3,260 matches
-
același duh al solului natal. Copil, a smălțuit cândva oale de lut, punându-și în sunetul lor sufletul "(Dacul);" pe vremea năvălirilor barbare, a oftat adânc, privind pustiirea țării și a scornit doina "(Jupanul);" în chilia unei mănăstiri, a scris psalmi românești și pentru asta a fost târât prin judecăți și zdrobit apoi pe roată "(Călugărul);" la curțile boierilor olteni, a cântat sub cerdacuri, dar, fiindcă a făcut să plângă o doamnă, ascultându-l, soțul ei a pus să fie tras
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
rurală de la Saint-Michel-de-Frigolet, apoi la Pensionatul Dupuy și la Colegiul Regal din Avignon. Prima sa încercare poetică (încurajată de Joseph Roumanille, "repetitor" la Colegiul din Avignon și unul dintre cei mai apropiați colaboratori și prieteni ai scriitorului) este traducerea unui psalm (1846). După ce își trece bacalaureatul la Nîmes (1847), compune într-o primă formă poemul în patru cânturi "Li Meissoun" (Secerișul), imitație a "Georgicelor" lui Virgiliu (1848). În același an este trimis la Aix-en-Provence spre a-și lua licența în drept
Frédéric Mistral () [Corola-website/Science/298184_a_299513]
-
dintre care mai cunoscute sunt cele ale dirijorului italian Bernardino Molinari (1880-1952) din 1948, cea a compozitorului israelian Paul Ben Haim și cea din 1947 a lui Kurt Weill. La enoriașii sioniști religioși există obiceiul de a se cânta și Psalmul 126 "Cântarea Treptelor" pe melodia imnului Hatikva. În anii care au precedat declararea independenței Israelului, "Hatikva" era în concurență cu câteva imnuri alternative, mai ales cu cel al "Mișcării Sioniste Muncitorești", compus pe textul poeziei "Binecuvântarea poporului" ("Tehezakna") de către poetul
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
este Enuma Eliș, care descrie crearea lumii. Muzica se dezvoltă în acea regiune în mileniile al IV-lea și al III-lea î.e.n. și a fost utilizată în templele sumeriene, unde preoții, adesea însoțiți de un cor, cântau imnuri și psalmi adresați zeilor. Printre instrumente muzicale se pot enumera: flautul, toba, harpa ș.a. În Egipt înflorește una dintre cele mai mari civilizații antice, care evoluează între 3.000 î.e,n. și până când are loc cucerirea de către Alexandru cel Mare. Sistemul
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
volume publicate: "Omul cu compasul" (1966), "Seminția lui Laocoon" (1967), "Papyrus" (1974). Abia în 1978 reușește să-și publice volumul "Alfabet poetic". Mai publică "Hesperia" (1979) și "Foamea de UNU" (1987), înainte de anul de răscruce 1989. "Interiorul unui poem" și "Psalmii" sunt câteva dintre semnele poetice pe care ni le-a trimis în anii din urmă. Ștefan Augustin Doinaș este și autorul unor cărți de eseuri și reflecții pe marginea poeziei românești și a poeziei în general: "Lampa lui Aladin" (1970
Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-website/Science/297544_a_298873]
-
Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius. În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală
Tudor Arghezi () [Corola-website/Science/297548_a_298877]
-
an, Andronic III l-a silit pe bunicul său să se călugărească, pentr evita uneltirile din parte acestuia. Înstrăinat am fost de frații mei și străin fiilor maicii mele- se plângea bătrânul Paleolog puținelor sale slugi credincioase cu cuvintele din Psalmul 68. El a murit la 13 februarie 1332, într-o sărăcie extremă, deoarece apucase să împartă puținul pe care îl avea partizanilor săi, căzuți în mizerie, care ajunseseră, sub Andronic III, din bogătași, niște bătrâni dizgrațiați, la fel de inutili ca el
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
mamei sale. Totuși, 22 de ani mai târziu, în autobiografia din 1740 a oferit o altă explicație, scriind că a luat această decizie din dorința de a avea o educație universitară. Conform lui însuși Telemann, o transpunere pe muzică a Psalmului 6 și-a găsit inexplicabil un loc în bagajul său și a fost găsit de colegul său de cameră din Leipzig. Lucrarea a fost ulterior interpretată și i-a impresionat atât de mult pe cei care au ascultat-o încât
Georg Philipp Telemann () [Corola-website/Science/317538_a_318867]
-
