3,446 matches
-
ale lui Wittgenstein, presupozițiile de la care pornea în noile sale cercetări. Mulți erau, fără îndoială, impresionați de personalitatea profesorului, de caracterul neobișnuit al interogațiilor, de stilul cu totul aparte al gândirii sale, fără să-l poată totuși urmări bine. O presupunere confirmată și de unele relatări ale foștilor săi studenți: „S-a spus că Wittgenstein a fost un exemplu viu de practicare a metodei socratice deoarece adesea lecțiile lui constau într-un schimb de întrebări și răspunsuri între el și cei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
continuă să scrie. Cu referire la o însemnare anterioară, la observația că cineva nu se poate înșela dacă spune că stă la masa lui și scrie, el încheie astfel paragraful care poartă numărul 676: „Nu pot să iau în serios presupunerea că acum visez. Cine spune, în vis, «Eu visez», chiar dacă ar spune asta cu voce tare, are tot atât de puțină dreptate ca și când ar spune în vis «Plouă» în timp ce chiar ar ploua. Chiar și dacă visul său ar fi într-adevăr legat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
gândit (vezi 3.02). Granițele limbajului, granițele experienței posibile sunt fixate de stările de lucruri atomare, ca totalitate a combinațiilor posibile între obiecte. Combinațiile reale dintre obiecte, cele care au loc în lumea noastră, reprezintă substratul faptelor care o alcătuiesc. Presupunerea care susține această interpretare este că obiectele, stările de lucruri atomare, numele și propozițiile elementare au fost gândite de autorul Tractatus-ului ca supraconcepte, deosebite de conceptele limbajului comun și științific.36 Dacă acceptăm această presupunere, faptul că nu se dau
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
substratul faptelor care o alcătuiesc. Presupunerea care susține această interpretare este că obiectele, stările de lucruri atomare, numele și propozițiile elementare au fost gândite de autorul Tractatus-ului ca supraconcepte, deosebite de conceptele limbajului comun și științific.36 Dacă acceptăm această presupunere, faptul că nu se dau exemple de obiecte, de nume, de stări de lucruri atomare și de propoziții elementare nu va surprinde. Surprinde însă, în acest caz, că în însemnările care au stat la baza Tractatus-ului Wittgenstein a putut semnala
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
rezultă că propozițiile elementare nu vor putea fi caracterizate drept „imagini“, așa cum sunt caracterizate propozițiile. În acest punct pare potrivit să ne întrebăm care este locul propoziției elementare în acea construcție sistematică ce ne este înfățișată în Tractatus. Este o presupunere plauzibilă că Wittgenstein a pornit de la existența propozițiilor științelor naturii, ca descrieri ale faptelor, și că întrebarea pe care și-a pus-o a fost cum sunt posibile aceste propoziții. Existența propozițiilor elementare a fost postulată pentru a arăta cum
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a pornit de la existența propozițiilor științelor naturii, ca descrieri ale faptelor, și că întrebarea pe care și-a pus-o a fost cum sunt posibile aceste propoziții. Existența propozițiilor elementare a fost postulată pentru a arăta cum sunt posibile propozițiile. Presupunerea din urmă este confirmată de 5.5562: „Dacă noi știm pe temeiuri pur logice că trebuie să existe propoziții elementare, atunci trebuie să știe acest lucru oricine înțelege propozițiile în forma lor neanalizată.“ Cercetarea condițiilor de posibilitate ale propozițiilor ține
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nenumărate mărturii în acest sens în vaste teritorii ale literaturii filozofice. Aprecieri critice standard la adresa Tractatus-ului, care pot fi găsite în scrierile unor filozofi de orientare speculativă, existențialistă, marxistă sau neomarxistă din a doua jumătate a secolului trecut, pornesc de la presupunerea că lucrarea de tinerețe a lui Wittgenstein ar fi constituit punctul de plecare și de sprijin al empirismului logic.78 Dincolo de unele apropieri la suprafață, există deosebiri profunde și ireductibile de orientare a gândirii între Tractatus și acea „reformă a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ar fi scris pe un exemplar al lucrării dăruit lui Schlick: „Fiecare dintre aceste propoziții este expresia unei boli.“ Toate acestea lasă să se înțeleagă că Wittgenstein considera, în multe privințe, filozofia lui mai târzie drept un nou început. O presupunere care este confirmată de alte mărturii. Citindu i lui Norman Malcolm pasaje din Cercetări, Wittgenstein îi spunea că în Tractatus este înfățișată o perspectivă asupra filozofiei care reprezintă, de fapt, singura alternativă față de opera lui ulterioară. Tocmai de aceea dorea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mult sau mai puțin continuă pe aceleași căi ale gândirii, ci o schimbare fundamentală a orientării ei. Nu voi susține că acesta este un caz unic, fără precedent, în istoria filozofiei, chiar dacă par să existe bune temeiuri pentru o asemenea presupunere. Afirmația că la începutul anilor ’30 a survenit o schimbare în orientarea gândirii lui Wittgenstein este făcută cu rezerva, formulată mai sus, că nu se poate vorbi de o filozofie târzie în felul în care se poate vorbi de filozofia
