3,699 matches
-
lui Mitsuhide - aproape jumătate din cea inamică - și de terenul dezavantajos pe care lupta, nu era o înfrângere pe care lumea s-o ia în râs. Luna zilei a treisprezecea din Luna a Șasea era încețoșată de nori subțiri. Un războinic sau doi călăreau separat înainte, pe când alții îi urmau, la mică distanță. Treisprezece călăreți mergeau în grupuri risipite, de la nord de Râul Yodo, spre Fushimi. Când, în sfârșit, intrară pe o cărare întunecoasă, în adâncurile munților, Mitsuhide se răsuci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ikeda Shonyu. Hideyoshi, însă, ajungând puțin mai târziu, nu le spuse absolut nimic acelor oameni. În timp ce trecea printre ei, în palanchin, părea chiar să-i privească de sus. Sebei era un om de o ferocitate fără egal, chiar și în mijlocul războinicilor înăspriți, și este foarte posibil să fi fost ofensat de comportamentul lui Hideyoshi. Își drese glasul destul de tare, încât să se facă auzit. Hideyoshi aruncă o privire din palanchin și trecu mai departe, cu o remarcă fugară: — Bună treabă, Sebei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobutaka încă mai este la Azuchi. Când ieși pe poarta castelului, Hideyoshi văzu șase sau șapte sute de oameni aliniați, așteptându-l. Luptaseră în bătălii succesive, la Yamazaki și Sakamoto, și nu avuseseră timp să se odihnească nici chiar la Azuchi. Războinicii sosiseră abia în acea dimineață și aveau chipurile încă obosite și pline de noroi. Hideyoshi spuse: Dacă vin cu mine cincizeci de călăreți, vor fi de ajuns. O spusese abia după ce călăreții cu torțe porniseră în fruntea procesiunii. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
apus de lacul Biwa, zona din miazănoapte era controlată de clanuri dușmane, iar ce se petrecea pe drumul spre Mino era neclar. Nu aveau nici o altă soluție, așadar, decât să fugă spre Muntele Ibuki. Când clanul ei era victorios, soția războinicului era cuprinsă de fericire. Dar, odată ce soțul ei pierdea - sau erau alungați din castelul lui, ca fugari - sărmana soție simțea, probabil, o nefericire pe care nu și-o putea imagina nici un bărbat care lucra la câmp sau care își vindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vârstă și rang, ca să-l salute pe Hideyoshi. Chipuri de bătrâni ca și de tineri, dintre care mulți săteni, priveau dintre copaci. Aveau ochii măriți de curiozitate să vadă ce avea să se întâmple în continuare. După scurt timp, doi războinici care alergaseră înaintea celorlalți ajunseră la poartă, pentru a anunța că Domnia Sa și suita aveau să sosească în curând. Când terminară să-i dea raportul lui Nene, se alăturară în capătul șirului de oameni și toți cei prezenți tăcură. Pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și bunicii lor erau și ei acolo. Hideyoshi îi zâmbi fiecăruia în parte, pe când mergea spre treptele de piatră ale porții. — Ei, ei. Văd că toată lumea o duce bine. Sunt ușurat. După aceea, se întoarse spre stânga, unde stăteau tăcuți războinicii clanului său. Ridică puțin glasul: — M-am întors. Cunosc greutățile pe care le-ați suferit în absența mea. A trebuit să munciți din greu. Luptătorii aliniați se plecară adânc. Sub poarta templului, în capul scării, așteptau să-l salute vasalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
singuri. — Nene. — Da? — Presupun că, și de data asta, ai trecut printr-o mulțime de greutăți. Însă, chiar și rezolvându-le pe toate celelalte, ai ocrotit-o bine pe mama mea. Și pentru mine, asta era singura grijă. Soția unui războinic este gata întotdeauna pentru asemenea dificultăți, așa că nu mi s-a părut chiar atât de rău. — Serios? Atunci ai înțeles că nimic nu mă mulțumește mai mult decât să privesc în jur și să văd că ai lăsat toate greutățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
