3,561 matches
-
Europei Occidentale desfășurată în 3 etape: Prima Etapă (până în anul 700) - evanghelizarea Angliei Anglo-Saxone, Irlandei, Scoției și a părții sud-estice a Imperiului Franc ce mai avea câteva teritorii ariene . A Doua Etapă (până în anul 800) a constat în evanghelizarea părți răsăritene a Imperiului Franc (tot în această etapă, Imperiul Franc se destramă în două părți: una de răsărit, devenind Imperiul Romano-German și una de apus, care va deveni Regatul Franței). A Treia Etapă (până în anul 1054) a constat în evanghelizarea Regatelor
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
era patriarhia supremă, unde se afla Patriarhul Romei, cu titlul de Papă (Tată al Biserici), considerat conducătorul suprem al Bisericii Apusene, succesorul Sfântului Petru, Regele Apostolilor. După Marea Schismă din anul 1054, când Biserica Apuseană s-a excomunicat cu Biserica Răsăriteană , Biserica Apuseană s-a autointitulat "Catolică" (Universală), adică prima Biserică Creștină a lumii, considerând restul bisericilor creștine ca fiind secte schismatice ce s-au rupt de biserica mamă a Romei . Biserica Răsăriteană este o instituție ecleziastică apărută în același timp
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
când Biserica Apuseană s-a excomunicat cu Biserica Răsăriteană , Biserica Apuseană s-a autointitulat "Catolică" (Universală), adică prima Biserică Creștină a lumii, considerând restul bisericilor creștine ca fiind secte schismatice ce s-au rupt de biserica mamă a Romei . Biserica Răsăriteană este o instituție ecleziastică apărută în același timp cu Biserica Apuseană, dezvoltându-se în cadrul Imperiului Roman de Răsărit și având o mare influență în Europa Răsăriteană. Această biserică era foarte diferită de cea apuseană, deoarece existau diferențe, cum ar fi
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
ca fiind secte schismatice ce s-au rupt de biserica mamă a Romei . Biserica Răsăriteană este o instituție ecleziastică apărută în același timp cu Biserica Apuseană, dezvoltându-se în cadrul Imperiului Roman de Răsărit și având o mare influență în Europa Răsăriteană. Această biserică era foarte diferită de cea apuseană, deoarece existau diferențe, cum ar fi, spre exemplu, faptul că ritul era grecesc și liturghia se făcea în limba greacă. Încă de la începuturile ei, Biserica Răsăriteană se autointitulase "Ortodoxă" („de dreaptă credință
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
având o mare influență în Europa Răsăriteană. Această biserică era foarte diferită de cea apuseană, deoarece existau diferențe, cum ar fi, spre exemplu, faptul că ritul era grecesc și liturghia se făcea în limba greacă. Încă de la începuturile ei, Biserica Răsăriteană se autointitulase "Ortodoxă" („de dreaptă credință”), adică singura biserică ce propovăduia adevărata cale a Creștinismului, considerând restul formelor de Creștinism Răsăritean (monofizismul, arianismul și nestorianismul) ca fiind eretice. În secolele VI-VII, Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
spre exemplu, faptul că ritul era grecesc și liturghia se făcea în limba greacă. Încă de la începuturile ei, Biserica Răsăriteană se autointitulase "Ortodoxă" („de dreaptă credință”), adică singura biserică ce propovăduia adevărata cale a Creștinismului, considerând restul formelor de Creștinism Răsăritean (monofizismul, arianismul și nestorianismul) ca fiind eretice. În secolele VI-VII, Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces de grecizare, și, astfel, Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult. Încă din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
credință”), adică singura biserică ce propovăduia adevărata cale a Creștinismului, considerând restul formelor de Creștinism Răsăritean (monofizismul, arianismul și nestorianismul) ca fiind eretice. În secolele VI-VII, Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces de grecizare, și, astfel, Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult. Încă din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în conflict cu Bisericile Copte din sudul imperiului, care propovăduiau răspândirea ereziei monofizite. Deoarece Patriarhiile Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului deveniseră copte sau monofizite, au fost puși
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
de Creștinism Răsăritean (monofizismul, arianismul și nestorianismul) ca fiind eretice. În secolele VI-VII, Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces de grecizare, și, astfel, Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult. Încă din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în conflict cu Bisericile Copte din sudul imperiului, care propovăduiau răspândirea ereziei monofizite. Deoarece Patriarhiile Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului deveniseră copte sau monofizite, au fost puși în aceste orașe și câte un patriarh grec ce era în comuniune cu
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
sudice, unde erau monofiziții și patriarhiile lor copte și convertind, astfel, mulți dintre ei la islam. Începând cu anul 814, slavii sudici păgâni au dezlănțuit persecutarea creștinilor în spațiul Bulgariei, afectând, probabil, și creștinii români După înlăturarea ereticilor monofiziți, Biserica Răsăriteană Bizantină intră într-o expansiune de evanghelizare a Europei Răsăritene. Această expansiune s-a desfășurat în două etape. Prima etapă (până în anul 800) a constat în evanghelizarea Regatelor Slave din Sud (ale Bulgariei și Serbiei) și a regiunilor vestice și
