3,496 matches
-
de credință, deși indirectă, a unui soldat martir. 2.1. Persecuția lui Decius În scurta sa perioadă de domnie, Decius (249-251), și-a propus să restaureze vechiul spirit religios roman. În anul 250 a publicat un edict prin care poruncea reîntoarcerea la religia păgână a statului roman. Cazurile de intoleranță din perioada republicană (509-27 a.Chr.) și a Principatului (27 a.Chr.-284 p.Chr.) erau foarte rare și legate totdeauna de subiecte de altă natură. În episodul celebru al senat-consultului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aplicată numai în perioadele epurării militare, ci și pe durata marii persecuții (303-311). Ofițerii care au supraviețuit evenimentului erau numeroși, fapt pentru care Constantin a crezut oportun să dea un decret în favoarea acestora pentru a-i reabilita, lăsându-le posibilitatea reîntoarcerii în armată, ori a lăsării onorabile la vatră (honesta missio), ștergând condamnarea anterioară (ignominiosa missio) care ducea la pierderea tuturor drepturilor civile. Unii dintre cei exonerați, fiind acuzați la scurt timp de inițiatorii persecuției dioclețiene de a fi creștini, au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
militară, distrugând puțin câte puțin ideile lor în acest sens. Mai întâi s-a arătat indulgent și înțelegător față de cei care sub domnia lui Dioclețian și Licinius au fost constrânși să abandoneze armata din motive de conștiință, dându-le posibilitatea reîntoarcerii în serviciul militar, la demnitatea și rangul inițial, ori să se dedice vreunei activități oneste. Mai apoi, a decis să implice Biserica direct în viața armatei, după cum se străduia el însuși pentru bunul mers al Bisericii. În timpul războiului cu perșii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și după moartea sa, iritați de lenta și vizibila sa luare de atitudine în favoarea păgânismului. Lentă, pentru că Iulian se temea să izbească simultan împotriva credinței religioase a acestora și se ferea să provoace o reacție necontrolată; își manifesta hotărârea unei reîntoarceri progresive spre păgânism, după cum ne mărturisește Ammianus spunând că: Deși era înclinat spre cultul divinităților păgâne din primii ani ai copilăriei, iar în tinerețe dragostea pentru acest cult i-a devenit arzătoare, anumite motive îl făceau la început să se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
decrete clare și absolute a hotărât să se deschidă templele și să se aducă jertfe pe altare în cinstea zeilor. După ce a urcat pe tronul imperial și-a aruncat masca și a apărut cu adevărata sa înfățișare. Opera sa de reîntoarcere spre păgânism cu multă înflăcărare a eșuat. Nefiind vorba de recucerirea pozițiilor pierdute de către idolatrie, ci chiar de o reacție a păgânilor împotriva creștinilor desfășurată mai mult în domeniul politic decât în cel religios prin uciderea și îndepărtarea din funcție
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Second Persona, pe care am gândit-o ca pe o "paranteză" de lucru în analiza contribuției sale pe scena cercetării în domeniul Științelor comunicării, a cărei orientare critico-retorică Black o susține ca nimeni altul, ne permite, în acest moment, o "reîntoarcere" la extrasul din Rhetorical criticim: A study in method (Criticismul retoric: Un studiu despre metodă), pe care l-am discutat în prima parte a acestei analize. Ne întoarcem, prin urmare, la adresa de la Coatesville a lui John Jay Chapman, cu scopul
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
premisele de extindere a loialității umane dinspre națiune spre specie fuseseră create de capitalism iar Lenin și Buharin considerau că, după un mic ocol pe calea dezastruoasă a militarismului și a războiului, procesul de distrugere a comunității naționale și de reîntoarcere la cosmopolitism ar fi reluat. Ideea lor că surplusul de capital cauzase Primul Război Mondial era greșită, însă aceasta nu înseamnă că analiza lor este lipsită de merite. La fel ca și Marx și Engels înaintea lor, ei tratau o
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
vreun fel validă, atunci în interiorul statului suveran trebuie să se găsească un domeniu al identității, omogenității, ordinii și progresului garantate de puterea legitimă; iar în exterior trebuie să existe un domeniu anarhic al diferenței, eterogenității, dezordinii și amenințării, repetării și reîntoarcerii. Dar a prezenta anarhia și suveranitatea în acest fel (adică drept concepte ce se exclud și sunt exhaustive reciproc), depinde de convertirea diferențelor din interiorul statelor suverane în diferențe între statele suverane (Ashley 1988: 257). Statele suverane trebuie să distrugă
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
