17,506 matches
-
dintre eroii buni a înfipt cuțitul în inima celui rău? Ați putea spune că în acest caz este vorba de simțul dreptății. Tocmai: intervine sentimentul justițiar, divin și înălțător. Dar spre ce ne-a dus trezirea acestui sentiment înalt? La ură animalică, la bucuria crimei. „Dar e împotriva celor răi - ni se va replica.“ „N-are importanță, răspundem noi, important este că a jubila la vederea sângelui de om e posibil numai atunci când ești însetat de sânge, când ești stăpânit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
animalică, la bucuria crimei. „Dar e împotriva celor răi - ni se va replica.“ „N-are importanță, răspundem noi, important este că a jubila la vederea sângelui de om e posibil numai atunci când ești însetat de sânge, când ești stăpânit de ură și de răutate.“ Și, dacă aceste sentimente joase, dezgustătoare au apărut în sufletul nostru doar pentru că au fost zguduite trăirile noastre cele mai umane - dragostea pentru eroul smerit și aflat în suferință -, dacă această animalizare a noastră a apărut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
până atunci și nici măcar nu auzise vreodată de așa ceva. Dacă nu ar fi simțit strânsoarea moșneagului pe brațul său, ar fi crezut că este prins într-un coșmar din care nu se poate trezi. Simțea o amenințare fără margini, o ură copleșitoare venind dinspre ghemul acela de ceață. Nu-i era frică, însă se simțea mic și dezarmat. Știa că se află în fața unui rău fundamental care nu voia nimic altceva decât să-l ucidă. Își strânsese capul între umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putea să vadă și el bestia. Era în fața lor, dacă întindea mâna chiar ar fi putut s-o atingă. Un ghem dens, mai negru ca noaptea care se apleca amenințător peste ei. Dinspre arătarea aceea venea un val copleșitor de ură amestecată cu o suferință nemărginită. Un urlet cumplit de furie amestecată cu neputință îi inundă timpanele, făcându-l să încremenească pentru câteva clipe. Nu știa că bestia are glas, așa că fusese luat prin surprindere. Ai auzit? îl privi el întrebător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi putut chiar culca, era în siguranță și nu mai avea de ce să-și facă griji. Scutură repede din cap sărind în picioare. Pricepuse ce se întâmpla cu el, vâlva îi intrase iarăși în minte răsucindu-i gândurile. Valul de ură ce venea de undeva din dreapta lui îl lovi năprasnic. Gata, nu mai avea nici o scăpare. Până aici îi fusese, arătarea era lângă el și se pregătea de atac. Toată strădania lor de până atunci se sfârșise în mod lamentabil. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
foarte mare se freca de pereți imediat dincolo de intrare, încercând să se târască afară. Instinctiv, Cristian făcu un pas înapoi strângând cu putere toiagul în mâini, vâlva știa că era acolo, îl simțise și acum îi transmitea un mesaj. O ură necuprinsă se scurgea din peșteră și era convins că dacă întindea mâna ar putea pipăi răul ca pe un corp material. Îl tenta să intre și să înfrunte bestia, avea toiagul la el și se simțea apărat. O mai învinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici zece pași de intrare, se aștepta să audă zgomotul făcut de aceasta rostogolindu-se pe pardoseala din interior. Însă nu percepu decât un pleoscăit îndepărtat, ca și cum, dincolo de intrare s-ar fi aflat o întindere de apă. Valul intens de ură răbufni din nou odată cu aerul rece din interior. Oare bestia era acolo? Sigur îl pândea din întunericul cavernei, așteptând numai să facă o greșeală. De acum ceața se ridicase de-a binelea, era convins că jos în vale, activitatea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Boris îi spusese de documentele pe care le dorea Vlad. Brusc, începuse să se bâlbâie, dezvinovățindu-se în timp ce scormonea prin sertarele unui birou vechi. Îl luaseră pe sus și îl înghesuiseră pe bancheta din spate, după care porniseră spre biro urile firmei. Pe drum, cu voce slabă, încercase să se mai justifice de câteva ori, dar se lăsase repede păgubaș, văzând că Boris nu scoate nici o vorbă. Godunov îl mai auzise oftând, după care bătrânul rămăsese tăcut. Ai venit? ridică ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ajunse la gura peșterii. Aici, rămase o clipă pe loc, privind în urmă. Galeria pe care o părăsise nu se mai vedea. Valuri de fum gros, negru ca noaptea, se scurgeau de acolo, apropiindu-se de podul de lemn. O ură fără margini venea dinspre negura aceea. Pielea