3,902 matches
-
copiii s-au bucurat din plin și au întrebat de ce nu le-a adus bomboane și turtă dulce, cum făcea în alte dăți, când se întorcea de la „chirie”. Costache le-a amintit că nu a fost la chirie ci a păscut juncanii în poiană, pe care îi și adăpostise deja în grajd. După ce a dat tain cailor care abia îl așteptau, s-a întors în chiler, ca să stea la masă cu toată familia. Fata cea mare, Emilia care împlinise treisprezece ani
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
date apoi plecă, grăbită, spre islazul oilor. Ajunsă acolo, întrebă pe ciobanii întâlniți pe islaz și mare îi fu bucuria când în turma lui Costache Lavric a găsit mieii fugari, dar numai șase; al șaptelea nu era prin cârdurile ce pășteau pe islaz și nici un cioban nu știa nimic despre animalul rătăcit. Flămândă, obosită de îndelunga căutare, mână spre casă cârdul cu doar cei șase miei găsiți. Ajunsă acasă băgă cârdul în ocol, le dădu un braț de iarbă proaspătă apoi
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Ajunși la via care trebuia culeasă, deoarece dacă se întârzia, o făceau alții, deprinși să se înfrupte din munca altora, Costache și ceilalți coboară și se pregătesc să intre printre rânduri, Gheorghiță deshămă caii, îi împiedică și-i lăsă să pască lucerna de la marginea viei, lucernă ce fusese cosită de trei ori dar acum, după ploile din septembrie arăta ca primăvara. Culesul l-au început de la hotarul cu Ion Cârlan, primele coșuri au fost golite în zdroghitoarea pusă peste gura căzii
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Pârțac și Alexandru Pârțac, vecinii noștri și Ghiță Nașcu și Dumitru Vieru, toți, toți au cărat căchițele cu fânul adunat iar ploaia căzută săptămâna trecută a înviorat iarba și fâșlerul din jurul iazului a crescut o frumusețe, numai bun să-l pască cu poftă ghițăii și cârlanii. N-ar fi bine să duci tu cârlanii și ghițăii acolo la păscut? spuse Gheorghiță gândindu-se că el s-ar putea întâlni acolo cu prietenul lui cel mai apropiat, Abacei Costică. − Da, bădie Gheorghiță
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
cu prietenul lui cel mai apropiat, Abacei Costică. − Da, bădie Gheorghiță, că tocmai mă gândeam în ce parte să merg cu a nimalele că pe imaș s-a cam uscat iarba și bieții cârlani și viței nu prea au ce paște. Doar pe lângă lacul lui Macovei este ceva iarbă, da’ acolo sau îngrămădit mai toate vitele din sat; − Atunci pregătește-te să mergem după deal, am și eu oleacă de treabă și te ajut să duci animalele până acolo, zise Gheorghiță
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
grădina lăsată fără pază, în special harbuzăria, ar putea fi călcată de amatorii de astfel de dulci și gustoase produse ale grădinii. Gheorghiță îl liniști că poate să aibă încredere în Lențâca, doar are treisprezece ani și păzește cârlanii care pasc pe marginea iazului. Costică se lasă convins și pleacă împreună cu Gheorghe, nu înainte de a-i adresa o vorbă: − Bună, Lențâca, ți-a venit rândul la păscut cu animalele? − Bună dimineța, bădie Costică, eu spun că nu-s la păscut cu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
convins și pleacă împreună cu Gheorghe, nu înainte de a-i adresa o vorbă: − Bună, Lențâca, ți-a venit rândul la păscut cu animalele? − Bună dimineța, bădie Costică, eu spun că nu-s la păscut cu animalele, eu numai le păzesc, ele pasc, nu eu, îi întoarse vorba, cu istețime, fata. − Bravo, Lențâco, ai spus o vorbă deșteaptă, recunoscu, râzând, Costică; ce mai, ești fată mare, azi mâine te scoate frate-tu la joc. Dar să lăsăm gluma și să-ți spun despre
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
fetele, Maricica și Lențâca, după ce s-au întors acasă. Săndel mezinul, a venit mai devreme cu vacile de la păscut, atât Rujana și Joiana, cu tot cu vițeii lor au fost alungate de streche și băiatul nu le-a mai putut stăpâni să pască pe imaș. Se auzi duruitul unei căruțe ce suia la deal și Maria, când privi spre poartă, spre marea ei bucurie, recunoscu rudele apropiate de la Armășoaia și Cursești. Le deschise poarta și din căruță coborâră Toader Axinte și Toader Gâza
