8,307 matches
-
Se oprește ca să-și tragă răsuflarea, dar mai cu seamă pentru a-și pregăti efectul și a lăsa teama să se strecoare În suflete. Din fericire, unul din vechii mei discipoli, aici de față, l-a recunoscut pe eminentul nostru vizitator și a venit să-mi dea de știre. Îl arată cu degetul pe Studentul-cu-Cicatrice și Îl poftește să se ridice: Cum de l-ai recunoscut pe imamul Omar? În loc de răspuns, câteva silabe bolborosite. — Mai tare! Uncheșul de aici nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
răspuns că nu, fără să mă opresc, temându-mă că am de-a face cu cine știe ce pungaș, În cel mai bun caz cu un milog sau cu un pisălog. Dar bărbatul a continuat: „Nu te Îngrijora de stăruința mea, nobile vizitator. Stăpânul mi-a poruncit să mă așez În acest loc, așteptând orice călător spre a-i oferi ospitalitate“. Omul părea de condiție modestă, dar era Îmbrăcat cu veșminte curate și cunoștea deprinderile oamenilor respectabili. L-am urmat. După câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
această gazdă atât de mărinimoasă, ca să-i pot adresa mulțumirile mele?“ „Stăpânul meu a murit de mai bine de șapte ani, lăsându-mi o sumă de bani pe care trebuie să o cheltuiesc În Întregime spre a-i cinsti pe vizitatorii Samarkandului.“ „Și cum se numea acest stăpân, ca să pot măcar să povestesc despre milosârdia lui?“ „Numai Preaînaltului i se cuvine recunoștința ta, mulțumește-I Lui, El va ști prin milostenia cui I se aduce mulțumire.“ Și astfel, vreme de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lor rostește câteva fraze, apoi se retrag cu toții de-a-ndăratelea; este, Într-adevăr, interzis să-i Întorci spatele suveranului Înainte de a fi părăsit Încăperea. Un obicei ciudat. A fost oare introdus de un monarh prea grijuliu În privința respectului datorat? De un vizitator deosebit de neîncrezător? Urmează demnitarii religioși, așteptați cu interes, dar și cu teamă. Sunt mai mult de douăzeci. Abu Taher n-a avut nici o dificultate În a-i convinge să vină. Dat fiind că Își manifestaseră din plin resentimentele, a persevera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și cinci de ani, căruia Malik Șah Îi zice „tată“, semn de extremă deferență, și pe care toți ceilalți Îl numesc după titlul său, Nizam al-Mulk, Ordinea Regatului. Niciodată o poreclă n-a fost mai meritată. De câte ori se apropie un vizitator Însemnat, tânărul sultan Îl consultă din priviri pe vizirul său, care-i indică, printr-un semn imperceptibil, dacă trebuie să se arate primitor sau rezervat, senin sau neîncrezător, atent sau absent. Delegația din Samarkand, În Întregul ei, s-a prosternat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
oază de case joase pe Drumul Mătăsii, la marginea Deșertului de Sare. Caravanele se adăpostesc acolo, Își recapătă suflul Înainte de a străbate Kargas Kuh, Înspăimântătorul Munte al Vulturilor, vizuina tâlharilor care pradă Împrejurimile Isfahanului. Kashan, construit din argilă și noroi. Vizitatorul caută În zadar un zid sărbătoresc, o fațadă Împodobită. Și totuși, acolo se fac cele mai vestite cărămizi smălțuite, care vor Înfrumuseța cu verde și auriu miile de moschei, de palate sau de Înalte școli musulmane, de la Samarkand la Bagdad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În divan, uriașa sală de audiență, pentru a se apropia de cel mai puternic om al imperiului și pentru a-i expune lacrimile și plângerile În fața lui. Doar acolo străjile și cămărașii fac cerc Împrejurul lui Nizam, Îi chestionează pe vizitatori, Îi Îndepărtează pe neaveniți. Omar s-a oprit În pragul ușii. Scrutează Încăperea, pereții dezgoliți, grosimea celor trei covoare. Cu un gest șovăielnic, salută asistența, o mulțime pestriță, dar liniștită, care-l Înconjoară pe vizir, aflat pentru moment Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
care trupul său o tocise, dar pe care n-a vrut niciodată s-o schimbe sau s-o repare. Dădea instrucțiuni, scria, Își punea ucigașii pe urmele dușmanilor. Și, de cinci ori pe zi, se ruga, pe aceeași rogojină, Împreună cu vizitatorii de moment. Pentru cei care n-au avut niciodată prilejul să viziteze ruinele de la Alamut, nu este, fără Îndoială, inutil să precizăm că acest loc nu și-ar fi dobândit o asemenea importanță În istorie dacă n-ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îngrijorat, reformatorul se decise să intre În stare de răzvrătire pasivă. E un obicei pesan: când o personalitate se teme pentru libertatea sau pentru viața sa, se retrage Într-un vechi sanctuar din Împrejurimile