6,112 matches
-
sub auspiciile confortabile ale unei "plăcute restituiri arheologice"272, nefiind, în nici un caz, asociată vreunui scriitor contemporan sau din trecutul apropiat. În acest sens, Eliot sugerează că impulsul general de a izola un artist, de a încerca a-i stabili originalitatea și diferențierea sa de restul, mai ales de predecesorii săi, de a încerca scoaterea din tradiție cu orice preț reprezintă o prejudecată de analiză critică: "dacă abordăm un poet fără această idee preconcepută, vom descoperi deseori că nu numai cele
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cuvinte, orice artist trebuie perceput nu doar în individualitate, ci prin raportare, prin integrare în șirul de umbre care în mod conștient asumate sau nu, l-au creat. Mai mult chiar, se sugerează aici, într-o manieră aproape paradoxală, că originalitatea, individualitatea, nu se poate naște decât prin tradiție. Pentru a înțelege mai bine această afirmație oarecum contradictorie este necesar a evidenția faptul că Eliot nu percepe conceptul de tradiție drept simplă transmitere din generație în generație a unor modele, asociate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
principii pe care Eliot le dezvoltase în articolul anterior, accentuându-se faptul că unicitatea unui artist se poate concretiza doar în raport cu o moștenire comună, exterioară lui, căreia trebuie să i se subordoneze. Deși pare o idee paradoxală a susține obținerea originalității printr-un proces de subsumare la tradiție, argumentarea lui Eliot este totuși una pe deplin validă deoarece doar asumarea trecutului, cunoașterea predecesorilor și conștientizarea locului ocupat în raport cu aceștia dau posibilitatea unui nou creator să-și afirme individualitatea. De altfel, Eliot
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
principii și cea care, dimpotrivă, presupune subsumarea la o "autoritate exterioară" percepută drept o structură cu rol legiuitor. Adepții impresionismului romantic, ironizați aici de Eliot, nu văd în raportarea la această Autoritate Exterioară decât un simplu conformism, preferând subiectivismul și originalitatea Vocii Interioare, pe care Eliot o numește însă "moftangism protestatar". În acest sens, se observă aici, mai mult decât în alte texte, abilitatea autorului de a declanșa în scopuri polemice o tiradă ironică. Vivacitatea tonului, multitudinea atacurilor și îndrăzneala acestora
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
accentuează, încă o dată, rolul fundamental al tradiției: "În consecință, persistența capacității de creație literară a unui popor constă în menținerea unui echilibru inconștient între tradiție, în sensul cel mai larg personalitatea colectivă, ca să spunem așa, realizată în literatura trecutului și originalitatea generației atunci în viață." După cum am mai sugerat într-un capitol anterior cel privitor la neoclasicismul secolului al XVIII-lea T. S. Eliot consideră că în literatura engleză nu a existat o perioadă pe deplin clasică. Epoca lui Pope nu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mai trebuie reformulate, ci preluate și valorificate ca atare. Mărturisirea lui Pound este ilustrativă în ceea ce privește acest raport cu trecutul, sugerându-se că fiecare generație are datoria de a aduce ceva nou, fără însă a distruge construcțiile deja ridicate, căutând astfel originalitatea și individualitatea în continuitatea trecutului, nu prin anularea acestuia: "Scotocirea mea printre antici și semi-antici a reprezentat de fapt o luptă de a descoperi ceea ce fusese deja realizat, odată pentru totdeauna, mai bine decât ar mai putea fi realizat vreodată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Populară (MRP), adesea atribuită lui Georges Bidault: "Să te situezi în centru și să faci împreună cu alegătorii de dreapta o politică de stînga"1, este puțin satisfăcătoare. Acest punct de vedere limitat restrînge democrația creștină la subtilitățile vieții parlamentare, negîndu-i originalitatea. În același timp, el nu este complet lipsit de fundament în măsura în care analiza programelor o demonstrează opțiunile creștin-democrate sînt împărtășite și de alte grupuri politice; el obligă la luarea în considerație a contradicțiilor naturale ale unui curent politic care se situează
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
social fondat pe libertate și pe o anumită idee privind omul și destinul său, conștiința propriei lor diversități a stînjenit mult timp dezvoltarea adevăratelor relații internaționale. Se știe, de exemplu, cît de mult a dorit MRP-ul să-și apere originalitatea, mergînd pînă la a refuza să adere, ca partid, la Noile Echipe Internaționale fondate, după război, cu scopul de a reuni diferitele partide europene de inspirație creștină: "Varietate a originilor și circumstanțelor, notează René Rémond, varietate a situațiilor și curentelor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
