7,322 matches
-
oameni buni. Cu alte cuvinte, orice act se întocmește după toate canoanele și fiecare martor prin iscălitură sau punerea degetului întărește cele spuse în document. Dacă vrei să mai știi, la 25 noiembrie 1722 (7231), chiar și „Dumitru stegar de la steagul mării sali domnii și nevasta dumisale” și-au cumpărat casă pe Ulița Fânului. Pentru că am vorbit de vodă, tocmai mi-am adus aminte de o danie făcută de domnitor unui slujbaș al său. Și ca de fiecare dată mi-am
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
în această carte, trebuie să știe că nea Grigore nu a făcut nici un efort ca să-i bage între file, ci au intrat ei singuri prin ceea ce au făcut și fac. Așa că, eu zic să-i dăm cuvântul lui nea Grigore. Steaguri, bere și fasole cu ciolan Încă din copilărie îmi imaginam sărbătorirea Zilei Naționale a României la oraș, ca fiind așa cum o descrie Ion Luca Caragiale în schița sa 10 mai, adică o zi veselă, plină de soare și oameni cu
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
fecioara și sfinții. Nobilul venețian Iacopo Pesaro... În tabloul acela, am îndreptat privirea Sfântului Petru și Madonei spre donator. Mde... suntem vicleni. Vicleni, dar artiști. Sunt un lingușitor... un lingușitor scârbos, nu alta. Dar să opui sfintei Fecioare, intangibila, un steag? Un simplu steag, pânza și joaca lumească. Mare îndrăzneală, să știi. D-aia suntem artiști, d-aia. Dar culoarea! Culoarea... culoarea, impertinența artistului, virtuozitatea. Că altfel... portretele... doar știi. Toți voiau să-mi pozeze, să fie nemuritori. — Dar alegoria! Algoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nobilul venețian Iacopo Pesaro... În tabloul acela, am îndreptat privirea Sfântului Petru și Madonei spre donator. Mde... suntem vicleni. Vicleni, dar artiști. Sunt un lingușitor... un lingușitor scârbos, nu alta. Dar să opui sfintei Fecioare, intangibila, un steag? Un simplu steag, pânza și joaca lumească. Mare îndrăzneală, să știi. D-aia suntem artiști, d-aia. Dar culoarea! Culoarea... culoarea, impertinența artistului, virtuozitatea. Că altfel... portretele... doar știi. Toți voiau să-mi pozeze, să fie nemuritori. — Dar alegoria! Algoria aceea a Timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și „Îmi pare atât de rău că v‑ați despărțit!“ Mă plimb peste tot, complet bulversată de ceea ce văd. Pur și simplu trebuie neapărat să‑mi cumpăr și eu câteva din astea. Cum ar fi castelul ăsta cu burduf, cu steag care sare când îl deschizi și pe care scrie „Îmi place cum ți‑ai renovat casa!“ Nu știu pe nimeni care să fi zugrăvit de curând, dar pot s‑o țin până când se hotărăște mama să schimbe tapetul din hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în mânecă”, mă cert fără să mă gândesc vreodată la consecințe. Nemulțumită, mama mă lovește. Mă bate cu o mătură. E speriată de firea mea. Crede că voi fi ucisă precum tinerii revoluționari ale căror capete atârnă pe catargele de steag de pe poarta orașului. Au fost măcelăriți de autorități. Mama mă dojenește aspru, mă face mu-yu, un instrument de cântat al călugărilor, făcut să fie lovit tot timpul. Dar nu pot fi dată pe brazdă. Întotdeauna ea este cea care, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să cotim, se uită în urma lui. Nu ne urmărește nimeni. Peste o jumătate de oră, sunt declarată membră a Partidului Comunist. Tocmai mi-am depus jurământul și m-am înscris. În timp ce Yunhe își ridică pumnul drept deasupra capului, cu fața la un steag roșu, de mărimea unui pachet de țigări, având încrucișate pe el secera și ciocanul, se gândește la Yu Qiwei. Se gândește că acum sunt suflete-pereche și că ea este partenera lui. Va avea dreptul să aibă acces la toate activitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
filmat: Poți să mă tai bucăți sau să mă sfâșii în o mie de bucăți, dar spiritul meu nu va înceta niciodată să se lupte! Norocul meu a luat repede sfârșit. În vara lui 1937, Shanghaiul se află sub ocupație. Steagul Japoniei flutură pe vârful celei mai înalte clădiri din oraș. Metropola e paralizată. Își închide porțile și ultimul studio. Sunt complet lefteră și m-am mutat cu Zhang Min. Am ajuns să ne purtăm o mare afecțiune unul față de altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
