9,257 matches
-
spre a aduce la lumină și recuceri flacăra unei științe ce se cere redată omenirii. Plasând visul lui Coppelius în mijlocul unui ev al războiului rece, textul lui Jacobs ilustrează adaptabilitatea mitică a narațiunii grafice. Tradiția fantasticului este grefată pe acest trunchi de coșmaruri al secolului XX. Un coșmar modern este visat de Mortimer în Le piège diabolique - referința la Wells și a sa Time machine este identificabilă fără dificultate. Obiectul care permite navigarea pe culoarele timpului este, ca și la Wells
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
conturată, iar maturitatea capodoperei este atinsă de către Pratt. Banda desenată se emancipează de sub tutela minoratului intelectual, extinzându-și domeniile către spațiile până atunci colonizate de roman. În acest text simbolist dedicat oceanului care ascunde și dezvăluie mistere, Pratt reîntâlnește acel trunchi al tradiției livrești și vizuale pe care nu îl va mai abandona niciodată. Întinderea punctată de insule este cea pe care o cutreierase, în anii săi de boală, Stevenson. Către sudul mirodeniilor și al piraților malaiezieni se îndreptase și Joseph
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
gusta, la rândul său. Ciclul caraibian al lui Corto este de neimaginat fără două dintre personajele-mit ce ghidează pe neofiți în drumul lor către lumea de dincolo, uitată și regăsită. Prin ele, Pratt celebrează vitalitatea gnostică a două dintre marile trunchiuri ale tradiției. În Steiner, profesorul central-european eșuat în alcoolurile atlantice, proza lui Pratt ipostaziază pe cei care dețin, de secole, în Praga lui Rudolf halucinatul, arta de a fabrica înfricoșătorul Golem. În Bouche Dorée, preoteasa voodoo cea fără de moarte, este
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
istoria terestră și istoria sacră. Ca oraș ce sfidează timpul, încremenit în piatră și decadență, Veneția lui Pratt este punctul în care se reunesc tradițiile hermetice ale creștinătații, iudaismului și islamului, spațiul saturat de prezența gnozelor ce se nasc pe trunchiul lor. Călătoria venețiană a lui Corto este, ca și acel straniu voiaj asiatic, o goană frenetică după o altă comoară, ce poate fi descoperită doar dacă sunt descifrate și localizate indiciile ciudatului și excentricului baron Corvo. Clavicula lui Solomon este
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Zane Grey) și educația primită odată cu inițierea în tainele benzilor desenate americane ce fac din nașterea Vestului o temă privilegiată a ficțiunilor lor. Dacă se adaugă la acest strat de sensibilitate aplecarea borgesiană a lui Pratt pentru țeserea poveștilor pe trunchiul documentabil al istoriei, avem imaginea sensibilității responsabile pentru conturarea unei panorame a genezei Lumii Noi. Nume al unei fortărețe ce stă la granița dintre spațiul ocupat de europeni și universul indian, Fort Wheeling este situat în inima unei Americi care
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
către un teritoriu familiar prozei grafice europene postbelice. Această recitire iconoclastă a westernului, vizibilă ca strategie și în seria-cult a lui Lucky Luke, este unul dintre punctele în care se reîntâlnesc HP și Manara. Omul de hârtie descinde din același trunchi ludic și enigmatic pe care îl ilustrează Jesuit Joe al lui Pratt. Vestul sălbatic se reconfigurează, ca și în filmele lui Sergio Leone, ca spațiul în care amoralitatea și ambiguitatea se substituie clarității comics-urilor americane. Lumea de hârtie a
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mobilizate de ființele ce trăiesc înainte de încurcarea limbilor : țelul lor sfidează imaginația, iar din viitor se ivește făptura unui vizitator al timpului, însărcinat de o misterioasă autoritate să prevină această timpurie călătorie spațială umană. Ipoteza științifico-fantastică se grefează pe acest trunchi gnostic. Raza străinului face ca unitatea originară a omenirii să se piardă, iar visul turnului Babel să se prăbușească în neant, fără ca vreodată să mai poată fi readus la viață. Din trecutul misterios al vechimii egiptene vine și ciudatul egiptolog
