35,079 matches
-
o vreme, să mărturisească prin cuvinte. Cicatricile sufletului nu pot fi vindecate cu petale, desigur, dar simțea că trebuie să facă asta. Spera ca măcar pentru o secundă sau pentru o zi, două, trei... De fapt nu mai spera nimic. Speranța îi fusese interzisă. Însă dincolo de asta, simțea că trebuie. Până la urmă, florile nu rănesc pe nimeni. O felicitare alături? Desigur. Nu avea nimic pregătit, un text mai complicat, așa că scrise simplu: Pentru ceea ce însemni tu. La mulți ani! FLASH 3
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
doar cu jumătate de suflet... În definitiv, la ce anume s-ar fi întors? Nimic nu mai era ca înainte, deși în ce o privește, sentimentele nu muriseră și la cel mai mic semn de îngăduință din partea lui, revenea, cu speranța unui alt început. Ce departe erau vremurile în care o singură privire, o simplă atingere delicată a mâinilor făceau cât o sută de cuvinte. Totul se prăbușise ca un castel de nisip, în fața valurilor. Când? Unde se pierduse ceea ce până
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
petrec și lucruri bune, remarcabile? Nu se întâmplă minuni în fiecare zi? Nu ne mai putem bucura de lucrurile simple, ce ne ies în cale la tot pasul? Adunate picătură cu picătură, ar forma un imens ocean de normalitate și speranță. Și am putea rosti, fără tăgadă, că viața noastră este frumoasă și unică. Și că trebuie s-o apărăm și s-o păstrăm. În mod paradoxal, preferăm să răsturnăm, mărind la nesfârșit, bulgărele de zăpadă al dezastrelor, nenorocirilor, necazurilor și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
-se, la un moment dat, de la poteca netedă și sigură pe care mersese. Acum, cine să o audă? Și mai ales, cine să-și riște pielea, încercând să o salveze? Nimeni. Cine era ea pentru...? Tot nimeni. Ridică ochii, în speranța că totuși va fi auzită sau va zări pe cineva. Avu chiar senzația că mama și fratele ei mai mic îi fac cu mâna, de pe mal: Almaa!!!... - Hei! Sunt aici, ajutați-mă! Să nu o fi auzit niciunul ? O, au
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
fi prins așa de bine... Ar salva-o! - Ajută-mă, te rog! Tu... da, tu! Sunt aici. Te rog, am nevoie de tine... El se întoarse, uitându-se nehotărât. Îi prinse privirea în zbor și se agăță de ea cu speranță... În sfârșit! Îl văzu cu ochii minții, aplecându-se cu mâna întinsă. Ea reuși să se smulgă, aruncându-se înainte. O secundă, două, trei. Nu, nu mai era mult. Dintr-o dată, tânărul se ridică și... se pierdu în ceața din ce în ce mai
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
cadru adecvat, cărora le sunt minimalizate meritele de o viață... iată tabloul trist pe care democrația ultimilor zeci de ani ni-l oferă. Da, tabloul al căror autori - „aleșii neamului”, sunt cei în care noi am investit, de fiecare dată, speranța unui „mâine va fi mai bine”. O imagine dezolantă, dublată, inexplicabil sau doar în parte explicabil, și de dezinteresul oamenilor pentru ceea ține de suflet. De hrana atât de necesară spiritului nostru. Ne îngrijim de orice altceva, în afară de ...suflet. Să
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Îți promit că totul va fi frumos. Nu sunt nebun. Sau dacă da, sunt un nebun liniștit. Nu fac rău. Știu să mă port. Cu toți. Cu Voi. Mai ales cu Voi. Nu vreau să dezamăgesc. M-am născut din speranță și iubire. Din sentimente frumoase. Lasă-mă să ies. Din tine. Lasă-mă să trăiesc. Așa vorbesc cu el toată ziua. Poate și noaptea. Nici nu mai știu. Dar în mod sigur ...nu e nebun. Sau dacă da, e un
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
E un cal verde. Frumos. Și blând. Nu aleargă pe pereți. Ci în gândurile mele. Nu vreau să-l ucid! Nu pot. P.S. Daca n-ați înțeles Calul Verde e doar un gând ce nu-mi dă pace. Și o speranță: că lumea ar putea fi... Altfel. FLASH 29 (Mărțișorul) Nu cumpăr ziare. Cel puțin, în ultimii zece ani nu m-am mai oprit la niciun chioșc de presă. Accesul la formatul electronic al diverselor publicații este o modalitate mult mai
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
