KorAP: Find »[drukola/base=veste & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...125 126 127 ...530 >

13,235 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288

a prea folosit comisarului. Somnul nu venea, coridoarele și ușile creierului erau închise, iar înăuntru, regină și stăpână absolută, domnea insomnia. Pentru ce a cerut el fotografia, se tot întreba, ce a vrut să spună cu amenințarea că voi avea vești de la el înainte să se termine săptămâna, cuvintele, luate fiecare în parte, nu prea erau de amenințare, dar tonul, da, tonul era amenințător, dacă un comisar, după ce și-a petrecut viața interogând oameni de tot felul, sfârșește prin a învăța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
foarte bine să-și dea seama de zonele de penumbră pe care le produce fiecare cuvânt și le trage după el de fiecare dată când e rostit. Spuneți cu voce tare fraza Înainte ca săptămâna să se termine, veți avea vești de la mine, și veți vedea ce ușor e să-i introduci un strop de teamă insidioasă, mirosul putrid al fricii, vibrația autoritară a fantasmei tatălui. Comisarul prefera să se gândească la ceva liniștitor ca asta, Dar eu n-am nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
mâhnită, de profundă durere. Masa era acoperită de microfoane și avea ca unic ornament un pahar cu apă. În spate, atârnat ca întotdeauna, drapelul patriei meditativ. Doamnelor și domnilor, bună seara, spuse ministrul, v-am convocat ca să vă comunic nefasta veste a morții comisarului care fusese însărcinat de mine cu investigarea rețelei conspirative al cărei cap conducător, așa cum știți, a fost deja denunțat. Din nefericire n-a fost vorba de un deces natural, ci de o omucidere deliberată și cu premeditare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

avut experiența pe care o am acum, tot nu-mi vine să cred că aș fi putut să-i judec altfel. Dar pentru că am înțeles că omul este imprevizibil, în faza actuală n-aș mai fi atât de surprins de vestea pe care am primit-o când am revenit la Londra începutul toamnei. Nu mă întorsesem decât de douăzeci și patru de ore când m-am întâlnit pe Jermyn Street cu Rose Waterford. — Ei, dar ce veselă și vioaie ești! i-am zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
ca un om de vârsta lui să se preocupe de aventuri sentimentale. Cu aroganța specifică tinereții stabilisem vârsta de treizeci și cinci de ani ca limita maximă la care un bărbat se mai poate îndrăgosti fără a se face de râs. Această veste mă mai deconcerta în oarecare măsură și pentru că, de la țară, îi scrisesem dnei Strickland anunțându-mi întoarcerea; și adăugasem că dacă nu primesc din parte-i vreo veste care să mă facă să renunț, mă voi duce într-o anumită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
bărbat se mai poate îndrăgosti fără a se face de râs. Această veste mă mai deconcerta în oarecare măsură și pentru că, de la țară, îi scrisesem dnei Strickland anunțându-mi întoarcerea; și adăugasem că dacă nu primesc din parte-i vreo veste care să mă facă să renunț, mă voi duce într-o anumită zi să beau ceaiul la ea. Și tocmai aceasta era ziua respectivă și nu primisem nici o veste de la dna Strickland. Voia sau nu voia să mă primească? Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
întoarcerea; și adăugasem că dacă nu primesc din parte-i vreo veste care să mă facă să renunț, mă voi duce într-o anumită zi să beau ceaiul la ea. Și tocmai aceasta era ziua respectivă și nu primisem nici o veste de la dna Strickland. Voia sau nu voia să mă primească? Era foarte probabil ca în agitația momentului să-i iasă din minte bilețelul meu. Poate că ar fi fost mai înțelept să nu mă duc. Dar, pe de altă parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
mă duc. Dar, pe de altă parte, se prea poate ca ea să dorească să păstreze maximum de discreție în chestiunea respectivă și, deci, ar fi fost oarecum necuviincios din partea mea să dau de înțeles semn că am primit ciudata veste. Eram, așadar, sfâșiat între teama de a jigni sentimentele unei femei agreabile și aceea de a o inoportuna. Simțeam că trebuie să sufere și nu voiam să fiu martor al unei dureri pe care n-o puteam alina. Dar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
avea curajul să vorbească despre soțiile lor, care erau atât de neglijente cu vizitele de curtoazie. Era îmbrăcată într-o rochie scumpă, dar de țoapă. Dna Strickland era în mod evident în pragul unei crize de nervi. — Ei, spune ce vești ne aduci? zise ea. — L-am văzut pe soțul dumitale. Mă tem că s-a hotărât definitiv să nu se mai întoarcă. Am făcut o pauză și apoi am adăugat: Vrea să picteze. — Ce vrei să spui? strigă dna Strickland