dintre aceste scrieri, compuse în limba siriacă, îi aparțin chiar lui Mani sau i-au fost atribuite acestuia: "Evanghelia vie", "Comoara vieții", "Cartea tainelor", "Pragmateia" (tratat conținând cosmogonia sectei), "Cartea uriașilor" (povești legendare despre origini, inspirate din apocrifele gnostice), "Cartea psalmilor și rugăciunilor" și "Epistolele". Se mai cunoaște lucrarea "Shăburagăn", redactată în pehlevi sau persana medie, dedicată regelui Șapur I, ce tratează originea lumii și a omului, dar și sfârșitul acestora. Se pot decela din aceste scrieri elemente de origine iraniană
Mani () [Corola-website/Science/318055_a_319384]
-
sunt adesea scrise în cicluri tematice sau pentru utilizarea în contexte liturgice specifice. Dăm mai jos câteva exemple în acest sens: Stihirile sunt folosite cel mai frecvent în contexte liturgice precum: Stihirile se cântă de regulă alternativ cu versete din Psalmi sau din alte părți ale Scripturii. În cărțile liturgice, se specifică pentru ele cântarea pe un anumit glas. Găsim adesea melodii pe tema stihirilor în înregistrările cu muzică liturgică ortodoxă, unele alcătuite de compozitori cunoscuți. La vecernie, grupul de stihiri
Stihiră () [Corola-website/Science/318171_a_319500]
-
acrostihului. Stihirile de la stihoavnă (sl. stikhíry na stikhóvne - стихиры на стиховне ; gr. Άπόστιχα' ) sunt un set de stihiri și versuri cântate spre sfârșitul Vecerniei și Utreniei. Particularitatea acestor stihiri este că încep cu un imn, iar nu cu versetul din Psalmi, cum se întâmplă în cazul celorlalte stihiri. Duminica se cântă cu o stihiră mai mult decât în zilele săptămânii. La "Laude" la sfârșitul utreniei se cântă un grup de stihiri împreună cu versetele psalmilor de laudă 148, 149, 150. Acestea se
Stihiră () [Corola-website/Science/318171_a_319500]
-
un imn, iar nu cu versetul din Psalmi, cum se întâmplă în cazul celorlalte stihiri. Duminica se cântă cu o stihiră mai mult decât în zilele săptămânii. La "Laude" la sfârșitul utreniei se cântă un grup de stihiri împreună cu versetele psalmilor de laudă 148, 149, 150. Acestea se numesc "stihirile de la Laude" (sl. стихиры на "хвалите" ; gr. εις τους αινους).
Stihiră () [Corola-website/Science/318171_a_319500]
-
iconostasului sunt închise și slujba se ține în naos. În conformitate cu Tipicul, se ține în acele zile când nu se slujește deloc Sfânta Liturghie sau se ține doar Liturghia de seară. Obednița urmează după slujba Ceasului al IX-lea și conține Psalmii din Tipic (Psalmii 102 și 145) și Fericirile, care altfel ar fi făcut parte din din cele trei antifoane ale Liturghiei catehumenilor. Textul pentru acest tip de slujbă, de obicei, poate fi găsit în Liturghier sau în Ceaslov. Această slujbă
Obednița () [Corola-website/Science/318170_a_319499]
-
și slujba se ține în naos. În conformitate cu Tipicul, se ține în acele zile când nu se slujește deloc Sfânta Liturghie sau se ține doar Liturghia de seară. Obednița urmează după slujba Ceasului al IX-lea și conține Psalmii din Tipic (Psalmii 102 și 145) și Fericirile, care altfel ar fi făcut parte din din cele trei antifoane ale Liturghiei catehumenilor. Textul pentru acest tip de slujbă, de obicei, poate fi găsit în Liturghier sau în Ceaslov. Această slujbă a Obedniței este
Obednița () [Corola-website/Science/318170_a_319499]
-
Un antifon este alcătuit dintr-unul sau mai multe versuri / versete din psalmi (sau propoziții din Sfânta Scriptură), care alternează cu versuri ce conțin ideea principală a acelui psalm. Numele provine din practica tradițională a cântărilor interpretate de două coruri care își răspund unul altuia antifonic. În practica ortodoxă modernă, un cor sau
Antifon () [Corola-website/Science/318184_a_319513]
-
Un antifon este alcătuit dintr-unul sau mai multe versuri / versete din psalmi (sau propoziții din Sfânta Scriptură), care alternează cu versuri ce conțin ideea principală a acelui psalm. Numele provine din practica tradițională a cântărilor interpretate de două coruri care își răspund unul altuia antifonic. În practica ortodoxă modernă, un cor sau grup de cantori poate cânta singur întreaga secvență, dar acolo unde sunt două coruri sau cantori
Antifon () [Corola-website/Science/318184_a_319513]
-
cântarea antifonică mult mai des decât cele slave. Primele trei imnuri ale Sfintei Liturghii sunt cunoscute sub numele de "antifoane". După reforma liturgică din 1838, tradiția greacă (cu excepția Sfântului Munte Athos) a înlocuit vechiul obicei de a cânta versuri din Psalmi și Fericiri cu refrene scurte adresate Maicii Domnului și lui Iisus Hristos. Tradiția rusă continuă să urmeze vechile obiceiuri și înlocuiește antifoanle din Psaltire și de Binecuvântare doar la praznicele mari sau la slujba din timpul săptămânii. Tradiția veche urmată
