6,856 matches
-
telefon, am avut impresia că între barea nu i-a căzut deloc bine. S-a grăbit să mi răspundă că însărcinări destul de întâmplătoare îl mai rețin în Capitală, dar este o situație provizorie, ce nu va mai dura multă vreme. Vagul în care pluteau explicațiile mi-a accentuat bănuiala că e ceva louche, și chiar și faptul că imediat a trecut, cu abilitatea sa mecanică, la zvonurile cele mai recente ce circulă. Cu tot afrontul ce i-l făcusem, nu era
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
liceenii în junețea mea - hélas ! - îndepărtată. Când și când, scutura capul ca să-și așeze pletele foarte negre și foarte lucioase, scuturându și pe umeri mătreață. Sila mea îmi făcea plăcere, ca un gest de cruzime, trezindu-mi totuși ecoul unei vagi îndoieli : nu s-ar fi cuvenit să-l privesc cu mai multă îngăduință pe acest tânăr cultivat, de o politețe indiscutabilă ? Am tranșat, trăgându-mă mai departe de el, având justificarea că el tot nu observă, fiind cufundat în lectură
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
permite extinderea viziunii în viitor, prin mecanismele cognitive până la limita capacității de gândire a fiecărei persoane. Principalele caracteristici ale obiectivelor sunt conținutul și intensitatea. În ceea ce privește conținutul, acesta are la rândul său doua atribute: specificitatea și dificultatea. Astfel, obiectivele pot fi vagi (să faci asta) sau specifice (realizează asta la următorii parametri în următoarele x minute). Dificultatea este un atribut stabilit de angajat: ce este dificil pentru unul poate fi ușor pentru altul, dar cu cât dificultatea "absolută" este mai mare, cu
Motivația. Teorii și practici by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
sarcină și un nivel ridicat al atașamentului față de obiectiv, cu cât obiectivul este mai dificil, cu atât crește performanța. 2. Obiectivele care sunt simultan specifice și dificile conduc la performanță mai ridicată, comparativ cu situațiile în care: i. obiectivele sunt vagi și provocatoare (ex.: străduiește-te să faci cel mai bine), ii. obiectivele sunt vagi și nepro-vocatoare ori iii. nu sunt stabilite obiective. Dacă obiectivele nu sunt precise, pot conduce la o varietate de rezultate, multe dintre ele sub capacitatea de
Motivația. Teorii și practici by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
dificil, cu atât crește performanța. 2. Obiectivele care sunt simultan specifice și dificile conduc la performanță mai ridicată, comparativ cu situațiile în care: i. obiectivele sunt vagi și provocatoare (ex.: străduiește-te să faci cel mai bine), ii. obiectivele sunt vagi și nepro-vocatoare ori iii. nu sunt stabilite obiective. Dacă obiectivele nu sunt precise, pot conduce la o varietate de rezultate, multe dintre ele sub capacitatea de performanță a indivizilor, fapt care întărește superioritatea obiectivelor specifice și dificile. 3. Efortul mintal
Motivația. Teorii și practici by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
tot ce îi stă în putință, comparativ cu situația în care obiectivele sunt clar specificate. În acest al doilea caz variabila cu rol de mediator este strategia aleasă. În situația în care obiectivele solicită un nivel ridicat al performanței, obiectivele vagi ("fă tot ce îți stă în putere" ) conduc la o performanță mai bună decât cea obținută prin stabilirea unor obiective specifice. Explicația este dată de mecanismele învățării. Într-o situație complexă este necesară încercarea diferitelor strategii și a posibilităților de
Motivația. Teorii și practici by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
bine gătite, dușumelele lăcuite strălucesc, sînt Într-o piesă de teatru de Mihail Sebastian. Versiunea explicită. Mă trezesc Într-un pat enorm, iar din așternut răsare delicat talpa unui picior, de tăblia patului atîrnă niște ciorapi de mătase, am amintiri vagi ale unei orgii, Într-un salon baroc, sub ochii orbi ai unui cvartet de coarde care cîntă din Brahms. O căldură neadecvată Îmi străfulgeră plăcut vintrele. Hei... ia vezi ce faci cu atîta dragoste de Brahms... Da, sîntem tot aici
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
igrasios se află un păienjeniș de țevi și În jur de 50 de capete de duș din care țîșnește apa peste podeaua de ciment acoperită de un grilaj de lemn putred. O duhoare rîncedă În care se pot depista urme vagi de miros de săpun bîntuie locul. Lumina e chioară, la fel ca aceea din dormitoare sau din tot restul țării. Arată mai mult ca o cameră de gazare, dar cele mai multe dintre animalele tinere rîd și comentează pe seama răcanilor, de parcă ar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