Teheranului, se Închide acolo și primește vizitatori cărora le expune propriile-i plângeri. Nimănui nu-i este Îngăduit să treacă de grilaj ca să-i aducă Învinuiri. Lucru pe care Djamaledin, provocând o uriașă reacție a mulțimii. Mii de oameni năvăliră din toate colțurile Persiei ca să-l audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vizirul său, educat, totuși, În Europa, Îl convinse că Djamaledin n-avea dreptul la imunitatea sanctuarului pentru că nu era decât un filozof, un necredincios notoriu. Soldații pătrunseră, așadar, cu armele În acel loc de cult, Își croiră drum printre numeroșii vizitatori și puseră mâna pe Djamaledin, pe care-l despuiară de tot ce poseda, Înainte de a-l târî, pe jumătate gol, până la frontieră. În acea zi, În sanctuar, Manuscrisul de la Samarkand dispăru sub cizmele soldaților șahului. Fără să se oprească, Rochefort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de la Samarkand dispăru sub cizmele soldaților șahului. Fără să se oprească, Rochefort se ridică, se lipi cu spatele de perete, Își Încrucișă brațele, o postură care-i plăcea. — Djamaledin era În viață, Însă bolnav și mai ales scandalizat că atâția vizitatori, care-l ascultau, totuși, cu entuziasm, asistaseră fără să se clintească la umilirea lui publică. Trase concluzii ciudate: el, care-și petrecuse viața criticând obscurantismul anumitor clerici, el, care frecventase lojile masonice din Egipt, din Franța și din Turcia, luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să părăsească țara și trăiește tot timpul sub o strictă supraveghere. XXVIII O Închisoare somptuoasă cu porțile larg deschise: un palat de lemn și marmură, pe colina Yildiz, În apropiere de reședința marelui vizir; bucatele veneau calde din bucătăriile sultanului; vizitatorii se succedau unul după altul, treceau de grilaj, apoi mergeau de-al lungul aleii, Înainte de a-și lăsa Încălțările pe prag. La etaj, tuna glasul Maestrului, silabe bolovănoase cu vocale oclusive; era auzit blestemând Persia și pe șah, anunțând nenorocirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
singur colț În care să pot trăi la adăpost de tiranie. În Persia, am vrut să mă refugiez Într-un sanctuar care beneficiază, după tradiție, de deplină imunitate, soldații monarhului au intrat acolo, m-au smuls din mijlocul sutelor de vizitatori care mă ascultau, și, aproape fără o nefericită excepție, nimeni n-a mișcat, nici n-a cutezat să protesteze. Nici un loc de cult, nici o universitate, nici un adăpost În care să poți fi la adăpost de arbitrar! Cu o mână febrilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de râs. — Ceea ce nu știa șahul, continuă Djamaledin, era faptul că Ministrul Poștelor era unul dintre cei mai fideli discipoli ai mei și că-l Însărcinasem chiar cu buna difuzare a ziarului! Râsul lui Djamaledin răsuna Încă atunci când sosiră trei vizitatori cu capetele acoperite de fesuri de un roșu sângeriu. Se ridică, Îi salută, Îi Îmbrățișă, Îi invită să se așeze, schimbând cu ei câteva fraze În arabă. Am ghicit că le explica cine eram, cerându-le o păsuire de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la Trapezunt, m-am instalat la Hôtel d’Italie, singurul din oraș, confortabil, dacă te resemnai să uiți de droaia de muște care transforma fiecare masă Într-o gesticulație neîntreruptă, exasperantă. M-am hotărât, așadar, să-i imit pe ceilalți vizitatori, angajând, pe câțiva bănuți, un adolescent care se Îndeletnicea să-mi facă vânt cu evantaiul și să alunge insectele. Cel mai greu a fost să-l conving să le gonească de la masa mea fără să caute să le strivească, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
s-a săvârșit.” XXXII Dacă bărbații care se preumblau pe colina Yildiz, de jur-Împrejurul casei lui Djamaledin, și-ar fi scris pe fesuri „spioni ai Sultanului”, n-ar fi dezvăluit nimic În plus față de ceea ce până și cel mai naiv dintre vizitatori constata de la prima vedere. Dar poate că tocmai acela era adevăratul motiv al prezenței lor: să-i descurajeze pe vizitatori. Într-adevăr, acest locaș, altădată gemând de discipoli, de corespondenți străini, de personalități aflate În trecere, era, În această apăsătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pe fesuri „spioni ai Sultanului”, n-ar fi dezvăluit nimic În plus față de ceea ce până și cel mai naiv dintre vizitatori constata de la prima vedere. Dar poate că tocmai acela era adevăratul motiv al prezenței lor: să-i descurajeze pe vizitatori. Într-adevăr, acest locaș, altădată gemând de discipoli, de corespondenți străini, de personalități aflate În trecere, era, În această apăsătoare zi de septembrie, cu totul pustiu. Doar servitorul se găsea acolo, la fel de discret ca Întotdeauna. Mă conduse la primul etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