o sferă neconfesională i-a determinat pe creștin-democrați să se deschidă. Să se deschidă, de exemplu, față de protestanți, ca CDU-ul german, care a vrut să se deosebească de partidul de centru (Zentrum) asociind grupările de catolici și protestanți. Această originalitate trebuie subliniată, fiindcă partidele creștine democrate, după cum s-a văzut, erau puternic marcate de originea lor legată de apărarea catolicismului, fiind cvasi absente în țările marcate de Reformă, ca țările scandinave sau Marea Britanie. Această deschidere avea loc într-o epocă
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
curentul protestant, care respinge ideea de magisteriu social venind dinspre Roma, propunînd o etică ce se baza pe responsabilitatea fiecărei persoane în sînul unei economii de piață și pe validitatea universală a legii morale. Ea vine să scoată la lumină originalitatea unui demers pragmatic, așa cum se poate vedea în programul CDU de la Dusseldorf din 1949, mărturisit și de reflecțiile elaborate, chiar înainte de sfîrșitul războiului, de Alfred Müller-Armack și Ludwig Erhard, care au reorganizat economia germană pe baza economiei sociale de piață
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
solidarismul, pluralismul, prioritatea bunului comun la nivel național și internațional, perfectibilitatea societății civile (...). Este vorba de un ansamblu de principii care dau o înfățișare deosebită democrației", remarcă Roberto Papini 3. Étienne Borne a descris foarte bine această noțiune de metodă: "Originalitatea filosofică a gîndirii creștin-democrate constă în a căuta corespondențe teoretice și practice între creștinism și democrație; de unde o etică politică conform căreia mutația democratică din sînul societăților ar fi principiul unui progres care ar pune viața publică în acord cu
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
de a construi Europa", spunea el. În fiecare țară, tema europeană devenise o temă majoră în presa internă, pe afișele de propagandă, în discursurile conducătorilor cu ocazia congreselor naționale și locale. Tema avea o valoare identitară: ea contribuia la întărirea originalității acestor partide. Un exemplu din această identificare în făurirea Europei este oferit de Pierre Pflimlin, fost președinte al Consiliului, figură de seamă a democrației creștine franceze, care, vorbind de Europa, vorbește de "credința sa europeană" de "pasiunea sa pentru Europa
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
CDS este o mărturie a dificultăților de a fi creștin-democrat în Franța, cu o moștenire bogată și actuală, dar care depășește cu mult granițele sale strîmte. Zonele slabe Înființări recente în Europa scandinavă. Existența partidelor creștin-democrate în Europa de Nord prezintă tripla originalitate de a fi tardivă, simbolică și bazată pe credința luterană în țările unde Bisericile sînt legate de Stat. Cel mai vechi partid a fost fondat în Norvegia în 1933. Este vorba de Kristelig Folkeparti, partid creștin-popular, fondat ca partid de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
obținînd 1,1% din voturi în 1970 și un singur deputat, Raino Westerholm, figură populară a creștinismului finlandez, președinte al partidului între 1973-1982. Influența sa este încă limitată: după ce a obținut 5% în 1979, a scăzut la 3% în 1983. Originalitatea insulelor britanice. Sistemul politic britanic nu a cuprins partide care să apere religia. Democrația creștină nu este reprezentată în Regatul Unit, ceea ce nu înseamnă că preocupările religioase ale partidelor au fost excluse, ci din contra. În mod paradoxal, tezele cele
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
înlocuirea ei cu o turlă simetric egală și mult mai simplu de executat confirmă și valabilitatea proverbialei dificultăți în construcția turlelor de biserică "de a găsi cheia de boltă". Prin acestea, de fapt, s-a deformat, pe de o parte, originalitatea turlei naosului de factură ștefaniană, precum și a bisericii, și, pe de altă parte, realitatea istorică. Acesta este momentul istoric când, de fapt, biserica ștefaniană, ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu, a fost esențial modificată la începutul secolului al XIX-lea, la
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
singură medicina, cum în chip superficial s-ar crede, ci pentru că medicina până astăzi ni se pare numai pe jumătate ca atare, a fost numai individuală." Ca urmare a acestor convingeri, în opera lui Panaite Zosin, în care nota de originalitate se reflectă cu mai multă pregnanță, se remarcă și unele exagerări. Ne referim, mai întâi, la lucrarea sa de docență, care constituia, în epocă, una din cel mai ample lucrări de acest fel din țara noastră. Intitulat "Expertiza psihiatrică cu
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
la P. Zosin. Această evoluție este bine reflectată în articolul său "Nocivitatea ca sindrom în alienația mintală și ca substrat în pornirea criminală"106. Lucrarea, prezentată anterior ca o comunicare la Congresul medical din București (18 septembrie 1906), constituie, prin originalitatea ei, un moment unic în istoria psihiatriei românești. Multe idei incluse aici sunt frapante, iar concluziile sunt revoluționare și se înscriu astăzi ca utopie, ca o mostră de aplicare medicală a concepției determinist-pozitiviste. Lucrarea poartă amprenta concepțiilor lui V. Conta
