KorAP: Find »[drukola/base=română & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...125 126 127 ...247 >

6,157 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

thus giving the impression of head movement)" (Cinque 2013: 62-63, subl. ns. Alexandru Nicolae). Din punct de vedere empiric, prin raportare la română, observațiile de mai sus se verifică imediat dacă analizăm structurile cu imperativ pozitiv și imprecațiile condiționale din româna contemporană: (17) a. Bate-l pe Ion! b. *Batepe Ion-l! (18) a. Dă-mi banii! b. *Dăbanii-mi! (19) a. Bate-l-ar soarta pe Vasile! b. *Batepe Vasile l-ar soarta! După cum se poate observa din exemplele (b), în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
proces de evacuare sistematică a tuturor subordonaților din domeniile care alcătuiesc complexele verbale. 2.2 Principiul de "evacuare" a VP Laenzlinger și Soare (2004) fac o primă propunere de formulare a unei analize a deplasării ca grup a verbului în română. Spre deosebire de analiza propusă de noi aici (deplasare a VP), autorii citați deplasează proiecția vP (deci întregul domeniu lexical), fiind astfel obligați să extragă în mod sistematic toți constituenții din domeniul vP, cu excepția verbului. Pentru a asigura evacuarea sistematică a vP

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
from the literature: DPs receive Case in designated specifier positions, and CPs are often recognized as having a particular distribution" (Koopman și Szabolcsi 2000: 39). Ipoteza prezentată de cele două autoare nu poate fi transferată pe deplin asupra datelor din română. Pe de o parte, ideea unor extracții generalizate la poziții de legitimare se lovește de aceleași contraargumente ca principiul propus de Laenzlinger și Soare (2004). Un deziderat al gramaticii minimaliste, propus de Chomsky (1995: cap. IV) este eliminarea proiecțiilor fără

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
chiar acest tip de grupuri sintactice fără corelație la interfață, proiectate doar pentru a identifica o poziție de extracție a dependenților interni care să asigure deplasarea verbului în maniera propusă de cele două autoare. Pe de altă parte, datele din română nu corespund cu datele din maghiară și neerlandeză analizate de Koopman și Szabolcsi (2000). În aceste limbi, nucleul verbal se organizează în "complexe verbale" care amalgamează centrele verbale (v. (21)) într-o manieră diferită de ceea ce se întâmplă în morfosintaxa

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și Szabolcsi 2000) Astfel, ipoteza de analiză prezentată de autoare (extracția subordonaților verbului și deplasarea sistematică a VP în specificatori verbali superiori, i.e. o deplasare complement - la - specificator generalizată) rezolvă problemele de adiacență în derivarea complexelor verbale din limbile analizate. Româna nu prezintă efecte de adiacență de acest tip, astfel că deplasarea ca grup a verbului are loc într-o manieră diferită: deplasarea VP este de tip specificator - la - specificator, de același tip cu deplasarea obișnuită a grupurilor nominale. 2.4

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de tip specificator - la - specificator, de același tip cu deplasarea obișnuită a grupurilor nominale. 2.4 "Object shift" și derivarea propozițiilor VOS și VSO în română și în limbile romanice Pe baza unei bibliografii impresionante, care include și studiul asupra românei al Gabrielei Alboiu (1999), Gallego (2012) analizează derivarea propozițiilor VOS și VSO în limbile romanice. În ce privește derivarea sintactică a propozițiilor VOS, Gallego examinează propunerile anterioare - derivare printr-un proces de object shift (Ordóñez) (22), respectiv derivare prin topicalizarea VP (Belletti

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Gallego formulează Generalizarea VOS - VSO, care leagă disponibilitatea de derivare a propozițiilor VSO de disponibilitatea operațiunii (22) (object shift)17: (24) VOS-VSO Generalization "If a Romance language generates VOS through object shift, then it licenses VSO." (Gallego 2012: 442) Întrucât româna nu este discutată în detaliu în lucrarea lui Gallego (2012), în această secțiune ne propunem să aplicăm pe scurt testele sintactice care arată că româna se încadrează în categoria de limbi în care topica VOS se derivă prin object shift

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Romance language generates VOS through object shift, then it licenses VSO." (Gallego 2012: 442) Întrucât româna nu este discutată în detaliu în lucrarea lui Gallego (2012), în această secțiune ne propunem să aplicăm pe scurt testele sintactice care arată că româna se încadrează în categoria de limbi în care topica VOS se derivă prin object shift. Deși poziția de periferie internă propozițională în care se extrage obiectul nu este poziția pe care urmărim să o identificăm în vederea evacuării obligatorii a VP