sau te pot ucide. Ele devin personaje ("palpabile") ale unui teatru în negativ. Este un teatru care te minte în privința propriei lui existențe. El numai și-o mimează cu talent, cu astuție, producând în același timp stările aferente, emoțiile, aspirațiile, speranța, credința și gloria autoimpuse, dar te prinde cu adevărat în mrejele lui, astfel încât devii spectatorul fidel al acestui teatru care se oprește mereu la un pas de a exista, fără ca tu însuți să realizezi asta. Ești condamnat să privești, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și în Cântarea Cântărilor ne determină să credem în căutările mistice ale poetului deși... prezența "spânzuratului" în același context dă totul peste cap. Apariția lugubră sugerează o "dereglare a tuturor simțurilor", o răsturnare a valorilor lumii, o sciziune radicală în raport cu speranța și candoarea. Dar nu întotdeauna. Ontologia fără teleologie, dorința de a dialoga și abaterea de la dialog nu se contrazic. Rostul vorbirii nu este acela de a produce sens, ci forme, forme perisabile, grotești, iluzorii, pentru ca apoi să se dezică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
confuzie absolută, un carusel mental, o lume văzută ca un iarmaroc excentric unde totul este posibil. Exorcizarea ar duce la pustiire, la nimicirea forței care stă la pândă în confruntarea tensionată cu iluzia. Însă transgresarea acesteia rămâne un deziderat, o speranță fragilă, al cărei contur poate fi ghicit uneori, la o clipire insidioasă din ochi, acolo unde nici nu te aștepți. Această verticalitate amenințătoare poate fi învinsă prin... orizontalitate. Deseori poezia lui Emil Botta se consumă la nivelul unei lupte dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în Emil Botta un vizual care nu crede în puterea privirii. Menirea ei reală este aceea de a focaliza energia necesară schimbării, saltului dincolo de masca nedorită a oglindirii. Cu cât stagnarea este mai umilitoare și agitația mai stearpă, cu atât speranța este mai nebunească. Schimbarea mult dorită în ordinea lucrurilor întârzie. Privirea în oglinda din ce în ce mai încețoșată începe să semene cu uitarea de sine, cu o translație neașteptată de planuri, cu o descindere în lumi irecognoscibile, percepute ca uriașe iluzii optice. Prezențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
poetice, autoplagierea devin evidente). Rămâne valabilă și salvatoare puterea halucinatorie a Școlarului Durerii, putere ce îl conduce spre revelații de tot felul, inclusiv mistice. Oricât ar vrea să se salveze prin puterea de a halucina, el rămâne un rătăcit fără speranță într-un imperiu al măștilor, care întreține iluzia în perpetuitate. Metaforismul măștilor în schimbare poate fi o replică la Însemnările lui Malte Laurids Brigge. Așa cum alteritățile scriitorului român își caută masca potrivită, fără a o găsi, personajele lui Rilke își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
imaginea este dezamăgită de actor și încearcă să îl repudieze, să îi întoarcă spatele cu hotărâre și pentru totdeauna, nici actorul nu se bucură de imaginea lui, sperjură și, vai!, atât de inconsistentă; în sfârșit, așa cum actorul, cu o ultimă speranță și un ultim alint, își trimite ambasadorii plini de fast și strălucire către poet pentru ca acesta să îi pună pe fugă, cu fulgere și tunete contrafăcute, nici poetului nu îi mai rămâne nimic de făcut pentru a-l convinge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și roșii s-au prefăcut în corali, în smaragde, în lumină și rubine... Înecat în lumină... (Rondul de noapte) "Înecul în lumină" este simbolul unei încercări ratate de suprimare a iluziei. Pecetluiește pervertirea duratei interioare. Liniaritatea ei se închide, fără speranță, în cerc. Ion Pop remarca "jocul dublu făcut de poet, între tragedia reală și cea exprimată distanță a îndoielii, traiect al fundamentalei melancolii"43. Tragedia exprimată implică nu numai un grad maxim de conștientizare a ei, ci și un grad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
clipă în altă parte. Prin vorbire, orice trăire a viului este apropiată morții, asimilată unei iubiri supranaturale și sfâșietoare, de proporții urieșești. Trăirea viului devine astfel poetică, imposibil de exprimat altfel decât oximoronic, amestecând viața și moartea, sublimul și grotescul, speranța și disperarea. Orice ai alege, alegi ambele variante existențiale, care se dovedesc a fi doar aparent ireconciliabile, într-o luptă care se preface că te-ar putea pierde. În realitate, te menține veșnic, agonic între viață și moarte, tristețe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