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cu el la Cambridge, a avut impresia că poziția acestuia era în esență cea din Tractatus.75 Atât el cât și alți interlocutori ai lui Wittgenstein, care nu făceau parte din cercul prietenilor apropiați, au avut bune temeiuri pentru asemenea presupuneri. Totuși, unele din însemnările și din exprimările sale orale din primii ani după reîntoarcerea la Cambridge nu se mai integrează stilului de gândire care marchează filozofia lui de tinerețe. Bunăoară, în Observațiile filozofice, autorul explorează diferite căi pe care iau
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sale. Și aceasta deoarece va fi într-o poziție mai bună pentru a se sustrage influenței a două prejudecăți care blochează din capul locului posibilitatea unei bune lecturi a textelor reprezentative pentru filozofia lui mai târzie. Prima dintre ele este presupunerea că ceea ce ar distinge, în primul rând, gândirea lui Wittgenstein ar fi fost aversiunea lui față de metafizică sau, în cel mai bun caz, lipsa de înțelegere față de sursele și motivațiile acelei orientări a minții omenești care susține îndeletnicirile metafizicii. Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sub titlul Cercetări filozofice, el notează: „Nu mi-ar plăcea ca prin scrierea mea să-i scutesc pe alții de osteneala de a gândi. Ci, dacă ar fi posibil, să stimulez pe cineva spre gânduri proprii.“ Există mărturii care sprijină presupunerea că Wittgenstein socotea tocmai o combinație bine dozată a provocării de a găsi morala unei descrieri sau istorisiri cu unele indicații explicite drept procedura cea mai potrivită pentru formarea și dezvoltarea exercițiului filozofic al gândirii. Primul rol al filozofului este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că în aceste activități și stări atât de diferite ar exista ceva comun, desemnat prin termenii sforțare și destindere. Dacă examinăm însă cu atenție modul cum sunt utilizați acești termeni în diferite situații vom vedea cât de iluzorie este această presupunere: „De ce numești tu aceste experiențe diferite «experiențe ale sforțării» și «experiențe ale destinderii?» - « Deoarece ele au ceva comun.» - «Ce au în comun, o sforțare mintală sau una fizică?» - «Nu știu, dar o asemenea asemănare există în mod evident.» [Ă] Dacă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
animalelor și a oamenilor. Tot ceea ce le deosebește de alte nume și descrieri ar fi că ele se referă la o „lume interioară“, și nu la lumea exterioară care este, cel puțin în principiu, în egală măsură accesibilă tuturor oamenilor. Presupunerea că putem numi și descrie ceea ce fiecare dintre noi simte și gândește a primit formulări exemplare în textele filozofilor. Să ne gândim bunăoară la Descartes, care afirma că gândirea este o substanță. De reprezentarea că există o lume lăuntrică de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nu folosită în mod adecvat, atunci nu există nici limbaj. Un cunoscut comentator al operei lui Wittgenstein aprecia, pe bună dreptate, că însăși ideea unui limbaj privat semnalează influența deformatoare pe care o are asupra modului nostru de a gândi presupunerea că funcția esențială a oricărui limbaj ar fi aceea de a numi și de a descrie.39 Acceptăm în mod tacit sau afirmăm adesea că propozițiile prin care exprimăm ceea ce simțim reprezintă descrieri. De ce este această impresie înșelătoare? „Descrierea“, în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cu încordarea pe care o implică munca filozofului. În acest sens, se sugerează că Wittgenstein ar fi vrut să se roage, dar a fost de multe ori incapabil să o facă.68 O însemnare din 1945 pare să confirme această presupunere: „Nu pot să îngenunchez pentru a mă ruga, deoarece genunchii mei sunt înțepeniți. Mi-e teamă de destrămare (de destrămarea mea), dacă aș deveni moale.“69 4. Cum are loc ruptura cu tradiția? Asocierea strânsă a lui Wittgenstein cu Russell
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
obiceiurile și credințele morale fixate În Înțelepciunea de secole a satelor, sub presiunea unei modernizări a vieții urbane, care nu i se potrivește). * „Trebuie, cînd acționezi, să te conformezi legilor și cînd judeci, să ții seama de excepții.” (J. Jubert) Presupunerile sînt admise În anticipări, nu și În acțiune; altfel spus, decizia de acțiune trebuie să rezulte din calitatea anticipărilor noastre cu privire la efectele posibile ale unor abateri personale de la normele și reglementările morale și sociale În vigoare. * „Ce monstruozitate, Doamne, să
