3,720 matches
-
Aia a adus o crenguță mică din crâng. Această mireasmă puternică îmi amintește de sosirea primăverii în grădina mea din Roma. Acolo glicina se cățăra pe ziduri și pe chiparoșii ce străjuiau pe coline. Nostalgia începe să mă roadă: mă sfâșie cu tăria mirosurilor pe care le aspir în fiecare dimineață când calc pe pietrișul din grădină. Metamorfozele A fost ideea ei să schimb registrul prea scolastic în care plămădisem la Roma Metamorfozele. Din cauza supărării lui Augustus, așa cum se știe, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
produce în mine întotdeauna același efect; lumina crepusculară îmi străpunge dureros ochii și tâmplele. E ca o pulsare de materie crudă: am impresia că atomii incandescenți se desprind din sfera purpurie a astrului solar, străbat spațiul și vin să-mi sfâșie corpul cu puterea dată de ascuțișul unor pumnale. O durere atroce mă obligă să mă-ntorc mai devreme acasă și să nu asist la acest masacru. Când lucrul nu se-ntâmplă, iar amurgul coboară cât încă mai sunt întins pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
condus către religia lui Zalmoxis. La Tomis, datorită și ajutorului Aiei, am avut revelația unei autentice inițieri. Unica salvare posibilă se naște în interiorul tău, și numai cu condiția de a-ți depăși teroarea în fața morții. Indecizie O cumplită neliniște mă sfâșie. Dacă nu voi muri imediat, întreaga colectivitate mă va abandona. Dacă însă voi muri, nu voi mai fi Ovidiu, ci voi deveni un instrument anonim prin care se va comunica voința transcendentă. Trebuie să înțeleg ce anume vreau cu-adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
trăiești exclusiv trecutul. Medeea Medeea a sfârșit prin a se distruge pe sine; copleșită de acea energie erotică ieșită din comun, ea refuză viața stereotipă și rigidă care-i este prescrisă, normal, unei fiice de rege. Are nevoie să se sfâșie și să se macereze interior, să-și cunoască tăria sentimentului și să și-o întețească, cu toate riscurile tragice care derivă de aici. Ea este în stare să sfârtece trupuri nevinovate și să verse sânge în mod necontrolat. Dar, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
dezmembrat pe Absirt și, cu mâinile mele, i-am aruncat trupul ciopârțit pe câmpuri. A fost ca și cum m-aș fi dezmembrat pe mine însămi, ca să mă fac văzută de către ceilalți. Cred că numai repetând gestul acela, numai pedepsindu-mă și sfâșiindu-mi carnea în aceea a creaturilor mele, voi putea să-mi recâștig tihna și pe mine însămi.” Acestea sunt replici cam exagerate din tragedia ce-am scris-o, turmentat de durere. Meditam la motivațiile cele mai obscure, căutam cauzele îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
negație absolută; ea trece peste orice legătură, peste orice limită, pentru a fi cu adevărat liberă ca să poată să dispună de sine. În eforturile făcute ca să-și păstreze autonomia erotică, se simte un tragism profund, drama inepuizabilă a unei ființe sfâșiate de a se afla, concomitent, în contradicție cu toate regulile, atât omenești, cât și divine. Atunci când regulile nu mai au nici o valoare, singurul ei termen de comparație rămâne omul, adică ea însăși, măsură a tuturor lucrurilor. De aceea a devenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
lamentează Medeea în tragedia mea, în momentul când își ucide fratele. Cuvintele acestea denotă o stare de nebunie, dar și de iubire, o iubire încă vie și puternică, în ciuda voinței îndârjite de a se dezlipi definitiv de origini. Medeea e sfâșiată de nevoia de a se regăsi pe ea însăși; și iată că sângele fratelui devine însuși sângele ei și ea sfârșește prin a se identifica cu el, transmutându-se complet în acel biet tânăr dezmembrat, ca să poată să-i comunice tatălui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
comunice acest mesaj, și trupul sfârtecat ar fi cu adevărat mut, aidoma unei limbi de pământ stâncos ce se strecoară între ape, iremediabil lipsit de orice mesaj de mântuire. Astfel, tocmai pentru a da glas trupului ei zdrobit, Medeea își sfâșie fratele, sânge din sângele ei, carne din carnea ei. Moare nemurindu-se și vorbește tăcând. Prin uciderea sălbatică a fratelui, a simțit aceeași durere pe care ar fi putut-o simți sfâșiindu-și propria carne. Problema acută e aceea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
