3,608 matches
-
cărămizi. Întreaga lume a rămas mirată, văzând fotografiile trupului neînsuflețit al lui Pius al IX-lea pe patul său de moarte. Un pătuț de fier pentru Papa! Oamenii ne vor crede și pe noi atunci când vom fi cu adevărat săraci, umili, dezinteresați, binevoitori, darnici din inimă și din suflet. Sufletele vor veni la noi, atunci când le vom apropia trăind și noi viața lor săracă și suferindă. Și așa cum a fost pentru trecut, așa este și pentru prezent și viitor, totdeauna spiritul
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
se îndrăgosti de Dumnezeu! Vom termina citând două documente, primul al unuia în viață, celălalt al uneia moarte. Primul este al lui Carlo Carretto, care, în „Incontro al domani“, spune: „Să te îndrăgostești de Dumnezeu? Ce aventură minunată pentru inima umilă a omului! Am căutat fața lui Dumnezeu slujindu-mă de două lămpi, pe care mi le-a indicat prietenul: împărtășania zilnică și meditația. Să mă hrănesc cu Dumnezeu și să mă gândesc la Dumnezeu. Iar Dumnezeu, Care nu întârzie niciodată
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
se mai poate face nimic. Și acum "nu, nu Dumitrașcu!". Chestia asta i-am spus-o și lui D.R. Popescu. Nu m-am putut abține și i-am scris o scrisoare lui Ulici, am vrut să-i spun că, după umila-mi părere, bunul-simț nu este o favoare ci o necesitate. Indiscutabil, poate nu trebuia să-i scriu dar poezia pe care o scriu nu depinde decît de mine, de nimeni altcineva. Și oricum poezia nu e pentru mine scop sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
la ducele Bertold. O fi voia soartei cea care m-a amestecat În Întâmplarea asta neobișnuită. Își spuse că va trebui să fie foarte precaut. Ca Întotdeauna, destinele care secerau capetele Încoronate atrăgeau În vârte jul lor alte destine mai umile. Auzise multe despre du cele Bertold, nepotul episcopului de Konstanz. Simeon Își aminti cu recunoștință de monseniorul episcop. „Un om sfânt“, Își spuse. „Dacă și Bertold ar fi numai pe jumătate atât de bun...“ Ca de obicei, cioplitorul visa cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care anunța sosirea oaspeților. Atunci ea, Rishawa, cobora câteva trepte de pe terasa Înaltă, Împreună cu părintele Anselm, duhovnicul și omul de În credere al familiei, făcea o reverență adâncă și săruta cu sfială mâna domnului, mulțumind pentru cinstea care se făcea umilei sale case. Bertold, cavaler desăvârșit, o săruta pe obraz și o conducea de mână pe scară În sus, până la sala mare, unde, cu cuvinte curtenitoare, Îi mulțumea pentru ospitalitate. Apoi castelana se retrăgea, nu Înainte de a arunca o privire aspră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
neîndrăz nind să ia parte la discuție, se apropie cu respect și Întrebă cu voce stinsă. — Ce spui, bunule părinte? Domnul Bodo, rănit? Spune repede tot ce știi! — O, nobilă doamnă, Îmi faceți prea multă cinste! Eu sunt doar un umil frate la mânăstirea Sfântul Trudpert. Părintele Constantius mă ceartă mereu pentru păcatul lăudăroșeniei, dar mereu greșesc. Adevărul e că pe tânărul domn Bodo l-au atacat niște tâlhari, pe când călărea fru mos pe sub pădure, nu știu Încotro. Ne-am Încrucișat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
drum, eu mergeam spre Säckingen, cum am spus, unde starețul mă trimisese cu niște veșminte. Domnul Bodo m-a salutat cu bunăvoință, am fost mișcat până la lacrimi că un călăreț atât de falnic m-a băgat În seamă pe mine, umilul Gregor. I-am răspuns cu respect și am călărit mai departe, văzându-mi de drum, când, după cotitură, am auzit În urma mea chiote, răcnete, zăngănit de arme. Mi-a fost frică, netrebnicul de mine, și m-am ascuns Într un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să fie adus pe loc. Cel mai bogat negustor din Zürich, a cărui putere era mai mare decât a tuturor falnicilor cavaleri din burgurile Împrăștiate ca ciupercile pe culmile muntoase din acest binecuvântat de Dumnezeu ținut, avea o origine foarte umilă. Bunicul lui, numit tot Urs, se trăgea dintr-o familie săracă de curelari. Fiind foarte isteț, Învățase să scrie și să citească de la călugării din mânăstirea de la Sankt Gallen, unde slujise ca rândaș. Cu mare sârguință și zgârcenie puse deoparte