Antifon () [Corola-website/Science/318184_a_319513]
-
și înlocuiește antifoanle din Psaltire și de Binecuvântare doar la praznicele mari sau la slujba din timpul săptămânii. Tradiția veche urmată de bisericile slave este cea respectată la slujbele obișnuite de duminică, adică primele două antifoane sunt luate din Psaltire, Psalmii 102/103 ("Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul") și Psalmii 145/146 ("Laudă, suflete al meu, pe Domnul"). În tradiția bizantină, cel de-al treilea antifon constă de de obicei din troparul zilei combinat cu versuri din psalmi, în timp ce în
Antifon () [Corola-website/Science/318184_a_319513]
-
praznicele mari sau la slujba din timpul săptămânii. Tradiția veche urmată de bisericile slave este cea respectată la slujbele obișnuite de duminică, adică primele două antifoane sunt luate din Psaltire, Psalmii 102/103 ("Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul") și Psalmii 145/146 ("Laudă, suflete al meu, pe Domnul"). În tradiția bizantină, cel de-al treilea antifon constă de de obicei din troparul zilei combinat cu versuri din psalmi, în timp ce în tradiția slavă și românească, cel de-al treilea antifon provine
Antifon () [Corola-website/Science/318184_a_319513]
-
din Psaltire, Psalmii 102/103 ("Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul") și Psalmii 145/146 ("Laudă, suflete al meu, pe Domnul"). În tradiția bizantină, cel de-al treilea antifon constă de de obicei din troparul zilei combinat cu versuri din psalmi, în timp ce în tradiția slavă și românească, cel de-al treilea antifon provine din Fericiri. În continuarea celui de-al doilea antifon, întotdeauna se cântă un un imn al Împăratului Iustinian, "Fiule, Unule Născut". Este un imn de mărturisire a dumnezeirii
Antifon () [Corola-website/Science/318184_a_319513]
-
cuprinde o parafrazare biblică care vine imediat după Beowulf, ea numindu-se "Judit". Este o repovestire a "Cărții lui Judit". Nu trebuie confundată cu omilia "Judit" a lui Ælfric de Eynsham, care repovestește aceeași poveste biblică în proză aliterativă. "Cartea Psalmilor" 51-150 s-a păstrat, ea urmând după o versiune în proză a primelor 50 de psalmi. Se crede că a existat un set complet de "Psalmi ai lui David", dar numai primii 150 s-au păstrat. Există o serie de
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
a "Cărții lui Judit". Nu trebuie confundată cu omilia "Judit" a lui Ælfric de Eynsham, care repovestește aceeași poveste biblică în proză aliterativă. "Cartea Psalmilor" 51-150 s-a păstrat, ea urmând după o versiune în proză a primelor 50 de psalmi. Se crede că a existat un set complet de "Psalmi ai lui David", dar numai primii 150 s-au păstrat. Există o serie de traduceri în versuri ale "Gloria in Excelsis Deo", Tatăl Nostru, Crezul Apostolic, plus un număr de
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
a lui Ælfric de Eynsham, care repovestește aceeași poveste biblică în proză aliterativă. "Cartea Psalmilor" 51-150 s-a păstrat, ea urmând după o versiune în proză a primelor 50 de psalmi. Se crede că a existat un set complet de "Psalmi ai lui David", dar numai primii 150 s-au păstrat. Există o serie de traduceri în versuri ale "Gloria in Excelsis Deo", Tatăl Nostru, Crezul Apostolic, plus un număr de imnuri și proverbe. Poezie creștină În afară de parafrazările biblice există o
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
Regulae Pastoralis" a papei Grigoriu I cel Mare, care este un manual pentru preoți referitor la cum să-și îndeplinească obligațiile; "Consolatio Philosophiae" a lui Boethius; și "Soliloquies" a lui Augustin de Hipona. Alfred a tradus de asemenea 50 de psalmi din „Cartea Psalminlor”. Alte traduceri importante anglo-saxone au fost făcute de către asociați ai regelui Alfred, care au tradus printre altele "De civitate Dei" a lui Augustin, "Dialogurile lui Grigoriu I cel Mare", și "Historia ecclesiastica gentis Anglorum" a lui Beda
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
(în greacă: "Apodeipnon"; în slavonă: "Povocherniya"; literal, rugăciunea de "după cină") este o slujbă de rugăciuni și psalmi, citiți după cină și care se slujește după Vecernie. Originea Pavecerniței a dus la discuții îndelungate între liturgiști. În trecut, opinia generală (inclusiv a lui Bäumer și Batiffol) atribuia originea acestei slujbe Sfântului Benedict, la începutul secolului al VI-lea
Pavecernița () [Corola-website/Science/318211_a_319540]