28,739 matches
-
de zile În conflict cu infamii aceia din familia Caetani. Iar mitra pe care Bonifaciu și-a tras-o pe cap, cu siguranță, nu-l face mai bun. Dacă ar fi putut, ne-ar fi exterminat deja. Numai frica de soldații noștri și de fortărețele pe care ni le-au ridicat Îl ține departe de ușa noastră. Dar poate că... - Poate că? - Poate că, de data asta, noi vom ajunge primii, continuă Franceschino, mânat de ura sa. Când vom fi toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de supraveghere de la ziduri a semnalat grupuri de oameni În marș spre oraș, pe drumul spre Prato. Ne cer să fim gata pentru orice eventualitate. - Ce fel de oameni? - Păi, ar putea fi pelerini În drum spre Roma, saltimbanci sau soldați Împrăștiați din milițiile de la Imola. Se pare că acolo trupele nu Își mai primesc solda de câteva luni și că au dezertat, iar acum jefuiesc ținutul și au apucat-o spre Apenini. Dar suntem toți foarte Îngrijorați, adăugă omul, apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ajutându-se cu frânghiile, coborâră macabra Încărcătură până Într-o bărcuță ce aștepta pe râu. Dante rămăsese pe mal. - Alungați-i de aici pe gură-cască! le strigă străjerilor, arătând spre mica mulțime de curioși care se Îmbulzeau În preajmă. În timp ce soldații, folosind mânerele lăncilor pe post de bastoane, se ocupau cu evacuarea, barca trase la mal. Dante se aplecă peste cadavru; acesta zăcea cu fața În jos, cu brațele deschise În cruce și cu capul atârnat peste bord. Îi ridică Încetișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
această mișcare, un jet de apă țâșni din gura mortului, ca și când trupul i-ar fi fost plin ochi de lichidul care Îl ucisese. Imediat, lăsă părul să Îi cadă la loc, ascunzându-i trăsăturile. Se răsuci ca să vadă după expresia soldaților dacă și vreunul dintre ei Îl recunoscuse. Dar acele fețe pe care citi o curiozitate nătângă, Îl liniștiră. Era chipul lui Brandan. Probabil unul din numeroasele chipuri și, cu siguranță, de data aceasta, ultimul. Călugărul nu avusese vreme să adopte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
după o ultimă privire. O intuiție bruscă Își deschisese drum În mintea lui. - A-i ține pe dinafară, spui, messer Manoello? Frederic era stăpân peste pământ, peste oameni, peste animale, peste mințile lor, peste sufletele lor. Zidurile sale erau piepturile soldaților din garda sa, spadele arabilor din Lucera. Ar fi putut dormi În mijlocul unui câmp oarecare de pe domeniile sale, de unul singur, și ar fi fost mai În siguranță decât Într-o sală a palatului de la Palermo. Nu, zidul acesta orb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Începea să coboare spre apus. Se ridică brusc, Încercând să Își pună În ordine ideile. Între timp, sunetele și glasurile din jur deveneau din ce În ce mai lămurite. Sub portic era un du-te-vino frenetic. Se apropie de ușă și o deschise larg. Un soldat al șefului gărzilor apăru În prag cu sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
număr mare de oameni Înarmați. Părea că apărătorii reprezentanți ai Întregii creștinătăți Își dăduseră Întâlnire pe esplanadă, gata de plecare În cruciadă. Dintr-o privire, recunoscu uniformele lăncierilor francezi din garda lui Acquasparta și pe acelea ale arbaletierilor genovezi, pe lângă soldații din poliție și garda de cartier. Chiar și armurile greoaie ale câtorva mercenari teutoni se zăreau ici și colo, printre straiele grosolane ale țăranilor Înarmați cu furci. Pe caldarâm zăceau câteva trupuri acoperite de sânge. În fugă, se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lovească. Zări capul de lup pe care Îl purta pe coif, Înainte să Își Închidă instinctiv ochii. Fu salvat de un glas cunoscut. - Messer Durante, ai venit să asiști la lucrarea justiției? croncăni bargello, pe un ton ironic, reținând brațul soldatului. Îți face cinste: credincios datoriei până În ultimul ceas. Dar Îți puteai cruța forțele. Consiliul i-a ales deja pe succesori. Dante Își recăpătase stăpânirea de sine, chiar dacă inima Îi rămăsese cât un purice de emoție. Se ridică iute, scuturându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
