5,068 matches
-
descrierea discursurilor de transmitere a cunoștințelor au fost distinse două forme de dialogism manifest, cea care explicitează referința unor discursuri anterioare, discursuri sursă sau discursuri prime și cea care explicitează referința discursurilor proprii destinatarilor. Acest dialogism dublu pare să vizeze pragmatica oricărui gen de texte, deoarece spusa altora (spusa anterioară sau cea imaginată la interlocutor) justifică sau autentifică ceea ce spune locutorul sau servește la formularea unei contraargumentări. Deși are o incontestabilă valoare operațională, conceptul "dialogism" nu permite totuși prin el însuși
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a cunoscut mutații importante o dată cu evoluția lingvisticii enunțării și cu atenția acordată rolului elementelor contextuale în realizarea discursului, în special polului vorbitorului și relației sale cu interlocutorul. Nivelul morfosintactic privilegiat de tradiția gramaticală este explicat prin prisma particularităților enunțiative și pragmatice ale discursului raportat: discursul de citare deschide un spațiu enunțiativ în care se integrează discursul citat, condiționînd interpretarea elementelor ce trimit la enunțarea acestuia (în principal, deicticele și modalitățile). Se raportează un act de enunțare și nu un enunț, acțiunea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și o revizitare a categoriei așa-numitelor verbe declarative, existînd numeroase criterii de sistematizare a structurilor de prezentare a discursului citat, care urmăresc nu numai relația sintactică dintre verbul/ structura de prezentare și discursul citat, ci și valoarea enunțiativă și pragmatică a acestora (enunțare vs. receptare; peformative; neutre / cu indicații de ordin paraverbal). V. diafonie, dialogism, discurs, polifonie, stil, vorbire. REY-DEBOVE 1978; BANFIELD 1982; AUTHIER-REVUZ 1995; ROSIER 1999; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; COMBETTES - NǾLKE 2004. RB DISCURS SEMNĂTURĂ. Sintagma discurs semnătură, amintită
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
apărare. V. autoritate, dialectică, retorică, stereotip. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DUBLA CONSTRÎNGERE. Un concept fundamental enunțat de Școala de la Palo Alto (care s-a ocupat de studiul comunicării paradoxale) este cel de "dublă constrîngere" și se manifestă printr-un paradox pragmatic care se regăsește în interacțiunile umane la nivelurile verbal, paraverbal și nonverbal. Dubla constrîngere este un tip special de conflict care generează o situație de tip no win, în care unul dintre protagoniști este condamnat la două situații antagonice: dacă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o contradicție la care se ajunge în urma unei deducții corecte, plecînd de la premise consistente. În acest sens, P. Watzlawick, Janet H. Beavin și Don D. Jackson afirmă existența a trei tipuri de comunicare paradoxală, manifestată la nivelurile logico-sintactic, semantic și pragmatic în interacțiunile umane: 1) paradoxurile logico-matematice (antinomiile); 2) definițiile paradoxale (antinomiile semantice); 3) paradoxurile pragmatice (injoncțiunile paradoxale - dubla constrîngere - și prescripțiile paradoxale). Paradoxurile logico-matematice se bazează pe celebra afirmație paradoxală: clasa tuturor claselor nu este membră a ei înseși. În
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acest sens, P. Watzlawick, Janet H. Beavin și Don D. Jackson afirmă existența a trei tipuri de comunicare paradoxală, manifestată la nivelurile logico-sintactic, semantic și pragmatic în interacțiunile umane: 1) paradoxurile logico-matematice (antinomiile); 2) definițiile paradoxale (antinomiile semantice); 3) paradoxurile pragmatice (injoncțiunile paradoxale - dubla constrîngere - și prescripțiile paradoxale). Paradoxurile logico-matematice se bazează pe celebra afirmație paradoxală: clasa tuturor claselor nu este membră a ei înseși. În teoria tipurilor logice se spune că acest enunț paradoxal rezultă din suprapunerea nivelurilor de abstractizare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
subiectul afectat) și declanșatorul emoției - (agentul, cauza), iar organizarea semantico-sintactică se face în jurul unor "verbe psihologice" - Exemple: Veștile bune (declanșator) îl entuziasmează (verb) pe Paul (sediu); George este surprins - enunțul vehiculează un sentiment care înlocuiește sediul emoțional. La nivel discursiv, pragmatic și comunicațional emoțiile fac obiectul unei analize detaliate. În acest sens, se distinge comunicarea emotivă (intențională) de comunicarea emoțională (nonintențională: emoția restructurează discursul), precum și raportul dintre emoțiile cotidiene, de intensitate redusă, și cele complexe. Analiza unui discurs compozit (care transmite
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
are rolul de a facilita cunoașterea celuilalt; 3) codificarea semiotică a emoției: fenomenele enunțate anterior pot fi sistematizate și stereotipizate în vederea constituirii unui cod cultural (de exemplu, manifestarea multidimensională a emoțiilor este diferită în culturile europene față de cele africane). În pragmatica argumentării, tipologia actelor ilocuționare guvernate de condițiile de reușită a actelor de vorbire cuprinde o serie de stări psihologice care ajută la concretizarea notelor distinctive ale acestora: actele reprezentative - credința; actele directive - dorința locutorului; actele comisive - intenția locutorului; actele expresive
