3,306 matches
-
German. Germanii au cerut o intrare triumfală în Paris. În pofida greutăților asediului, mulți parizieni erau categoric împotrivă ca prusacilor (acum în fruntea Imperiului German) să li se permită fie și o ocupare ceremonială a orașului lor. Sute de mii de parizieni erau membri a unei miliții înarmate, denumită „Garda Națională”, care fusese lărgită pentru a ajuta la apărarea orașului. Unitățile Gărzii își alegeau ofițerii printre care, în cartierele muncitorești, se numărau lideri radicali și socialiști. S-au luat măsuri de înființare
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
o trăsătură pozitivă a Comunei au devenit acum un dezavantaj: în locul unei ofensive de ansamblu, fiecare cartier s-a luptat cu disperare pentru supraviețuirea sa, ele fiind învinse pe rând. Rețelele de străzi înguste care făcuseră orașul impenetrabil în timpul revoluțiilor pariziene fuseseră acum înlocuite de bulevarde largi în timpul renovării lui Haussmann. Versaillezii s-au bucurat de o comandă centralizată și de superioritate numerică. Ei știau acum tactici de lupte de stradă, și au trecut rapid prin zidurile de case, înconjurând baricadele
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
prizonieri prinși cu arme în posesie, sau care fuseseră bănuiți că au luptat, au fost împușcați pe loc. Comuna adoptase un „decret privind ostaticii” la 5 aprilie 1871, conform căruia orice complice al Versailles-ului va deveni „ostatic al poporului parizian”. La articolul 5 se stipula că execuția de către Versailles a oricărui prizonier de război sau partizan al guvernului Comunei din Paris va fi urmată pe loc de execuția unui număr triplu de ostatici. Acest decret nu a fost, însă, aplicat
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
primit titlul de "Mademoiselle d'Orléans". După căsătorie titlul a fost acordat surorii sale mai mici Louise Adélaïde d'Orléans. Frații ei erau: A fost botezată la Saint-Cloud la 29 iulie 1696. Louise Élisabeth a crescut la Palatul Regal, reședința pariziană a familiei Orléans, care, în momentul căsătoriei părinților ei a fost dăruit de Ludovic al XIV-lea Ducelui și Ducesei de Orléans, părinții Ducelui de Chartres. La vârsta de șase ani, după ce s-a vindecat de o boală aproape fatală
Marie Louise Élisabeth de Orléans () [Corola-website/Science/321095_a_322424]
-
1872 el a reobținut rangul de general de divizie de armată. Mai târziu, după retragerea din armată a continuat ca președinte al Crucii Roșii până în 1881, când un nou decret împotriva prinților de sânge a dus la retragerea din societatea pariziană. În timpul președinției mareșalului MacMahon, el și-a făcut apariția pentru prima dată la Palatul Elysée. A murit la Versailles la 26 iunie 1896 la vârsta de 82 de ani; soția sa murise la Claremont la 10 noiembrie 1857. A supraviețuit
Louis, Duce de Nemours () [Corola-website/Science/321301_a_322630]
-
de un fals , textul este folosit și în zilele noastre de organizațiile antisemite pentru justificarea atitudunii lor. Se presupune că documentul a fost scris de un agent al Ohranei, scriitorul franco-rus Matvei Golovinski, la indicațiile lui Piotr Racikovski, șeful biroului parizian al Ohranei. Suspecții arestați de Ohrana erau mai apoi predați justiției ruse. Primul departament special de securitate rus a fost „Departamentul pentru Protejarea Ordinei și Păcii Publica” cu sediul la St. Petersburg, creat în 1866, după tentativa de asasinat eșuată
Ohrana () [Corola-website/Science/320710_a_322039]
-
administratori-delegați ai companiei, în 1919 a fost numit un nou consiliu de administrație, care a asigurat continuitatea politicii editoriale, devenită tradițională. Magazinul „Socec” s-a mărit prin supraetajare, iar din anul 1930 s-a asociat în afaceri cu marele magazin parizian „Galeries Lafayette”. În perioada intebelică a fost editat în trei limbi, germană, franceză și română Anuarul ”SOCEC” al României-Mari, un cuprinzător ghid comercial și un fel de "who's who" autohton, în care erau trecute marile personalități culturale, politice sau