desfăcute, gâfâind de mânie și de frică. Dintr-o dată, un adversar până atunci obscur și impalpabil ieșise din umbră, dovedindu-se la fel de periculos ca un dușman În carne și oase. - Credeai că vor sta cuminți să se lase străpunși de soldații tăi, ca turcii de mucava de la Întrecerile cavalerești? Îl zeflemisi priorul. Celălalt tuși violent, Încercând să scape de praful din gâtlej. În jurul lor se pornise un haos de oameni În fugă, orbiți de praf, Îngroziți că prăbușirea se putea repeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prin poarta smulsă din țâțâni. Purtat de propriul elan, se agăță de ușor, privind În jur. Ceilalți alergau și ei Într-acolo, acum că toată năuceala și debandada provocate de groaznica prăbușire Începeau să se risipească. Locul era Înțesat de soldați Înarmați, răspândiți În spațiul deschis al porticului, care răpuneau cu lovituri de spadă bărbați și femei neînarmați, care se ghemuiau printre țipete de groază și vaiete. Totul era pierdut, pentru Cecco și pentru confrații lui. Cum ar mai fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să Își plece fruntea și chiar să se târască. Înaintau prin bezna cea mai deplină, lăsându-se În seama instinctului. Cecco Îl urma așa cum orbul Își urmează călăuza, În timp ce deasupra capetelor lor răsunau, ca un tremur Îndepărtat, pașii grăbiți ai soldaților. Aerul era din ce În ce mai cald, impregnat cu o duhoare puternică de ars, semn că fumul de la incendiu pătruns și acolo. Dante Înaintă stăpânit de greață și de o senzație mereu mai acută de amețeală. Coridorul devenea din ce În ce mai Îngust. Recunoscu sub degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
victimelor Împrăștiate prin curte. De acum, nu mai exista nici un dușman de ucis, iar incendiul curmase orice posibilitate de jaf. Fără să aștepte vreun ordin, companiile din armata permanentă se adunau voluntarii, În schimb, deja se risipiseră. Câteva grupuri de soldați trecură pe lângă el, ignorându-l. Comentau surescitați cele Întâmplate, ca niște tovarăși de vânătoare ce se Întorc de la o partidă. Întunecat, Dante se așezase pe o veche piatră romană ca să Își tragă sufletul și, Între timp, asculta replicile oribile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai tremura. În preajmă, bezna era Îmblânzită de strălucirea lunii. Dante indică direcția Baptisteriului. Cu o Îmbrâncitură, carul o porni pe urmele lui. La un colț de stradă, se opri dinaintea unui rond de cartier. La vederea oamenilor cu glugi, soldații se dădură grăbiți la o parte, făcându-și semnul crucii. Priorul trecu mai departe fără să catadicsească a le arunca o privire. Pentru o clipă, crezu că cei doi călugări aveau de gând să li se adreseze străjerilor și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
erau atât de departe! În locul lor, viața adevărată, și atât. Viața îmbrățișată în fiecare dimineață nu ca un vis de dincolo de perdeaua de fum, ci ca o certitudine caldă ce simte somnul și mireasma femeii. „Norocoșii! Cocoloșiții!“ asta spuneau toți soldații în convalescență, chiorii, ologii, amputații, zdrobiții, cei cu capetele sparte, gazați, măcelăriți, când îi întâlneau pe stradă pe muncitorii cu desagi, roșii în obraji și viguroși. Unii, cu un braț înfășat sau cu picior de lemn, se întorceau în urma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
muștruluit. Cred că era deja plecat de tot. Școala rămânea fără profesor, iar situația, deși nu le displăcea puștilor, nu era deloc pe gustul autorităților care aveau mare nevoie să le bage ceva în cap și să fabrice la kilogram soldați tineri pregătiți să plece în toiul luptei. Mai ales că, în vremea aceea, iluziile de început fiind depășite - „în cincisprezece zile o să-i înfrângem pe nemți și o să luăm Berlinul!“ -, nu se știa cât timp avea să mai dureze războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
acest noroi mai curând cenușiu decât brun lăsase o dâră pe jos, pătând cu alb pătratele negre și cu o culoare întunecată pe cele albe. Se știa că procurorul poartă, indiferent de vreme, o încălțăminte mai sclipitoare decât cascheta unui soldat din garda republicană. Putea să cadă o zăpadă de-un metru, să plouă torențial, drumul putea să dispară sub clisă, dar acest om avea mereu în picioare în pantofi de piele imaculați. Îl văzusem într-o zi curățându-și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-l caute La pasul bun, și împreună cu care pleca, două-trei ore mai târziu, când ajunsese și ea în aceeași stare în care era el. Până la ora trei