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Strickland mi-au dat fiori de gheață. — Mai știi ceva de soțul dumitale? Nu. N-am mai auzit nici un cuvânt. Se prea poate să fi și murit. S-ar putea să-l întâlnesc la Paris. Ai vrea să-ți aduc vești de la el? Șovăi o clipă. — Dacă e la mare ananghie, sunt gata să-l ajut puțin. Am să-ți trimit o mică sumă de bani și i-ai putea-o da treptat, după nevoie. Foarte drăguț din partea dumitale, i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
am prins în ochii lui o licărire de recunoaștere. Nu mai cădeam atât de ușor pradă sfielii ca acum câțiva ani, așa că i-am zis: — Am văzut-o deunăzi pe soția dumitale. Eram convins că ai vrea să afli ultimele vești despre ea. A râs scurt și ochii i-au clipit șireți: — A, am petrecut o seară agreabilă împreună. Cât timp să fie de atunci? — Cinci ani. A mai cerut un pahar de absint. Stroeve, vorbind volubil, i-a explicat cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
venit și s-a prezentat. Auzise că mă interesez de Charles Strickland și m-a anunțat că a venit să stăm de vorbă despre el. În Tahiti lumea e la fel de pasionată de bârfă ca și într-un sat englezesc, și vestea că mă interesez de picturile lui Strickland se răspândise ca fulgerul. L-am întrebat pe nou-venit dacă a luat micul dejun. — Da, mi-am băut devreme cafeaua. Dar n-am nimic împotriva unei picături de whisky, mi-a răspuns. L-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
douăzeci de ani. E o adevărată binecuvântare dacă își parcurge drumul mai repede. Strickland se duse la șevalet și se uită îngândurat la tabloul așezat pe el. — Ați făcut o călătorie lungă. Se cuvine, să îl răsplătim pe purtătorul unor vești importante. Luați asta. Pentru dumneavoastră, acum, nu înseamnă mare lucru. Dar se prea poate ca într-o bună zi să vă bucurați că-l aveți. Doctorul Contras insistă că n-are nevoie de nici o plată pentru drumul lui. Deja îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Multă vreme nici unul dintre noi nu scoase nici un cuvânt. — Dar Ata n-a mai trimis după mine, reluă într-un târziu doctorul, și întâmplarea a făcut să nu mai merg multă vreme în partea aceea a insulei. Nu mai aveam vești despre Strickland. De vreo două ori am auzit că Ata a venit la Papeete să cumpere materiale pentru pictură, dar nu s-a întâmplat s-o întâlnesc. Au trecut mai bine de doi ani până să revin la Taravao și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
i se aduse doctorului Coutras mesajul că Strickland e pe moarte. Ata aținuse calea șaretei care ducea poșta la Papeete și-l implorase pe vizitiu să se ducă imediat la doctor. Însă când sosi chemarea, doctorul era plecat și află vestea abia seara. Era imposibil să mai pornească la o oră atât de târzie așa că abia a doua zi se așternu la drum, îndată după revărsatul zorilor. Sosi la Taravao și pentru ultima dată luă în piept cei șapte kilometri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