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
astfel, mulți dintre ei la islam. Începând cu anul 814, slavii sudici păgâni au dezlănțuit persecutarea creștinilor în spațiul Bulgariei, afectând, probabil, și creștinii români După înlăturarea ereticilor monofiziți, Biserica Răsăriteană Bizantină intră într-o expansiune de evanghelizare a Europei Răsăritene. Această expansiune s-a desfășurat în două etape. Prima etapă (până în anul 800) a constat în evanghelizarea Regatelor Slave din Sud (ale Bulgariei și Serbiei) și a regiunilor vestice și nordice ale Mării Negre (mai precis în Dobrogea și în Peninsula
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
nordice ale Mării Negre (mai precis în Dobrogea și în Peninsula Crimeea, dar și regiunile Armeniei și Georgiei de astăzi). A doua etapă (până în anul 1054) a constat în evanghelizarea Principatelor Slave din Est ale Rusiei Kievene. Până în anul 1054 Biserica Răsăriteană era organizată într-o rețea de episcopii, 42 de mitropolii și 7 patriarhii: Patriarhia de la Constantinopol (aceasta fiind patriarhia supremă deoarece era patriarhie imperială și acolo se afla Patriarhul Constantinopolului cu titlul de Patriarh Ecumenic (Părinte Universal), conducător suprem al
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
organizată într-o rețea de episcopii, 42 de mitropolii și 7 patriarhii: Patriarhia de la Constantinopol (aceasta fiind patriarhia supremă deoarece era patriarhie imperială și acolo se afla Patriarhul Constantinopolului cu titlul de Patriarh Ecumenic (Părinte Universal), conducător suprem al Bisericii Răsăritene), Patriarhia Greacă de la Antiohia, Patriarhia Greacă de la Ierusalim, Patriarhia Greacă de la Alexandria, Patriarhia de la Valarsapat (desființată în secolul al VII-lea), Patriarhia de la Dvin (desființată în secolul al VII-lea) și Patriarhia de la Seleucia (desființată din secolul al VII-lea
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
de la Alexandria, Patriarhia de la Valarsapat (desființată în secolul al VII-lea), Patriarhia de la Dvin (desființată în secolul al VII-lea) și Patriarhia de la Seleucia (desființată din secolul al VII-lea). În anul 1054 a avut loc Marea Schismă, când Biserica Răsăriteană l-a excomunicat pe capul Bisericii Apusene (Papa) și autointitulându-se, de atunci, Biserica Ortodoxă, aceasta fiind subdivizată în Biserica Greacă (Imperiul Bizantin), condusă de Patriarhul Constantinopolului, și Biserica Slavă (Rusia), ce era condusă de Mitropolitul Kievului, ambele biserici ortodoxe având
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
românilor care trăiesc la vest de Nistru), aceștia sunt numiți uneori români transnistreni (exactitatea acestei denumiri este însă discutabilă având în vedere că limita estică a ceea ce numim "Transnistria" este greu de definit, uneori fiind vorba doar de frontiera moldo-ucraineană răsăriteană, alteori de limita răsăriteană a Guvernământului Transnistriei, alteori limita estică pur și simplu nu este precizată). Datorită puternicei dispersări teritoriale este greu de stabilit numărul exact al acestora, însă rezultatele recensămintelor din aceste state însumează mai multe sute de mii
Românii de la est de Nistru () [Corola-website/Science/319524_a_320853]
-
vest de Nistru), aceștia sunt numiți uneori români transnistreni (exactitatea acestei denumiri este însă discutabilă având în vedere că limita estică a ceea ce numim "Transnistria" este greu de definit, uneori fiind vorba doar de frontiera moldo-ucraineană răsăriteană, alteori de limita răsăriteană a Guvernământului Transnistriei, alteori limita estică pur și simplu nu este precizată). Datorită puternicei dispersări teritoriale este greu de stabilit numărul exact al acestora, însă rezultatele recensămintelor din aceste state însumează mai multe sute de mii de persoane. Majoritatea românilor
Românii de la est de Nistru () [Corola-website/Science/319524_a_320853]
-
Turkmenii din Turkmenistan, ca și rudele lor din Uzbekistan, Afghanistan, si Iran sunt musulmani. În total, Turkmenistanul ete împărțit în Muslim 89% și Ortodocși răsăriteni 9%. Majoritatea creștinilor ruși sunt Creștin Ortodocși. Ceilalți 2% rămân necunoscuți. Marea majoritate a Turkmenilor se identifică singuri că muslimi și recunosc Islamul că o parte importantă a culturii lor. Totuși, sunt singurii care susțin o reînviere a statului prin
Religia în Turkmenistan () [Corola-website/Science/319553_a_320882]
-
Bulgaria este în mod tradițional stat creștin de la adoptarea creștinității Constantinopolului, din 865 și, drept urmare, confesiunea dominantă este ortodoxia răsăriteană a Bisericii ortodoxe bulgare. În timpul supremației otomane în Balcani, islamismul s-a stabilit în Bulgaria, în timp ce catolicismul roman își are rădăcinile în țară din perioada medievală, iar protestantismul a ajuns în secolul al XIX-lea. În ciuda pluralității religiilor, spre deosebire de Balcanii
Religia în Bulgaria () [Corola-website/Science/319642_a_320971]
-
înca o anumită importanță astăzi. Evreii din Bulgaria sunt concentrați în orașele mai mari, cei mai mulți aflându-se în capitala Sofia. Constituția prevede libertatea religiei; totuși, legea interzice practica publică a religiei de grupurile neînregistrate. Constituția desemnează de asemenea creștinismul ortodox răsăritean religia”tradițională”. Au existat plângeri legate de abuzuri sociale sau discriminare bazată pe convingeri sau practici religioase. Discriminarea, hărțuirea sau intoleranța publică generală, în special în mass-media, a unor grupuri religioase au rămas o problemă intermitentă.