i se făcu de găină, în timp ce puținul păr pe care îl avea pe ceafă i se zbârli pe loc. Spaima îl copleșea, paralizându-l. Simțea un imbold de neoprit să se lase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici măcar o palmă dincolo de prag. Fumul acela pe care îl văzuse mai devreme, se afla acum acolo. Ciudat era că nu vedea nimic ieșind afară. O barieră invizibilă părea că îl ține blocat înăuntru. Chiar dacă acum nu mai era înfricoșat, ura aceea covârșitoare o simțea în continuare, rostogo lindu-se în valuri spre el. Copleșit, făcu un pas involuntar în spate. Probabil călcase pe ceva, vreo piatră ori poate un smoc de iarbă, pentru că se dezechilibrase. Căută disperat să își mențină echilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
deschisese portiera. Ce așteptăm, șefu'? Gura! îi curmă cheful de vorbă Boris, care continua să privească țintă prin parbriz spre gura peșterii. Rămăsese așa, în așteptare, câteva minute. Nimic nu ieșea de acolo. Întunericul rămânea la fel de nepătruns. Din cabină, nici măcar ura nu o mai simțea. Plecăm! spuse el după o vreme. Întoarce și dă-i drumul la vale! Mergem direct la birouri. Șoferul ar mai fi vrut să întrebe ceva, poate unde sunt oamenii care lucraseră în schimbul de noapte, însă văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
au lipsit ca să nu mă mai vezi acum. Pentru că nu știai cu ce avem de a face. Din nou, Vlad folosea pluralul. Lui îi venea ușor să vorbească. El nu simțise groaza aceea care îți intra în oase și nici ura teribilă ce răbufnea din adâncul întunecat. Și, acum știm? întrebă Boris, rânjind forțat. Bineînțeles! Șeful se așezase la birou. Își sprijinea bărbia în mâini, în timp ce îl privea în ochi pe omul său de încredere. În regulă, rosti Godunov iritat, luminează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar fi ieșit din peșteră. Ceva se agita în întuneric. Dintr-o dată, privirea nu mai putea străbate dincolo de prag. Șinele ruginite se întrerupeau brusc, ca și cum ar fi dispărut în neant, imediat ce treceau de gura peșterii, în interior. Valul acela de ură, pe care de acum îl cunoștea bine, năvălea iarăși peste el. O cortină neagră închidea acum intrarea. I se părea că vede un lichid care fierbe, numai că suprafața acestuia era verticală. Valuri întunecate se agitau înăuntru, încercând să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în interior un abur subțire. Când îl văzu, țipă înfricoșat și lovi cu putere pârghia care închidea sistemul de ventilație. Auzi obturatoarele mișcându-se pe axul lor, și sunetul înfundat al acestora în interiorul tuburilor de aerisire. Un nou val de ură și mai intensă se prăbuși peste el, în timp ce ceața din mașină se retrăgea de unde venise. I se părea că stă acolo de o veșnicie. Își trăsese capul între umeri și murmura o rugăciune sau măcar ce își mai amintea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se gândească mai târziu, odată ce va fi vedea liber în pădure. Își trase umerii înapoi și inspiră adânc, pregătindu-se să se strecoare afară. Ceva se întâmpla dincolo de intrarea în peșteră. Întunericul de acolo devenise dintr-o dată solid. Valul de ură îl lovi direct în coșul pieptului, ca un pumn uriaș. Știa foarte bine ce însemna asta, vâlva era prezentă. Sosise momentul în care lumina soarelui nu o mai ținea ferecată în adânc și era gata să iasă din nou la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întuneric beznă. Înserarea coborâse deja peste munte. Dacă își întindea mâinile în față, nu-și putea vedea vârful degetelor. Era obosit și se lăsă să alunece încet pe podeaua de metal. Groaza îl cuprinse din nou. Simțea iarăși valul de ură cople șitor apropiindu-se. Vâlva revenea la dânsul. Terminase probabil cu Boris și acum se întorcea la el. Nu știa dacă Godunov scăpase, ori căzuse pradă bestiei, dar iată că, acum, îi venise și lui rândul. De data asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îndoială, rușii construiseră capcana fără cusur. Nici cea mai mică găurică nu rămăsese între chepeng și marginea corpul cilindric al containerului. Pentru prima dată de când se afla în apropierea vâlvei, Cristian nu mai simțea rostogolindu-se spre el valurile de ură profundă. Dinspre ghemul cețos, care acum se scursese la picioarele lui, venea numai disperare. Deși Calistrat îi spusese că vâlva e mută, putea să jure că o aude scâncind ca un copil mic, lăsat singur pe întuneric de părinți. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spate! Așa, acum cealaltă mână. Se lăsă să cadă cu genunchiul pe spinarea bărbatului din fața sa. Tot aerul ieși din plămânii lui Godunov, care icni de durere și nici nu-și dădu seama când cătușele i se închiseră în jurul încheie urilor. Pop se apropie de cei doi și îl bătu pe umăr pe Vasilică. Cel mai periculos om al lui Mihailovici era prizonierul lor. No, bună treabă, băiete! îl felicită el. Măi, oltene, îi șopti la ureche, zâmbind, să știi însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