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
aspectul individual al fenomenului (trăsăturile individului), precum și de cel social (devianța privită ca fenomen social în cadrul comunității). În acest sens, studiul la nivel individual a ținut seama de acele trăsături definitorii ale deviantului (Voinea, 1999), aspecte corporale propriu zise: cap, trunchi, membrele persoanei înclinate spre acte antisociale. Ulterior s-a demonstrat ca acești indici nu pot fi considerați ca fiind definitorii, întrucât respectivele trăsături fizice pot fi intâlnite și la indivizi care nu prezintă comportamente indezirabile social. Un element considerat semnificativ
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
sprijin. Asta a însemnat pentru el o adevărată catastrofă. Poate m-ar fi iertat în cele din urmă că nu-i semănam lui Dinu și m-ar fi iubit în felul său, fie și numai fiindcă eram un vlăstar din trunchiul Petric, dacă aș fi îndeplinit o condiție: să joc, față de el ― m-ar fi crezut cu mare ușurință ― și mai ales față de alții, mascarada fiului iubitor, pătruns de admirație pentru tatăl său. Atunci relațiile dintre noi ar fi devenit suportabile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă, și-a luat o pușcă, mi-a întins mie alta, și a pornit-o pe uliță. Eu după el. Ne-am îndreptat spre pădurea de sălcii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii, să privesc mai bine și am descoperit cu groază că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
după o clipă de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe trunchiul bătrân al arțarului, așteptând cu pumnii strânși, dar râsul i-a obosit și ușurat pe pescari. Când au tăcut și s-au întors spre ea, nu mai exista nici urmă de dușmănie în atitudinea lor. Palma pe care Marta i-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înțeles. Mă vedea plin de noroi, dar nu zicea nimic. Dacă era soare, ne așezam afară pe trepte. Îmi plăcea să văd cum foiau fericite insectele prin urzici. Câte un câine se oprea, în uliță, să-și facă nevoile pe trunchiul gutuiului de la poartă și râdeam amândoi. Prin bluza ușoară de in, desfăcută la piept, se zărea cicatricea oribilă făcută cu fierul roșu. Dar nu-i mai pomeneam de ea. Se întuneca la față chiar și când îmi surprindea privirea și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei. "Îți împute gardul", îi spusesem, iar ea izbucnise în râs. Frânturi de viață. Cioburi de oglindă spartă. Ce legătură exista între ele? Eu. Eu care crezusem totdeauna că lumea se împarte în două categorii, egoiști care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
n-am ajuns niciodată. 33 (Din caietul de vise) Eram pe țărm. În jur, nici noapte, nici zi, ci o lumină specială, palidă, care nu emana de la nici un astru. Mă oprisem lângă un salcâm uriaș, cu coroană bogată, al cărui trunchi era înlănțuit de crengile unui smochin. Frunzele late și fructele smochinului se amestecau cu frunzele salcâmului și mă miram cum reușiseră să crească astfel. Apoi, deasupra țărmului s-au strâns nenumărați pescăruși care au acoperit cerul. S-a întunecat, iar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mahmud intuia o formă, un fel de animal. Nawaf le făcu semn să vină. Apropiindu-se, Mahmud o văzu clar. Din pământ se ivea o statuie, un berbec ridicat pe picioarele din spate, cu copitele din față sprijinite de un trunchi subțire de copac, iar coarnele prinse în florile ornamentale ale acestuia. Nawaf o șterse de praf și, astfel, în lumina cerului nocturn, Mahmud văzu că această sculptură extraordinară era făcută din arama, aurul și argintul cele mai delicate. Lui Mahmud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care se contopea cu un cer negru, plin de stele. Julio Manarez se opri, așteptând ca ochii să i se adapteze la întuneric. Un om poate vedea la lumina stelelor, dacă nu se grăbește. După scurt timp, începu să distingă trunchiurile