4,088 matches
-
treburile fuseseră lăsate neterminate. Apoi, tremurînd, întrerupse legătura. Era un coșmar așteptarea asta, gîndi ea. Mîncă un sandvici și sorbi un pahar dintr-o băutură care i se păru fără nici un gust. Atîta își aminti să facă pentru a-și potoli foamea la prînz. Telejurnalul de la începutul după-amiezii era mai optimist. Ascultîndu-l își recăpătă încrederea. Totul era împotriva Arsenalelor. Izbuti să gîndească ― deși cam strîmb. Vai cît de jos se coborîse dacă se putea înveseli la auzul propriei ei propagande! Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
proporții mai mari era fără doar și poate de domeniul posibilului. Se simți sfîșiat de o înțelegere din ce în ce mai clară a situației lui. Recăzu pe speteaza scaunului, slăbit și epuizat de intensitatea conflictului său emoțional. După o vreme mintea i se potoli. Văzu cu luciditate că în mod evident este prizonier și la timpul potrivit avea să-și afle soarta hotărîtă de alții. Se lăsă pe spate și așteptă. Dar minutele se scurseră în tictacul ceasului și nu apăru nici un semn de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
monotonă: comentatorul se ocupa de niște legi noi pe cale de a fi discutate de către parlamentul imperial. Nici o mențiune referitoare la propulsia interstelară. Dacă se produsese vreo tulburare în momentul fugii sale de pe astronava lui Kershaw, se pare că zarva se potolise. Se renunțase și la eforturile de orice natură întreprinse pentru a o sili pe Împărăteasă să-și dezvăluie secretul. Închise teleecranele și se schimbă, punîndu-și hainele "de lucru". Cu multă grijă selectă încă patru arme inelare și apoi, pregătit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
să creadă că se află, n-avea habar. Trupul i se odihnea comod în ceea ce ar fi putut să fie un sicriu de forma trupului. Comparația îi aduse prin toți nervii un fel de gîdilitură sinistră, dar el izbuti să potolească această nervozitate. Stătea calm, hotărît, rece și-și rumega intențiile, privind această lumină. Atîrna în bezna de deasupra lui sau ― gîndul i se păru ciudat ― invers, privea în jos la ea? Lucrul nu mai avea prea mare importanță. Era doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
soare strălucitor. Pe pămînt, de jur-împrejurul lui erau cutii și lăzi de ambalaj, mai multe mașinării și patru bărbați care dormeau liniștiți. Cel mai aproape de el se afla Gil Neelan. Hedrock își ținu din nou în frîu mintea, gîndindu-se cu disperare: "Potolește-te, prostule, e doar o imagine, o plăsmuire pe care ți-au băgat-o în creier. Gil e pe nisip, pe o planetă aiurită, în drum spre iad. Asta e o lume de vis, un Eden, Pămîntul în anotimpul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Ofir, Pornesc, pline de spornica lor muncă, Pornesc să-și întrunească ascunsele comori, Și peste mări de umbră și liniște, aruncă Efluviile unor neprihănite zori. PENTRU MARILE ELEUSINII Când calda strălucire a lunilor toride Va prinde să decline, când soare potolit Spre golfuri de-ntuneric va luneca, trudit, Își va rosti chemarea din nou, Eumolpide... La vorba lui, pătrunsă de-un tăinuit fior, Tu vei ghici durerea Zeiței pământene Și plânsetul Fecioarei ce câmpuri leteene, I-e dat mult timp să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Hanovra. Eugen, în urma unor memorabile scandaluri care au răscolit întregul Göttingen, fuge în America unde îl atrage și pe Wilhelm. Sub influența acestuia (Wilhelm învățase agricultura; prin el stirpa de țărani a neamului Gauss se întorsese la brazdă), Eugen se potolește. Devine morar pe lângă ferma lui Wilhelm (făcuse însă, la Göttingen, studii de drept). Cum au avut amândoi mulți copii, poate că descendența lui Gauss mai stăruie complect deznaționalizată, în America de Nord. Wilhelmina se mărită în 1830, cu orientalistul Erwald, pe care
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nici nu doream mulți, ne aflam lângă piață, am intrat într-un birt, am mâncat ceva lângă tejghea, în picioare, Dragoș ne privea zâmbitor, îmi trecuse supărarea, îmi venea să și râd. Când am ieșit din birtul acela, ploaia se potolise, felinarele își aruncau luminile cețoase peste asfalt și a trecut Maria, pe care, înainte de plecarea în mlaștini, o vizitam uneori. „Gellu !“, s-a minunat ea, „unde ai dispărut atâta vreme ?“. „Am fost la țară“, i-am spus, „am dus-o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