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Paști, eram școlarul călit la învățătură, dornic să muncească în gospodărie, pentru a suplini lipsa surorii și a fratelui. Făceam de toate, munceam cu spor și toate îmi mergeau din plin! Am petrecut și sărbătorit creștinește Paștele, cu ouă roșii, pască și cozonac și apoi mi-am luat drumul spre Bârlad, pentru finalizarea primului an de școală. Chiar din prima zi a trimestrului trei am renunțat la ajutorul meditatorului. Puteam să merg singur și sigur pe drumul cărții. În primele zile
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
prezență, mai ales că anterior fusese amendat cu o sumă consistentă ca nesupus la mobilizarea agricolă. Doar era dictatura lui Antonescu și nu se glumește în timp de război!! În ziua întâi n-a tras nici măcar o brazdă. Doar a păscut boii și a dispărut din ochii autorităților locale. În ziua a doua, abia pe la ora 5 după masă, a băgat plugul în brazdă de formă și după trei brazde se pomenește plângând în hohote și în acel moment și-a
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
nu ca la noi. Clima Franței este marcată favorabil de apele Mediteranei și ale Atlanticului, aici e puțină zăpadă, uneori chiar lipsește total și nici pomeneală de gerul nostru. De aceea în Franța pajiștile rămân verzi tot timpul, iar vitele pasc iarbă în februarie ca vara la noi. Marea deosebire e că în Franța pajiștile cu ierburi suculente rămân verzi și iarna, în vreme ce la noi pajiștile sunt pârjolite și răscoapte de verile secetoase. Și în această perioadă am făcut deplasări în
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
pentru a cunoaște noi spații. Notițele și însemnările făcute în acel timp au rămas la Paris, neștiind că-mi vor trebui. Mă ghidez doar după amintiri și setul de fotografii, făcute atunci. Cum se apropia Paștele, n-ar fi fost Paște adevărat pentru noi de n-am fi mers în Belgia, la familia nepotului meu. Ambii soți tineri, frumoși ca însăși tinerețea, aveau doi copii drăgălași, vioi ca argintul viu și deștepți foc! Era și normal pentru locul în care trăiau
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
a face cu Paștele ortodox și, conform indicațiilor superioare, ne aștepta un prânz de gală: icre, drob, caș, urdă, ciorbă de miel, friptură de miel, purcel de lapte, piftie de curcan, sarmale, clondire cu țuică, afinată, cabernet, merlot, fetească, băbească, pască și cozonac, coșuri cu ouă închistrite... Supușii reginei au rămas uimiți de "paleta" de culori și arome. Am fost serviți de câteva "novice", roșii în obraji, sănătoase și frumoase, iar în capul mesei trona stareța mănăstirii, maica Xantipia, o cariatidă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
noi... Întâlnirea mea cu Albania și albanezii nu a fost o "întâlnire de gradul 3", ci de "gradul 4". Ceea ce aveam să văd acolo întrecea scenele din celebrul film SF american! La aeroport, lângă pista de decolare-aterizare câțiva copii își pășteau oile și caprele, și la aterizarea avionului nostru au început să arunce cu pietre, pomii care străjuiau drumul de la aeroport în oraș erau fie carbonizați, fie tăiați la diferite înălțimi, iar cele câteva autobuze din "capitală" scăpaseră de la incendiere cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
-și tem pielea. Suntem îmbarcați pe aceeași corabie" prea bine o știu... Turcii le dau și lor târcoale la hotare. De cade Moldova, la rând urmează Ungaria, Polonia și mai departe... Mateiaș e prea deștept să nu înțeleagă că ne paște același destin. Când intri în horă, vrai, nu vrai joci! De aceea vor veni!... Ei! aiasta a fost! Destul am pus țara la cale. Deseară, când vă rugați la icoană, amintiți-i Domnului că "Vin turcii!!". Mâine, în zori, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Moldovei? sare Luca Arbure. Aiasta, iarăși, e adevărat. Rău îmi pare... Și, totuși... Acu, să fie uitată vechea ură. Să ne iertăm unul pre celălalt. Amândoi am greșit. De ne-a înveninat săgeata, să ne unească "pericolul turcesc" ce ne paște deopotrivă. Să ne strângem mâinile. "Românii și ungurii, uniți, fac o mare putere", a recunoscut-o însuși Mahomed. Și, ca să fim și mai puternici, mă bate gândul să mai poruncesc la Brașov să-mi făurească încă două mii de săbii. Vistiernicul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Iagelonul aista cu dihonia lui! răbufnește Ștefan scos din sărite. "Satul arde și baba se piaptănă"! Turcii bat la porțile Europei, și lui Cazimir îi arde de "omagii, cârdășii, închinări"!... E orb?! El nu vede primejdia de moarte ce ne paște pe toți, deopotrivă?! Se târguie ca-n iarmaroc pentru cei douăsprezece mii