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în condițiile descrise în §2.1 supra (din motive care vor fi explicate în încheierea acestei secțiuni), disponibilitatea procesului de object shift în română arată libertatea cu care obiectul se poate extrage din grupul verbal minimal (VP). În primul rând, româna verifică în mod direct generalizarea din (24), admițând în mod liber atât propoziții VSO (25), cât și propoziții VOS18 (26): (25) a. Așteaptă Ion trenul. (VSO) b. Le-a văzut Ion pe fete. (26) a. Primesc daruri copiii cuminți. (VOS

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
1995; Pesetksy și Torrego 2001, 2004, 2007, 2011). 2.5 Evacuarea VP prin deplasarea obligatorie a complementului centrului V 2.5.1 Cazul structural în teoria elaborată de Pesetsky și Torrego În limbile cu aliniere nominativ-acuzativ (categorie tipologică incluzând și româna), nominativul și acuzativul (cel puțin acuzativul obiect direct) nu sunt legate în mod direct de configurația tematică a predicatului, ci sunt cazuri structurale 23 (v. Stan 2005: cap. 11 pentru română). Astfel, atribuirea nominativului sau a acuzativului (și morfologia implicită

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
domeniul flexionar IP (centrul T) - nominativul - sau cu un centru din domeniul lexical vP - acuzativul. Ideea că centrele funcționale responsabile de atribuirea nominativului și, respectiv, a acuzativului sunt diferite se verifică imediat atât prin date interlingvistice, cât și prin datele românei. Astfel, este foarte cunoscut comportamentul formelor în -ing din engleză, care au fie un comportament nominal, selectând argumente în genitiv (33a), fie un comportament verbal, selectând un subiect în nominativ și un obiect în acuzativ (33b), fie - cel mai relevant

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
condiție asupra ocupării specificatorului acestei proiecții. Acestă setare parametrică explică în mod direct de ce în exemple de tipul celor din (42) obiectul direct se deplasează odată cu verbul în topicalizarea VP: obiectul nu se extrage din VP. În schimb, datele din română - extracția liberă a obiectului prin object shift (v. §2.4 supra) și deplasarea XP a verbului fără subordonați la periferia CP (v. discuția din §1 supra în care am arătat de ce deplasarea centrului nu este o opțiune) - arată întocmai opusul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
liberă a obiectului prin object shift (v. §2.4 supra) și deplasarea XP a verbului fără subordonați la periferia CP (v. discuția din §1 supra în care am arătat de ce deplasarea centrului nu este o opțiune) - arată întocmai opusul: în română, centrul TO este înzestrat cu o trăsătură EPP, care reprezintă instrucțiunea sintactică a umplerii obligatorii a specificatorului TO. Astfel, reprezentarea (40) se poate rescrie pentru română ca în (43): (43) vP ei DP v' [i] ei [uT] v TOP ei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
o califică drept o formă de deplasare antilocală (Grohmann 2003). Deplasările antilocale (roll-up movement) nu sunt permise decât în sistemele/structurile cu centru final (v. Ledgeway 2015b, 2015d; v. și discuția în §II.2.3), iar proiecția verbală extinsă a românei (contemporane și vechi) nu prezintă indicii de structuri cu centru final. 4) Se pot găsi și alte argumente de ordin empiric pentru această analiză? Lexicalizarea dublă a poziției obiect direct, prin obiectul direct propriu-zis și prin cuantificatorul flotant toți / toate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V trebuie eliberată pentru a asigura deplasarea VP în modul descris în în §2.1 supra. Dacă adoptăm structurile pentru aceste configurații propuse în Pesetsky și Torrego (2004) și adăugăm condiția de satisfacere a trăsăturii EPP ca opțiune parametrică a românei, rezultă că extracția complementului centrului V este sistematică și în aceste structuri. Structurile adaptate astfel sunt redate în (53) (configurația inacuzativă) și (54) (configurația inergativă); în această paradigmă, inabilitatea verbelor inacuzative de a atribui cazul acuzativ argumentului lor intern se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mișcare a obiectului în proiecția extinsă a verbului. Urmându-i pe Pesetsky și Torrego, relația dintre centrul verbalizant v și centrul lexical V este mediată de un centru TO proiectat în mod uniform (vP > TOP > VP); în situația particulară a românei, acest centru este înzestrat cu o trăsătură EPP, care asigură în mod uniform ocuparea [Spec, TOP]29 și deci extracția sistematică a complementului lui V. Rezultate de reținut • nominativul și acuzativul, cazuri structurale, se atribuie de către centre diferite; atribuirea acuzativului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a subiectului preverbal explică de ce fenomenul de inversiune subiect - auxiliar (SAI) este absent din română Relevanță diacronică • opțiunea deplasării ca grup explică de ce gramatica V2 (v. discuția din §II.1.1.1 și §IV.3) arată atât de diferit în româna veche prin raportare la alte stadii romanice vechi: într-un sistem în care deplasarea verbului la C este mai productivă (din cauze care vor fi examinate în capitolul IV), opțiunea deplasării verbului ca grup face ca verbul lexical să se