diavoli în iad și să eliberăm fantomele! Mao se întoarce spre Chun-qiao și îl întreabă câte zile i-ar lua să aranjeze apariția unor articole critice împotriva „Raportului”. 2 și 5 aprilie, vine replica lui Chun-qiao. În Cotidianul poporului și Steagul roșu? Da, asta va servi la lansarea unui atac la scară națională. Exact așa cum obișnuia să o facă în lupte, el îl însărcinează pe Kang Sheng ca forță de sprijin. Asigură-te că scapi de orice câine care îndrăznește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
18 august, îi zice el. Fă-ți apariția cu mine la Poarta Păcii Cerești din Piața Tiananmen. Zorii zilei de 18 august, 1966. Piața Tiananmen este plină cu un milon și jumătate de studenți și muncitori. E un ocean de steaguri roșii. Tot Bulevardul Păcii celei Lungi e blocat de tineri din întreaga țară. Toată lumea poartă pe braț o banderolă cu scrisul caligrafic, în galben, al lui Mao Gărzile Roșii. Mulțimea se întinde pe mile întregi, de la Poarta Xin-hua la Clădirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
binele personal. Ea conduce Partidul și Revoluția fără nici un ajutor. Luptă împotriva celor mai puternici dușmani, precum Liu Shao-qi și Deng Xiaoping. Nu există persoană mai potrivită decât tovarășa Jiang Ching pentru a conduce țara și a duce mai departe steagul lui Mao Zedong. Spre marea mea dezamăgire, după ce trei ani a stat să se prăfuiască pe biroul lui Mao, propunerea este refuzată. Nu doar atât - Mao scrie un comentariu răutăcios pe copertă: De aruncat. * Zac la pământ, fără suflare. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în viață. Părul lung până la urechi i-a fost pieptănat spre spate. Trăsăturile chipului său par împăcate. Nu e urmă de suferință. Brațele îi sunt pe lângă coapse. Are o jachetă gri, apretată. De la piept în jos e acoperit cu un steag roșu, având pe el simbolul galben cu secera și ciocanul încrucișate. Mincinosule! Doamna Mao Jiang Ching lovește masa cu pumnii. Tovarășul președinte nu a lăsat nici un testament! Stilul scrisului de mână este în mod clar al lui Mao, murmură secretarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
împingă silabele afară din gură: Jiang Ching, dușman al republicii, Biroul Politic a ordonat arestarea ta. Când cortina imaginară se ridică, actrița iese în față. Își închipuie publicul alcătuit din un miliard de oameni aclamând din toate puterile și fluturând steaguri. Un ocean de roșu. Culoarea îi arde ochii. Ea simte mirosul soarelui cald. Se deplasează încet în ritmul muzicii operei ei. În capul ei, tobele și trompetele se reunesc. Își amintește cum, odată, Yu i-a descris sentimentele lui atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
trântise ușa? Vă urăsc pe toate, vă urăsc, striga Walter, tropăind pe scări, și așa, tot Într-o goană a dus-o până la trenul plin de Hitlerjugend, care cântau Heidemarie. Și tu, ascunsă după panourile Înalte cu portretul Führerului și steagurile cu cruci Încârligate, scâncind: — Walter, Întoarce-te! Ai auzit ce-a spus mama! Întoarce-te acasă! Dar nu Îndrăzneai să te lași văzută pentru că Îți interzisese să Îl conduci la gară și cine știe ce nebunie ar mai fi fost În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
apucându-le din mâna ei cu multă delicatețe. După fiecare înghițitură se oprea și o cerceta cu ochii lui mari, plini de lumină. Acesta era Além. Marioritza nu prea înțelegea ce fel de legătură stabilise prințul între acel șoim și steagul alem care, după obicei, se oferea la investitură și se retrăgea la mazilirea domnilor. Îl întrebă pe Babic. Răspunsul veni prompt și sec: ― Amândoi sunt necruțători. Un răspuns pe măsura emițătorului. Babic nu purta barbă și avea părul de pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ușor al cailor peste încremenirea albă a iernii. Remarcă preferințele călăreților pentru anumite culori. Prințul, de pildă, alesese o nuanță de albastru, considerată fastă pentru el și familia lui. Dimitrie Moruzi purta o mantie verde smarald, care amintea de culoarea steagului otoman. Și nu întâmplător preferase roșul și argintiul urmașul Văcăreștilor, Nicolae, în ton cu blazonul comtal al strămoșilor săi. În fine, Marioritza avea o slăbiciune pentru violete, așa că minunata ei pelerină, în contrast cu negrul costumului italian de amazoană, sugera prospețimea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
numit, de atunci, țara Românească. Mâna ei trecu ușor peste multele frunze ale acelui arbore și se opri în dreptul herbului. Armele familiei cuprindeau zidul roșu al unei cetăți în fundal de argint. Deasupra porții, un cavaler în armură având în dreapta lui steagul albastru iar în stânga vulturul negru. Privi, mai ales, cavalerul în armură, deasupra căruia strălucea coroana comtală, un cerc de aur ornat cu pietre scumpe și nouă țepi din aur susținând tot atâtea perle, sub deviza virtus. Clucereasa Elenca se simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
