3,373 matches
-
ceva, chiar dacă uneori pare mieroasă și puțin prea umilă. Există și astfel de femei și ele trebuie să aibă un reprezentant în rândul actrițelor, mai ales în ziua de azi, când femeile inteligente și pline de forță sunt la modă, sufocând omenirea cu duritatea și bărbăția lor. Este nevoie de puritate, femeia trebuie să lupte de acum pentru dezemanciparea ei, pentru recâștigarea feminității pierdute odată cu dreptul de a sta la coadă cot la cot cu bărbății. Avem nevoie de prospețime, ori
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
mai mult cu cât povestea își are începutul (și sfârșitul!) recent... „Alo Ovidiu?!... Sunt Ada. Cred că o să vă părăsesc curând... vreau să fiu înmormântată în costumul din Ivanov. Să nu uiți asta...” Un mesaj pe telefonul mobil, în miezul sufocat de ploi al lui iulie, rostit lucid, firesc, fără contorsiuni melodramatice, doar cu o palidă smălțuire de lacrimă... În noaptea care a urmat, o noapte vastă cu petece întunecate, imense, de nori conturați cu înfricoșătoare precizie de o sacră lună
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
de reședință" de echipa națională a Braziliei. La un atare eveniment nimic nu mai funcționează normal la brazilieni, de aceea multe instituții și întreprinderi preferă să-și trimită salariații în concediu , iar în caz de eșec al echipei spitalele se sufocă de numărul mare de pacienți cu crize de nervi, de inimă, respiratorii, crește numărul divorțurilor și al sinuciderilor. Finala cu Italia, decisă la penaltiuri, i-a "încins" pe brazilieni mai mult decât soarele tropical, iar câștigarea celui de al patrulea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cine trebuie să plângă: actorul sau cel ce a plătit biletul? Răspunsul e clar. Dacă actorul se complace fericit În lacrimi, șansa e ca spectatorul să rămână indiferent. În cazul meu, ardoarea inițială de a fi actor a fost repede sufocată de inhibiții de tot felul: În voce, În respirație, În ritmul mersului - totul părea nenatural. Noaptea aveam coșmaruri că sunt un cântăreț de operă care apare În fața unui public erudit și se dovedește afon. Cât de greu trebuie să le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ca și distribuția de la New York, cea din Paris promitea ceva special. Dar n-a fost să fie așa. Decorul, prea ambițios să explice vizual ce se Întâmpla, dădea impresia de masivitate puțin greoaie, și nu de sugestie onirică, riscând să sufoce imaginația. Spiritul de ansamblu al actorilor francezi s-a dovedit și el prea analitic, prea cartezian pentru un text a cărui logică atinge zone misterioase, dincolo de Înțelegerea mentală. Deși foarte diferite, cele două montări mi-au lăsat gustul unei aventuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ce transmitea senzația lipsei de aer, asemănătoare ca atmosferă cu cea a exilaților strindbergieni din Sonata spectrelor. În această colivie erau Închise personajele. Ultimele acorduri ale muzicii sunt pline de tensiune și, văzându-i, simțeai cum cei doi Îndrăgostiți se sufocă, prinși fără scăpare de destin, În contrast cu imaginea depărtată a lanului de grâu ce amintea de trecut, cu posibilitățile deschise spre infinit, ca ale dorului, atât de expresiv reproduse În muzică. Dintr-odată, În timp ce scriu acum, Îmi revine În memorie Livada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lacrimi, pereții, lumânările, totul îi joacă pe dinaintea ochilor... Daniil, copleșit, îngână: Mult chinuită țară... Moldova-i o jale! O ruină fumegândă! Jur împrejur, vrăjmașii colcăie! Mă împresoară întunericul! Nici o lumină... Nici o luminiță... Nici o mână întinsă... Singur!... Părăsit!... Trădat!... Ștefan se sufocă, nu-i mai ajunge aerul. Își desface larg cămașa. Se sprijină de speteaza scaunului. Plânge țara... Și eu... eu ce fac?! Daniil îi pune mâna pe umăr, îi vorbește cu blândețe, dar cu convingere: În aceste clipe grele, ai trebuință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și Voievod a toată Țara Moldovei, Sabia Creștinătății, Athletul lui Hristos, fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!" Apoi, cuvinte de dojană îi încolțiră în minte: "Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia, ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă?! Dar eu?! Eu ce să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