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că voi putea să-ți spun câte ceva. E mai bine decât să mă arăt eu la castel. Unii s-ar putea Întreba ce avem noi de Împărțit. Dacă n-am ajuns Încă, așteaptă-mă. Începând din această clipă, o armată umilă și tăcută se strecoară peste tot și vede tot ce se petrece. Faptul că te-ai gândit la noi, la mine, pentru această sarcină, e cea mai bună răsplată și-ți mul țumesc din suflet că mi-ai Încredințat-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mamei tale! La revedere, drăguță, și să ne mai vizitezi! La revedere, domnule Răzmeriță, vă mulțumesc pentru tot! Și am plecat prin praful uliței. La un moment dat, m-am oprit pentru a examina pictura cu mai multă atenție. După umila mea părere, tabloul acesta nu se număra printre capodoperele realizate de frații Răzmeriță. Era destul de mic: vreo 30 de cm înălțime și vreo 15 cm lățime. Pictura o reprezenta pe Maica Domnului cu Pruncul. Nu avea nici ramă nici pânză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pipernicit și dizgrațios. Vezi ce mi-ai făcut? Nu te-ai gândit c-o să mă doară și pe mine? Eu ce rău ți-am făcut, copile?... "O gâză-n viață n-am strivit măcar, Când merg pe pajiști, tălpile-mi umile Trec printre flori cu teamă lin și rar." (N. Labiș) Și acum, la 74 de ani -, când mi-au mai rămas doar câteva zile sau ore de făcut degeaba umbră pământului, înainte de a intra în meniul favorit al viermilor celor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ființele noastre fragile și exponențiale sub forma unei întrebări de structură binară, ce cădea fulgerător și mortal la extremitatea șinelor de cale ferată, asemenea unei ghilotine androide, hotărâtă să scurteze, fără discernământ, capetele tuturor: "De ce? De ce? De ce?..." Două familii sărmane, umile și nefericite își trăiau frica și disperarea în semiîntunericul unui bou-vagon păzit de militari înarmați cu pistoale-mitralieră, mergând spre împlinirea unui destin necunoscut și implacabil. Dacoromânii și macedoromânii de sub acoperișul acestui sinistru ghetou ambulant și-au întâlnit comuniunea și consangvinitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
grâu, ținându-l ca pe un permis de liberă trecere, un Ausweis, ori ca pe steaua mare și galbenă, în șase colțuri, a lui David, fixată în partea stângă a pieptului și care deconspira, dintr-o privire, identitatea degradantă și umilă a purtătorilor săi, singura "calitate" a acestor stigmatizați, recunoscută de "bunii creștini" naziști fiind aceea de "materie primă" a cuptoarelor de la Auschwitz. Da. Babica a făcut parte din segmentul social persecutat sistematic și diabolic de bandiții comuniști pe toată perioada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
schimbările de direcții în planul banalului cotidian, în cel al profunzimilor sufletești ori chiar în ordinea cosmică a faptelor este, precum au observat criticii, o marcă a viziunii mele, deschizând perspective multiple asupra aceluiași text. Gheorghe Grigurcu spune: "Tablourile statice umile, incompatibile cu surpriza sunt animate de curenți cu iz suprarealist, de natură a le modifica radical. Cauzalitățile apar suspendate în favoarea unor relații fortuite, ca și cum s-ar putea efectua revizuiri în planul Genezei: "cineva e atât de departe / încât râurile cad
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
o prietenie? Amintiți-vă, vă rog, câțiva prieteni și câteva întâmplări ce vă însoțesc peste tot, chiar dacă oamenii nu mai sunt, amintirile despre aceștia nu le ia nimeni, nu dispar, rămân acolo pentru totdeauna. Da, "prietenia este o stea, după umila părere a mea", spunea Emil Botta. Dintre toate marile daruri, nu puține, pe care le-a lăsat Dumnezeu omului, înainte de dragoste, loc unde sentimentele se ciobesc urît, prietenia este cel mai mare dar. Este acea iubire adevărată față de aproapele. Dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
suntem în vorbe atunci când dorim să enunțăm calitățile Mamei, de cât de măreață este EA față de știința exprimării noastre. Mama era totul, enunțam calitate după calitate, enunțam altele și încă mereu, dar ele nu se sfârșeau, nu puteam cuprinde cu umilele noastre vorbe totul, doar inimile singure puteau rezolva dilema. Iar inimile noastre erau la unison. Astfel s-a desfășurat havanul de la Slatina dedicat Mamei Sfinte. Seara am răspuns provocării Dianei de a face o plimbare la Olt, apoi fata ne-
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