Socec () [Corola-website/Science/321589_a_322918]
-
înțeles-o. Jurnalist trecut prin toate rubricile numeroaselor ziare, a căpătat priceperea de a scrie înțelept, dar percutant. Mai presus de toate, elocvența sa liniștită l-a făcut unul dintre editorialiștii cei mai respectați și totodată mai temuți din presa pariziană. El s-a făcut cunoscut și ca critic de artă. Perioada petrecută la Figaro a fost remarcată în mod deosebit, el plecând de la acest cotidian la 22 septembrie 1881 scriind un articol publicat pe prima pagină: "Adieux" pentru a se
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
al echipei redacționale era Bernard Lazare, autor al primelor broșuri editate în apărarea lui Alfred Dreyfus. El a fost cel care, în câteva săptămâni, a convins întreaga echipă că Dreyfus a fost nedreptățit. "L'Aurore" a rămas liderul ziarelor dreyfusarde pariziene oferind tribună tuturor principalelor figuri ale mișcării. Émile Zola i-a rămas fidel până la moartea sa, oferind cotidianului chiar și publicarea în foileton a romanului său intitulat "Fécondité", la întoarcerea din exil în 1899. Publicarea pamfletului lui Zola a constituit
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
când Jeanne era animatoare la un bordel-cazinou deținut de Madame Quisnoy. Jeanne s-a prezentat sub numele Jeanne Vaubernier. Jean-Baptiste și Jeanne au devenit iubiți și a ajutat-o în cariera de curtezană în cele mai înalte cercuri ale societății pariziene. Sub numele de Domnișoara Lange a devenit imediat o senzatie la Paris. Elegantul duce de Richelieu, Louis François Armand du Plessis, a devenit unul din clienții ei fideli. Regele Ludovic al XV-lea a întâlnit-o în 1768 prin intermediul lui
Madame du Barry () [Corola-website/Science/320949_a_322278]
-
De acum opera sa este recunoscută oficial, începând să fie achiziționată de muzee. În 1933 se căsătorește cu baronul Raoul Kuffner, unul din cei mai importanți clienți. Rangul social de acum căpătat o face să piardă legăturile cu mediul artistic parizian. Odată cu criza economică subiectele sale se diversifică cu figuri de bătrâni, țărani, sfinți, însă aceasta o îndepărtează de admiratorii săi de până atunci. În 1939 fuge din calea războiului și se stabilește cu soțul său în Statele Unite, unde își urmează
Tamara de Lempicka () [Corola-website/Science/317354_a_318683]
-
curții regale: trebuie să realizeze o pictură ""en camaïeu"" (pictură monocromatică imitând basorelieful), care să înfățișeze cele patru Virtuți, pentru plafonul camerei reginei Maria Leszczynska din palatul de la Versailles. Își expune în mod regulat lucrările la expozițiile anuale de la Salonul Parizian, prezentându-și și desenele și gravurile, fapt care va contribui la creșterea prestigiului acestor genuri artistice. În anii 1738-1739, împreună cu alți pictori, precum Carle Vanloo (1705-1765), Charles Natoire (1700-1777), Jean Restout (1692-1768) și Pierre-Charles Trémolière (1703-1739), participă la lucrările de
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
pentru "goblenuri" ("Răsăritul soarelui" și "Apusul soarelui") și decorarea plafonului cabinetului Consiliului de Administrație. Apoi îi încredințează decorarea apartamentelor sale de la Bellevue și Crécy. Tot datorită ei, Boucher este numit în anul 1755 director artistic al celebrelor ateliere de țesături pariziene "Gobelins" (de unde provine numele renumitelor tapiserii). În același timp desenează multe motive ornamentale pe bibelouri de porțelan neemailate, produse de manufacturile de la Sèvres. Începând din anul 1759, comentariile criticilor devin mai aspre. Cele mai înverșunate atacuri provin din partea filosofului Diderot
François Boucher () [Corola-website/Science/317451_a_318780]
-