arși pe rug, pentru că au comis sacrilegiul de a gândi altfel decât zice dogma. Ei nu reprezintă decât o forță morală, care, în confruntarea cu intoleranța, cu forța brutală, este îngenuncheată. În apărarea blândului Iisus, au aprins ruguri ce te sufocă prin fumul de carne arsă... În ipocrizia lor, "să nu păcătuiască vărsând sânge" cum scrie la Biblie, îi frig pe jăratec. Oricine îndrăznește să gândească liber este acuzat de erezie, vrăjitorie, dat pe mâna "Măicuței Inchiziții". Nu faptele rele ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan, cu gândul la chervanul cu bucluc, se răstește: Ce... ce vrai?! Barba... La barba, jonglează cu briciul, elegant, dar periculos de aproape. Aaa! Barba... Atenție la cap, n-am decât unu'! Răpești plăcerea Marelui Sultan... Don Batista, profund jignit, sufocat de revoltă, se bâlbâie: Io... io sono... magister medico-chirurgicale... e... e astrologico... e...e E... e magister illustri barbieri... N-ar strica să-ți mai ascuți custura ceea... au, va bene, radere la barba con mia spada... Don Batista hâhâie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan luptă cu un sul de pergament, încearcă cu disperare să se apere, dar, atacat din flancuri, copleșit, e doborât, tăvălit, burdușit, ghigosit, gâdilat, fiecare cu jumătatea sa cucerită cu sacrificii și dragoste... Tatarilor!! Aer!! Mă ucideți!! strigă Ștefan râzând, sufocat sub ploaia de sărutări, dar bucuros de hârjoană. Sora intră ca o vijelie și începe să-i croiască pe spinare cu o joardă: Împielițaților!! Ați dărâmat cetatea!! Diavolilor!!... Olena și Petru, înțelegând că nu-i de glumit în fața dușmanului comun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bogățiile și luminile Europei și ale Levantului. Chilia și Cetatea Albă " Ieșirea la mare" -, cât le-au jinduit și Ungaria, și Polonia... Cu dinții am ținut ca Moldova să nu fie ruptă în două. Fără "Ieșire la mare", ne-am sufoca, ne-am rupe de Europa, completează Tăutu. Și "pacea"... Credeți că Mahomed chiar vrea pace? Mi-a pus condiții pe care prea bine știe că nu pot să le primesc. Iscoadele mi-au trimis vestea că la Adrianopole urdiile-s
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ei prinzând limbă. Ne ucid pruncii, Măria ta! glăsuiește careva din mulțime, cu glasul înecat în lacrimi. Ne batjocoresc, ne pângăresc muierile!... Le... le duc în robie!... Ne pun foc!... Și... și nimeni nu-i apără!... Nimeni!... Ștefan fierbe, îl sufocă mânia, își aude inima ce-i zvâcnește în urechi... Se sprijină de țeava tunului: Și țara?!?! strigă el. Moldova?!?! Pe ea cine o apără?!?! Cine?!?!... Șendrea pune mâna pe spadă, amenințător: Aiasta-i răzvrătire!! Ștefan, ca pământul, scăldat în sudori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
culoare, zăngănit de arme, zornăit ritmic de pinteni... Alaiul îl deschid copiii de casă cu făclii. După ei, intră vitejii boieri, înzăuați, legați pe ici, pe colo cu feși însângerate, osteniți-osteniți, somnoroși, dar veseli, gălăgioși... Vodă Ștefan, intră șchiopătând, înghesuit, sufocat de cei dragi, în cămeșoaie cum au sărit din pat: Doamna Maria lipită de el; Olena înghiontindu-se cu Petru pentru a cuceri o bucată cât mai mare din tăicuță; Sora, suflându-și nasul într-o pestelcă; și Țamblac, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voievod a toată Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!... Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia! Ne-ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă? Dar eu?... Eu ce să fac acuma?!... Trebuia să rămân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a fulgerat un gând, Sihastre!... De-o fi și-o fi să mă întorc în Scaunul Sucevei, în amintirea ăstei nopți și mulțumire înălțată lui Dumnezeu o să ridic o bisericuță, să-ți fie altar visului tău de jertfă... Daniil bâiguie sufocat de emoție: O... o bisericuță?!... A mea?!... A ta! Daniil, exaltat, văzând cu ochii minții bisericuța gata înălțată, se avântă: Știu... știu o poiană cu mesteceni pe Valea Voronețului... "Voronețul să fie! "Mănăstirea Voronețului"!" Și dacă Voronețul va fi o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
