KorAP: Find »[drukola/base=polițist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...125 126 127 ...1518 >

37,949 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

tu, Corinna și șoferul vostru. Corinna, liniștită și surâzătoare, îi salută pe agenți: — Sunt Gertrude. El este un prieten. Duceți-ne la comandant. Ai rămas cu gura căscată? Corinna-Gertrude îți șoptește, în limba ta: — Nu-ți fie teamă. Sunt falși polițiști: în realitate sunt de-ai noștri. Abia ați pornit, când al treilea taxi îl blochează pe al doilea. Sar din el alți oameni înarmați, cu fețele acoperite: îi dezarmează pe polițiști, îți scot cătușele ție și Corinnei-Gertrude, pun cătușe polițiștilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
în limba ta: — Nu-ți fie teamă. Sunt falși polițiști: în realitate sunt de-ai noștri. Abia ați pornit, când al treilea taxi îl blochează pe al doilea. Sar din el alți oameni înarmați, cu fețele acoperite: îi dezarmează pe polițiști, îți scot cătușele ție și Corinnei-Gertrude, pun cătușe polițiștilor, vă împing pe toți în taxiul lor. Corinna-Gertrude pare indiferentă: — Mulțumesc, prieteni - spune ea. Sunt Ingrid și el este dintre ai noștri. Ne duceți la cartierul general? — Ține-ți gura! spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
polițiști: în realitate sunt de-ai noștri. Abia ați pornit, când al treilea taxi îl blochează pe al doilea. Sar din el alți oameni înarmați, cu fețele acoperite: îi dezarmează pe polițiști, îți scot cătușele ție și Corinnei-Gertrude, pun cătușe polițiștilor, vă împing pe toți în taxiul lor. Corinna-Gertrude pare indiferentă: — Mulțumesc, prieteni - spune ea. Sunt Ingrid și el este dintre ai noștri. Ne duceți la cartierul general? — Ține-ți gura! spune unul care pare șeful. Nu faceți pe deștepții! Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

pe copiii ăștia, îi strigă Mma Potokwane de la fereastră. Sunt niște copii foarte răi. Copiii izbucniră în râs și se împrăștiară ca potârnichile, iar domnul J.L.B. Matekoni intră în clădire. Înăuntru îi găsi pe Mma Potokwane, pe soțul ei, un polițist pensionat, și pe două dintre educatoare. Fiecare avea o cană cu ceai și o farfurioară cu o tartă. Domnul J.L.B. Matekoni sorbi din ceai în timp ce Mma Potokwane îi relată problemele pe care le avea cu una dintre motopompe. Pompa se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
deget. Mma Tsbago i-l admiră și vru să știe cine îi este logodnicul. Ce noroc că se mărită cu un mecanic, comentă ea, întrucât auzise că sunt soții cei mai buni. Trebuie să încerci să te măriți cu un polițist, cu un mecanic sau cu un preot, zise ea, și trebuie să eviți politicienii, barmanii sau taximetriștii. Oamenii ăștia sunt o pacoste pentru nevestele lor. Și trebuie să ocolești și trompetiștii, adăugă Mma Ramotswe. Eu am făcut greșeala asta. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
la cinci ani de închisoare erau probabil doar o mică parte din cele pe care le săvârșise. Asta, însă, nu avea nici o importanță: se arătase indignată de condamnarea lui, iar indignarea ei luase forma unor țipete și gesticulări prelungite la adresa polițiștilor din sala de judecată. Judecătoarea, care era pe cale să părăsească sala, își reluă locul și ordonă ca Florence să fie adusă în fața ei. — Asta-i o sală de tribunal, spusese ea. Trebuie să înțelegeți că nu aveți voie să strigați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
sala de judecată. Judecătoarea, care era pe cale să părăsească sala, își reluă locul și ordonă ca Florence să fie adusă în fața ei. — Asta-i o sală de tribunal, spusese ea. Trebuie să înțelegeți că nu aveți voie să strigați la polițiști și nici la altcineva de-aici. În plus, aveți mare noroc că procurorul nu v-a acuzat de sperjur pentru toate minciunile pe care le-ați spus azi aici. Florence fusese redusă la tăcere și îi dăduseră drumul. Și totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
printr-o curioasă coincidență, trei dintre cei enumerați erau cunoștințe de-ale ei, doi dintre ei chiar cunoștințe intime. Și își propunea să i se adreseze tocmai unuia dintre aceștia, domnului Philemon Leannye. Omul îi era îndatorat. Odată le spusese polițiștilor că fusese cu ea, când, de fapt, nu fusese, iar asta se întâmplase după ce primise avertismentul judecătoresc pentru sperjur și era prudentă când avea de-a face cu autoritățile. Îl întâlnise pe Philemon Leannye la un fast-food din Mall-ul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
V-am promis asta și nu-mi calc cuvântul. O să-i spun, însă, mamei ce s-a întâmplat, cu condiția să-mi promită că nu se duce la poliție. Cred că o să-și dea acordul. Nu văd motivul pentru care polițiștii ar redeschide cazul. Doctorului Ranta i se luase o piatră de pe inimă, se vedea clar. Expresia ostilă i se ștersese de pe chip și încerca să-i smulgă un soi de asigurare. — Și fetele acelea, întrebă el, n-o să mai am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

