3,219 matches
-
vremii. „Toată lumea” (sau cel puțin toți cei care aveau sub 25 de ani, frecventau o instituție de Învățământ și erau atrași de ideile radicale) era În stradă, mobilizată pentru o cauză. Deflația de cauze și demobilizarea din deceniile următoare conferă, retrospectiv, un aer de eșec acestui deceniu de activitate politică frenetică. Dar În anumite privințe importante, anii ’60 au fost o perioadă vitală, exact din motivul contrar: au reprezentat un moment În care europenii din ambele jumătăți de continent au amorsat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cronic scăzute, din partea guvernelor și cetățenilor deopotrivă. Dar În Europa anilor ’70 modelul convențional nu mai părea valabil. Europa Occidentală se confrunta acum cu un fenomen inedit, botezat neelegant stagflație: inflație a prețurilor și salariilor, concomitent cu o scădere economică. Retrospectiv, efectul e mai puțin surprinzător decât a părut pe moment. Marea migrație europeană a surplusului de forță de muncă din agricultură spre producția industrială urbană se terminase În anii ’70; nu mai exista „decalaj” de recuperat, iar ratele productivității au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
speciale (Grupos Antiterroristas de Liberación) să se instaleze ilegal pe teritoriul francez pentru a depista agenții ETA: Între 1983 și 1987 au fost uciși 26 dintre aceștia. Decizia lui González, dată publicității abia după mulți ani (vezi capitolul XXII), umbrește retrospectiv primii ani ai democrației constituționale spaniole, dar se poate spune că era o reacție remarcabil de temperată În situația dată. IRA Provizorie amintea de ETA ca metode și, parțial, ca obiective. Așa cum ETA Încerca să facă provinciile basce neguvernabile și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Principiul IV, care afirma că „statele participante vor respecta integritatea teritorială a fiecăruia dintre statele participante”) li s-a dat o asemenea importanță ilustrează nesiguranța maladivă a Moscovei. Prin tratatele cu Germania de Vest și Acordurile de la Helsinki, care validau retrospectiv aranjamentele de la Potsdam, Uniunea Sovietică Își atinsese În sfârșit scopul și se putea relaxa. În schimb, participanții occidentali la conferință păreau că nu au căutat și nu s-au ales decât cu clauze formale și necontroversate: colaborări și schimburi sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
hotărârea cu care l-a pus În practică pot părea disproporționate față de susținerea de care se bucura - o desprindere neașteptată și chiar riscantă de Îndelungata tradiție britanică a guvernării dintr-o poziție cât mai apropiată de centrul politic. Dar, privind retrospectiv, e limpede că aceasta a fost cheia succesului lui Margaret Thatcher. Faptul că nu s-a lăsat influențată nici măcar atunci când politicile monetariste păreau sortite eșecului (În octombrie 1980, conservatorilor care o implorau să-și schimbe tactica, făcând cale Întoarsă, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
abuzul procedurii, urmate de câteva dezastre care au culminat cu o serie de accidente tragice și perfect evitabile, au contribuit nu numai la căderea guvernului conservator doi ani mai târziu, ci și la sfârșitul ciclului de privatizări și la discreditarea retrospectivă a Însuși thatcherismului În aspectele lui extreme. Printre victimele doamnei Thatcher se numără chiar propriul ei Partid Conservator. Când Doamna de Fier a isprăvit treaba, acesta - partidul „natural” de guvernământ al țării timp de aproape un secol - nu mai avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prea multă trecere. Se spune uneori că rolul doamnei Thatcher În această transformare a fost mult exagerat, că circumstanțele ar fi Împins oricum Marea Britanie Într-o direcție „thatcheristă”; că pactul social postbelic era deja pe moarte. Posibil. Dar, chiar și retrospectiv e greu să ne imaginăm cine altcineva ar fi putut juca rolul de gropar. Merită recunoscută amploarea transformării, fie ea bună sau rea. Dacă ai fi adormit În Anglia anului 1978 și te-ai fi trezit după douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar fi existat un președinte Mitterrand, un triumf socialist la alegerile legislative care au urmat - și nici vorbă de un grand soir al speranțelor radicale. Acest lucru merită subliniat fiindcă de rezultatul alegerilor din 1981 păreau să depindă multe lucruri. Retrospectiv e limpede, cum a Înțeles și Mitterrand Însuși, că izbânda lui nu a făcut decât să normalizeze alternanța la guvernare În republica franceză, făcând din socialiști un partid normal de guvernare. Dar pentru admiratorii lui Mitterrand din 1981, lucrurile se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