valvârtej, ca o jigodie răpciugoasă, cu ciuma și oastea lui Ștefan Vodă coadă biciuindu-l spre Dunăre! Spre Dunăre! Crezi?!?! strigă Ștefan uluit. Adevărat?!?! Chiar așa?!?! Chiar așa! Cred! Ștefan descumpănit o clipă: Crezi?! Sau știi?! Cred!! Și știu!! Ștefan, sufocat de fericire, izbucnește: Să-ți fie gura aurită! Îți dau Voronețul! Mitropolit te fac! îi promite și râde, râde, dar râsul îi moare încet în gâtlej, înăbușit. Aș vrea să cred... Dar... dar cine poate știi ce va fi?... Oricum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oamenilor ; sfânt și însemnat era faptul că în ajun se primise o hârtie cu număr, antet și parafă...”. Evident, o hârtie cu număr, antet și parafă e un lucru important, dar nu cu adevărat important. Nu „sfânt” și „însemnat”. Birocrația sufocă miracolul vieții. Proliferarea cotropitoare a birocrației e un efect al „seriozismului”, adică al luării totdeauna în serios a lucrurilor importante și niciodată a celor cu adevărat importante. Cu adevărat importantă e fericirea. Veți spune : ei bravo, mare descoperire ! Toată lumea e
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de a fi ușurat de ceea ce crezi că nu poți trăi. Mă întreb mereu când caut mese libere pentru a scrie sau desena, când voi ajunge să fac ordine, în fiecare zi, ca într-o grădină, nepemițând lucrurilor să mă sufoce și să respire ele în locul meu? Aprilie Lumina a deschis parcă pământul: euforie de galben, apoi de alb! Bucuria de a umple casa cu florile primăverii, care mă privesc cu mii de ochi, ca în copilărie, murmurând: ne cunoaștem și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
întrebe curtenitor lucruri obișnuite. Nu ignora pe nimeni și erau destul de mulți pe care aflasem că îi ocrotește. Tonul era atât de familiar, încât nici unul nu părea complexat că discută cu asemenea personalitate. De altfel, în dimineața aceleiași zile (când sufocat de emoție am trecut pe lângă tabloul lui George Enescu care te scrutează cu privirea de cum pătrunzi în imensul culoar care duce spre biroul directorial) am sesizat și un alt moment emoționant care îi definește trăirile. Întâmplarea a făcut ca să întâlnim
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
sunt întrerupte de mărturisirea tovarășului meu de vară, care nu a împlinit încă șaisprezece ani. Îmi spune că este bolnav de inimă, îmi spune că, de câteva ori, când vede o fată frumoasă, îi bate inima și simte că se sufocă. La Ciric a căscat gura la fetele care se antrenează pentru concursuri internaționale de caiac și canoe. Și, dintr-un fel de disperare, a tot aruncat cu pietre în apă, apucat de ciudă. * Alte după-amieze le-am petrecut sus, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
într-o încăpere rezervată acestui gen de descărcări sadice. Nici o diferență între această crimă, într-un fel ordonată de un patron, și exercițiile similare din nu știu ce lagăr. Lume urâtă, rău alcătuită, o "lume nebună, nebună", fără nici o perspectivă, lume închisă, sufocată în labirintul fără ieșire al lașității. Nu sunt semne ale îndreptării, nu-i nici un semn de salvare. Totuși, nu-i acesta adevărul. Semne sunt; erau, latent, și până acum, dar astăzi mi se pare că au apărut în toată amploarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
se interneze, așa, de-a dracului. L-a costat o avere, a împrumutat la bancă și s-a internat. Eu mă duceam pe la el la spital, îi duceam mandarine. Dar într-o zi l-am găsit gata, era albastru, se sufoca. Mi-a spus îngrijitoarea de salon că se încăpățânează, se ține de viață, nu-și dă duhul, se stăpânește și se chinuiește... nu cooperează cu personalul medical. La îndemnul îngrijitoarei, i-am spus s-o lase mai moale cu rezistența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
democrație, de la etica în politică, derapajele de la promisiunile electorale, derapajele de la doctrină. Acestea au fost și sunt țintele mele. Misoginismul nu e monopolul bărbaților O.Ș.: Mihaela Miroiu, am vrut să spun că într-un moment când viața politică părea sufocată de Guvernul Năstase a veni și a vorbi despre cât de persecutate sunt femeile putea trece drept un discurs inadecvat din partea unei profesoare de Științe Politice. M.M.: Ce-mi lipsește acum este acel volum care să dovedească că toți anii
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
știe că El este Autorul și nu oamenii. De aceea, totul trebuie raportat la El, numai la El, totdeauna la El. În primii ani de viață ai acestei Opere, mă asaltau îndoieli puternice. Strâmtorarea îmi tăia respirația. Simțeam că mă sufoc și nu reușeam să mai adorm. Eram ispitit să las totul și să mă retrag într-un convent. Providențial întâlnii un sfânt carmelit, părintele Natale al lui Isus, care mi-a devenit director spiritual, prieten și consilier. Prin caracterul său
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]