noi, ca niște autentici răniți de război, s-a făcut o clipă liniște și cîțiva au Întors capul. De ce fac treaba asta? Pentru că sîntem militari? SÎnt un pic paranoic, toată situația ne Înnebunește. Nu știm nimic. Flecăreala lor e destul de vagă, nimeni nu spune ceva anume. Totuși, la un moment dat se aude o voce care zice că a primit un telefon din București de la o rudă care stă lîngă Parcul Cișmigiu. L-a anunțat că bucureștenii s-au răsculat Împotriva
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îi ies cum cască gura. Ce-mi spune el, terminînd, lăsîndu-și ustensilele pe paleta de culori și ridicîndu-se să facă o cafea la aragazul micuț din atelier, sînt altfel de lucruri, poate similare, dar mai Împrăștiate, cu o morală mai vagă: cine ce-a mai zis și despre cine (și oare de ce să vorbească asemenea prostii?); ce politică se discută În televizorul ăla la care nu te mai poți uita (ce ne facem cu ăștia, că sînt la fel de tîmpiți ca ăia
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
faimoasă a municipiului lor. Înainte de primul război mondial, un ministru metodist a reușit chiar să închidă, pentru o scurtă perioadă, stabilimentul, sub acuzația, nicicând dovedită, că ar fi devenit un lăcaș de culturi păgâne. Dar până în ziua de azi persistă vaga idee că izvorul ar fi, într-un fel, sursa unor neliniști morbide, care asaltează din când în când orașul, ca un soi de epidemie. Dați-mi voie să vă descriu clădirile balneare, așa cum arată ele acum. Edificiul principal e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
impresie strigând pe parcursul unei predici: „Voi l-ați detronat pe Hristos și vă închinați apei!“ Câteva persoane serioase și-au clătinat cu îngrijorare capetele și au vorbit despre „grave riscuri spirituale“. Acest soi de ațâțare nesănătoasă, de „neliniște morală“, oarecum vagă, aproape imaginară, se ivește destul de rar, totuși suficient de regulat pentru ca oamenii să o poată înregistra și prevedea. Poate că nu există nimic real în legătură cu asemenea „faze“, decât o nevoie periodică, contaminantă, a oamenilor de a-și spune unii altora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui arțăgoase, îl ardeau ca un fier roșu, constituiau un adevărat iad, și totuși nu se putea reține de la asemenea forme de violență. Față de Adam nu se arăta niciodată mânios, simțea, însă, că în relațiile cu fiul său exista o vagă, dar teribilă nepotrivire, o stinghereală, o stângăcie care inhiba comunicarea dintre ei. Uneori avea impresia că Adam înțelegea acest lucru și că venea la el cu ramuri ostentative de măslin, mici gesturi de afecțiune și mângâiere, iar Brian se pomenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o invidia și o compătimea pe Stella. Îi plăcea, o interesa și o enerva Alex. Ținea mult la Tom, în legătură cu care Brian avea sentimente atât de amestecate, dar ea își frâna afecțiunea, ca nu cumva Adam să încerce cea mai vagă undă de gelozie. Tom i se părea un băiat nesofisticat și cu totul inofensiv. Asemenea lui Brian, îl invidia pe Tom pentru veselia lui, dar îl invidia în numele lui Adam, nu al ei. Oare când Adam va avea douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de a pune mâna pe Tom, pentru care o invidiase din primul moment. În tot acest timp, John Robert, la care Alex se gândise cu atâta intensitate în scurtul ei episod de demență, somnola în subconștientul ei: o amprentă, o vagă fantomă vie, tainica dublură persistentă a unui bărbat care nu o mai preocupa. Dar acum această dublură se dislocase și i se plantase în primul plan al imaginației, la vestea că John Robert Rozanov se reîntorcea la Ennistone. Era oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
când e săracă. Acum se apropia de patruzeci de ani. Se născuse într-o casă amărâtă, din cartierul Burkestown. Taică-su o părăsise pe maică-sa, care plecase apoi cu un alt bărbat. Diane dusese o existență nefericită alături de niște vagi „mătuși“, a căror rudenie cu ea sau între ele avea un caracter circumstanțial. După ce a părăsit școala, fusese chelneriță, apoi angajată ca vânzătoare la Bowcock, după care a intrat ca funcționară într-un birou de pariuri. Într-o zi, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nimic din toate astea. Ușa se deschisese. Interiorul întunecat al casei putea fi recunoscut ca fiind cel al lui Greg și Judy Osmore. Și, din câte își dădu seama imediat, locuința era neocupată. Mirosea a