(n. 11 iulie 1834, Lowell, - d. 17 iulie 1903, Londra) a fost un pictor american, naturalizat ulterior în Marea Britanie, cu un stil propriu oscilând între realism, simbolism și impresionism, format la școlile pariziene de pictură. Stilul aparent simplu al artistului, uneori numit tonalism, aduce inovații îndrăznețe în pictură. În vremurile în care realismul, mai apoi impresionismul își bazau procesul de creație pe observarea directă a naturii, Whistler alege alte modalități artistice, mult mai
James Abbott McNeill Whistler () [Corola-website/Science/317512_a_318841]
-
tatăl său, Dominique Casta, este din Corsica. Laetitia are un frate mai mare, Jean-Baptiste, și o soră mai mică, . Ea și-a petrecut copilăria în Normandia și Corsica. Laetitia a fost descoperită la vârsta de 15 ani de un fotograf parizian de la agenția Madison Models. Pe plan internațional devine cunoscută după a apărut pe prima pagină a revistei "Elle". De la sfârșitul anilor 1990 Casta a jucat și în câteva filme. În anul 2010 este nominalizată pentru premiul "César". În august 1993
Laetitia Casta () [Corola-website/Science/321918_a_323247]
-
animatul Moulin Rouge, derulând imaginile până se ajunge deasupra Parisului din toiul nopții. Orașul capătă altă culoare, fiind prezentat în maniera naivă și idealistă a unui tânăr boem. Camera de filmat reia, pornind din gara Montmartre, elementele vieții de suburbie pariziană, dar cu diferențe: orașul civilizat, preotul (întruchipat de tată), prostituatele dispar, iar drogații au fost înlocuiți de muzicieni - copiii revoluției. Scena în care novicele intră în anturajul lui Toulouse, este o scenă cu o compoziție complexă. Sunt folosite unghiuri înalte
Moulin Rouge! (film) () [Corola-website/Science/321997_a_323326]
-
necesitatea rezolvării chestiunii evreiești”, care a devenit „o obsesie pentru el”. În ' ("Statul Evreilor"), el considera că „dacă Franța — bastion al emancipării, al progresului și socialismului universalist — [a putut fi] cuprinsă de un vârtej de antisemitism și să lase mulțimea pariziană să scandeze «moarte evreilor!», unde ar putea aceștia din urmă să se mai simtă în siguranță — dacă nu într-o țară a lor? Asimilarea nu va rezolva problema întrucât elitele n-o vor permite, așa cum a demonstrat în mod limpede
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
mondial, automobilul servește atât la deplasarea trupelor, cât și a munițiilor și logisticii. Pentru a ilustra rolul jucat de tehnica auto, este suficient să menționăm răsturnarea de situație în timpul primei bătălii de pe Marna, când guvernul francez rechiziționează 600 de taxiuri pariziene pentru a transporta mai rapid Divizia a VII-a infanterie, rezultatul fiind victoria trupelor anglo-franceze. În această perioadă devin predominante mașinile cu motorul în față. Începe epoca acelor automobile numite astăzi "mașini retro", perioadă ce durează până la declanșarea crizei din
Istoria automobilului () [Corola-website/Science/322394_a_323723]
-
a fost la studii în Viena, a fost pentru evoluția artei în Europa occidentală o perioadă de relativă stagnare. În Franța apăreau atunci de abia primii muguri ai curentului realist, fapt pentru care la Viena este de presupus că veștile pariziene au ajuns mai târziu pe fondul în care, clasicismul de nuanță prerafaelită sau de tip David erau încă în vogă. Școala romantică germană era o mișcare prea național - germană și opțiunile ofertate tânărului artist Mișu Popp erau prea puține. În
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
interpelare adresată de către deputatul și ziaristul Emanoil Socor (1881-1951), ministrului de interne în funcție Armand Călinescu, în legătură cu represiunea sângeroasă a grevei de la atelierele CFR Grivița din 16 februarie 1933. Interpelarea viza și un interviu al lui Constantin Maimuca acordat ziarului parizian "Le Journal", în care acesta afirmase că 1600 de agitatori comuniști fuseseră deja arestați și condamnați în virtutea legii pentru asigurarea națională. (legea Mârzescu) (M.O., partea a 3-a, nr. 056 din 14 martie 1933.) Ca și prințul Mihail R.
