recepție după ce cercetă pașaportul. Avea părul cărunt, ochelari fără ramă și-l impresionară distincția figurii și calitatea vocii. - Sunt lingvist. Am studiat în special limbile romanice. Și am mai fost în România. Am fost chiar la Piatra Neamț, adăugă zâmbind. Eram student... A propos, mai există cafeneaua Select? - Cum
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
camera numărul 19, la etajul III. Luați ascensorul. - Cred că am să mă reped întîi până la Select. Nu e departe. Am să mă întorc într-un ceas, un ceas și jumătate... I se păru că doamna îl privește mirată, pe deasupra ochelarilor. - Să nu răciți, spuse. Străzile sunt încă troienite, și s-a anunțat ninsoare. - Un ceas, cel mult un ceas și jumătate, repetă zâmbind. După vreo zece minute se convinse că doamna de la recepție avusese dreptate; anumite străzi erau într-adevăr
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Manolache Antim! Dar asta nu mi-a spus-o nimeni, și nu aveam cum s-o ghicesc. Știam doar atît: că, într-un anumit fel, nici d-stră n-ați avut noroc. Antim se opri și o privi din nou, pe deasupra ochelarilor, derutat. - N-ați avut noroc de elevi, Maestre. Cine a venit să învețe cu d-stră? Tot felul de premianți. Premiul I și Premiile II. Poate chiar și câțiva cu Premiul III. Dar ceilalți, Maestre? Ceilalți? repetă ea subliniind cuvântul și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-i șopti: - Vă mulțumesc, Maestre. Vă mulțumesc pentru tot. Își retrase încet mâna și, întorcînd capul, făcu semn chelnerului. - Nu-mi mulțumi, spuse, pentru că nu știi ce urmează... Zâmbind misterios, își scoase fularul, apoi își căută batista și-și șterse ochelarii. Chelnerul voi să-l ajute să-și dezbrace pardesiul, dar se împotrivi. - Îl mai păstrez puțin, până ce mă mai încălzesc. Apoi întoarse capul spre fată: Pentru domnișoara..., începu. - Mie, un ceai, spuse Maria. Și dacă mai vreți un sandwich, cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Și dacă mai vreți un sandwich, cu șuncă sau cu brânză. Sau cu orice, adăugă repede, zâmbind, fără să-și plece privirile. - Iar pentru mine, o dată cu ceaiul, îmi aduci și un coniac. M-a cam luat cu frig... Își potrivi ochelarii și o privi din nou, concentrat, cercetător. - Vasăzică, ești străină. Îți repet asta pentru că întotdeauna am simțit că veștile importante, noutățile semnificative le aflu de la străini, de la oameni veniți din altă parte. În imaginația mea, vin din altă lume, chiar dacă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lucrurile se petreceau câteva secole în urmă, probabil în Evul Mediu, în Occident. Și eroul povestirii era un jongleur, un saltimbanc, un prestidigitator, cum vrei să-i spui... Se întrerupse, ca să soarbă mai spornic din coniac, își șterse din nou ochelarii, apoi rămase o clipă visător, privind drept înaintea lui, fără s-o vadă. - Și acum, când ai să asculți povestea, începu cu un ton ferm, ai să te miri că m-a putut impresiona atât. Tânărul acela, logodnicul fetei, era
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dar insistent, când o mână, când cealaltă. - Acum, destul, îi spuse Antim râzând. Ça suffit! Ai s-o asculți și tu și ai să te convingi: va fi, dacă nu este deja, cea mai strălucită celistă a timpului... Își potrivi ochelarii și-l privi deodată curios, măsurîndu-l din cap până în picioare. - Dar ce ți-a venit să te îmbraci cu uniforma Generalului? Ieronim întoarse capul spre Maria și o cercetă lung, cu gravitate. - Puteți păstra un secret? o întrebă. Măcar pentru
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
iluzie, o nălucire de-a noastră, s-ar putea să nu fie decât asta: un licean milos care adună porumbeii răniți pe maidane... - Îl lovise cineva cu piatra... Antim se ridicase din fotoliu și încerca să-și potrivească mai bine ochelarii. - Acum, explicați-mi și mie ce se întîmplă, spuse. Cine e tînărul? Iconaru făcu câțiva pași spre el, se opri, apropiindu-și militărește călcâiele, și se prezentă: - Mă numesc Iconaru Vladimir, elev în clasa a Vil-a la liceul "Gheorghe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
visător. - Au fost, frate Iconaru, dar pentru că n-ai vrut să crezi în existența lor de sărmane duhuri, blestemate să cutreiere podul casei Calomfir, au încetat să fie; pur și simplu s-au reîntors în neființă... Antim își scoase nervos ochelarii și, ținîndu-i strâns între degete, ridică mâna, amenințător: - Ieronim! șopti. Te rog, încetează. Ça suffit! Ieronim se repezi spre fotoliu și, înainte ca Antim să prindă de veste, îngenunche, apucă mâna și i-o sărută. - Iertare, moș Manolache! exclamă emoționat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
