4,965 matches
-
vor raporta la sinele absolut și la transcendent, prefigurând dominanta ontologică a postmodernismului, pentru care ironia va reprezenta un semn distinctiv. Sumara selecție de valențe istoricește constituite, indică deja dificultatea disocierii clare 134 între ironia ca principiu filosofic, etic, psihologic, retoric și ironia ca aspect al stilului literar. Acest polimorfism al ironiei reiese, de pildă, din considerațiile lui Kiekegaard care opera cu trei sensuri majore:1 ) ca instrument pentru distrugerea oricărei certitudini obiective, a tuturor absoluturilor metafizice (o ironie nihilistă); 2
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau descriind o situație diametral opusă situației reale (anticatastază); ceea ce constituie o manieră de a pune lucrurile la locul lor; (...) ea vine din dorința de a răzbuna adevărul"136. Observăm că această definiție include și departajări tipologice esențiale în cadrul ironiei retorice. În acest sens, Heinrich F. Plett extinde evantaiul de variante ale ironiei, precizând simultan și suprapunerile acesteia peste alte moduri ale comicului. Sunt enumerate astfel: parodia ("ironia livrescă"), carientismul (ironia "ușoară", atașată de d'accueil), asteismul (ironia "urbană"), diasirmul (ironia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
locutorul, A2: auditorul, A3: victima conștientă a ironiei, A4: pseudo-victima insensibilă la ironie). Din posibilele scheme actanțiale rezultă următoarele variante și caracteristici ale ironiei: A1 A2 A3: ironie pe seama unui al treilea care se găsește agresat (echivalează cu sarcasmul, conform retoricii antice); A1 A2 A4: ironie față de un al treilea care nu-și dă seama, ceea ce procură un surplus de plăcere auditoriului (ironia propriu-zisă); A1 = A3: autoironie; A1 = A2 = A3: solilocviu autoironic; A1 = A4: autoironie al cărei autor ingenuu nu este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
localizăm domeniul temporal și implicațiile ironiei caragialiene. Dacă zeflemeaua este procedeul predilect din scrierile jurnalistice ale primei perioade de creație 147, în schimb "coordonata esențială a comicului caragialian"148 în paginile maturității artistice devine ironia, înțeleasă nu doar ca procedeu retoric, ci și ca mod de contemplare a existenței, ca viziune estetică și chiar ca filosofie. Atitudinea detașată, discret semnificativă adoptată de Caragiale este, așa cum am subliniat deja, de sorginte socratică. La maieutica de tip socratic trimite și predilecția sa pentru
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
trimiteri la ideea de absurd, localizat în abisul dintre nevoia de răspunsuri a spiritului uman și tăcerea universului, prin formulări de tipul: ironia este "o mărturisire a debilității spiritului uman în fața caracterului incomprehensibil al lumii și vieții"131. Ca strategie retorică fundamentală în parodierea multireferențială, ironia lui Urmuz convertește înțelesurile fățișe în contrariile lor. Identificată în numeroase expresii clișeizate precum "rezolvarea chestiunii muncitorești", "garanția și controlul Marilor Puteri"132, "inimă caritabilă"133 etc. distorsionate sau golite de semnificație prin plantarea în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale publicist, Editura Tritonic, București, 2005, p. 17. 30 Ioana Pârvulescu, Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, Editura Humanitas, București, 2011, p. 91. 31 O sinteză remarcabilă a "receptării generaționiste" a lui Caragiale este încheiată printr-o expresivă interogație retorică în studiul lui Liviu Papadima, Caragiale, firește:" Caragiale satiricul, maestru al "realismului critic"; Caragiale precursor al "literaturii absurdului"; Caragiale "textualist", promotor al "deconstrucției" convențiilor literare; Caragiale pe post de "placă turnantă" a literaturii române; Caragiale "duplicitar"; Caragiale "existențialist"; Caragiale "cel
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
194. 156 Idem, p. 192. 157 Scrisoarea datată 21.IV.1922, adresată de Urmuz d-rei Maria G., republicată în "România literară", an XXVI, nr. 10, 18-24 martie 1993. 158 Un exemplu de ierarhizare valorică în defavoarea lui Urmuz, rezultă din interogatia retorică marcată de un profund dispreț, adresată de Valentin Lipatti lui Raymond Queneau, care în prefața la Istoria literaturilor din volumul al treilea al Enciclopediei Pleiada, exemplifica, de altfel, justificat, prin Caragiale și Urmuz contribuțiile românilor la literatura mondială: "Stimate domnule
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În fine, "natura extra-logică" a mitului "nu-l împiedică să treacă la domeniul conceptual (nu logic) și să meargă pe acesta din urmă, în mod paralel și paritar".242 În acest sens, îl citează pe Claude-Lévi Strauss, care se întreba retoric "și dacă mitul ar fi adevărul?", ridicând și o provocare: "poate într-o bună zi vom descoperi că aceeași logică funcționează în gândirea mitică și în gândirea științifică și că omul a gândit întotdeauna la fel de bine".243 Karen Armstrong, la