bere la dozator. Acolo sunt oprite două mașini cu soldați antitero. Văd pentru prima dată în ultimii vreo opt ani cum țâșnește apa din amorașii din mijloc și se mișcă pe jet un fel de scoică, bănuiesc că e scoică. Polițiștii stau în colțuri și nu lasă pe nimeni să treacă. - Ce se-ntâmplă aici? întreb un reporter de la televiziunea prin cablu, pe care-l știu din vedere. - O să se lanseze balonul Universității, nu știai? Acum îl umflă și e așteptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
presiunea gazului... N-am ce să fac... - Trebuia să te-apuci cu o jumătate de oră mai devreme! - N-a venit gazul... Ce puteam eu... - Nu mai... Hai, mai repede... Convoiul oficial a ajuns la alee, mașinile s-au oprit, polițiștii au făcut cordon, ambasadorul și primarul coboară din mașini, cel din urmă mai greu, vor parcurge ultimii metri pe jos, sunt întâmpinați cu „Gaudeamus”-ul cântat de corul de la Teologie. Pășesc spre microfoane. Balonul s-a înălțat, are agățați de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Nu... Rectorul încearcă să-l convingă, parlamentează. - Domnule ambasador, poate totuși... - Nu mai rămân nici o secundă! Eu am coborât... Studenții aplaudă: „Heiheihei, vive la France!, heiheihei, vive la France!” și îl încurajează pe diplomat: „Hai sus, hai sus, hai sus...”. Polițiștii se uită disperați în dreapta, în stânga, n-au cum să-i facă să se oprească. „Hai sus, hai sus, hai sus...” - Nu... Nu, în nici un caz! Absolut! face diplomatul îngrozit semne. Cobor... - Dar sărbătoarea, în numele lui Berthelot... - Eu am coborât, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
UTC-ul, era tare frumos, făceam programe artistice și reuniuni... Unii zic c-a fost totul rău, da’ eu... - Bine, bine... și-a pierdut răbdarea Mardare, lasă astea, ce ziceai c-ai văzut? - Ce să văd? - Muflonul, câinii, pompierii, vânătorii, polițiștii, propun un rezumat. - A, cu ochii mei n-am văzut nimic, am auzit doar urlete, s-a scuzat Aurica, dar mi-a zis Postu că turbații ăia trăgeau de coastele animalului. Iar Iacob... (întorcându-se spre mine) nu știți dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