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
iar subînțelegerea este o activitate a receptorului (interlocutorului) și este deseori orientată de starea lui sau de împrejurări. Din punctul de vedere al expresiei, entimema realizează o evidentă economie de mijloace lingvistice, dar are forță sugestivă și întrunește importante valențe pragmatice. În acest caz, pentru a-i verifica întemeierea din punct de vedere logic, este necesară reconstituirea silogismului complet, recurgîndu-se astfel la inferențe care pot fi imediate sau mediate. În primul caz, al inefenței imediate, se produce o integrare a subiectului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sintactică (deoarece el poate fi concretizat în unități sintactice distincte - text, frază, propoziție, substitut de propoziție sau frază), ci ca act de comunicare, produs într-un anume context, ideea subiacentă acestei interpretări fiind că se impune distincția, afirmată de viziunea pragmatică, dintre frază și enunț: fraza reprezintă obiectul de studiu al sintaxei, concretizat într-o entitate abstractă, caracterizată prin structură sintactică și semnificație; enunțul, ca produs al enunțării unei fraze, rezultat din semnificația frazei, la care se adaugă contextul lingvistic și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
obiectul de studiu al sintaxei, concretizat într-o entitate abstractă, caracterizată prin structură sintactică și semnificație; enunțul, ca produs al enunțării unei fraze, rezultat din semnificația frazei, la care se adaugă contextul lingvistic și situația, reprezintă obiectul de studiu al pragmaticii. În GA 2005, însă, enunțului i se atribuie două roluri, fiind considerat atît unitate comunicativă, cît și unitate sintactică, după perspectiva din care este privit fenomenul în discuție. În acest sens, se arată că, deși are o formă (secvență fonică
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fi identificate elementele ce țin de expozițiune, indiferent de statutul lor, ținînd cont de rolul acestei secvențe de discurs în constituirea ansamblului. V. gen de discurs. FREYTAG 1857; PAVIS 2002; PIERRON 2002. NM F FAȚĂ. Noțiunea "față" este folosită în pragmatică și în lingvistica interacționistă pentru a defini imaginea personală, construită de vorbitor în cadrul unei interacțiuni verbale. Rezultat al perspectivei sociolingvistice asupra noțiunii de "persoană", conceptul de "față" este exploatat atît în studiul interacțiunilor verbale, cît și în cel al politeții
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în raport cu realitatea permite adesea realizatorului și receptorului de ficțiune să aducă discursului aspecte pe care conștiința sau inconștientul lor nu și le asumă ca atare. Rezultă de aici că, în mod necesar, ficțiunea ar trebui abordată din perspectiva componentelor ei pragmatice. Primul aspect de acest tip ar fi faptul că, în ficțiune, autorul sau locutorul comunică un enunț sau un șir de enunțuri care reprezintă de cele mai multe ori propoziții false, iar el știe acest lucru și astfel apare problema motivului pentru
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al căror conținut informativ este redus sau chiar lipsește. Ficțiunea relatează despre obiecte și personaje inexistente, pe care însă le desemnează și se referă la ele, dar felul în care o face și rezultatul actelor de referire sînt probleme de pragmatică, la fel cum este problema referinței în ansamblul ei. Pe de altă parte, enunțul ficțional este gramatical, dar, din perspectiva teoriei actelor de vorbire, realizează un act ilocuționar a cărui natură și mod de îndeplinire constituie probleme specifice lui. Din
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deduce că a n a l i z a d i s c u r s u l u i nu se particularizează în cazul ficțiunii atunci cînd vizează structurile sau mijloacele lingvistice, dar devine aproape exclusiv marcată de interpretarea pragmatică, atunci cînd se vizează sensurile elementelor dicursive (în primul rînd ale enunțurilor). Pe de altă parte, statutul acestor sensuri trebuie considerat din perspectiva unei ierarhii cognitive, însă nu subordonat acesteia, adică fără o apreciere strictă din perspectiva unei astfel de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nici semnificant, nici semnificat. Astfel, unitățile semantice minimale sînt numite figuri ale conținutului. După Gérard Genette, figură este devierea între semn și sens, spațiul interior al limbajului; noțiunea de "deviere" este înțeleasă ca spațiul semantic între figurat și propriu. În pragmatică, cuvîntul figură este înțeles ca dublet al noțiunii de "față", ilustrînd interacțiunile, căci pe această noțiune sa bazează teoria politeții lingvistice. Abordarea pragmatică pare cea mai aptă să reconcilieze figuralitatea și discursivitatea, aceasta din două motive: ea normalizează figuralitatea în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