schimbase. Urcase pe platforma remorcii și își plimbase mâinile pe suprafața metalică, rece și dură. Vâlva era înăuntru, peretele vibra ușor, ca și cum, dincolo de suprafața dură, un lichid dădea în clocot. Un fior rece îl cuprinse când simți iarăși valul de ură profundă pe care îl cunoștea atât de bine. Acolo, lângă che pengul de la intrare, stătuse el înainte de a-și pierde cunoștința. Numai că era pe partea cealaltă. Bestia scâncea, căutând o fisură prin care să se poată elibera. El, înspăimântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
crucile și unde lespezile de granit și monumentele de bronz luau locul Însemnelor de piatră și al crucilor de lemn putred. Și nimeni nu va ști vreodată ce anume Îi va fi stîrnit, ce pornire, din beție, din durere, din ură de clasă sau rom Jamaica, Încît să Încalce ordinul lui Bandura, că se porni o minunăție de rebeliune revoluționară, stihia răzmeriței deșarte: marinari și tîrfe de port, aprige soiuri, se apucară să smulgă cu furie, cu Înfocare, printre lacrimi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fie de scurtă durată, pînă să ajungă cu trăsura În bulevard, unde era așteptat de mulțimea gălăgioasă, adusă din tot imperiul. Printre bătăile sacadate ale tobelor se auzea murmurul gloatei, un freamăt amenințător, văzu chiar pumni ridicați În semn de ură. Gloata chiuise la pronunțarea sentinței, căci mulțimea Îi ovaționează doar pe stăpînitori. Conștiința acelui gînd Îl va copleși. Capul i se lăsă pe piept, umerii i se chirciră de parcă se aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cred că X (iar această prescurtare vexantă este doar semnul unei discreții exagerate) a fost conștient de importanța descoperirii sale. Dacă În cartea cu autor necunoscut găsise originea misterioasă a Conspirației, care de două decenii tulburase spiritele, care semănase neîncrederea, ura și moartea, atunci el măcar Înlăturase amenințarea groaznică care s-ar fi lăsat asupra celor pe care cartea Îi numea conspiratori. (Și aici Îi apăru În fața ochilor privirea Îngrozită a unei fetițe din Odessa. Cu capul ițit de după ușa dulapului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
adus În fața justiției În ziua de 15 aprilie 1865. Din pricina unei ploi torențiale de primăvară, ca și a tăcerii presei, la proces participară cîțiva curioși ocazionali. Prin sentința tribunalului cartea va fi interzisă și confiscată, iar Joly condamnat - „pentru provocarea urii și a disprețului față de guvernarea suveranului“ - la o amendă de două sute de franci (prețul acidului și manoperei) și la cincisprezece luni de Închisoare. Însemnat cu pecete de anarhist, alungat de prieteni, dar neînduplecat, va pricepe că nu prin cărți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fatal, chiar dacă acele texte erau sortite literaturii de sertar. Citind comentariile doamnei Nina Roth-Swanson - scuzați-mă, dar În mod involuntar mă ciocnesc de dînsa ca de un dulap pus În mijlocul camerei - ca și interpretarea dată lui Moise, ca fiind „Întruchiparea urii refulate a părintelui rabin, a părintelui tiran“, rămîn siderată, cum s-o fi simțit doamna Nina Roth-Swanson În Rusia „sub cerul nemilos al bătrînului și blajinului Moise“, pe vremea cînd Încă nu se consacrase absconselor interpretări lirice, fiind o modestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
români din Bucovina își părăseau locurile de așezare și din cauza situației economice: lipsa pământului care aparținea proprietarilor boieri (nobili), mănăstirilor sau domeniului imperial; lipsa unor gospodării întemeiate cu case, acareturi (în locul acestora aveau niște locuințe monocelulare, de tip bordei, făr uri și grajduri în jur) și din această cauză, în fugă, țăranul își lua familia și vitele și într-o noapte trecea granița, fără părere de rău. Au fost cazuri când se întorceau, se adăugau celor care plecau din Moldova spre
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]