Constantin Maimuca () [Corola-website/Science/328991_a_330320]
-
susținătorii financiari și-au vândut imediat drepturile lor către distribuitorul Louis Aubert. Cu toate acestea, filmul a devenit repede un succes imens și a avut încasări mari, ducând la câștiguri mari de bani pentru Aubert; filmul a rulat în cinematograful parizian mai mult de un an și a fost foarte bine vândut în străinătate. Aubert a relansat filmul în 1928, având iarăși un mare succes. O versiune pentru DVD a fost lansată în 2004, bazată pe o copie restaurată de Nederlands
Atlantida (film din 1921) () [Corola-website/Science/325437_a_326766]
-
drept companion și protector după plecarea să. Fără tragere de inimă, Louis o transformă pe Madeleine în vampir, determinând-o pe Claudia să recunoască faptul că ei sunt acum în relații bune. Cu toate acestea, imediat după acest moment, vampirii parizieni îi răpesc pe toți trei. Că pedeapsa pentru uciderea lui Lestat, Louis este închis într-un sicriu de metal, iar Claudia și Madeleine sunt blocate într-o galerie de ventilație cu un acoperiș deschis. În dimineața următoare, razele soarelui le
Interviu cu un vampir (film) () [Corola-website/Science/325497_a_326826]
-
gran restaurante" (Spania), "Das große Restaurant" (RDG), "Oscar hat die Hosen voll" (RFG), "Chi ha rubato il presidente?" (Italia). Domnul Septime (Louis de Funès) conduce cu o mână de fier renumitul restaurant "Chez Septime", dorind ca acesta să fie templul parizian al gastronomiei franceze. Hotărât să-și trateze clientul ca pe un rege capricios, el nu ezită să-și sancționeze angajații la cea mai mică greșeală. Uneori, el se deghizează și intră incognito în restaurant pentru ca verifica calitatea servirii. Localul lui
Marele restaurant () [Corola-website/Science/325916_a_327245]
-
în cele din urmă s-a decis pentru a o exila temporar în Franța. Xenia s-a bucurat de Paris, unde și-a petrecut timpul făcând cumărături, mergând la teatru și la operă și întreținându-se cu lideri ai societății pariziene. Nicolae a fost încoronat rege al Muntenegrului la 28 august 1910. În timpul Campaniei din Balcani, regele și familia lui au plecat în Italia după ce țara sa și Austria nu au putut stabili un acord asupra negocierilor de pace. După căderea
Prințesa Xenia de Muntenegru () [Corola-website/Science/324428_a_325757]
-
1974), Mana-grafica, Om și sentiment - ulei și grafică (1976), Iasul de ieri și de azi - grafică (1976), Iasul, evocare sentimentală - ulei și grafică (1984), Autoportret în timp - ulei și grafică (1991), Substituiri din artă universală - ulei și grafică (1991), Vitrine pariziene - ulei și grafică (1992), Nostalgia fotografiei - ulei (2001). Pentru mine, centrul lumii este satul natal, Scobinți. Aici mi-am descoperit înclinația spre artă, mâzgălind pereții albi cu tăciune declară artistul într-un interviu din 1999. Sacralitatea locului de naștere a
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]