spațiul interior al limbajului; noțiunea de "deviere" este înțeleasă ca spațiul semantic între figurat și propriu. În pragmatică, cuvîntul figură este înțeles ca dublet al noțiunii de "față", ilustrînd interacțiunile, căci pe această noțiune sa bazează teoria politeții lingvistice. Abordarea pragmatică pare cea mai aptă să reconcilieze figuralitatea și discursivitatea, aceasta din două motive: ea normalizează figuralitatea în funcționarea obișnuită a limbajului; ea oferă mijloacele adecvate pentru a studia aspectele cognitive, enunțiative și contextuale ale figurilor. V. față, politețe, retorică, trop
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
după anumite caracteristici, cît și în limbajul curent al oricărui individ care trebuie să producă și să interpreteze enunțuri, raportîndu-se la anumite categorii formale sau/și categorii de lectură. O. Ducrot și J.-M. Schaeffer privesc genurile într-o relație pragmatică esențială: acestea sînt dependente nu numai de autor, ci și de receptorul istoric și/sau potențial. Vizînd cu preponderență textele non-literare, a n a l i z a d i s c u r s u l u i privilegiază
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gesturile iconice sau ilustrative (imitînd aspectul vizual al referentului). În gestualitatea afectivă se cuprind două categorii: afectele de bază, care trimit la dispoziția generală, și afectele legate nemijlocit de enunț. Gestualitatea de regularizare și de copilotaj servește activitatea enunțiativă și pragmatica interacțională. Aceste gesturi au în același timp funcția de facilitare cognitivă (fiindcă ajută la formularea gîndurilor) și o funcție de coordonare între participanți. Deoarece gestualitatea nu este determinabilă în cazul oricărui discurs, primul obiectiv al a n a l i z
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
oral sau scris. Ulterior, în funcție de genul de discurs, trebuie rafinate procedeele de abordare a gestualității în funcție de statutul care i se atribuie, cu precauția de a nu-i exagera sau diminua rolul în cazul situației avute în vedere. V. coverbal, oral, pragmatică, proxemică. GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN GHILIMELE. Ca semn de punctuație, ghilimelele pot avea funcții diferite în scrierea limbilor, iar uneori pot exista diferențe în istoria scrierii aceleiași limbi sau chiar într-un anumit
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a devenit morfem legat). Un proces de gramaticalizare s-a petrecut și prin transformarea pronumelui demonstrativ în articol hotărît în limbile romanice și în limbile germanice, rolul deictic inițial fiind convertit în unul gramatical. Între procesele de lexicalizare, gramaticalizare și pragmatica lizare se manifestă o relativă interdependență, studiile recente preocupîndu-se de acest aspect, la care se adaugă și cercetarea asupra manierei în care se succed modificările de statut ale cuvintelor, în funcție de schimbările produse la nivelul diverselor registre și variante funcționale ale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la care se adaugă și cercetarea asupra manierei în care se succed modificările de statut ale cuvintelor, în funcție de schimbările produse la nivelul diverselor registre și variante funcționale ale limbii. În acest sens, se susține în mod obișnuit că gramaticalizarea precedă pragmatica lizarea, dar unele fapte de limbă contrazic această ipoteză. V. diacronie, discurs, gramaticalitate, limbă, pragmaticalizare, sincronie. MEILLET 1912; DUBOIS 1973; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; MARCHELLO-NIZIA 2006; BUSSMANN 2008. RN GRAMATICĂ TEXTUALĂ. Disciplină recent impusă în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se poate deduce că accentul pus pe interpretare deplasează sfera de interes a cercetărilor de la stabilirea mecanismelor de structurare, de producere a unor unități funcționale, concrete (texte), la recompunerea unor virtualități imanente ori inedite, inefabile, în esență (sensurile semantic și pragmatic ale textului). V. coerență, text. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; COSERIU 1994; BUSSMANN 2008. RN H HERMENEUTICĂ. Prin hermeneutică se denumește știința interpretării textelor, în mod deosebit, a textelor filozofice și biblice. Acest termen mai poate semnifica și interpretarea propriu-zisă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formă specifică de intertextualitate în cadrul căruia un text (un hipertext) este construit prin transformarea sau imitarea altui text (ca în pastișă, parodie, traducere etc.) și din paratext (un hipertext), adică un ansamblu de indicații (unele de forma enunțurilor) cu funcție pragmatică care însoțesc textul (titlu, subtitlu, dedicație, prefață, note etc.). În cazul discursului literar, hipertextualitatea constă deseori din opere elaborate pornind de la autori sau de la opere singulare (parodia unei anumite lucrări, de exemplu). În a n a l i z a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de enunț. Implicaturile au fost împărțite în două mari categorii: implicaturile convenționale, care țin de domeniul semanticii și cele nonconvenționale (analizate pe larg și de J. M. Sadock, în 1978, și de S. C. Levinson, în 1983) care țin de domeniul pragmaticii, din care fac parte implicaturile conversaționale și implicaturile non-conversaționale. Dacă implicatura reiese dintr-un anumit element lingvistic, de care nu poate fi detașată, ea este convențională. În exemplul John este englez; el este deci curajos, prezența conjuncției deci declanșează implicatura
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]