urmă. Când văd că soțul meu s-a întors teafăr acasă, înțeleg perfect ce vrei să spui. A doua zi, se întoarseră la Nagahama. Soarele de dimineață se reflecta pe ceața albă. Urmând Râul Azusa, drumul se îngusta treptat, iar războinicii descălecară, ducându-și caii de căpăstru. Pe la jumătatea călătoriei, se întâlniră cu unul dintre ofițerii de stat major din Nagahama, care venise să le raporteze situația războiului. — Scrisoarea dumneavoastră cu privire la pedepsirea clanului Akechi a fost trimisă și la celelalte clanuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de data asta și Seniorul Ieyasu a fost cam nedumerit. Desigur, nu e decât o consecință indirectă, dar reiese că nevoia de a-l opri pe Ieyasu a dispersat puterea militară a lui Mitsuhide. Cât de întristați trebuie să fie războinicii clanului Tokugawa pentru că au fost nevoiți să se întoarcă acasă fără luptă! Și astfel, în ziua a douăzeci și cincea a lunii, imediat după ce-și aduse mama, în siguranță, la Nagahama, Hideyoshi plecă spre Mino. În Mino fusese agitație dar, de îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a fi foarte impresionanți. Takigawa Kazumasu, de exemplu, avea o ținută maiestuoasă, despre care nimeni n-ar fi tăgăduit că aparținea unui general de prim rang. Niwa Nagahide avea o simplitate elegantă și, cu începutul său de chelie, părea un războinic dârz. Gamo Ujisato era cel mai tânăr, dar, cu genealogia sa respectabilă și noblețea lui de caracter, avea un puternic simț moral. Ca demnitate și stăpânire de sine, Ikeda Shonyu era și mai puțin impunător decât Hideyoshi, dar, din ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și Mino. Trecu pe la colțul magaziei și porni către răspântie. În acel moment, Kumohachi, care tocmai primise chemarea lui Hideyoshi, îl ajunse, în fugă, din urmă. Aici sunt, la ordinele dumneavoastră! îl ocoli el, îngenunchind în fața lui. Kumohachi era un războinic bătrân de șaptezeci și cinci de ani, dar nu putea fi ușor înfrânt nici chiar de oameni mai tineri, iar Hideyoshi observă că venise echipat deja cu armura. — Ei, nu e o problemă în care să fie nevoie de armuri. Aș dori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înțeleagă, repetând doar aceleași și aceleași răspunsuri, la nesfârșit. Cu sentimentul că întrevederea lor era o adevărată vânare de vânt, Katsuie nu putea să nu se simtă vexat de motivele ascunse ale lui Hideyoshi de a-i fi trimis un războinic atât de senil și surd ca sol oficial. Oricât de mult îl brusca pe bătrân, nu se-alegea cu nimic. Cu furia sporită de iritare, îl mai întebă pe Kumohachi un singur lucru, pentru a pune capăt conversației: — Trimisule, câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
În ziua a zecea din lună, Takigawa le trimise tuturor seniorilor o invitație la o ceremonie matinală a ceaiului. Invitația avea următorul conținut: Ploile recente sunt pe sfârșite și cu toții vă gândiți la întoarcerea în provinciile natale. O maximă a războinicilor, însă, spune că vremea următoarei întâlniri e necunoscută nouă. Amintindu-ne de fostul nostru stăpân, aș dori să vă ofer o ceașcă de ceai simplu, în roua dimineții. Știu că sunteți grăbiți să plecați spre casă, după această lungă vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dacă oamenii aud că am ajuns până aici și că apoi ne-am retras, vom ajunge de râsul tuturor generațiilor viitoare. Ce-ar fi să ne retragem după angajarea într-o singură luptă? — Oricum, nu sunt decât soldații Maimuței. Toți războinicii mai tineri strigau în sprijinul lui Genba. Singurul care rămase tăcut era Menju Shosuke. — Tu ce părere ai, Shosuke? Katsuie nu-i cerea decât rareori lui Shosuke opinia. Recent, Shosuke nu mai era în grațiile lui Katsuie și, de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se dădu ordinul de a avansa, și armata își continuă drumul înainte. Chiar în acel moment, se primi vestea că un trimis al lui Hideyoshi călărea în direcția lor. Când omul apăru, în sfârșit, putură vedea că nu era un războinic în armură și un tânăr neobișnuit, îmbrăcat într-o haină de mătase subțire imprimată și un kimono de culoarea glicinei. Până și căpăstrul calului era împodobit cu ornamente. — Numele meu este Iki Hanshichiro, se prezentă tânărul, și sunt pajul Seniorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
curajul lui Katsuie, mintea sa conspirativă și cinstea drept trăsăturile sale distinctive, pe care le putea întrebuința cu folos. Astfel, îi atribuise lui Katsuie greaua responsabilitate de a fi comandant suprem al campaniei din miazănoapte, îi dăduse pe mână numeroși războinici și o provincie întinsă și se bazase întru totul pe el. Acum, când Katsuie se gândea la seniorul care-l cunoscuse mai bine decât oricine și medita la faptul că nu mai era pe această lume, simțea că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