Religia în Bulgaria () [Corola-website/Science/319642_a_320971]
-
de a se căsători fără permisiunea moșierului. Obligațiile de muncă ale țăranilor au fost definite foarte clar și au fost limitate, ei putându-se adresa în chestiunile legale direct curților de justiție austriece de orice nivel. Biserica „Unită” de Rit Răsăritean a fost redenumită „Greco-Catolică”, punând-o astfel pe picior de egalitate cu Biserica Romano Catolică. Greco-catolicii au reușit în aceste condiții să creeze, și cu ajutorul autorităților austriece, mai multe seminare și să-și aleagă un mitropolit. Toate reformele au fost
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
nobilimea autoproclamată „patriotă” și țărănimea lipsită de înțelegere pentru idealurile naționaliste. Ca urmare a eșecului revoltei, Cracovia, care funcționase până atunci ca „oraș-repulbică liber”, a devenit parte a Galiției și ș-a pierdut statul de capitală în favoarea Lembergului. În partea răsăriteană a Galiției, a început să se manifeste în deceniul al patrulea și semnele redeșteptării naționale a rutenilor. Activiștii nationaliști - în principal seminariști greco-catolici - afectați de mișcările romantice europene și de exemplul fraților slavi din alte părți, în special din Ucraina
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
a Galiției, a început să se manifeste în deceniul al patrulea și semnele redeșteptării naționale a rutenilor. Activiștii nationaliști - în principal seminariști greco-catolici - afectați de mișcările romantice europene și de exemplul fraților slavi din alte părți, în special din Ucraina răsăriteană de sub controlul rus, și-au îndreptat atenția spre popor și spre limba maternă. În 1837, așa-numita „Triada Rutenă” condusă de Markian Șașkevici au publicat „Nimfa Nistrului”, o colecție de cântece populare și povestiri în limba rutenă. Autoritățile austriece și
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
un compromis cu inamicii Poloniei, în principal cu Imperiul Austriac, concentrarea asupra dezvoltării economice și acceptarea concesiunilor politice oferite de Viena. Această grupare politică a fost cunoscută cu numele de „Stanczykiști” sau „Conservatorii de la Cracovia”. Împreună cu moșierii polonezi din Galiția răsăriteană și aristocrația podoliană, ei au deținut puterea politică în Galiția până în 1917. Mutarea centrului de greutate politică de la Viena spre clasa avută poloneză nu a fost văzută cu ochi buni de ruteni, a căror orientări politice s-au divizat clar
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
trădători pe rusofili și puterea a inițiat o serie de procese politice pentru discreditarea lor. În 1880, s-a parafat un acord între polonezi și „populiștii” ucraineni, prin care se prevedea ucrainizarea parțială a sistemului de învățământ public în Galiția răsăriteană și o serie de concesii făcute publicațiilor ucrainene. Ca urmare, mișcarea națională ucraineană s-a întărit rapid în regiunile locuite de ruteni și, în ciuda unor reculuri repetate, la începutul secolului al XX-lea, această mișcare a înlocuit aproape complet mișcarea
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
Republica Populară a Ucrainei Occidentale. În timpul războiului polono-sovietic, bolșevicii au încercat să creeze un stat marionetă - „RSS Galițiană” - în estul regiunii, care a rezistat numai câteva luni. Până în cele din urmă, întreaga regiunea a fost ocupată de polonezi. Anexarea Galiției răsăritene de către polonezi nu a fost acceptată niciodată de naționaliștii ucraineni, dar a fost recunoscută de comunitatea internațională în 1923. Ucrainenii din estul Galiției și din Volînia învecinată formau aproximativ 12% din populația Poloniei și reprezenta cea mai mare minoritate națională
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
la războiul polono-sovietic din 1919 - 1921. Alianța semnată de ucraineni cu polonezii nu a putut să asigure existența statului ucrainean. După încheierea conflictului polono-sovietic și semnarea tratatului de pace de la Riga (1921), teritoriul ucrainean a fost împărțit între vecini: partea răsăriteană a devenit parte a Uniunii Sovietice sub numele de RSS Ucraineană, partea apuseană a fost incorporată în Polonia, Transcarpatia a devenit parte a Cehoslovaciei, iar Bucovina a Regatului României. Ucraina Sovietică s-a alăturat RSFS Ruse, RSS Belaruse și RSFS
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]