a da glas trupului ei zdrobit, Medeea își sfâșie fratele, sânge din sângele ei, carne din carnea ei. Moare nemurindu-se și vorbește tăcând. Prin uciderea sălbatică a fratelui, a simțit aceeași durere pe care ar fi putut-o simți sfâșiindu-și propria carne. Problema acută e aceea de a te transforma în acea ființă, sau în acel lucru prin intermediul căruia dorești să vorbești. În mod analog, Daphne s-a prefăcut în arbore sub mâna concupiscentă a lui Apollo. Cavalerii Danubieni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Aia, înțeleaptă emisară a lui Zalmoxis, îi lămurește că denumirea greacă a Tomisului derivă chiar din verbul „a tăia”) nu presupune automat repudierea zilelor bune petrecute în patrie, zilele fremătătoare din Amores, ale „efemerelor victorii de prin saloane și alcovuri”. Sfâșiat de durere și foarte contradictoriu se anunță în realitate raportul cu maeștri și idoli din tinerețe. Cu câteva rânduri mai încolo poți găsi ura și ranchiuna lui Ovidiu cel „istoric” („în vis am vrut să dau foc Romei. Orașul întreg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
grupuri atât de largi de adepte (și adepți?) precum cinismul și radicalismul de la Biblioteca Alternativa, de exemplu, care nu primește voci masculine în dezbaterea feministă. Astfel, feminismul din România, deja născut de mai bine de două decenii continuă să fie sfâșiat între curente și destul de excentric pentru publicul larg, continuând astfel schizofrenia discursivă a societății românești. Feminsimul a avut și are multe virtuți în a pune probleme morale societății și de a-și exprima dezacordul față de un tip de etică patriarhal-medieval
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
tot despre timp și anotimp se vorbește: „Întâi are să viscolească, pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul râpilor”. Ascultându-l, „Vitoria simți un fior prin spate”: și în fundul unei râpi vor găsi ea și Gheorghiță rămășițele pământești, sfâșiate de lupi, ale lui Nechifor Lipan. Anticipări intruziv-auctoriale? Nu, însă nu atât cuvintele argatului, cât rezonanța lor subiectivă contează, sugerată, din perspectiva Vitoriei, aducând dinspre secvențe și momente narative mult mai târzii unda unei resemantizări „retroactive”, de special feed back
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
putea afla la orice alt poet.”1 Eminescianismul lui Arghezi va fi probat și de Pompiliu Constantinescu, în interpretarea căruia transpar fără dificultate marele poet, liricul de propensiune cosmică, neliniștit și interogativ, creatorul de limbă, demiurgul modern al cuvântului, romanticul sfâșiat lăuntric de mari întrebări, poetul microcosmosului și al jocului infantil. Arghezi este un inovator prin material și expresie, creatorul unui univers poetic original, recognoscibil ca atare. Precizarea de principiu a criticului are claritatea și concizia aforismului: „Orice mare poet își
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
decât orice e cronicar al conștiinței sale.” 1 Puțin mai încolo, criticul îi definește cu pregnanță arta: „Obiectul artei și al teoriei lui despre artă este (...Ă nuditatea psihologică, cultivată până la voința de anulare a stilului. El scrie cum ar sfâșia bluza de pe un sân tânăr, ca să divulge de sub vestmântul istoric nudul etern; (...Ă scrisul lui palpită ca gușa unei șopârle speriate.” 2 Scriind despre proza lui Mateiu I. Caragiale, Vladimir Streinu observă ritos: „Prin niciuna din liniile literaturii sale, Mateiu
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
călător și explorator norvegian, realizează cercetări antropologice asupra polinezienilor din 304 „Lumea Întreagă a rămas un moment cu gura căscată, demonstrația vikingului Thor a fost cu adevărat spectaculoasă, savanții au tăcut pentru moment, apoi s-au năpustit asupra proaspetei teorii, sfâșiind-o. S-a Înșelat Thor Heyerdhal, a exagerat? Poate. Dar nu e puțin adevărat că nemaipomenitul voiaj al lui „Kon-Tiki” a ridicat din nou gradul de interes față de misterele Perului. Iar pe norvegianul Heyerdhal l-a așezat În galeria eroilor
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
grădinii electrică.”), fie că e vehiculat de presă; totul e o comèdie, a cărei desfășurare o prevede lucida Zoe Trahanache, gândind asupra consecințelor publicării scrisorii de amor, pierdute: „Dumnezeule! Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râdă!... O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