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și complementizatorul să marchează limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizatorului CP/periferia stângă a propoziției, astfel că elementele lexicale care apar la stânga acestora sunt automat calificate drept elemente de periferie stângă propozițională. 3.1 Nivelul deplasării verbului în româna contemporană 3.1.1 Deplasare V-la-I Odată cu rezultatele din Emonds (1978) și Pollock (1989) (v. §1 supra), româna a fost inclusă în clasa limbilor romanice moderne în care verbul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP (cel puțin

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că elementele lexicale care apar la stânga acestora sunt automat calificate drept elemente de periferie stângă propozițională. 3.1 Nivelul deplasării verbului în româna contemporană 3.1.1 Deplasare V-la-I Odată cu rezultatele din Emonds (1978) și Pollock (1989) (v. §1 supra), româna a fost inclusă în clasa limbilor romanice moderne în care verbul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP (cel puțin prin raportare la propozițiile indicative afirmative); transparadigmatic, verbul românesc se deplasează în mod sistematic la flexiune (Dobrovie-Sorin 1994

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbul precedă adverbe de tip des și cuantificatori flotanți) se extind și la infinitivul verbal precedat de a: (60) a. (obiceiul de) [a (*des) mergedes la bunici] b. (înainte de) [a (*toți) venitoți la ziua mea] Putem astfel conchide că în română atât formele verbale sintetice și analitice, cât și formele nonfinite ca infinitivul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP; în §§3.2; 3.3 infra, vom arăta că gerunziul se deplasează în domeniul C, tranzitând însă domeniul flexionar

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
C, tranzitând însă domeniul flexionar; comportamentul gerunziului este important din două puncte de vedere: (i) verifică (alături de imperativul pozitiv și de alte forme cu encliză pronominală și/sau auxiliar postpus) ipoteza că deplasarea la C este una dintre opțiunile gramaticii românei moderne; (ii) formele negative ale gerunziului care, la fel ca formele pozitive, au ca opțiune encliza, nu procliza, pronominală (necitindu-l) arată că proiectarea unui grup al negației nu blochează deplasarea la C în ansamblu, ci, mai degrabă, distincția centru

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
corelează cu disponibilitatea subiectelor nule. Din această diviziunie a tipurilor de flexiune rezultă mai multe categorii de limbi (Biberauer și Roberts 2010: 267): - limbile în care ambele tipuri de flexiune sunt bogate sunt limbi cu deplasare V-la-I și subiect nul (româna, italiana, greaca, spaniola); - limbile în care flexiunea verbală este bogată, însă flexiunea nominală este săracă sunt limbi cu deplasare V-la-I, însă fără subiect nul (franceza, engleza medie [engl. Middle English]); - limbile în care ambele tipuri de flexiune nu sunt bogate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vom arăta în secțiunile următoare. Structura domeniului flexionar IP după scindarea în mai multe categorii funcționale este următoarea: (69) MOODP qp MOOD0 TP [iMood][] qp T0 ASPP [iT][] qp ASP0 vP [iAsp][] 3.1.2.2 Nivelul deplasării verbului în română din perspectivă romanică Rafinând tipologia propusă de Cinque (1999), Schifano (2015a, 2015b) arată că, deși în mod sistematic verbul romanic părăsește domeniul lexical vP, proiecția din domeniul flexionar IP la care se deplasează verbul nu este aceeași în toate limbile

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ci rezultă din interacțiunea dintre morfologie/flexiune (realizare prin morfeme discrete nonsincretice) și sintaxă (deplasarea verbului). În continuare, prezentăm pe scurt rezultatele din Schifano (2015a), preluând, de asemenea și o parte din materialul prezentat spre exemplificare pentru alte limbi decât româna; limbile romanice discutate în Schifano (2015a) sunt româna, franceza, italiana (varietatea septentrională), portugheza europeană și spaniola, ilustrând tipologia cu patru termeni a deplasării verbului (înaltă / medie / joasă/ foarte joasă) în limbile romanice propusă de autoare. După cum am anunțat, ne vom

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
prin morfeme discrete nonsincretice) și sintaxă (deplasarea verbului). În continuare, prezentăm pe scurt rezultatele din Schifano (2015a), preluând, de asemenea și o parte din materialul prezentat spre exemplificare pentru alte limbi decât româna; limbile romanice discutate în Schifano (2015a) sunt româna, franceza, italiana (varietatea septentrională), portugheza europeană și spaniola, ilustrând tipologia cu patru termeni a deplasării verbului (înaltă / medie / joasă/ foarte joasă) în limbile romanice propusă de autoare. După cum am anunțat, ne vom ocupa de formele sintetice (ca și Schifano 2015a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]