evident, i-ai rezumat și ei nuvela, cu speranța, nemărturisită, că, poate, cine știe? printre miile de cărți pe care le-a citit, poate a dat și peste povestea vieții tale... Nu mai încercase să râdă și, încurcat, își scoase ochelarii și-și căuta acum batista ca să-i șteargă. - Nu știu dacă o pot numi povestea vieții mele, începuse el târziu. Dar trebuie să recunosc că... - Greșeala ta, Manolache, îl întrerupse Generăleasa, este că nu vrei să-ți recunoști marea ta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Manolache, pentru un bărbat, nici o femeie nu e străină. Bărbații întîlnesc o singură dată în viață Străina și atunci, în orice caz, e prea târziu. Și despre asemenea întîlniri e bine să nu mai vorbim... Antim continua să-și șteargă ochelarii, fără s-o privească. - Eu pentru asta venisem, vorbi târziu. Venisem să-ți spun că duminica viitoare mă logodesc cu Melania... Așa i se întîmpla și altădată, când lăsa ușa deschisă și-l asculta pe Antim exersând aici, în salon
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
le-atingeai, ieșea din ele prafu și un miros ascuțit, iute... Și pe madam Ioaniu o găsea în fotoliu ei și cu cartea în mână. Dată dracului fusese la viața ei, descurcăreață și învățată. Sta și-acu și citea, cu ochelarii pe nas, cu fața plină-plină de vinișoare roșii. Fusese blondă și toată tinerețea ei s-a luptat cu pistruii, și-aducea alifii de la Paris, se dădea cu ele și numa când a mbătrânit i-a dispărut de pe față pistruii. Și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pași mai înainte, iar nu să se lase purtat, chiar târât... El trebuiește să o ghideze, fie și într-o direcție opusă dorințelor ei... — Chiar într-o direcție opusă dorințelor ei vrei s-o conducă ? Pe deasupra ramei de aur a ochelarilor, gazda îi aruncă o privire amuzată : o privire ironică, de profesor care ți-a prins punctul slab, o privire încurajatoare de educator. Înțelege tânărul tot ce vrea să-i transmită privirea verde-spălăcită, desenul modificat al ridurilor pe chipul osos ? Fără
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ceaiului pare să îi trezească apetitul cozeriei politice. — în fapt, nu voiam să te contrazic, se grăbește să-l liniștească. Lasă pe gheridon foaia pe care o ține în mână, își desprinde cu grijă de pe nas rama de aur a ochelarilor, îi așază atent, iar locul traumatizat și-l masează cu buricele uscate ale degetelor. Nu voiam să te contrazic, pentru că știm cu toții că opinia publică românească ar fi, din păcate, destul de maleabilă în mâna unui politician autoritar... Că el ar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
chiar cred că mulțimea noastră poate fi dusă într-o direcție contrară dorințelor ei... — Poate chiar a și început a fi dusă ? Chipul tânărului Ialomițeanu s-a luminat de un zâmbet dulce, insinuant. — He-he, râde Profesorul, punându-și la loc ochelarii pe nas. He-he, n-o lua așa... Nu făceam nicio aluzie la Brătianu ! Nu făceam, te rog să mă crezi, nicio aluzie la momentul actual și nici nu profețeam peste cincizeci de ani... Teoretic discutam, in abstracto... Deci - o direcție
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spre celălalt pe sclerotica cu pete gălbui și nervuri însângerate de vinișoare sparte. Un neg albicios, ca o prună mănată, prins în colțul ochiului îl cam supără la vedere și, inutil și automat, Profesorul își potrivește rama de aur a ochelarilor pe șaua nasului. Mâna rămasă liberă pipăie orbește marginea gheridonului, fețișoara de masă după vechea tabacheră cu chibritelniță. O mișcare nesigură - furișă și vinovată. — Faci cum crezi de cuviință, dar la primul fum vei începe iar a tuși... Vocea rece
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
O, solidele, mediocrele noastre sentimente familiale, născute din obișnuință, încredere, comoditate sufletească și toleranță ! Mediocrele și profundele noastre sentimente familiale care dau vieții necesara stabilitate, care eliberează spiritul, lăsându-l să se dedice lucrurilor mai înalte ! Apărându-l... Păstrându-și ochelarii pe nas și șnurul lor tras după ureche, Profesorul își destinde în scaun trupul uscățiv, lăsând privirea îmblânzită să îi alunece prin ferestrele limpezi și mari ce dau spre terasa cu clematite. Un cer prea curat, prea intens albastru ca să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un drôle d’air : Sophie, Ștefan, madam Ana. Poftim... Să își închipuie că ea nu înțelege asemenea apropouri ! Ca atunci când au fost la conacul Filipeștilor, cu automobilul lui nenea Jorj, tocmai dezbrăcau halatele de dril și dădeau jos coifurile și ochelarii, când au ieșit să-i întâmpine gazdele alertate : mai întâi au dat fuga Miza și Radu, apoi o domnișoară cam trecută, chiar douăzeci și nouă de ani avea, și cu un nas !... Și chiar silueta și în totul lăsa de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