hal... Eu m-am băgat Într-un tub mare de beton armat: fie ce-o fi, numai să nu stau chiar În aer liber, că exploziile au un suflu extraordinar, iar dacă stai la o distanță de 10 metri te sfâșie În bucăți. Și Înainte de a veni noi acolo erau bombardamente, și ăia care erau de 3-4 ani acolo ne-au spus: „Vă băgați undeva ca șoarecii”. Am lucrat acolo și am avut noroc că nu a căzut bomba pe tubul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
spus: „Vă băgați undeva ca șoarecii”. Am lucrat acolo și am avut noroc că nu a căzut bomba pe tubul ăla mare - era pentru canalizare, dar era puternic, cu fir de beton armat, deci era bine făcut. Mulți au fost sfâșiați - și de bombă, și de suflul exploziei... Și aici Începea marea tragedie, că trebuia să le adunăm bucățile: mâna În dreapta, capul În altă parte, altă mână În stânga, piciorul aici, alt picior acolo... - trebuia să asamblezi corpul uman. Pe o targă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Nu era cameră de gazare, nici crematoriu, ci pur și simplu un proces extrem de cinic, animalic: au aruncat În lagăr păduchi infectați cu tifos exantematic, iar dacă te Înțepau, organismul era infectat și temperatura ajungea până la 42 °C. Și omora, sfâșia inima. Din o mie de oameni, unul-doi, maxim trei supraviețuiau. Acolo, după două săptămâni și jumătate, simt că am temperatură. Era un medic din Budapesta, unu’ mai În vârstă, cu păr alb, căruia În fiecare zi Îi fierbeam apa, dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
făceau două apeluri, dimineața și seara, așa Încât dacă cineva ar fi reușit, totuși, să scape, nu ar fi avut la dispoziție decât câteva ore, iar urmăritorii mergeau după el cu câini-lupi dresați să-l prindă și, la poruncă, să-l sfâșie. Cât am stat la Auschwitz, am fost martor la câteva Încercări de evadare făcute de prizonieri de război ruși. Au fost prinși de fiecare dată și spânzurați În fața Întregului lagăr, spre a da exemplu. Totuși, există documente În acest sens
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
afară ca niște animale. Asta a fost tragedia vieții mele. Când am văzut că părinții... Eu aveam 17-18 ani, treacă meargă, dar când am văzut părinții mei, care În viziunea mea de astăzi erau tineri, 40-42 de ani, mi se sfâșia inima (plânge). Când am văzut... cum să zic, că pur și simplu eram toți patru mânați ca niște animale. Și toți ceilalți... În comună noi eram oarecum elita și dintr-o dată să devii așa... Asta la Gherla. Ne-au adunat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
spre lumină prin moarte ale lui Osiris, Dionysos, Zalmoxis, Marduk, Tamuz, Cristos, Mani, Mithra, Hiram. Mitul lui Hiram asemănător cu cel al lui Adonis, ucis de mistreț, al lui Osiris asasinat de Typhon, al lui Pitagora, proscris, al lui Orpheus sfâșiat de bachante, al lui Moise părăsit în caverne, al lui Isus răstignit, este mitul prin care accedem la lumină și de cele mai multe ori în acestea apare obsesiv eterna trădare. Pithagoras, inițiat în toate sanctuarele din lume, circumcis în Iudeea pentru
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
fost utilizate de asemeni, ca și sania în Rusia. Urnele celor incinerați erau depozitate domestic la Roma și la budiști, în cinerarii la etrusci, în catacombe la greci. Turnurile liniștii ale perșilor erau pentru ca vulturii sau alte animale să poată sfâșia trupurile aruncate acolo. Înmormântările fără sicrie din Roma și Palestina, îmbrăcate cu fibre din plante în India au fost urmate de cele în sicrie din lemn, jad, metal, și sarcofage. Dintotdeauna decedații erau însoțiți de obiecte care să le ușureze
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
seamănă mai mult cu un maidan cu câini, decât cu o plajă cu delicii, fiind deacum obișnuiți cu mârâielile, schelăiturile, lătrăturile, bătăile, linsul rănilor și împăcările pe ciolan, chiar dacă maidanezii se arată a fi mai colțoși, mai răi, gata să sfâșie și să ucidă. Fiind atenți la acest concert de urlete, nici n-am mai băgat de seamă că de 1 iulie au crescut prețurile la țigări, alcool și carburanți, adică la toate, dar suntem bucuroși că cineva, acolo, sus, ne
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
mult mai răi oamenii, pentru că, nu-i așa, vă amintiți: „Un câine i-a mușcat mâinile / Și-a murit turbat câinele!”. Cei care asistă de pe lături, în loc să-i despartă, să-i calmeze, toarnă gaz pe foc, îi asmuță ca să se sfâșie, să le rămână prada lor. Ajunge Domnilor, opriți-vă contestatari, „ e suficientă o măciucă la un car de oale”, „ciocul mic și la voi și la noi”, trăgeți-vă pe seamă și recunoașteți că Țara are alte priorități. Oare nu vă
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]