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
o umbrelă mentală până în prezent.293 Dacă pentru Marx mitul nu reprezintă altceva decât "natura și formele sociale deja prelucrate în mod inconștient artistic de către frenezia populară" (în introducerea la "Contribuții la critica economiei politice")294, Gilbert Durand se întreabă retoric "oare de ce Karl Marx și-a lăsat să crească o barbă atât de stufoasă, cea mai frumoasă barbă din istoria modernă? Pur și simplu pentru că admira un bust grec al lui Jupiter (al cărui mulaj se afla, la Londra, în
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și convingerile savantului român "au întotdeauna o față nocturnă, irațională, instinctivă sau profetică", cea ce propune acesta fiind doar o "estetică subiectivă și irațională a emoției religioase", și nicidecum o abordare lucidă a fenomenului religios, prin apelul la un procedeu retoric facil, și anume aplicarea unor atribute mistice ("sacru", "total", "divin", "cosmic") unor noțiuni dintre cele mai vagi, mai imateriale, pentru "a produce un efect surprinzător, o atmosferă misterioasă, atemporală, ireală".381 Într-un rechizitoriu devastator pentru un om de știință
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
întreg subtext, în care devine șubredă granița dintre eroi și ticăloși (femeile, fie ele Fig. 23 Reinterpretarea grafică a abundentei mitologii indiene eroine sau infractoare, își expun întotdeauna mai multe părți ale corpului decât bărbații, fiind costumate pe aceeași logică retorică, schimbarea în costum cu ocazia înfruntării obligatorii fiind un strip-tease incomplet).746 Mai mult chiar, costumul creează comunități în universul benzii desenate (virtual toate personajele unei companii). Regula costumului în banda desenată reproduce sistemul de langue și parole așa cum a
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nu o poate schimba. El este situat în prezentul continuu al mitului, e întruchiparea conștiinței civice total separate de cea politică, a voinței Americii de a schimba lumea conform dezideratelor ei, dar fără traducere în fapt (Umberto Eco se întreba retoric de ce oare Superman, dispunând de puterile sale nemăsurate și de conștiința Binelui, nu îi eliberează pe chinezi de sub jugul maoist?).784 Cei mai mulți interpreți au localizat însă în efigia lui Superman nu doar codul moral absolut al societății americane post-industriale, dar
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
gen, femeia puternică fiind cea care îl salvează pe bărbatul slăbit.790 Aceasta se întâmpla în 1941, când în universul comics se operează o schimbare de discurs, dinspre cel adresat exclusiv publicului tânăr înspre cel adult, mai cu seamă prin retorică patriotardă (războiul a dat un puternic impuls benzii desenate nu doar prin teme, ci și prin lărgirea audienței). Deși modelul propus este adresat tinerelor fete, adresarea directă se face către adulți ("get strong and earn your living"), în contextul efortului
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
aventuri, cărțile detectivistice, banda desenată, filmul polițist, desenele animate, seriile de capă și spadă mai ales în Epoca Ceaușescu), care integrează segmente de ideologie oficială în cultura de consum, dar și atenuează discursul cultural politizat prin inserția de structuri tematice, retorice și stilistice ale consumismului (ideologia politică și cultura de consum se acomodează reciproc, în toleranță și adaptare structurală) într-un "divertisment doctrinar" care conferă iluzia coexistenței benefice și profitabile a unui "comunism dur" (discursuri politice televizate, radiodifuzate ori în presă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Utopia este poate cea mai subtilă și mai dăunătoare confiscare a imaginației, prin faptul că o aplatizează într-un regim hibrid, că o aservește unei domesticiri a istoriei. Veritabilă formă reziduală, utopia, în amplitudinea sa extremă, înnămolește imaginarul într-o retorică înghețată ori într-un activism intemperant, care îl condamnă la pieirea simbolurilor, la îngustarea afectivității." Utopia sau criza imaginarului, pp. 7-9. 287 Lucian Boia, Sfârșitul lumii. O istorie fără sfârșit, p. 231. 288 Georges Gusdorf, op, cit., p. 253. 289
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mi s-a spus c-ar fi cea mai mare frumusețe pe care-a văzut-o vreodată Berlinul. Stă la hotel Adlon, de unde a fost furat colierul acum câteva nopți. — I s-a furat unei prințese indiene, hmm? rosti el retoric, adăugând și un zâmbet pe chip. Adică, vreau să zic, de ce nu a apărut nimic despre asta În ziare? Și de ce nu investighează poliția acest caz? Am băut un pic din cafea, ca să prelungesc o pauză dramatică: — Conducerea hotelului ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