căsătoriți întotdeauna cred că răspunsul stă-n iubire. Sari înapoi la ziua marelui meu accident, când toată lumea a fost atât de grijulie. Oamenii, indivizii care mi-au dat voie să intru în fața lor în sala de urgențe. Ce mai insistaseră polițiștii. Adică, mi-au dat un cearșaf de spital, cu „Proprietatea Spitalului Memorial La Paloma“ scris pe margine cu un albastru de neșters. Mai întâi mi-au făcut morfină, intravenos. Apoi m-au trântit pe-o targă cu roți. Nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
mai pierde sânge! Nu, sincer, a fost mai comic decât pare. A devenit comic atunci când eram întinsă pe targă, o păpușă de cârpe anatomic corectă fără nimic pe ea decât peticul ăla mititel și fața-mi era așa cum este acum. Polițiștii o puseseră pe călugăriță să țină cearșaful ridicat peste sânii mei. Asta ca să-mi poată face poze din față, dar detectivilor le e așa rușine pentru mine, cum stau acolo tolănită și topless. Sari la momentul când refuză să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
ele. Mulțimea dinăuntru, toți oamenii cu picioare rupte și copii gata să se sufoce, s-au dat la o parte când m-au văzut. După aia, morfină intravenos. Minuscula foarfecă chirurgicală mi-a tăiat rochia. Chiloțeii de culoarea pielii. Fotografiile polițiștilor. Detectivul, cel care mi-a cercetat mașina în căutarea fragmentelor de os, tipul care văzuse atâția oameni cu capetele retezate de geamurile pe jumătate deschise ale mașinilor, el se întoarce într-o zi și zice că nu mai e nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
noi trei într-un Lincoln Town Cat închiriat, așteptând să plecăm de la Vancouver spre sud, prin Columbia Britanică, până în Statele Unite, așteptând, cu signor Alfa pe locul șoferului, așteptând, cu Brandy lângă el în față, așteptând, cu mine singură în spate. — Polițiștii au microfoane, ne spune Brandy. Planul e că, dacă trecem granița, mergem spre sud până la Seattle, unde sunt nightcluburi și discoteci în care băieți și fete go-go vor sta la rând să-mi golească buzunarele poșetei. Trebuie să păstrăm tăcerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
viață. Oamenii or să te dea peste cap cu reacțiile lor la cât de oribil e tot ce s-a întâmplat. Mai întâi cei din sala de urgențe care te lasă să treci înaintea lor. Apoi călugărița franciscană țipând. Apoi polițiștii cu cearșaful lor de spital. Sari la cum era viața când erai bebeluș și nu puteai mânca decât hrană pentru bebeluși. Te bălăbăneai spre măsuța pentru cafea. Ești în picioare și trebuie să continui să șontâcăi pe picioarele alea ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
publicului, cu ochii ei prea verzi și părul osos. Asta-i prietena mea cea mai bună, Evie Cottrell. Asta trebuie să fie Evie, pentru că iată-l pe Manus care-i vine în întâmpinare s-o salveze cu frumusețea sa. Manus, polițistul de la echipa operativă specială, el ia unul dintre biscuiții ăia cu moț și-l pune între dinții lui îmbrăcați în porțelan. Și mestecă. Și-și lasă pe spate fața chipeșă cu maxilar pătrățos și închide ochii, Manus își închide ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Tribune și Morris Code. Toate grație Proiectului Brandy Alexander de Reincarnare a Martorilor, cum îi spune ea. Nume diferite, dar toți oamenii ăștia au început prin a fi Manus Încercând Să Mă Omoare. Bărbați diferiți, dar cu aceeași frumusețe de polițist din cadrul departamentului Moravuri. Aceiași ochi de-un albastru electric. Nu trage - hai să mergem cu barca - e-aceeași voce. Tunsori diferite, dar întotdeauna același păr negru și des de cățelandru sexy. Seth Thomas este Manus. Manus m-a înșelat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
cade din mijlocul tavanului holului și explodează prea aproape. Încă un centimetru, și aș fi moartă. Cum pot să nu râd. Sunt deja moartă. — Ascultă, Manus, zice Evie. Ți-am spus să nu mă mai suni sau o să le spun polițiștilor cum mi-ai băgat cea mai bună prietenă în spital, fără față. Ai priceput? Evie zice: — Ai mers prea departe. O să obțin un ordin de restricție, dacă e nevoie. Manus sau Evie, nu știu pe cine să cred, știu doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
déjà-vu. Mai degrabă frate. Avem nevoie un loc unde să stăm, și Manus trebuie că are o locuință nouă. Nu vechea locuință pe care o împărțeam eu cu el. Ne lasă să ne ascundem în locuința lui, altfel le spun polițiștilor că m-a răpit și-a dat foc casei lui Evie. Manus n-o să știe de domnul Baxter și de surorile Rhea care m-au văzut cu o pușcă prin tot orașul. Cu degetul, scriu în praful de pe jos: trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
doi bărbați în civil așteptau într-o mașină parcată în apropiere ca cineva să muște momeala. Asta se-ntâmpla mai des decât v-ați putea închipui. Manus era omul-campanie pentru curățarea lui Washington Park. Nu avusese niciodată așa succes ca polițist de rând și-n felul ăsta nu trăgea nimeni cu arma în el. Totul părea foarte Bond, James Bond. Foarte capă și spadă. Foarte spion contra spion. Plus că se bronza de minune. Plus că își putea deconta abonamentul la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

palmă și dădeau la iveală tot felul de potlogării, iar colonelul Stoicescu socotea că ei, gazetarii, erau de vină că se fac potlogăriile. Păi dacă o ține tot așa vor ajunge să spună că vinovați de hoții și tâlhării sînt polițiștii și jandarmii pentru că nu se lasă și pun mîna pe tâlhari. Dacă nu i-ar prinde, n-ar exista, după capul domnului colonel Stoicescu! A pufnit în rîs, a ciudă, apoi a tresărit simțind privirea întrebătoare a bătrîneilor. Ca să iasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

de la muzeu. Sau poliția. Au urmat capetele de acuzare: pagube răuvoitoare, distrugere, graffiti. „Murdărirea domeniului public”, așa a numit un judecător arta lui și i-a ars o amendă și o noapte la închisoare. În celula în care-l vâră polițiștii pe Terry Fletcher, toți cei dinaintea lui au fost artiști, au zgâriat vopseaua verde, umplând toți pereții cu desene. Apoi semnându-se. Petroglife mai originale decât Kokopelli. Decât Mona Lisa. Create de nume care nu erau Pablo Picasso. În noapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]