făceau schimb de mărfuri a mers la Însărcinatul cu afaceri britanic, Într-o chestiune urgentă: dacă persoanele aflate În pericol să fie arestate ar fi venit să se refugieze la legație, aveau să fie oare protejate? Răspunsul a fost afirmativ. Vizitatorii s-au retras cu mulțumiri și demne temenele. În aceeași seară, prietenul meu Fazel se prezenta la legație Împreună cu un grup de prieteni, fiind grabnic primit. Deși Împlinise abia treizeci de ani, el era deja, ca moștenitor al tatălui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
avea să trăiască În cadența condoleanțelor, condoleanțe discrete la Misiunea Presbiteriană, condoleanțe fierbinți, fervente, indignate În cartierele deținute de fiii lui Adam. Cu ochii Înroșiți, strângeam mâini, În mare parte necunoscute, mă lăsam În voia unor interminabile Îmbrățișări. În cohorta vizitatorilor, se găsea și consulul Angliei. Care mă trase deoparte. Vă va aduce puțină consolare dacă vă voi spune că, la șase ore după moartea prietenului dumneavoastră, mi-a parvenit un mesaj de la Londra, care mă anunța că tocmai fusese Încheiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
biruit pe rând fiecare pantof. S-a așezat pe un scaun, uitându-se lung la pantofii pe care-i pusese lângă picioarele lui, așezați paralel. Părea să le spună: „Și acum, voi, luați seama”, cum obișnuiește vrăjitorul să se adreseze vizitatorilor înspăimântați, după ce a amestecat zeama lui magică în ceaun. Apoi tata a luat lingura, care în mâna lui scânteia ca o baghetă vrăjită, iar eu m-am gândit că, în clipa următoare, pantofii vor sări în sus, luând-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
nemișcat în dormitorul întunecat, între el și soarele pe care îl iubea atât de mult stau storurile grele, pielea lui a început să se albească, firicele de praf îl acoperă, parcă ar fi un exponat de muzeu care nu are vizitatori, doar Noga îi mai aruncă o privire când se întoarce după-amiaza de la școală, flămândă și îngrijorată, o privire mută, de parcă ar vrea să se asigure că încă mai e acolo, culcat pe spate, cu ochii deschiși, cu privirea ațintită înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
deschisă cu tine. Reiko a amestecat iar cafeaua cu lingurița și a mai luat o înghițitură. Mai e ceva ce trebuie să știi, spuse ea. Conform regulilor de aici, tu și Naoko nu aveți voie să rămâneți singuri nici o clipă. Vizitatorii nu pot sta singuri cu pacienții. Ei trebuie să fie în permanență supravegheați, dar în cazul vostru, supraveghetorul sunt eu. Îmi pare rău, dar trebuie să te împaci cu ideea asta, bine? Nu mă deranjează, am răspuns eu, zâmbind. — Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
arătau ca niște duhuri speciale cărora li se permitea să calce pe pământ doar în diminețile ploioase. Se deplasau în tăcere deplină, ducând cu ei unelte, coșuri și saci. Portarul și-a amintit numele meu, l-a bifat pe lista vizitatorilor și eu m-am îndreptat spre ieșire. — Înțeleg că ești din Tokyo, spuse bătrânul, văzând adresa din registru. Am fost și eu o dată acolo. Doar o dată. Acolo se mănâncă niște carne de porc grozavă! — Da? am întrebat eu, neștiind ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vorbă. — Suferă de aceeași boală pe care a avut-o și mama. Tumoare la creier. Poți să crezi? Acum doi ani a murit mama din pricina asta și acum, tata... exact la fel. Fiind duminică, culoarele spitalului universitar erau înțesate de vizitatori, precum și de pacienți deplasabili. În aer plutea un miros specific - dezinfectant, miros de urină și așternut îmbâcsit, amestecat cu parfumul florilor. Asistentele alergau de colo-colo, tocurile lor răsunând sec. Tatăl lui Midori se afla într-o rezervă cu două paturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Nu. — Watanabe, n-ai vrea să coborâm la bufet să mâncăm și noi ceva? m-a întrebat Midori. Am fost de acord să mergem, deși nu prea aveam chef să mănânc. Bufetul cu autoservire era plin de doctori, asistente și vizitatori. Holul din subsol care servea drept bufet, fără nici o fereastră, era încărcat de scaune și mese și toată lumea vorbea în timp ce mânca - probabil despre boli și bolnavi - iar ecoul vocilor răsuna ca într-un tunel. Din când în când, ecoul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]