gol, se simțea chiar un vag iz de mucegai și casa era plină de ecouri. Tom fusese muncit și de temerea că-i va descoperi pe Greg și Judy acolo, că renunțaseră să mai plece. — Uraa! exclamă Tom, cu glas scăzut și apreciativ, stând în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mare, întunecos, pe o stradă respectabilă și mohorâtă, nu departe de Avenue Louise, cu platani tunși și clădiri înguste și ascuțite, din cărămidă galbenă. Frumoasa și blajina lui mamă îmbătrânise. Arhitectul belgian și soția lui decedaseră. Emma, pentru care existau vagi planuri de a fi trimis să urmeze la Colegiul Trinity, refuză să se întoarcă în patrie. Îi plăcea Bruxelles, nu părțile lui vechi și mărețe, nici cartierele noi, strălucitoare, ci melancolicele străzi burgheze, atât de liniștite, purtând amprenta unui trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
I-a iertat cu ușurință lui Emma indiferența față de cai; în tinerețea lui, tatăl visase să ajungă un cărturar, și acum visa să facă un cărturar din Emma. A murit înainte de reînceperea tulburărilor în Irlanda. Emma fusese crescut într-o vagă religie anglicană. Ambii lui părinți erau vag anglicani și mergeau ocazional la biserică. Mama îl învățase să-și spună rugăciunile, apoi îl lăsase singur cu Dumnezeu. Emma și Dumnezeu s-au cam răcit unul de celălalt, dar băiatul a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să se considere englez, îi era cu neputință; era absolut neenglez. Când lumea îi spunea (pentru că, de cum deschidea gura, îl trăda accentul): „Ești irlandez“, iar el răspundea: „Anglo-irlandez“, și auzea comentariul: „A, deci nu ești irlandez curat“, Emma Scarlett-Taylor zâmbea vag și nu mai adăuga nimic. Tatăl lui privise anglicanismul ca pe o religie a iluminismului, în orice caz un protest al rațiunii împotriva superstițiilor care-l împresurau la Dublin. Maică-sa era romantic pioasă, iar la Bruxelles continuase să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Emma nu se putea împiedica să nu fie impresionat de încrederea și prietenia pe care i le arăta Tom, dar nu era deloc sigur că dorea într-adevăr să i se poarte de grijă sau că Tom avea cea mai vagă idee asupra adevăratei lui firi. Când Alex s-a întors împreună cu Ruby de la Institut, cu scrisoarea lui John Robert Rozanov care o frigea în buzunar și s-a dus de-a dreptul sus, în salon, dar n-a deschis scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și curiozității. Sau poate că era mai curând senzația pe care ai avea-o într-un leagăn lent, visător, zburând în sus, zburând în jos, un fel de amețeală, o clipă de anticipație ce-ți tresaltă în măruntaie. Chiar o vagă greață și simțământul de a fi brusc mișcat din loc, ca într-o stare de beție: Alex era surprinsă de propriile-i senzații, dar își dădea seama că se afla de câtva timp în această stare emoțională, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
izbutea să vadă prin acest ceva ca printr-o substanță care putrezise, dezagregându-se în fibre zdrențuite. Și dincolo de acestea nu era decât haos, multitudinea necategorisită, confuzia definitivă a universului, în fața căreia metafizicianul își acoperă ochii. Până și acea ultimă vagă rămășiță de credință că cineva, cândva, pe undeva, ar fi avut un gând pur, nemincinos, devenise acum, în mintea lui, o durere râcâitoare. Ipotezele legate de reîntoarcerea lui Rozanov nu se limitaseră la presupunerea legată de artrită. Într-adevăr, John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pântecelui. Totdeauna păruse cam murdar, acum, însă, părea soios de-a binelea. Umplea cămăruța cu prezența lui de urs și cu mirosul lui. Se uită mohorât la George. Acesta din urmă nu căuta să-și ascundă emoția. Dimpotrivă, încerca o vagă plăcere agresivă în a se lăsa pradă ei. Se rezemă de perete și își duse o mână la gât. Apoi își trecu mâna peste ochi și spuse cu o voce tremurătoare: — Ei bine, bună ziua. — Bună ziua, ce mai faci? Avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i încălzi trupul și-i ameți plăcut mintea. Se întoarse la locul ei, cu capul plecat și cu senzația fugară că ar fi cu totul altă ființă. Preotul rosti cuvintele de încheiere a slujbei. Urmă o tăcere și apoi un vag fâșâit când membrii congregației se ridicară în picioare. Participanții, care se răspândiseră în diverse locuri din biserica uriașă, erau următorii: bătrâna domnișoară Larkin, rudă îndepărtată a „faimosului“ pictor; o domnișoară Amy Burdett, care cânta - cam tărăgănat - duminicile la orgă, doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]