spate, se aplecase ușor înainte, privea atent și nu scotea o vorbă. Au trecut, astfel, câteva minute bune, aproape ațipisem, când Dragoș a sărit de pe masă și a început să țopăie în jurul lui. „Astâmpără-te“, am încercat eu să-l potolesc. „O să sperii copilul...“ Dar cuvintele abia îmi ieșeau din gură, un fel de mormăit. Cu toate astea, Dragoș le-a înțeles și s-a oprit o clipă. „Nu se speiie“, mi-a spus, „e piietenul meu, a venit să ne
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mutându-se de colo colo, habar n-aveau de mine, voiam să strig la ei să se astâmpere odată, să mă lase să dorm, mi se înțepeniseră maxilarele, nu izbuteam să scot decât niște sunete jalnice : „ob-ob-ob...“. Apoi s-au potolit, le vedeam din nou, clar, fețele, semănau în mod ciudat cu mine, nu înțelegeam și nici nu încercam să înțeleg cum de îmi semănau atât de mult puștiul ăla amărât și bătrânul senil, cu mutra lui de capră jumulită, simțeam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca alții de vârsta lui, e nebun...“. Și, pentru că tot eram nebun, făceam o mică minune, țineam degetele într-un anumit fel sau mai știu eu ce făceam, oricum, mă cuprindea o amplă liniște interioară, o vastă seninătate, borfașii se potoleau, începeau să moțăie ca la comandă, ăla gol mă lăsa în pace, ușa de fier se deschidea, eram chemat afară, condus într-un birou unde o vedeam ca prin ceață pe mama vorbind cu unul, un tată de familie, firește
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pe scaun și continuă să plângă cu fața în mâini. Moșul consideră că orice i-ar zice acum ar fi de prisos. Se așeză lângă el pe un scaun, deși în cameră era destul de rece și îl lăsă să-și potolească durerea, dar fără să-l părăsească, murmurând o rugăciune cu ochii plini de lacrimi, implorându-l pe Dumnezeu pentru a-i dărui liniște și putere să poată suporta această grea încercare. La un moment dat, Radu se opri din plâns
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
-Mi s-a stricat mașina. încercând să-i fac ceva, am stat în ploaie. -Doamne, Doamne, zise Radu, apoi o privi zâmbind, nu vezi roata pe geantă? -N-am observat, eu nu sunt inginer, vocea Ramonei devenind plângăcioasă. Ploaia se mai potoli într-o oarecare măsură, cerul se mai luminase la orizont, picurii de ploaie veneau din ce în ce mai rar. Radu îi propuse Ramonei să meargă la el acasă să se schimbe cu haine uscate, promițându-i că o va duce acasă cu bicicleta
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
toate cele 4 mari posturi dar și în fiecare miercuri și vineri. Cu toate acestea lipsa fanatismului și a intoleranței, a ereticilor și a sfinților sunt considerate mărci ale particularității credinței românilor care a fost catalogată de cronicari ca fiind „potolită”. Aceeași cronicari pun întrebarea unde se oprește credința și unde începe superstiția? Credința se oprește la acceptarea voinței divine, la umilința și smerenia cu care se sărută picioarele însângerate ale Mântuitorului, la mătănii, îngenuncherile la semnul Sfintei Cruci și la
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
Inima Îmi bătea În piept ca și cum sufletul ar fi vrut să-și deschidă drum și s-o ia la goană pe scări În jos. Tata a dat fuga speriat În cameră și m-a luat În brațe, Încercînd să mă potolească. — Nu pot să-mi amintesc fața ei. Nu pot să-mi amintesc fața mamei, am murmurat cu răsuflarea tăiată. Tata m-a Îmbrățișat cu putere. — Nu te teme, Daniel. Am să-mi aduc aminte eu pentru amîndoi. Ne-am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Tăietura de pe față mă ardea. — Vă simțiți bine? Întrebă un glas din umbră. Era cerșetorul pe care refuzasem să-l ajut, cu cîteva clipe Înainte. Am Încuviințat, evitîndu-i privirea, rușinat. Am Început să umblu. — Așteptați puțin, măcar pînă se mai potolește ploaia, sugeră cerșetorul. Mă luă de braț și mă conduse pînă Într-un ungher de sub arcade unde avea o boccea și o geantă cu haine vechi și murdare. Am un pic de vin. Nu e rău. Beți o țîră. