4,003 matches
-
am închis ușa. Afară, l-am lăsat pe Mihnea s-o ia înainte. Opelul nu ne mai aștepta la poartă, mocirla dispăruse. O zi deosebită, strălucind de soare și gigabiți. Drumul arăta curat, neted, fără dâmburi și gropi. Ploaia se potolise, cerul devenea lucios cu fiecare pas. Mă simțeam mulțumit, trist, ușurat. Bunicu’ Vitalian se putea odihni la Moroieni, în dosarele Arhivelor, în cutele poveștii sau oriunde-ar fi fost. Schimbasem lumea, îmi salvasem țara colorată și puturoasă de la dispariție. Intrasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
guide”. San Francisco: Josey Bass. 33. Nica, P., 2000 - „Managementul calității în instituțiile de învățământ” (curs), Editura Paideia, București 34. Niculescu, Rodica Mariana, 2000 - „Curriculum educațional”, Editura Pro Humanitas, București 35. Pease, A., 1993 - „Limbajul trupului”, Editura Polimark, București 36. Potolea, D. - “Teoria și metodologia obiectivelor educaționale”, în I. Cerghit, L. Vlăsceanu (coord.), Curs de pedagogie, Editura Universitatea, București 37. Sarivan, L., 2000 - „Proiectarea curriculum-ului la decizia școlii”, I.S.E., București 38. Sarivan, L., 2000 - „Repere pentru proiectarea opționalelor”, în Buletinul
Medierea conflictelor by Lorena Bujor () [Corola-publishinghouse/Science/1597_a_3041]
-
Dachiei, i-au sterpit", teritoriul cucerit rămând astfel o "țară pustiită" (p. 36). Teza exterminării dacilor va deveni marca înregistrată a Școlii Ardelene prin opera polemică a lui Petru Maior, Istoria pentru începutul Românilor în Dachia. Căderea Sarmisegetuzei nu a potolit setea de răzbunare a romanilor, care au continuat să îi vâneze pe învinșii lor vrăjmași, "ca cu totul să concenească și să șteargă de pre fața pămîntului sămînța dăcească" (Maior, 1990, p. 14). Concluzia logică pe care o desprinde Maior
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
alocuri cultul etnicității care a dat specificul fanaticismului naționalistic al interbelicului românesc. Pe fondul atrocităților înfăptuite în numele purității etnice în cadrul războiului civil din fosta Iugoslavie, care a relevat încă o dată potența distructivă a crezului etnicist, resurgența etnicului românesc a fost potolită prin introducerea în programele de învățământ a "educației civice" ca sedativ la adresa țâșnirilor etnicității. La fel cum construcția societății comuniste a fost acompaniată de eforturile noului regim politic de inculcare a unei "conștiințe socialiste" în locul conștiinței naționale, edificarea noii ordini
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și-ar fi dat cuvântul, s-ar fi ținut de el cu cinste. Nu-i plăcea luxul; nu doar că nu era o amenințare pentru viitorul ei soț, în sensul nazurilor sau al atitudinii rebele, ci chiar putea îndulci și potoli viața unui bărbat. Arăta foarte bine, deși frumusețea ei nu era chiar senzațională. Ce și-ar mai fi putut dori Toțki? Și totuși afacerea continua să înainteze pe dibuite. Reciproc și amical, Toțki și generalul stabiliseră ca deocamdată să evite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
într-o tâmpenie deplină, îmi pierdeam de tot memoria, și intelectul meu, deși funcționa, parcă își întrerupea cursul logic al gândurilor. Mai mult de două sau trei idei consecvente nu puteam lega. Așa mi se pare. Însă, după ce crizele se potoleau, deveneam iar sănătos și puternic, cum sunt acum. Mi-aduc aminte: tristețea din sufletul meu era insuportabilă; chiar îmi venea să plâng; mă tot miram și mă nelinișteam; mă deprima groaznic faptul că toate îmi erau străine; asta am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de-ale noastre, neaoșe. Mă uit la ea și mi se năzare ceva neobișnuit: șade cu fața spre mine, cu ochii holbați, nu-mi răspunde nici un cuvânt, se uită cumva ciudat și parcă se clatină. În cele din urmă, mă potolesc, o privesc mai atent, îi pun niște întrebări, dar ea tace și nu-mi răspunde nimic. Am mai stat câteva clipe neștiind ce să fac: muștele bâzâiau, soarele scăpăta spre asfințit, liniște; în sfârșit, derutat de tot, plec. În drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de nevastă un tânăr negustor rus, putred de bogat, care, la nuntă, numai din lăudăroșenie, beat fiind, arsese la lumânare bilete ale ultimului împrumut de loterie în sumă de exact șapte sute de mii de ruble. Dar toate aceste zvonuri se potoliră curând, lucru la care au contribuit foarte mult împrejurările. De pildă, ceata lui Rogojin, și în aceasta se aflau mulți inși care ar fi putut