oșteni juruiți în tractat! Nu toți în Polonia gândesc ca el, ia cuvântul Tăutu. Mulți se uimesc și se întreabă: "Cum e posibil? Moldova, o țară atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai viteaz! Cel mai... mai... Ohooohooo! râde Ștefan. Cel mai!... Cel mai!... C-o fi Vodă aista Ștefan... o fi f-un zmău, f-un arhanghel! Mai rău, un crocodil! N-ați auzit că Vodă ista Ștefan îi fermecat?! A păscut iarba fiarelor! Te pomeni c-o fi mâncat și tava cu jăratic, ca iapa lui Făt-Frumos! Pe obrajii lui Alexandru se scurge o lacrimă. Ștefan scoate batista: Ooo!... Chiar așa? Suflă!... Suflă!!... Așa! De-ar fi să suflu eu, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
misiune. Acolo am dat peste comandamentul companie. Ne-a alungat un ofițer, speriat de aviația ungurilor și de faptul că prezența noastră ar deconspira amplasamentul grupului nostru de comandă. Am fugit, dar în drumul nostru am întîlnit niște cai ce pășteau la intrarea în pădure. I-am propus lui Mișca Vioel să încălecăm pe cai și să ajungem la companie înainte de a se întuneca. Mișca n-a acceptat, iar eu am plecat prin pădure călare pe un cal alb. Totuși, până
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
dansului morții. Podul despre care Arthur Schopenhauer a scris atât de entuziast - despre dansul morții în lumina clară a vieții, de puterea ei disimulată în jocurile iluziei. Apoi am mers mai departe și ne-am așezat în iarbă, privind cum pășteau liniștit turmele. Munții se vedeau în depărtare, albăstrui, deasupra lacului din care se înălțau aburi de răcoare. Aveam senzația că puteam ieși și intra din nou în timp. Parcă aveam cheia timpului. Deodată văd că René era cu picioarele goale
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Văleni, acolo visam mereu să întâlnim, și eu, și sora mea, legenda locului în piele și oase. Un cal alb, o iapă albă, care apărea și dispărea, un fel de spiritus loci care dădea celor întâlniți o aură de irealitate. Păscând turmele, vedeam în schimb pe cer caii albi ai norilor, trăgând după ei corăbii la fel de albe în imensitate. Se spune că muzica lui Mozart poate vindeca surditatea, având o putere terapeutică asupra celor care au probleme cu limba, mai ales
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
nume are toate vitaminele și, ce minune, „palma” Domnului peste mâinile mele mi-a ridicat durerea! Cu ce pot compara această tandrețe infinită? Numai cu gestul mătușii Paraschiva, „tanti Chiva”, care, ori de câte ori mă loveam crunt de pietroaie (când mânam la păscut oile, împreună cu sora mea, Tatiana), lăsa de pe cap panerul plin cu fructe ca să-mi sărute exact locul în care mă lovisem și o roșeață apăruse, roșeață care treptat se transforma în vânătaie. Acel sărut al ei, ca și suflatul ușor
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
mult de oameni săraci, dar am fost asigurate că este, totuși, o comună de oameni gospodari și înstăriți. De o parte și de alta a drumului erau șesuri nesfârșite pe care se zăreau zeci de vaci, cai și oi care pășteau. La intrarea în satul de reședință, pe un panou decolorat și strâmb, abia se mai zărea scris: „Bine ați venit în satul Fundoaia!”. Senzația de sărăcie m-a urmărit tot drumul și nu am scăpat de ea nici când am
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
erau la câmp toată ziua, de aceea satul părea părăsit. În spatele caselor, într-o parte era pășunea inundabilă în verile ploioase, iar pe cealaltă 166 parte era un deal acoperit cu o livadă bătrână de meri și de pruni, unde pășteau vacile satului. Într-una din zile, la trecerea prin sat m-am oprit să privesc livada. În dreptul unei gospodării, sus pe deal, câțiva oameni săpau de zor. Deoarece nu urcasem niciodată în livadă, m-am hotărât să o fac în
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
necunoscut. OAMENI SIMPLI ȘI CURAȚI LA SUFLET În satele acelea așezate pe marginea șoselei sau pe dealuri, mulți săteni se ocupau de creșterea oilor. Primăvara șesurile și pășunile înverzeau, iar oile însoțite de miei și de câini erau pretutindeni. Oile pășteau pe pășunile repartizate fiecărui sat. Fânețele, fertilizate cu îngrășăminte chimice sau cu gunoi de grajd, erau păzite să nu fie păscute de animale înainte de a fi cosite. Dacă ploua și timpul era favorabil, se cosea fânul de două ori pe
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]