soldații lui Katsuie să se poată pune în mișcare. Hideyoshi emise o proclamație din Azuchi. Aceasta fu pusă în largă circulație prin toate domeniile lui, precum și pe la generalii din provinciile care l-ar fi putut sprijini, chemându-i pe toți războinicii drepți să se adune la Azuchi. Ce jale, pentru autorul strategiei oarbe care determinase proclamația. În Kitanosho, căsătorit cu frumoasa Doamnă Oichi și înconjurat de troiene, Shibata Katsuie aștepta zadarnic ca natura să-și urmeze cursul. Numai de-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stindardul de comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape că zăreau inamicul. Și totuși, nu se zărea nici o coloană de fum a vreunui foc din tabăra dușmană, nici un singur soldat inamic. Ofițerii, însă, le arătară oamenilor pozițiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o diferență de altitudine de aproape opt sute de metri și o distanță de peste două leghe cu piciorul. Călătorul care dorește să-i escaladeze panta abruptă îi trebuie cel puțin o jumătate de zi. — Pleacă! — Unde se duce, așa, dintr-o dată? Războinicii care-l păzeau pe Hideyoshi îi observară pe pajii care se îndepărtau și o luară la goană după ei. Îl putură vedea pe Hideyoshi mergând vesel în frunte, cu un băț de bambus în mână, de parcă s-ar fi dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și forța provinciilor lui Kazumasu, urma să aibă o armată de aproape șaizeci și două de mii de oameni, număr care putea aproape să rivalizeze cu al inamicilor. O CEAȘCĂ DE CEAI Omul arăta ca un călugăr rătăcitor, dar avea pasul unui războinic. În acel moment, urca pe drumul Shufukuji. Unde mergi? strigă străjerul clanului Shibata. Eu sunt, răspunse preotul, dându-și pe spate gluga călugărească. Santinelele făcură semn spre palisada dinapoia lor. La poarta de lemn stătea încă un grup de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Genba se apropie în fugă. Teamă mi-e că Seniorul Genba nu e aici, stăpâne. — S-a dus la Muntele Nakao? — Nu, e acolo. Privind în direcția indicată de vasal, Yasumasa își văzu fratele, pe Genba, așezat împreună cu cinci-șase războinici și paji pe iarba din spatele cetății. Nu se vedea bine ce făceau. Când se apropie, Yasumasa observă că Genba îl pusese pe unul dintre paj să țină o oglindă, în timp ce altul ținea un lighenaș. Se bărbierea acolo, sub cerul albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tabăra principală de pe Muntele Nakao. Drumul recent construit între Muntele Yukiichi și tabăra principală de la Nakao avea cam patru metri lățime și șerpuia pe o distanță de două leghe, de-a lungul lanțului muntos. Verdeața primăvăratică a munților umplea ochii războinicilor și, în timp ce-și îndemna calul înainte, până și Genba fu cuprins de o stare poetică. Tabăra principală de la Muntele Nakao era înconjurată de câteva palisade. De fiecare dată când Genba se apropia de câte o poartă, nu făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aproape cu toții. Shogen era doar cu un pas în urma lor. Și el fugea în aceeași direcție, cu câțiva oameni. Purta coiful cu coarne de cerb și armura din piele neagră, călărind cu lancea sub braț. Arăta, într-adevăr, ca un războinic gata să spintece vântul și cel mai viteaz dintre vasalii lui Katsutoyo, dar se abătuse deja de la Calea Samurailor, iar sunetele idealurilor cinstite și nobile nu se auzeau în ropotul copitelor în galop. Dintr-o dată, fu împresurat de trupele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lacului și spălau caii. Isocadele așteptară ca trupele din avangardă să se apropie și le făcură semne cu mâna. Apoi, când nu se mai îndoiră că dușmanii erau prinși în capcană, răcniră pe neașteptate: — Prindeți-i vii! Luați pe nepregătite, războinicii și grăjdarii plescăia apa și o luară la fugă, de-a lungul malului. — Inamicul! E inamicul! Cinci sau șase oameni scăpară, dar restul fură capturați. Ia te uită, primul vânat al sezonului. Războinicii clanului Shibata îi înhățară pe prizonieri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neașteptate: — Prindeți-i vii! Luați pe nepregătite, războinicii și grăjdarii plescăia apa și o luară la fugă, de-a lungul malului. — Inamicul! E inamicul! Cinci sau șase oameni scăpară, dar restul fură capturați. Ia te uită, primul vânat al sezonului. Războinicii clanului Shibata îi înhățară pe prizonieri de gulere și-i dusă la comandantul lor, Fuwa Hikozo, care-i interogă, din șaua calului. Îi trimise un mesaj lui Sakuma Genba, întrebându-l ce era de făcut cu prizonierii. Răspunsul îi îndemnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]