povesti ceva, a plecat grămadă la Moscova, cu însuși șeful ei în frunte, aproape peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Rogojin la Moscova începură să găsească o oarecare coincidență cu acest zvon. De asemenea, se iscară niște zvonuri și cu privire la Gavrila Ardalionovici Ivolghin, care, și el, era destul de cunoscut în cercul său. Dar acestuia i se întâmplă ceva care curând potoli, apoi chiar spulberă de tot toate vorbele urâte care se spuneau despre el: se îmbolnăvi foarte grav și nu-și mai putu face apariția nici în societate, nici la serviciu. După ce zăcu bolnav o lună, se însănătoși, dar, cine știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Afanasi Ivanovici Toțki cu cea mai mare dintre domnișoarele Epancin eșuase și că cererea lui oficială nici nu fusese făcută. Se întâmplase cumva de la sine, fără mari discuții și fără lupte în sânul familiei. Din momentul plecării prințului, totul se potolise de ambele părți. Deci și această împrejurare se numărase parțial printre cauzele proastei atmosfere care domnea pe atunci în casa Epancinilor, cu toate că generăleasa se exprimase tot atunci că acum, de bucurie, „și-ar face cruce cu amândouă mâinile“. Generalul, în pofida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de sine se amplifica aproape de zece ori în aceste momente, care, ca niște fulgerări, nu țineau mai mult de-o clipă. Mintea, inima îi erau străbătute de o lumină neobișnuită; toate emoțiile, toate îndoielile lui, toate neliniștile parcă i se potoleau simultan, se revărsau într-un calm superior, plin de bucurie și speranță senină, armonioasă, plin de rațiune și cauzalitate finală. Însă asemenea momente, aceste luciri nu erau încă decât presimțirea acelei secunde finale (niciodată mai mult de o secundă), cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lor. E Pușkin al nostru, de familie, în ediția lui Annenkov 44, care acum nici nu se mai găsește. Vi le vând cu cât le-am luat. Vi le ofer cu respect, dorind să vi le vând și astfel să potolesc distinsa nerăbdare a distinselor sentimente literare pe care văd că le are Excelența Voastră. — A, dacă le vinzi, atunci - mulțumesc. Nu-mi fac griji că o să rămâi în pierdere; numai nu te mai strâmba, domnule, rogu-te. Am auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dacă nu-i lăsați să intre acum, or să vă oprească din drum. Lev Nikolaevici, mai bine i-ați primi ca să vă descotorosiți de ei. Gavrila Ardalionovici și Ptițân încearcă să-i oprească acolo, dar ei nu vor să se potolească. — Fiul lui Pavlișcev! Fiul lui Pavlișcev! N-are rost, n-are rost! zise Lebedev dând din mâini. Nici nu merită să-i ascultați; și nu-i frumos din partea lor, luminate prinț, să vă deranjeze. Asta-i. Nu merită să... — Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așa, până la urmă, n-o să ne mai înțelegem absolut deloc unii cu alții! Doar s-a dovedit că am avut dreptate! Acum m-am convins cu ochii mei că bănuiala mea a fost îndreptățită, perora prințul cu înflăcărare, dorind să potolească tulburarea și neobservând că nu face decât să o amplifice. — Cum? De ce v-ați convins? fu asaltat aproape furibund din toate părțile. — Iertați-mă, dar, în primul rând, am izbutit să-mi dau foarte bine seama cine este domnul Burdovski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Gavrila Ardalionovici, care până atunci stătuse deoparte și tăcuse cu încăpățânare, ieși în față la invitația prințului, se opri lângă el, apoi, calm și clar, începu să dea raportul asupra problemei pe care i-o încredințase prințul. Toate discuțiile se potoliră momentan. Toți ascultau extrem de curioși, mai ales însoțitorii lui Burdovski. IXtc "IX" — N-o să negați, desigur, începu Gavrila Ardalionovici, adresându-i-se direct lui Burdovski, care îl asculta cu greu, holbându-și la el ochii de uimire și fiind evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