cu seninătate, ei nu au ego, ei poate că nu și-au părăsit niciodată zona în care trăiesc! Sunt umili și aceasta este a doua lor natură: pentru ei să doarmă pe ziare nu este o tapasia! Sunt săraci și umili, dar sunt frumoși! Contactele ulterioare pe care le-am avut cu indienii mi-au fixat aceste înțelegeri. Câteva zeci de kilometri până aproape de spitalul de la Belapur, ținta primei noastre vizite în India, neau însoțit aceste imagini. Și Ana, în dreapta mea
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
fiecare dată dădeau dovadă de dărnicie. Observație răutăcioasă: cu toate că formam toți o mică familie, austriecii, circumspecți, își păstrau permanent banii asupra lor, în niște borsete mascate de curte. Recunosc: în sinea mea, am fost critic la adresa lor. Indienii - cei mai umili! - era evident că voiau să lege noi prietenii, dar timiditatea lor a făcut ca la început să se simtă ceva mai stingheri. Calitățile native însă, au scos rapid la iveală sufletele lor alese, spiritele lor frumoase. Cu ce m-au
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
și nici nu mă mai întreabă de ele. Ascultă doar povestirile mele frumoase, care îmi convin, bineînțeles și, ca de fiecare dată, își deșartă sacul cu daruri la poalele bradului, sărbătorește ornat în cinstea lui și spre bucuria tuturor. Stau umil în brațele lui primitoare și calde și nu-mi dau seama că, dincolo de daruri, Moșul mă încarcă cu harul Celui ce l-a trimis la mine. Iertător a toate, acesta este mesajul de fiecare dată. Mereu promit, cu sinceritatea copilului
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
invocat de creștini și SHRI SHIVA, cu obiectivismul cerut, nu putem să nu observăm că, în primul caz, suntem într-o mare necunoscută, natura lui Dumnezeu nefiindu-ne explicată, totul rămânând confuz, conform zicerii Crede și nu cerceta! Pentru credinciosul umil de la țară, izolat de orice altă sursă de informare, născut și format (construit, zidit) într-o relație biunivocă cu religia unică (creștinismul), este o metodă eficientă și sigură de supunere și manipulare. La întrebările simple, dar existențiale, pe care și
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
viață trăită în lux decât un scaun în această țară sfântă a lui SHIVA? Îmi doresc atât de mult un scaun în țara sfântă a lui SHIVA! Shri Mataji îmi și spune ce trebuie să fac: este suficient să fiu umil! Umilința: o virtute pentru Spirit - o rușine (lipsă de demnitate) în lumea materială. Ce aleg? În care lume să mă manifest? Ce sunt eu, în realitate: Spirit sau... un simplu om? Pot deveni, cu adevărat, un locuitor al țării sfinte
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Ce aleg? În care lume să mă manifest? Ce sunt eu, în realitate: Spirit sau... un simplu om? Pot deveni, cu adevărat, un locuitor al țării sfinte a lui SHIVA sau mă înșel singur atunci când afirm că: Da, eu sunt umil? Sunt umil atunci când observ greșelile celorlalți și... ignorându-le (în același timp) pe ale mele? Unde se situează umilința când îi judec pe alții, uitând că și eu sunt un muritor de rând, cu multe erori în cârcă? Și - vai
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
În care lume să mă manifest? Ce sunt eu, în realitate: Spirit sau... un simplu om? Pot deveni, cu adevărat, un locuitor al țării sfinte a lui SHIVA sau mă înșel singur atunci când afirm că: Da, eu sunt umil? Sunt umil atunci când observ greșelile celorlalți și... ignorându-le (în același timp) pe ale mele? Unde se situează umilința când îi judec pe alții, uitând că și eu sunt un muritor de rând, cu multe erori în cârcă? Și - vai! - câte erori
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
că și eu sunt un muritor de rând, cu multe erori în cârcă? Și - vai! - câte erori îmi cunosc de care îmi este rușine chiar și să-mi aduc aminte! Cum s-O urmez pe Shri Mataji și să devin umil? Nu cred că există un răspuns-definiție. Umilința, consider că trebuie să devină a doua noastră natură, să ajungem la stadiul în care aceasta să transpară din noi fără un efort anume - vom primi atunci scaunul râvnit. Eforturile ar trebui să
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
mă va ierta, ca o femeie perfectă și frumoasă, iar tot orașul va șușoti în spatele nostru : uite-i, sunt Cristian și Rada, oare cum de mai sunt împreună după ce Cristian și-a făcut de cap prin tot orașul ? Săraca femeie, umilă, îl iubește și îi trece cu vederea toate păcatele doar pentru că e marele Cristian Vasile. Ah, da, și momentele de tăcere... Ah, da, și a o mia oară când vom face dragoste și nu vom simți nimic... Ah, da, și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]