să se apropie și să nu spui nimănui ce știi, ca orașul să nu fie cuprins de panică. Iar acum du-te, pentru siguranța dumitale. Era mai mult ca sigur că măgarul acela va da fuga la prietenii săi cu vestea, ca să se Împăuneze În fața lor. Dar, cel puțin pentru câteva ore, teama de consecințe Îl va fi oprit să cotrobăiască. Judecând după paloarea chipului său, părea să fi crezut povestea. Pentru câtva timp, plăcile aveau să fie În siguranță. Priorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care Întocmiră un giulgiu improvizat, În care poetul porunci să fie Învelit omul, având grijă ca, În timpul operațiunii, chipul să Îi rămână ascuns. Abia când cadavrul fu strâns legat cu niște frânghii, se simți mai liniștit. Măcar pentru câteva ceasuri, vestea morții lui Brandan avea să rămână secretă. Poate că era mai bine să nu știe decât el despre această Întâmplare, pentru un timp. - Duceți-l la Santa Maria. Comuna se va ocupa cu Îngropăciunea, dacă nici o rudă sau prieten nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de boală, speranțele Înșelătoare ale unei aparente Însănătoșiri. Tulburea Împletire de patimi și de rivalități din preajma patului său de moarte. Apoi, cu stupoare, observă o frază pe care Mainardino o introducea parcă din Întâmplare: „... i-a fost adusă lui Frederic vestea morții unuia dintre fiii săi, novice la franciscani. Iar Frederic l-a plâns”. Îndată după asta, episcopul revenea asupra faptelor de la curte. Dante se opri să reflecteze, frământându-și buza cu dinții. Putea oare să fie vorba de fiul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
opri. - Ce se petrece? Celălalt probabil că Îl recunoscuse, Întrucât făcu o plecăciune. Apoi aruncă o privire neliniștită spre ușă, de unde se mai auzeau Încă glasurile agitate ale celorlalți priori. - M-a trimis șeful gărzilor. Trebuie să comunic Consiliului o veste de maximă importanță, zise pe un ton agitat, dând să-și continue alergarea. Dante Îl Înșfăcă din nou, reținându-l. - Spune-mi mai Întâi mie ce ai de comunicat. - Comandantul m-a trimis să spun că oamenii lui au Înconjurat un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să-și ia cu el toate superstițiile. Mult mai important era ceea ce se petrecea acum la abație. Ieșind de la San Piero, nu observă nimic deosebit față de obișnuitul du-te-vino al negustorilor și artizanilor care se Îndreptau către Ponte Vecchio. Din fericire, vestea părea să nu se fi Împrăștiat Încă. Poate că nu era Încă prea târziu să ia din nou frâiele În mână, În ultimele ceasuri ale autorității sale. Da, avea să Încerce să-l oprească pe bargello, făcând apel la interesele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
sorții, limitele gloriei și durerii sale. Dinaintea ochilor săi, acea rețea de linii și puncte dansa printre flăcările migrenei. Începu să parcurgă cu degetul arătător acele semne care Îi determinau destinul. Până la pătrarul malefic al lui Jupiter, unde Marcello citise vestea exilului său. Își trecu o mână peste frunte, apoi scutură din cap. Schița horoscopului ardea În fața lui, cu notele sale. Acele caractere, acea grafie subțire... O idee Își croi deodată drum În mintea lui. Se aruncă asupra manuscrisului lui Decem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
asta vreau ca trupul să fie dus dincolo de ziduri, fără lumini. Călugărul Încuviință și se făcu nevăzut. Trecuse poate un ceas, când fu anunțat că cei după care trimisese se aflau la poartă. Venise abatele Însuși, Îngrijorat, să Îi dea vestea. Își aruncă o ocheadă rapidă spre mort, ferindu-și de Îndată privirea, ca și când s-ar fi temut să nu se molipsească de la acea priveliște. În spatele său, câțiva călugări se Înghesuiau În dreptul ușii, Întinzându-și gâturile ca să vadă. - Înfășurați trupul Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Ca și omul de la Răsărit, pe care l-ai asasinat după ce te-au primit pe galeră. În Malta ai urcat la bord? Sau te-ai amestecat printre pasageri Încă de la plecare, peste mare? - Eram În Sidon când mi-a sosit vestea că planul cel imund se pusese În mișcare. I-am convins pe oamenii aceia că le-aș fi putut fi de folos. - Ai făcut un masacru numai ca să ucizi un om. - Mintea lui trebuia eliminată. Și amintirea lui. Nimic altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

pe vecie tânără. Dintr-o singură privire, ne-a dat afară. Gravul, doctorul, procurorul și cu mine ne-am supus ca niște puștani. XI Bineînțeles că războiul continua. Și făcuse deja atâtea cadavre că nu le mai știai numărul. Dar vestea morții tinerei învățătoare, și mai ales o moarte ca aceea, dădu o lovitură orașului. Străzile erau goale. Mahalagioaicele, țațele, bătrânele gaițe dispuse oricând să bârfească stăteau pe la casele lor. În localuri, bărbații beau fără să spună nimic. Nu se auzeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
aruncat asupra lui, dar era prea târziu, murise de-a binelea. Se spânzurase cu pantalonii lui, pe care-i rupsese în fâșii pe care le înnodase de mânerul ferestrei. Nu credeam că-i așa de solid mânerul ferestrei... — Când aflară vestea, Mierck și Matziev nu se arătară prea uimiți. „O dovadă în plus“, îi spuseră primarului. Și se priviră cu subînțeles. Noaptea începea să se lase. Colonelul aruncă niște bușteni în șemineu, iar judecătorul o chemă pe Louisette. Fata veni cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]