strecură dincolo de ușa dormitorului și acolo îi făcu vânt pe culoarul care ducea spre scara de serviciu. ― Și hainele? îngăimă tânărul. ― Fugi, fugi! Cu ușa închisă în spatele lui, Hermelinul vedea deja mâna pe care contele o flutura ca pe un steag însângerat. Se sperie și mai tare, pentru că nu suporta sângele. I se tăiară picioarele. Se prăbuși. Încercă să se târască în patru labe, dar nu mai avea pic de putere. Ca prin ceață, întrezări albastrul unor minunați pantofi de lac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lucru și își dădu seama dintr-o dată că nici ofițerul, nici soldații nu purtau odioasa uniformă colonială. Nici unul nu era european, nici nu vorbea cu acel accent puternic cu care obișnuiau să vorbească, iar pe vehiculele lor nu flutura eternul steag tricolor. — Francezii au respectat întotdeauna tradițiile noastre, murmură în cele din urmă ca pentru sine. De ce nu se respectă acum, dacă pe deasupra suntem liberi? Mubarrak ridică din umeri. — Vremurile se schimbă, zise. Nu pentru mine, veni răspunsul. Când deșertul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
grara, nici măcar albia seacă a unui vechi râu, atât de numeroase când străbăteai hamada, și că doar surpătura produsă de vreo salină cu margini prăpăstioase ar fi putut întrerupe monotonia unui peisaj unde un călăreț era la fel de vizibil ca un steag roșu fluturând de coada unei mături. Dar Gacel mai știa și că nici o cămilă nu se putea întrece cu mehari-ul său pe un asemenea teren, cu nenumărate pietre ascuțite și tăioase, de până la jumătate de metru înălțime, ce erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se întoarse spre Ajamuk. — Ce vrea ăsta? șuieră printre dinți. Pretinde să alergăm după un targuí în pustiul ăsta ca să se joace cu noi și să ne împuște? Făcu o pauză și se întoarse spre unul dintre soldați. — Fă un steag alb, îi ceru. Vreți să negociați? se miră Ajamuk Ce-o să obțineți cu asta? Ridică din umeri: Nu știu. Dar o să fac tot ce-mi stă în puteri ca să evit altă vărsare de sânge. — Lăsați-mă să mă duc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
își luă inima-n dinți și porni cu pas hotărât spre silueta îndepărtată a călărețului, rugându-se Cerului să nu se spargă dintr-o dată placa de sare sub picioarele lui. Când se simți în siguranță, își continuă drumul, unduind tristul steag sub un soare ce începea să se transforme în plumb topit, dându-și seama că în groapa formată de salină, fără o adiere de vânt și încinsă de soare, temperatura era mai mare cu cinci grade, iar aerul îi ardea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
albise, pur și simplu, la față. Nu se retrăsese bine emisarul sultanului, și Cârmuitorul Dreptcredincioșilor a izbucnit: — Turcul ăsta, de-abia ieșit din iurtă! Turcul ăsta, ai cărui părinți, până mai ieri, se prosternau În fața cine știe cărui idol și zugrăveau pe steagurile lor râturi de porc! Cum Îndrăznește oare s-o ceară În căsătorie pe fata Cârmuitorului Dreptcredincioșilor, coborâtă din stirpea cea mai nobilă? Dacă tremura astfel din toate augustele sale mădulare era pentru că știa că nu putea să Îi refuze cererea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ne ucidă? Cadiul nu știe ce să spună. Nizam suspină. Urmează o scurtă tăcere stânjenitoare. — Ce ne sfătuiești să facem? Nizam este cel care pune Întrebarea. Abu Taher are ideea pregătită, o enunță cu Încetineala declarațiilor solemne: — E vremea ca steagul selgiucizilor să fluture deasupra Samarkandului. Chipul vizirului se luminează, apoi se Întunecă. — Cuvintele tale cântăresc cât greutatea lor În aur. De ani de zile nu Încetez să-i repet sultanului că imperiul trebuie să se Întindă către Transoxiana, că orașele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu acea intenție, m-am dus la Misiunea Presbiteriană, o clădire nu prea Înaltă, dar Întinsă, proaspăt zugrăvită În alb și strălucind În mijlocul unei plantații de caiși. Două cruci discrete pe grilaj și, pe acoperiș, deasupra porții de la intrare, un steag american. Un grădinar persan mi-a ieșit În Întâmpinare ca să mă conducă În biroul pastorului, un bărbat Înalt, bărbos și roșcovan, cu aspect de marinar, cu mâna fermă și ospitalieră. Chiar Înainte de a mă invita să mă așez, Îmi propuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]