nu cumva se aud, aduse de vânt, urlete din junglă. Nu prea îmi dau seama cât de departe ne aflăm de jungla adevărată. Mă gândesc la bărbatul cu care am stat de vorbă mai devreme la restaurant. Și la câtă retorică s-a cheltuit pe o temă care e simplă, totuși. Omul nu poate veni de nicăieri spre nicăieri. Și, poate, toate paginile lui Unamuno din care strigă dragostea sa pentru Spania nu m-au emoționat atât cât faptul că, în
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
apa acidă a replicilor sale ori de câte ori o luam razna pe calea reveriei romantice, Poate acum ți se par false acele cuvinte, încerc eu marea cu degetul, dar atunci, Nu te-a șocat, mă întrerupe el, o oarecare expresie din întrebarea retorică a drăcușorului? mirat, eu, Nu! ce anume? Robit formelor cvasiperfecte ale naturii umane, sau cam așa ceva, Revăd fraza asta ultimă din caietul lui, Da! așa ai spus! Ei bine, habar n-am acum în ce împrejurare am scris aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
a mesei; În centrul scrumierei (mă uit cu toată atenția) este desenat un cavaler, Înclinat curtenitor Într-un genunchi, cu o mână dusă la piept (la inimă?) și cu cealaltă Îndepărtată de corp, Într-un gest cât se poate de retoric (retorica tipic cavalerească). V-ați dat seama, iubiți cetitori, parantezele acestea nu au decât rolul de a ne face din când În când cu ochiul, Într-o dulce familiaritate, prefăcându-ne concilianți și răbdători, așa cum ne stă bine, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
parantezele acestea nu au decât rolul de a ne face din când În când cu ochiul, Într-o dulce familiaritate, prefăcându-ne concilianți și răbdători, așa cum ne stă bine, mai ales la Începutul unei atât de dificile Întreprinderi. Acest gest retoric al mâinii se lovește În mișcarea lui de o plantă cu frunziș ornamental, ce crește din ramurile simetrice ale unui trunchi tăiat (imaginea trunchiului tăiat este cu totul emblematică În acest text), aflat chiar În spatele cavalerului: În fața lui (a cavalerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sfârșit a Încheiat abrupt: „Ce rezultă de aici? Că poetul creează În limbă sau nu?“. Atunci profesorul pitic și negricios, cu mustăcioara lui de carbonar, și-a strâns fițuicile de pe masă (tocmai suna) și a ieșit; singurul răspuns la Întrebarea retorică a studentei fiind un râs lătrător: hă-hă-hă, hă-hă-hă. Noi ne-am mirat de această reacție, Însă a doua zi, la curs, continuând să vorbească despre sinonimie și omonimie, C. a reluat mot à mot exemplele și argumentele studentei, pledând pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spunând că eu sunt singurul ei amant, unicul nel mondo: „Ce mi-ai dat tu, eu nu-ți pot plăti nici cu milioane... Tu m-ai făcut femeie căci rămăsesem o fecioară frigidă. Asta mă face sclava ta În eternitate...“. „Retorică goală“, i-am răspuns; observ acum că sufăr teribil tocmai pentru că mi-a destăinuit acest secret. Dacă ar fi fost așa, aș fi vrut să simt că-mi aparține corporal numai mie, dar, instinctiv, o bănuiesc de minciună și cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Inflexiunile vocii sunt stranii, atunci când urcă În zone neatinse de nimeni, acolo unde azurul se materializează; devin coloană, ogivă, vitraliu; apoi acestea se transformă Într-un vaer, pierzându-se treptat și prăbușindu-te În gol prin Întreruperea studiată a melosului retoric. Odată Început discursul, Înfățișarea fizică a omului se estompează, se șterge, totul reducându-se la gestul Înaripat al mâinii și la tremolul sfâșietor al vocii. Genialul Călinescu cântă la o uriașă orgă a ideilor, cutremurându-mă ca și cum aș asculta muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Într-o traiectorie simetrică Între corturile aheilor și locul unde se dă bătălia; atunci când se dă, pentru că această așa-zisă bătălie e mai mult un produs al imaginației noastre de lectori moderni, aprinși de febra miturilor construite cu desăvârșită abilitate retorică de către greci. În realitate, ne lăsăm furați mai degrabă de descrierea scutului, de istețimea și șiretenia hoțului de Ulise și nici nu observăm bine că grecii cam trag chiulul de la război, lăsând doar impresia că ei se luptă aici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
foarte clar, filosofia greacă era rostită; mă Întreb câți dintre cei care trăiesc În acest moment pe planetă Înțeleg cu adevărat Parmenide. (azi) Ne vine un profesor nou de la Institutul de Teatru la cursul de literatura universală; acesta are gesturi retorice de actor de duzină; Își ține mâna În șold când recită, adoptă un ton egal plin de o emfază reținută, părul negru Îi sclipește artificial, dat cu prea multă briantină; Îl poartă lipit de craniu, ca acei actori americani buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]