palmierilor și resturile împrăștiate pe nisipul întunecat, plantele joase și pipernicite bătute de vântul dinspre ocean. Și putea să vadă crestele albe ale valurilor, în apele agitate. Știa că oceanul era plin de rechini. Acea porțiune a coastei Atlanticului era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Te-am întrebat dacă pot să iau o portocală. — Hel-lo. Gerard își pierdu răbdarea. Se întinse spre portocală. Pasărea roș-albastră se repezi să îl ciupească, cu răutate. Gerard se feri și zbură, cu portocala în gură. Se așeză pe un trunchi de copac și se uită în spate. În momentul acela observă că cealaltă pasăre era legată de stinghie. Gerard mâncă portocala pe îndelete. Apoi zbură înapoi, să mai ia. Se apropie de stinghie din spate, iar mai târziu, din lateral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
burma 2. În ciuda faptului că dieta sa fusese Întotdeauna strict supravegheată de soția sa, În fiecare an unchiul Dikran mai adăugase Încă un strat de grăsime la pântecul lui rușinos, așa cum un copac adaugă câte un inel de creștere la trunchiul său odată cu trecerea fiecărui an. Acum era un bărbat Îndesat și corpolent care nu avea nimic Împotrivă să atragă atenția asupra fiecăruia dintre aceste două lucruri. Acum doi ani i se oferise un rol Într-o reclamă la paste făinoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
femeile, mașinile decapotabile puternice, socotelile de Încheiat, nopțile vrăjite. Dacă părinții mei nu voiau să devin un tip cumsecade, mereu de acord cu ce i se spune, atunci trebuiau să mă Înconjoare cu atenții, așa cum punem paie iarna În jurul unor trunchiuri fragile de copaci, În loc să mă trimită să refac clădiri În ruină de fiecare dată cînd li se va părea că arăt rău. Băieții foarte tineri retrași În lumea lor lăuntrică au lucruri mai bune de făcut decît să dialogheze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fusese păstrată în memorie. Cuptorul, pe o latură, fusese o modernizare adusă de tatăl lui Cipriano Algor, care și el primise același nume, și înlocuise un altul, foarte vechi, ca să nu spunem arhaic, care, privit de afară, semăna cu două trunchiuri de con suprapuse, cel de deasupra mai mic decât cel de dedesubt, și despre a cărui origine se știa tot atât de puțin. Pe vetustele lui temelii se ridicase cuptorul actual, unde s-au perpelit vasele din care Centrul n-a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
așa că Marta se văzu nevoită s-o mai frământe o dată pe ascuns ca să reducă impuritățile. Tăie lemne, mătură curtea, și, în după-amiaza în care, timp de trei ore, căzu o ploaie măruntă și monotonă, stătu tot timpul așezat pe un trunchi sub șopron, ba privind fix înainte ca un orb care știe că nu va începe să vadă dacă-și va întoarce capul în altă direcție, ba contemplându-și mâinile desfăcute de parcă, în încrengătura lor de linii, ar fi căutat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
drumului și respiră adânc. Decupat pe perdeaua de nori cenușii, dudul negru e la fel de întunecat pe cât îi cere numele. Lumina felinarului nu-i pătrunde coroana, nu atinge nici măcar frunzele crengilor mai joase, doar o slabă luminozitate tapisează solul aproape atingând trunchiul gros al copacului. Vechea cușcă pentru câine e tot acolo, goală de mulți ani când ultimul ei locatar a murit în brațele Justei iar ea i-a spus bărbatului, Nu mai vreau niciodată un animal în casa mea. În fața intrării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
scenă care se arată ochilor noștri pentru a spune că aici nu s-a spart nici o farfurie, nici o ceașcă nu și-a pierdut toarta, nici un ceainic n-a rămas fără gât. Vasele îngrămădite acoperă în rânduri regulate colțul ales, înconjoară trunchiurile copacilor, se insinuează în vegetația joasă, ca și cum în vreo carte a celor mari ar scrie că doar așa trebuie să stea ordonate până la sfârșitul timpurilor și la improbabila înviere a resturilor. S-ar crede că purtarea lui Cipriano Algor este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]