adânci ca... Păstrând pe chip o ușoară schimonoseală de neplăcere, Profesorul s-a ridicat de pe scaun. Iată-l în picioare. Redingota îi corectează ținuta, îi îndreaptă umerii căzuți, îi împlinește trupul slăbit în ultima vreme. Pe deasupra ramei de aur a ochelarilor le aruncă celorlalți o privire verde-afectuoasă ; nici nu se gândește să părăsească la ora aceasta salonul, pe cei dragi, corespondența - nu vrea nimic altceva decât să-și apropie mai mult scaunul de gheridon. — ...vă rog, dragii mei, vă rog, niciun
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
salivă întind, din loc în loc, cerneala pe hârtia albă din față și, iritat, strâng scrisoarea abia începută în pumn și o azvârl în Papierkorb. Respir cu precauție, ca să nu mai trezesc tusea de care mă tem, și îmi trag șnurul ochelarilor după ureche, niciun gând spre simptomele ce mă înspăimântă, deși un séjour în Italia m-ar pune pe picioare. Dar cum o asemenea posibilitate devine, din zi în zi, mai iluzorie, nu-mi rămâne decât să aștept, discret și stoic
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
perete o ușă înțepenită ? Iată, totuși, că am deschis-o ! O boare uscată, fierbinte, mă izbește în față ca o răsuflare încărcată de febră, iar albeața luminii o simt pe ochi ca o arsură. Clipesc repede, în dosul sticlei de ochelari cu dioptrii sporite, da, trăsura nu a fost o halucinație. Uite-o... O trăsură obișnuită, de piață, cu coșul tras, se îndreaptă acum spre capătul străzii, dând cu roțile prin hârtoape, ocolind mașina de făcut asfalt, grămezile verzi-cenușii de piatră
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
casă... La timpul acesta nemaifiind cursuri, o parte dintre prieteni plecând cu îndrăzneală în vilegiatură... în celălalt colț al salonului, iritată de aluzia la vilegiatură, Sophie și-a închis evantaiul. Stă dreaptă în jeț, cu nările încordate. Iar Profesorul, cu ochelarii lăsați pe șaua nasului, lovește teancul de hârtii din fața lui cu coupe papier-ul ; n-are nevoie să își îndrepte ochii spre ea ca să o știe cum arată în această clipă. Același lucru e valabil și pentru mai-tânărul-amic : îl știe deci
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cum a fost cazul cu mine, care eram concentrat... Iar generalul Prezan le-a interzis ofițerilor săi gazetele filogermane, în cap figurând Steagul... Nu știați ? Chiar n-ați mai auzit de la nimeni ? Profesorul tace în semn de neștiință și, pe deasupra ochelarilor, îi aruncă fostului său student o privire. Parcă nemulțumită. Poate numai permanenta ambiguitate a tânărului l-a împins să își ascundă, acum, gestul cavaleresc cu care sărise să o apere pe Sophie de replica lui iritată. Nu este doar generozitatea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Liga Damelor Ortodoxe, la Societatea de Protecție a Grădinilor, ca și la Crucea Roșie, damele discută, în acest moment, politică la fel de așarnat ca și domnii. Profesorul își sprijină ceafa de spătarul scaunului și își desprinde de pe nas rama tăioasă a ochelarilor ca să ascundă clipitul repede care îi antrenează jumătate de obraz într-o strâmbătură. Semnul unei nervozități stăpânite. Există asemenea momente când ți-ar veni să crezi că într-o cameră cu lume multă te plimbi printre curenți psicho-electrici. De aici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
privește fostul său student : o senzație vie, ca o pâlpâire de lumină. Cum este însă o senzație deranjantă, el evită să dea frâu liber gândurilor în această direcție. Profesorul le întoarce celorlalți un obraz neatent și binevoitor, potrivindu-și rama ochelarilor pe nas. Freamătul viu și odihnitor al camerei îl înconjoară, briliantele unei broșe scânteiază într-un jabou, dantelăria spumoasă a unei dantele despică penumbra... Ferește ! Vai de mine, donșoară ! Ferește ! Foșnet de fuste, țipete, tropăituri, zgomot de cești lăsate în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]