există, susțineau ei, o Mare Narațiune care guvernează cursul acțiunilor umane, deci măsurile politice care provoacă suferințe reale astăzi În numele unor ipotetice beneficii de mâine nu pot fi justificate. Arta cere sacrificii. Dar nu poți clădi societatea ideală sacrificând oamenii. Retrospectiv, pare o concluzie destul de banală după deceniile de intensă dezbatere teoretică și politică, dar tocmai din acest motiv ea ilustrează amploarea transformării. În filmul Noaptea mea cu Maud, conte moral de Eric Rohmer din 1969, un filosof comunist și unul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea să Însemne, după cum vom vedea În capitolul următor, moartea unui stat german (În ianuarie 1990, obiectivul esențial devenise nu doar evadarea din socialism, și În nici un caz „reformarea” acestuia, ci intrarea În Germania de Vest), nu este limpede, privind retrospectiv, cum ar putea fi interpretate astăzi speranțele mulțimilor care au provocat sfârșitul RDG În toamna anului 1989. Însă e clar faptul că nici partidul (ca În Ungaria), nici opoziția (ca În Polonia) nu puteau revendica vreun merit În evoluția evenimentelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
celorlalți cetățeni. În 1991, Mișcarea pentru Drepturi și Libertate, un partid predominant turc, avea deja suficientă susținere electorală pentru a influența formarea unei majorități În parlamentul țării. De ce s-a prăbușit subit comunismul În 1989? Nu trebuie să cedăm determinismului retrospectiv, oricât de tentant. Deși comunismul era condamnat de absurditățile lui inerente, puțini au anticipat momentul și felul În care avea să ia sfârșit. Bineînțeles, ușurința cu care s-a destrămat iluzia puterii comuniste a revelat că aceste regimuri erau chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu și le mai aminteau - rezultatul incomod al celui de-al doilea război mondial era neschimbat. Divizarea accidentală a Europei, cu toate consecințele ei, ajunsese să pară un dat firesc. Apoi, deodată, totul s-a spulberat. Deceniile postbelice au căpătat retrospectiv o cu totul altă semnificație. Considerate cândva Începutul unei noi ere de polarizare ideologică permanentă, ele se revelau acum drept un amplu epilog la războiul civil european care Începuse În 1914: un interregn de 40 de ani Între Înfrângerea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
i se spunea În Germania, se hrănea din același gen de reminiscențe incomplete. Dacă ne gândim că RDG - ca să adaptăm afirmația lui Mirabeau despre Prusia sub dinastia Hohenzollern - era doar un serviciu de securitate dotat cu un stat, ea dovedea retrospectiv o capacitate remarcabilă de a trezi simpatia și chiar regretul. Pe când cehii Își admirau vechile haine, germanii se Înghesuiau să vadă Goodbye, Lenin, film În care ironia palpabilă față de neajunsurile, dogmele și absurditatea generală a vieții sub Erich Honecker era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
simbolurilor creștine), dar nu cuprind decât un scurt capitol despre evrei (tratați mai ales ca obiect al asimilării, excluderii sau persecuției) și nimic despre musulmani. Nu era o scăpare. Islamul nu figura În palatul memoriei franceze, iar a-i atribui retrospectiv un loc ar fi contrazis Însăși logica proiectului. Dar omisiunea ilustra dificultățile care pândeau Franța și pe vecinii ei În legătură cu milioanele de noi europeni de pe continent. Dintre cei 105 membri ai Convenției Europene care aveau misiunea de a redacta Constituția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luptat cu Monty* În deșert. Experiențele tatălui meu nu puteau fi pomenite. Până de curând, nu exista un loc pentru ele. În Marea Britanie, tranziția publică de la reprimare la obsesie a durat cam 50 de ani”5. Frapant, la o privire retrospectivă, este caracterul universal al acestei lipse de interes. Holocaustul evreilor a rămas În afara sferei preocupărilor publice nu numai În locuri unde existau motive bine Întemeiate pentru aceasta - În Polonia, de exemplu, sau În Austria (care, deși avea o populație de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Învinge indiferența concetățenilor lor. Însă, dacă ignorăm această indiferență și presupunem că toți europenii au trăit războiul așa cum l-au trăit evreii - ca pe un Vernichtungskrieg, un război de exterminare -, nu facem decât să confecționăm un nou strat de pseudomemorie. Retrospectiv, „Auschwitz” este lucrul cel mai important din al doilea război mondial. Dar atunci lucrurile păreau altfel. La fel și În Europa de Est. Pentru est-europeni, eliberați abia după 1989 de povara interpretării comuniste oficiale a celui de-al doilea război mondial, obsesia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a acoperit cu vopsea numele evreilor cehi uciși În Shoah care erau inscripționate pe ziduri. Când remodelau istoria recentă a acestei regiuni, autoritățile comuniste postbelice puteau conta pe un rezervor nesecat de sentimente antievreiești, pe care Îl ocultau chiar și retrospectiv (În anii ’70, cenzorii polonezi interziceau sistematic orice aluzie la antisemitismul interbelic). Dar est-europenii acordau mai puțină atenție nenorocirii evreilor nu fiindcă la vremea respectivă fuseseră indiferenți sau preocupați doar de propria supraviețuire. Motivul este altul: comuniștii semănaseră destule suferințe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oficial fals. Încălcarea tabuurilor comportă Însă riscuri proprii. Înainte de 1989, orice anticomunist primise În mod automat eticheta de „fascist”. Dar, dacă „antifascismul” fusese doar o minciună comunistă, devenea acum foarte tentant să Îi privești cu simpatie și chiar cu admirație retrospectivă pe toți anticomuniștii discreditați până atunci, inclusiv pe fasciști. Scriitorii naționaliști din anii ’30 au revenit la modă. Parlamentele postcomuniste au votat moțiuni care Îi proslăveau pe mareșalul Antonescu al României sau pe omologii lui din Balcani și Europa Centrală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunicau, confruntarea dintre politicile economice ale Estului și Vestului european etc.), dar care s-au revelat a fi doar „accidente” ale istoriei. Drept urmare, „viitorul Europei se anunța cu totul diferit; la fel și trecutul”, notează cu o ironie amară istoricul. „Retrospectiv, anii 1945-1989 urmau să fie văzuți nu ca un prag al unei noi epoci, ci ca o perioadă interimară; o paranteză postbelică, epilogul lung de o jumătate de secol al unui conflict Încheiat În 1945.” Povestea cărții lui Tony Judt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
claustrat în strâmtoarea implacabilă a destinului, se lamentează de „risipirea”, la moartea sa, a lumii și a Creatorului: „Doamne,/ Dacă stă în puterea mea/ Să te păstrez,/ Ce voi face cu tine/ Când lut voi fi?” În așternerea văilor, volum retrospectiv în mare măsură, aduce o accentuare a singularizării insului din ce în ce mai delimitat de ceilalți („privească-mă cine e altul/ și va rămâne altul”), în ciuda captivității în generalitatea rituală a vieții, erosului, regresiei spre stingere. Dominantă e acum o lirică intimistă, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
cuprinsă în volumul Era târziu, e influențată de formulele narative camusiene și kafkiene și prezintă o atmosferă dezolantă, pesimistă, în contrast cu optimismul oficial. Năruirea morală a individului și încercările de recuperare sub presiunea unui timp tensionat istoric și psihologic condiționează întoarcerile retrospective și radiografierea comportamentistă a reacțiilor și trăirilor. „Târziul” se instaurează în realitate și în suflete, producând fisuri și mutații, personajele se înscriu în galeria celor învinși. Publicist cu vocație, S. a intervievat diferite personalități - Aici și acum (1976) și Pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289438_a_290767]
-
încăpățânarea de a transpune culorile, de-a le degrada și întoarce, roșu pentru verde, galben pentru albastru"416. Cât despre "colorism", replica criticului subliniază cu un sarcasm dizolvant kitschul policromiilor loghiene. "Domnului Kimon Loghi, deși tânăr, îi place să fie retrospectiv ca un maestru mort acum o jumătate de veac: sunt printre omletele sale în ulei, unele pe care le cunoașteam și cu zece ani în urmă. Domnia sa izbutește în rândul întâi, prin acapararea unei săli întregi și a unui întreg
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Zorn554. Nicolae Vermont se înscrie în cercul pictorilor care au infuzat sensibilitate decadentă unei teme clasice, folosind convențiile picturii academice. XI.4. Salomeea în pictura Ceciliei Cuțescu-Storck La rândul ei, Cecilia Cuțescu-Storck pictează o serie de Salomee. În catalogul expoziției retrospective figurează nu mai puțin de 6 variante, Salomeea cu capul Sf. Ioan (pastel pe carton oval), Salomeea (pastel pe carton), Salomeea oferind Erodiadei capul Sf. Ion (ulei pe carton), Salomeea și prietenele ei (ulei pe placă de gips), Salomeea pocăindu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
susținea altoirea unor elemente ale diverselor popoare care au sălășluit succesiv în Dacia pe trunchiul roman (Pascu și Gyémánt, 1991, p. xlix). În contextul socio-istoric românesc, mitul universal al permanenței îmbracă forma continuității neîntrerupte a populației cu care se identifică retrospectiv românii (romanii la Școala Ardeleană, mai degrabă dacii la școala romantică a istoriografiei românești). La Școala Ardeleană, continuitatea romanilor după retragerea aureliană a legiunilor la sud de Dunăre la 271 e.n. asigură permanența românească pe teritoriul dacic. Prima formulare a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ideile de unitate națională politică sub aceeași autoritate și principiul naționalității care constituie firele roșii ce străbat de la un capăt la altul narațiunea istorică a principatului Țării Românești. Pentru prima dată în istoriografia românească este fără echivoc identificabil un "naționalism retrospectiv" (Smith, 2002, p. 32) explicit și manifest, constând în proiectarea în trecut a ideii și aspirației de unitate națională și politică a tuturor etnicilor români din toate teritoriile populate de aceștia. Această reconfigurare a istoriei românilor în cadrul definit de ideile
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]