a susține proiecte politice de transformare a sistemului, fie din partea democrațiilor liberale, care încearcă să redefinească normele suveranității și guvernanței globale, fie din partea organizațiilor teroriste ce caută să pună capăt ordinii mondiale capitaliste liberale. Concluzie Afirmarea constructivismului a vestit o reîntoarcere la o formă de teoretizare mai sociologică, mai istorică și mai orientată spre practică în Relațiile Internaționale. Dacă raționaliștii au redus socialul la interacțiunea strategică, au negat factorul istoric susținând forme dezrădăcinate, universale de raționalitate și au redus arta practică
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
ea amintirile comune din adolescență, crescându-și În acest fel șansele de a o cuceri. Îndrăgostindu-se din ce În ce mai mult de Rita, producătoarea emisiunii, Phil Încearcă să o cucerească prin această metodă a Îmbunătățirii, singura care, În relațiile umane, permite eterna reîntoarcere În timp, scutind faptele de consecințele lor. Când merge să bea ceva cu ea, Într-o seară, Îi notează băutura preferată pentru a o comanda ostentativ În aceeași „a doua zi”. Și după ce face greșeala - deloc fatală În această unitate
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
expresionist, iubirea Anei Blandiana este, adesea, asociată cu timpul, o altă constantă a liricii sale. Timpul ca întoarcere și timpul ca regăsire, care dezvoltă, pe parcurs, strigăte de neputință în obiectivele propuse. Vârsta originară a copilăriei, transpusă în poezie, adică reîntoarcerea la vremurile edenice, în care lumea întreagă este o poezie, nefiind nevoie de vreo mediere sau de vreo reconstruire a unei noi lumi, se regăsește în poemele Învingători și Mândrie. Nostalgia manifestată pentru vremurile apuse, fie ea trăită la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Era atâta liniște, că timpul/ Nu îndrăznea să spună vreo secundă,/ Cerul nu rostea niciun nor./ Apa nu-ngăima nicio undă,/ Doar tălpile goale,/ Călcând în lumina de lună,/ Scoteau un sunet ușor." (Din apă ieșeau trupuri albe de plopi). Reîntoarcerea în trecut cu ajutorul apei de data aceasta, care funcționează tot precum oglinda, reflectând, deci, reconstruind realități în sens invers sau retroproiectiv, se realizează și în acest poem scris în notă blagiană. Originalitatea transpare, însă, din modul în care autoarea reconstruiește
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
toate acestea,/ Când voi fi obligat să recunosc/ Dreptul la importanță/ Întregului univers./ Va veni o vreme,/ Dar acum lăsați-mă, pentru Dumnezeu,/ Lăsați-mă numai cu mine". (Va veni o vreme) Aceleași toposuri și motive, dublate de o veșnică reîntoarcere către sine, care poate fi propriul trecut, se conturează și în A treia taină, 1969, cel de-al treilea volum al autoarei, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum imperfect încearcă titlul să cuprindă întregul conținut abscons al poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
perioadă a regăsirii totale pe sine. Imaginile vârstei copilăriei i se perindă, prin minte, ca într-un film, în care fiecare secvență stă sub semnul misterului, al neînțelesului, al spiritualului. Din nou, fragmentarismul, ruptura, trecerea de la o idee la alta. Reîntoarcerea, constituind una dintre temele majore ale acestui volum, se realizează, de data aceasta, propriu-zis, nu prin intermediul amintirii. Totuși reconstruirea absolută a acestor ani îi este inaccesibilă din nou poetei, chiar dacă ele sunt simple în aparență: "Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încă, și nematuri murim" ( Voi știți ceva) Identificarea cu natura, considerată capabilă să o salveze pe poetă din criza identitară în care se află, este prezentă și de această dată, diferența fiind că "ea este condiționată de un anumit anotimp. Reîntoarcerea într-un spațiu protector poate avea loc numai atunci când pulsul vieții devine tot mai slab pentru elementele cadrului natural, tumultul specific verii stingându-se într-o tăcere din ce în ce mai profundă"92: "Frunze ușoare ce nu mă urăsc/ Și n-or mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cresc cântând/ Din trunchi,/ Este destul să îmi ridic privirea/ Ca să te văd./ O liniștită dragoste,/ Amiază suavă/ Ca o boabă de strugure/ Care-și găsește moartea/ În cerul visător al gurii". (Nu-mi voi mai aminti) Obsesiva metaforă a reîntoarcerii spre tărâmul copilăriei apare și aici, din nou anticipând universal volumelor ce vor urma: "Eu vin din vară,/ E o patrie fragilă/ Pe care orice frunză,/ Căzând, o poate stinge,/ Dar cerul e atât de greu de stele/ C-atârnă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