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
ne dezamăgească. Din fericire, este frecventă și situația inversă: sub o ținută modestă și un comportament mai voluntar (mai neconformist) să descoperim un caracter demn. Se impune, prin urmare, ca În cunoaștere să fim cît mai detașați, mai desprinși de presupuneri și de prejudecăți. * „Cine săvîrșește «nedreptateaă este mai nenorocit decît acela Împotriva căruia este săvîrșită.” (Democrit) Cu condiția evidentă ca cel nedrept să aibă Într-un tîrziu „priza de conștiință” asupra faptei sale; altfel, nu va resimți nici un regret și
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
nenorocirea.” (P. Syrus) A face lucrul acesta Înseamnă „a turna gaz peste foc”: un plus de conștientizare Înseamnă un plus de vinovăție. * Care este secretul reușitei În legăturile cu oamenii?: „Pune În toate lucrurile oarecare taină...lăsîndu-i pe toți În presupuneri și neliniște” (B. Gracian). Un alt sfat pe care ni-l dă Gracian pornește de la faptul cunoscut că „recunoștința” e uitucă, pe cînd „speranța” are memorie bună: „Mai Îndatorat Îți este cel ce așteaptă ceva de la tine, decît cel ce
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de zbor și un pilot aflat În zbor de instrucție cu acest tip de avion. După aspect - numărul redus de cuvinte din care sunt formate cele două propoziții, ne aflăm În fața unui act de comunicare contextuală. Trecând la decodarea lor, presupunerea este confirmată de imposibilitatea identificării referentului semnului lingvistic cheie al primului enunț, cap, prin utilizarea doar a semnificației lingvistice a acestuia. Posibilitățile de interpretare fiind multiple, este necesară recurgerea la informația oferită de context - de situație, În termenii specifici ai
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
-i: „diavolul”, „Beelzebut”, „mamona”, „stăpânitorul acestei lumi”, „ucigător de oameni”, „mincinos și tatăl minciunii” și alte asemenea cuvinte. De aceea, poate că unul din numele sub care s-ar putea subînțelege vrăjmașul ar fi și cel de ispită. O asemenea presupunere este confirmată chiar în context, căci Domnul, după cuvintele „și nu ne duce pe noi în ispită”, adaugă cererea de izbăvire de „cel viclean”, ca și cum prin primul cuvânt și prin cel de-al doilea, cu același înțeles, se numește același
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
atât de bine învățate, încât funcționează fără ca noi să ne dăm seama, ajungând la un moment dat să ne controleze viața. Ele acționează precizează Bennett-Goleman (2002) "ca un fel de profeție care se adeverește de la sine, ca o teorie sau presupunere despre noi, despre alții și despre relații inevitabile pe care le credem noi că le vom avea cu ei, teorie ce se dovedește funcțională" (p. 149). Potrivit autoarei nord-americane, o schemă este "o combinație puternică de idei și de sentimente
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
sunt și nu pot fi de încredere, că nu au intenția de a-i satisface dorințele și se va grăbi să interpreteze acțiunile lor neutre sau chiar pozitive ca pe niște amenințări sau ca pe o dovadă a faptului că presupunerea sa inițială a fost corectă. În copilărie, acest comportament ar fi reacție adecvată de autoprotejare. Însă adulții care manifestă această neîncredere generală și au tendința să abordeze oamenii cu suspiciune au dificultăți în a lega prietenii și în a menține
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
necesităților personale. 42 Les Carter (2007) a ajuns la concluzia potrivit căreia există trei categorii de comportamente caracteristice oamenilor mânioși: Reprimarea furiei: se referă la acel comportament care ignoră necesitatea de a trata în mod deschis circumstanțele tensionate, frustrante, datorită presupunerii că "sinceritatea se va dovedi fie infructuoasă, fie incomodă" (p. 28). Când înăbușim mânia nu facem decât să amânăm inevitabilul; mânia reprimată se întoarce sub formă de depresie, de anxietate sau de atac de panică. "Oamenii care își reprimă mînia
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
încălcări, din neglijență, a măsurilor de securitate. Măsurile exagerate nu aduc întotdeauna cele mai bune rezultate. Nu puneți mare preț pe anonime, dar nici nu le neglijați. 11. Nu crede fără să cercetezi. Niciodată nu se recomandă să se facă presupuneri fără să se cerceteze fondul problemei. Presupunerea, deseori, este primul pas spre „mocirlă”. 12. Bazează-te, totuși, pe judecată și instinct, ceea ce înseamnă că dacă ai văzut un animal care seamănă cu lupul, umblă în haită cu lupii, urlă ca
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]