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
dimpotrivă, acest nume devine, pentru el, punctul central al spulberării tezelor rusești, valabil și astăzi pe deplin în fața teoriei moldovenismului care bântuie mințile panslavismului încuibat puternic în sânul partidelor și ideologilor românofobi de la Chișinău sau Tiraspol. E un semn al originalității gândirii eminesciene, superioară, la nivelul științei istoriei, contemporanilor săi (dar nu numai), așa cum a remarcat-o cel mai de seamă istoric al nostru Nicolae Iorga. Eminescu venea înarmat cu o concepție proprie asupra adevărului și limbii, concepție prehei deggeriană, de
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
că influența lui, ca profesor, a fost în ansamblu dăunătoare dezvoltării studenților săi ca oameni ce gândesc independent. Mi-e teamă că a avut dreptate. Și cred că pot înțelege, în parte, de ce lucrurile au stat așa. Datorită profunzimii și originalității gândirii sale, ideile lui Wittgenstein sunt foarte greu de înțeles și chiar mai greu de încorporat în gândirea proprie a cuiva. În același timp, magia personalității și stilului său erau foarte atrăgătoare și convingătoare. A învăța de la Wittgenstein fără a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 135 a mers mai departe, recunoscând că pentru un cititor ca el, acel cititor care se vede silit să accepte că Tractatus-ul se sprijină pe o metafizică realistă, scrierea lui Wittgenstein va apărea drept o lucrare lăuntric inconsistentă! Originalitatea întreprinderii ar sta, înainte de toate, în alternativa pe care o propune. Există o ieșire din asemenea dificultăți? Sugerez că direcția în care trebuie ea să fie căutată ne-o poate arăta considerarea unei fețe mai puțin vizibile a lucrării. Cititorul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de a situa Tractatus-ul în primul rând prin raportare la această confruntare era, prin urmare, puternică. Această încadrare, indiferent de însemnătatea care va fi atribuită operei de tinerețe a lui Wittgenstein, face însă să scape cu totul vederii ceea ce constituie originalitatea ei. Cei care văd Tractatus-ul, înainte de toate, drept o critică empiristă a metafizicii îl vor citi ca pe o contribuție în domeniul teoriei cunoașterii și al filozofiei limbajului. Ei vor presupune că în centrul lucrării stă formularea unui 164 GÂNDITORUL
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lui Wittgenstein și amplificată apoi de interesul acordat Tractatus-ului în Cercul de la Viena și în alte grupuri cu o orientare asemănătoare. În realitate, modul cum vedeau empiriștii logici viitorul filozofiei poate fi apreciat drept un fundal contrastant adecvat pentru înțelegerea originalității poziției exprimate în Tractatus. Ceea ce viza reforma care a fost anunțată în Manifestul Cercului și în scrieri programatice ale membrilor săi era 174 GÂNDITORUL SINGURATIC transformarea filozofiei într-o disciplină științifică onorabilă, o disciplină cu obiect propriu și cu metode
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ale cărei caracteristici distinctive sunt empirismul, adoptarea idealurilor de excelență ale științelor naturii și atitudinea critică față de limbaj, care favorizează un demers de factură analitică.80 Dintr-o asemenea perspectivă se pierde tocmai ceea ce conferă în cea mai mare măsură originalitate și radicalitate acestei scrieri. Cei care o împărtășesc vor trebui să treacă cu vederea contestarea explicită și subliniată a posibilității de „a spune ceva“ despre forma logică și despre limbaj, să uite toate referirile din ultimele pagini la „ceea ce este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ochi, pe care cu greu ar putea-o contesta cei care resping cu cea mai mare intransigență existența unui Wittgenstein I și a unui Wittgenstein II, privește „stilul gândirii“. EXISTĂ UN WITTGENSTEIN I ȘI UN WITTGENSTEIN II? 209 Dincolo de o originalitate incontestabilă, Tractatus-ul rămâne legat prin fire puternice de marea tradiție a gândirii occidentale. În această tradiție, ceea ce contează drept realizare filozofică este scoaterea la iveală a ceva ascuns privirii comune. Filozof este cel care dezvăluie principii, elemente prime ale existenței
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
obiect, prin opțiunile metodologice, prin principiile pe care se sprijină etc. și diferite prin maniera în care sînt scrise. Observația și speculația inițiate pe terenul unor domenii cognitive determinate și extinse sau nu asupra altora, interpretările voit nuanțate, precum și forța originalității fiecărui cugetător conduc la o diversificare aproape nelimitată a concepțiilor care explică fundamentele lumii, cu mijloacele limbii naturale. S-ar putea spune, de aceea, că, asemenea artei, filozofia este o construcție individuală care se propune ca ceva universal. Gînditorul filozof
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]