capătă simbolul copilăriei, în interiorul poeticii Anei Blandiana, va ajuta la o ulterioară încercare de reconstrucție a sieși, în vârste, prin reasamblarea elementelor acelui timp. Totuși, reasamblarea în sine devine din ce în ce mai grea, dacă nu chiar imposibilă, deși autoarea tânjește spre o reîntoarcere. Copilăria edenică de atunci devine copilăra neînțeleasă de acum, deși poeta e de accord că "inocența devine calea întoarcerii spre esențe, spre Adevăr"107: "Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei pot fi,/ Definitiv întinerit prin plecare./ Câte secunde în viața mea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
atinse privirea mea de vreasc,/ Am înțeles că pentru a fi ca voi curată,/ Va trebui cu trudă să mă mai nasc o dată/ Și-acum mă nasc". (Regenerare) Ca într-un luceafăr eminescian, poeta pare să găsească, totuși, calea de reîntoarcere către copilărie, prin intermediul întrupării în oglindă sau în apă, pentru că, de fiecare dată, nostalgia reîntoarcerii o cuprinde iremediabil: "Mi-e dor din când în când de voi/ Ca unei păsări de pământ./ Când obosesc de prea mult zbor,/ Când carnea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
trebui cu trudă să mă mai nasc o dată/ Și-acum mă nasc". (Regenerare) Ca într-un luceafăr eminescian, poeta pare să găsească, totuși, calea de reîntoarcere către copilărie, prin intermediul întrupării în oglindă sau în apă, pentru că, de fiecare dată, nostalgia reîntoarcerii o cuprinde iremediabil: "Mi-e dor din când în când de voi/ Ca unei păsări de pământ./ Când obosesc de prea mult zbor,/ Când carnea mi se trage-n gânduri/ Și simt că sui înspre înalt/ Doar amintirea unui trup
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rămas în loc?/ Sau poate-a fost o cursă/ În care-s prins încă? Aștept de mult și am uitat pe cine.../ Oh, mi-e atât de frig în casa asta/ Dac-aș pleca acum, ar fi de tot". (Acasă) Imposibilitatea reîntoarcerii devine motiv central și al altor poeme, precum: Pasul, Singurătatea, Atât de frig, Într-o zi, Penel, Iluminare, Dacă, Milă, Cercul și Pânza. Înstrăinarea se produce atunci când ființa umană, trezindu-se încremenită în diverse ipostaze, ajunge să le conștientizeze 136
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ana Blandiana. Deși ambele autoare acordă un loc pentru splendida temă a copilăriei, încă din primele volume, retorica celor două este diferită. Ileana Mălăncioiu adoptă o retorică a gravului, spre deosebire de Ana Blandiana, care adoptă o retorică a extazului, a bucuriei reîntoarcerii și regăsirii timpului pierdut al copilăriei, singurul timp autentic și demn de a fi readus în prezent. Astfel volumele de debut ale Anei Blandiana, sunt pline de freamăt, dar și de bucurie, de dorință de luptă, ele stând, fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fără sfârșit,/ iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor înaltă,/ Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți,/ Să amețească, privindu-mă, astfel, bărbații." (Descântec de ploaie). Dorința reîntoarcerii către vârsta de aur a copilăriei, pe care o manifestă Ana Blandiana, devine la Ileana Mălăncioiu teroarea reîntoarcerii către universul rural, care continuă și în următoarele două volume care îi succedă primului, Către Ieronim (1970) și Inima reginei (1971), volume
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți,/ Să amețească, privindu-mă, astfel, bărbații." (Descântec de ploaie). Dorința reîntoarcerii către vârsta de aur a copilăriei, pe care o manifestă Ana Blandiana, devine la Ileana Mălăncioiu teroarea reîntoarcerii către universul rural, care continuă și în următoarele două volume care îi succedă primului, Către Ieronim (1970) și Inima reginei (1971), volume care marchează evoluția spre o paradigmă livrescă, epurată de sensibilitatea acestui expresionism elementar. Demitizarea spațiului blagian, dominat de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o febră, ca o boală ce s-ar putea dovedi incurabilă. Scrie pentru a deveni copil o "poezie a regăsirii", gândind cu simțurile: "Mai exact, ocolește conceptul, transmițând nu ca atare, ci distilată, sterilizată prin idee frenezia simțurilor"183. Această reîntoarcere către sine se conturează în volumele Anei Blandiana, printr-un soi de misticism, de taină, așa cum încearcă să cuprindă și întreagul conținut abscons al poeziei Ilenei Mălăncioiu: "Mă uit în trecut și nu înțeleg/ urmele pașilor mei./ Privesc înghețată zăpada
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care nu face decît să prelungească nevroza literaturii franceze. Într-un fel, realismul crud al lui Michel Houellebecq Încearcă să le reconcilieze, dar se lasă dominat de aceeași voință exhaustivistă a imediatului. Sigur, romanele lui au poveste, autorul Însuși Încearcă reîntoarcerea la practica literaturii de dinainte de Flaubert, cea romantică, conștient că vremea „literaturii contradictorii” a trecut. A trecut, e drept, dar literatura franceză de astăzi se găsește prinsă Încă prinsă În siajul ei, nu-și poate privi viitorul, pentru că viitorul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]