E-un băiat! — Nikolai Ardalionovici... — Băiatul, îți zic! — Nu, nu băiatul, ci Nikolai Ardalionovici, îi răspunse, în sfârșit, prințul ferm, deși destul de încet. — Bine, scumpule, bine! Asta am să ți-o pun la socoteală. Timp de-un minut ea își potoli tulburarea și își trase sufletul. — Dar ce înseamnă „Cavalerul sărman“? — Nu știu nimic; l-au scornit în absența mea; trebuie să fie o glumă. — Îmi face plăcere să aflu așa deodată! Numai că e oare posibil ca tu să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Feodorovici, exploda în cele din urmă, ca o bombă, Lizaveta Prokofievna. Nu unul ca tine, Ivan Feodorovici, cu judecata și verdictele tale; nu grobian, nu grosolan ca tine, Ivan Feodorovici... Imediat, Ivan Feodorovici scăpa cu fuga, iar Lizaveta Prokofievna se potolea după răbufnirea ei. Firește, în seara aceleiași zile, inevitabil, devenea neobișnuit de atentă, calmă, blândă și respectuoasă cu Ivan Feodorovici, cu „grobianul ei grosolan“, cu bunul și simpaticul, iubitul ei Ivan Feodorovici, pentru că l-a iubit toată viața și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Pot să beau în sănătatea soarelui? Ce ziceți, prințe? Ippolit întreba tăios, adresându-li-se tuturor ireverențios, ca și cum le-ar fi comandat, însă, se pare, o făcea fără să-și dea seama. — Cred că putem bea; numai de te-ai potoli, Ippolit, ce zici? — O țineți una și bună cu dormitul; prințe, îmi sunteți dădacă! De cum se arată soarele și-o să înceapă să „răsune“ pe cer (cine o fi spus în versuri: „Pe cer soarele a început să răsune“55? N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de două... Dumneavoastră ați fost, dumneavoastră! De ce m-ați speriat, de ce ați venit ca să mă chinuiți - nu înțeleg, dar dumneavoastră ați fost! Și în privirea lui licări deodată o ură infinită, în pofida tremurului de spaimă, care tot nu i se potolise. Acum, domnilor, veți afla totul, eu... eu... ascultați... Iarăși, teribil de grăbit, își înșfăcă foile de hârtie; acestea alunecară și se împrăștiară, el se străduia să refacă teancul; filele tremurau în mâinile lui; mult timp nu reuși să-și termine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cel mult trei săptămâni, judecând după scâncet; îl «schimba», adică îl înfășa o femeie bolnavă și palidă, parcă tânără, într-un neglijeu destul de transparent; femeia, poate, de-abia începuse să se ridice din pat după naștere; dar copilul nu se potolea și țipa în așteptarea sânului slăbănog. Pe canapea dormea alt copil, o fetiță de trei ani, învelită, se pare, cu un frac. Lângă masă, stătea în picioare un domn cu redingota foarte ponosită (se dezbrăcase deja de palton și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
părțile ca să-mi găsească un scaun gol, cum, în sfârșit, a înșfăcat zdrențele de pe unul, le-a trântit pe dușumea și a împins grăbit scaunul spre mine, ajutându-mă să mă așez. Însă tusea mea continua și nu s-a potolit încă vreo trei minute. Când mi-am venit în fire, el stătea lângă mine pe alt scaun, după ce, probabil, aruncase și de pe acesta zdrențele pe dușumea, și mă cerceta cu atenție. Mi se pare mie sau... suferiți de ceva? spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se adresă el lui Ganea, privindu-l în ochi. Sunteți un ticălos! — Naiba știe ce mai e și asta! zbieră Ferdâșcenko. A cam sărit peste cal! E fenomenal de slăbit! — E, pur și simplu, prost, spuse Ganea. Ippolit se mai potoli puțin. — Înțeleg, domnilor, începuse el, continuând să tremure și poticnindu-se la fiecare cuvânt, că am putut să vă provoc un sentiment de răzbunare personală și... regret că v-am chinuit cu acest delir (arătă spre manuscris), de fapt, regret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
asta! Doar ești un mare binefăcător. Și nu-mi mai spune „Aglaia“... Și mai înainte mi-ai spus, pur și simplu, „Aglaia“... Dumneata trebuie, ești obligat s-o faci să renască, trebuie să pleci cu ea din nou, ca să-i potolești și să-i liniștești inima. Doar o iubești! — Nu mă pot sacrifica așa, deși odată am vrut s-o fac și... poate, mai vreau încă și acum... Dar știu cu siguranță că va fi distrusă cu mine și de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
clipa asta s-a aruncat în brațele mele, tot în mijlocul străzii, a început să lăcrimeze, tremura și m-a strâns atât de tare la piept, încât m-a podidit un val de tuse pe care de-abia mi l-am potolit. „Tu, zice, ești singurul prieten care mi-a mai rămas în nenorocirile mele!“ E un om sentimental! Ei bine, desigur, imediat mi-a relatat pe drum o anecdotă potrivită situației; cică, în tinerețe, ar fi fost și el bănuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aș dori din tot sufletul să o cunosc, măcar ca să mă justific în fața dumneaei. Nina Alexandrovna îmi impută că, pasămite, l-aș strica pe soțul ei cu beția. Însă eu nu doar că nu-l stric, ci mai curând îl potolesc: poate că-l îndepărtez de amicii care l-ar duce de râpă. Pe deasupra, mi-e prieten și, recunosc față de dumneavoastră, de-acum nu-l mai las de capul lui, adică așa: unde se duce el, mă duc și eu, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]