om cu credință în Dumnezeu. Vaca i-a fătat lui tata doi viței, așa cum i a spus Hanganu lui tata: Să știi că asta are să fete tot câte doi viței că-i rasă bună!, dar vezi, colectivul a spulberat orice speranță de mai bine. La judecătorul literar Alo? Da! Bună ziua! Ghiță vă deranjează. Salut! Ce e? Știți, domnul, aș vrea și eu, dacă e cu putință, să mi scrieți și mie câteva cuvinte. Aa, vrei să-ți faci testamentul? Te simți
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
adevăr ritualic. La români prostia e o infracțiune, căci vorba ceea: „Poți umbla două ore în galop prin București și să nu dai de un prost.“ Întotdeauna când gândesc în spiritul poporului român, mă mut cu arme și bagaje cu speranța în viitor. Un grec, mi se pare, a spus, nu știu dacă la Atena sau aici, în București: Noi nu mai suntem, dar voi, românii, veți fi. Grecii, când își citesc istoria gândirii din spațiul lor, ar trebui, vorba lui
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
gustul răzbunării, pe aceea care refuzase să-i lucreze gratis două cuverturi, alese cu vergeaua. Nu departe În apropierea bisericii din comună, se afla și gospodăria femeii pârâte, că ar lucra clandestin. Fără a mai bate la poartă și În speranța că femeia nu se va ascunde de el, inspectorul intrase În curte. Nu se sinchisise prea mult nici de lătrăturile câinilor, erau legați. Încercase În câteva rânduri, să se facă auzit de cineva din casă dar degeaba, nu se arătase
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
În casă. Femeia se ruga zilnic la Dumnezeu, să o ierte și să o facă mai bună pe nora sa. Nu era ceas din zi În care să nu citească, câte o rugăciune, psalmi, sau cărți bisericești. Erau ultima ei speranță, singura ei mângâiere, În coșmarul pe care-l trăia. Fiul ei, singurul ei copil, trecea zilnic pe lângă fereastra ei, fără să intre sau să o Întrebe ce mai face, luni de zile. Cu ceva timp În urmă, Îndemnat de soția
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
ea știe asta. O poveste de Crăciun Un copil cu numele Ionuț care nu Împlinise Încă șapte ani, Își dorea foarte mult să meargă la școală. Cum familia lui era foarte săracă, nici mama nici tatăl nu-i dădeau nici o speranță. Se desprimăvărase bine când și-a luat inima În dinți și a plecat de unul singur, Într-un sat vecin unde locuia un frate de-al tatălui său, ceva mai Înstărit. Unchiul Vasile, fratele tatălui lui Ionuț, avea o fire
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
de după-amiază, au rămas tulburi în memoria mea. Fantasme și gesturi suspendate își așteaptă împlinirea dincolo; și mintea așteaptă o stare adâncă. Caii albi și negri, brocarturi, haine de mătase, poleite cu aur și argint stau la porțile raiului, cu speranța că vor intra în starea de grație; poate trebuia să trăiesc în alt veac -. Câtă neputință în mușcata de la geam pe care nimeni nu o atinge decât cu privirea, deși ea arde ca o flacără. Proiect Ce despletire în poemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pleacă de pe pământ, ei nu mai sunt îngenuncheați, cu al lor verde veșmânt, redeschid Paradisul nu știu că a lor coroană de spini îi va aduce din zona centrului înapoi câte unul, câte doi, viii și cei morți, plini de speranța întoarcerii sub același stejar, alunecând gând sădit cândva în rădăcinile cusute în cerc, în triunghi -. Să mai asculte vocea cu timbrul ei fără șovăiala, patosului ce nu i-a trădat. Toți vor aștepta o altă nuntă, aceleași porți se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu cei morți! Era un miros de colaci și de vin. Era sărbătoarea lor, sub cerul de smochin. Și totuși au trecut de marginea ferestrei: peste poduri peste punți fără să știe ce este dincolo au acceptat fără temeri și speranțe, poate cu înfrigurare, căutând cheia ascunsă sub pământ. Cred că au găsit-o, poarta s-a deschis, spre intrare în alt vis. Năluca celor ce au fost pe pământ, fața s-a destins, ochii au rămas deschiși, s-au încleștat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
vor cădea stelele și vor dansa pe pământ ca ielele. Rămân zidiți anii în amintiri cât vor sta în loc, în brâul ce se scurge cu izvorul la mijloc. * * * Singurătatea este grea ca și pământul, care peste noapte mă acoperea. Câte speranțe veneau spre mine, mă îmbrățișau ca în zilele de sărbători. Le purtam la mâini, la glezne în jurul frunții, acoperită cu flori. Cine știe? poate ne însingurăm chemând păcate de soartă mânate, ca într-un film regizat prost, cu actori care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]