dimineața, bistroul răsună de cântece de acum clasice: Plecăm fericiți, Madelon, Tinerii recruți, Soldat, frate al meu!, intonate și reluate într-o manieră vibrantă, cu vigoare, lacrimi de abia reținute și tremolouri exagerate. Câteodată, cântecul se auzea mai tare, când ușa se deschidea și câte un combatant ieșea să se ușureze sub cerul liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Comerțul te face om. Nici în perioada de după război nu i-a mers rău deloc. A priceput foarte repede frenezia cu care autoritățile doreau să aducă onoruri celor morți în luptă. Bassepin și-a extins comerțul și vindea statui de soldați din fontă și cocoși galici la tonă. Toți primarii din est se băteau pe luptătorii lui încremeniți, cu steagul ridicat și pușca pregătită, care erau desenați de un pictor tuberculos medaliat la expoziții. Exista pentru fiecare un preț și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ca aurul nu vezi pe toate străzile, și apoi o-ntâlnisem mai devreme, când intra la mătușa ei. Ea era, poți să mă crezi. Și ce făcea pe malul râului? — Ce făceam și eu, bineînțeles! Încerca să-i evite pe soldații ăia beți care se înghesuiau la două sute de metri mai încolo... N-ai ceva de băut? Mi s-a uscat gura de cât am vorbit. Am scos două pahare și o sticlă, brânză, un cârnat și o ceapă. Am băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
le-am umplut cu vârf. L-am ajutat să bea, apoi l-am sorbit pe al meu, și am turnat încă unul. Bourrache a băut trei, unul după altul, pe care le-a dat repede pe gât. Un tâmpit de soldat a bătut în geam aproape de noi. Privea sala rânjind, cu nasul lipit de geam. Ne-a văzut. Râsul i-a pierit. A plecat. Am rămas acolo timp de patru ore. Patru ore și două sticle de tărie. Patru ore și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Țurțuri subțiri de gheață uneau marginile acoperișului cu pământul alb. Brusc, nu mi-a mai fost frig, nici foame, uitasem marșul forțat pe care mi-l impusesem timp de patru ore, pe drumul pe care nu înceta curgerea interminabilă de soldați, căruțe, mașini și camioane. Lăsasem în urmă sute de flăcăi, care înaintau cu un mers grav și care-mi aruncau priviri răutăcioase, mie care eram îmbrăcat ca un civil și care păream atât de grăbit să mă îndrept în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
M-au despărțit de ea. Două infirmiere au dus-o cu un cărucior. Clămence a adormit inspirând eterul, învelită într-un cearșaf alb, șifonat. Mi s-a spus să aștept. Am stat ore întregi, așteptând într-o sală, lângă un soldat care își pierduse mâna stângă. Mi-l amintesc spunându-mi că era mulțumit că-și pierduse o mână, mai ales mâna stângă, un adevărat noroc pentru el, care era dreptaci. În șase zile urma să fie acasă, pentru totdeauna. Departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
apostrofându-l, tachinându-l. Fericirea nu depinde de cine știe ce. Uneori, atârnă de un fir, uneori de un braț. Războiul este lumea întoarsă cu fundul în sus: ajunge să facă dintr-un schilod cel mai fericit om. Se numea LĂon Castrie soldatul acela. Era din Morvan. M-a făcut să fumez o grămadă de țigări. M-a copleșit cu atâtea cuvinte și aveam mare nevoie de asta. Nu mi-a pus nici o întrebare. Nici măcar nu-mi cerea să fac conversație. O întreținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe drumul spre casă, jandarmii opriră doi flăcăi aproape morți de foame și de frig. Doi dezertori. Din regimentul 59 infanterie. Nu erau primii pe care jandarmeria îi prindea în plasă. De câteva luni, începuse debandada. În fiecare zi erau soldați care fugeau de pe front și care se pierdeau prin locuri izolate, preferând uneori să crape singuri în desișuri și pădurici decât să fie sfârtecați de obuze. Se nimerise la fix. Era convenabil pentru toată lumea: pentru armată, care voia să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
privi ceasul și pufni. Primarul rămase în picioare, fără să știe prea bine ce are de făcut. Judecătorul îi făcu un semn din cap, pe care îl înțelese ca un ordin de a merge să-i caute pe cei doi soldați și pe paznicii lor. Ceea ce și făcu. Bieții băieți intrară în cameră, unde focul primitor le coloră din nou obrajii. Colonelul le spuse jandarmilor să-l caute pe-afară, ceea ce-l făcu să râdă pe Mierck. Cei doi complici îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]