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de-adevăratelea, jinduia la acea conversație anodină aproape la fel de mult ca la o baie caldă, la o farfurie de linte cu cîrnați și la niște rufe curate. I-am cîntat În strună o bucată de vreme, așteptînd să mi se potolească durerea. Nu mi-a fost prea greu, fiindcă omulețul n-avea nevoie decît de cîte-un asentiment scurt și de cineva care să facă pe ascultătorul. Cerșetorul se pregătea să-mi relateze amănuntele și termenii tehnici ai unui plan secret de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dintre fete a început să râdă: Aide nu vrea să se mărite cu Gelu". În clipa aceea, Aide a sărit printre bănci, a aruncat o privire ucigașă spre povestitor și a părăsit sala de curs. Profesorul a așteptat să se potolească furtuna și și-a expus cursul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar nu s-a mai plimbat prin sala de curs, cuvintele lui nu mai aveau incandescența știută, fiorul din ideile Profesorului îl luase Aide cu ea. Studenții
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
le înținară îndată de vânt, punând castroane de aluminiu, linguri de cositor și farfurii atât de albe, încât, fără îndoială, erau de marmură. Lumea, încălecând lavițele ascunse sub scoarțe moldovenești, cu rumeni trandafiri și cu indescifrabile amintiri monarhice, se mai potoli din vesela frământare. Un nimb de tihnă și de plăcere naviga pe deasupra mesenilor, ce priveau cu îngăduință la târgovățul cu buci mari, de ins care trăiește ușor, un păpălău care întrerupea, pretimpuriu, horele stoarse dintr-un megafon cârpit în pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
oamenii de afară, care luptaseră atâtea zile, au ajuns la apa cea bezmetică, au scos molozul care se înțepenise, cu vagonete și cu bușteni și traverse de sprijin, ca un dop, ce înfunda beton galeria și atunci, apa s-a potolit și s-a dat învinsă, retrăgându-se Și noi, cei șapte, ne-am coborât de pe sondă, măsurat, cu grijă, ca și cum am fi fost de sticlă, așa înțepeniserăm de tare și așa slăbiserăm în energie și în putere Atunci, salvatorii ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
riscurile. Joaca s-ar fi încheiat tragic, iubirea noastră ar fi început cu o trădare neînchipuită! Prețul ar fi fost prea mare. I-am auzit vaietul înfundat, întretăiat c-un suspin scârțâit: - Acum poți să pleci, mi-ajunge ! Mi-am potolit foamea și setea de tine! Acum poți să pleci! M-am săturat pentru o clipă, un milenium, o viață. Pleacă repede și nu privi în urma ta, nu o să vezi pe nimeni! Sunt cu tine întotdeauna și așa voi rămâne! Vocea
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
perioadă după ce ne-am certat atuncea cu ei, p-ormă ei căuta tot timpul să se certe cu noi. A luat cu ei atuncea o bătaie așa, micuță, dar nu a fost suficient. Și, dac-am văzut că nu se potolesc și am zis: „Vedeți-vă de treaba voastră, noi nu la voi ne gândim, ne gândim la oamenii ăștia de conducere, că nu trebuie să le facem greutăți, probleme. Suntem și noi amărâți, avem pedeapsa care-o avem și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
la oamenii ăștia de conducere, că nu trebuie să le facem greutăți, probleme. Suntem și noi amărâți, avem pedeapsa care-o avem și nu trebuie să ne certăm“... Colegi de-ai noștri, meseviști. Și, dacă n-au vrut să se potolească, să-și vadă de treaba lor, tot a continuat să aibă ură pe noi. Și-ntr-o zi, colegul meu care a plecat, când să se ducă la vizită, a fost urmărit de el pă secție... bine, atuncea se ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mă, intră!“ A intrat femeia. „Cine stă aici?“ - „Noi“ - „Păi, cum să stăm noi?“ - „Acuma stăm noi. Mâine stă alții“ - „Păi, ce facem noi aici?“ - „Furăm! Asta fac eu seară de seară. Să nu te mai aud“. Și s-a potolit. Acuma, noi ne-am căsătorit, în urma unui contract, cum se face, de mici copii. Se cunoșteau familiile între ele, eram unul pentru altul de când eram în burți, cum vine vorba. Cam asta e... Când vede că trăiește cât de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
o șteargă la joacă cu golanii de prin vecini în loc să învețe. Și când s-a urcat pentru prima oară pe acoperiș ca să fumeze, tot ea a fost cea care l-a descoperit. Amenințarea cu bătaia nu o făcea să se potolească. Nici când era copil n-a vărsat o lacrimă, indiferent ce-i făcea el. Doar refrenul „te spun lui tata“ îl mai domolea, iar când venea tatăl lor de la serviciu, ea îl pâra, exagerând mult faptele. Pe scurt, Takamori era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]