5,438 matches
-
mărfurile risipite, cutiile, ceștile și farfuriile sparte, cioburile de sticlă, furculițele și cuțitele ieftine și, În cele din urmă, cutiile de tinichea cu spaghete și, să le Îngrămădească peste mormanul de sfărîmături. Spaghete, bucăți de creier și frînturi de craniu zăceau laolaltă pe trotuar amestecate Într-o baltă de sînge. Un polițist a privit-o o clipă, a atins-o ușor cu vîrful cizmei butucănoase, apoi s-a Întors, cu fața lui roșie, brutală, și a exclamat crispat: — Doamne! În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bordură, paznicul clădirii făcuse focul Într-un tomberon ruginit, iar acum focul strălucea, trosnea și șfichiuia aerul Înghețat cu flăcările sale și din cînd În cînd oamenii se apropiau să-și Încălzească mîinile. Pe trotuarul Înghețat din fața clădirii un bărbat zăcea Întins pe spate, iar un internist de spital, cu capetele stetoscopului vîrÎte În urechi, Îngenunchease lîngă el și plimba stetoscopul de colo-colo pe pieptul vînos, dezgolit, al bărbatului. LÎngă bordură era oprită o ambulanță, al cărei motor pulsa slab, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sale ajunseseră să capete o duritate epică, În care se citea istoria cerului pustiu și a distanțelor cumplite, a roților În mișcare și a șinelor strălucitoare, a oțelului, a ruginii și a Încăierărilor sîngeroase, a pămîntului sălbatic și aspru. Bărbatul zăcea pe spate, nemișcat și dur ca o stîncă, cu ochii Închiși, cu trăsăturile Înțepenite În Încremenirea de nepătruns a morții. Încă trăia, dar Într-o parte avea tîmpla zdrobită - o rană oribilă, deschisă, pe care o căpătase pe cînd hoinărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
rana nu mai sîngera decît puțin, iar În aerul Înghețat sîngele se Închega repede. Cămașa zdrențuită a bărbatului fusese sfîșiată, iar pieptul vînjos i se bomba cuprins de aceeași Încremenire de nepătruns. Nici o mișcare nu arăta că Încă mai respiră: zăcea acolo cioplit parcă În piatră, o ușoară roșeață ștearsă, bolnăvicioasă Îi ardea Încă pe fața mare și butucănoasă, iar mîinile și le ținea Încleștate pe lîngă trup. Pălăria veche Îi căzuse lăsîndu-i capul descoperit. Capul acesta chel, Încadrat de ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Începu să ne Împingă Încet, rostind totodată pe un ton răbdător și obosit: — Gata, băieți! Vedeți-vă de treabă! Circulați! Totul s-a terminat! Și, supunîndu-ne ordinului său obosit și Îngăduitor, ne-am urnit și am plecat. Între timp, mortul zăcea pe spate, dur ca o stîncă, cu chipul mare, rigid, brutal, emanînd forță și calm, Întors spre cer, marcat de o cumplită Încremenire, de o Îngrozitoare demnitate, sub privirea rece și strălucitoare a lunii. Atunci am văzut pentru a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o tejghea de lemn Împodobită sărăcăcios cu sticle răcoritoare stătute, cîteva pachete de țigări și o cutie de țigări de foi ieftine, așezate sub o vitrină mizeră de sub un glob soios de sticlă, cîteva sandvișuri cu șuncă și brînză, care zac acolo de la deschiderea localului și vor continua să zacă acolo pînă la sfîrșitul războiului. Între timp, prostituatele Își joacă pe tăcute, sub o mască străvezie, rolul de chelnerițe, mișcîndu-se Încet printre mesele aglomerate și făcîndu-și meseria. Bărbații așezați la mese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
stătute, cîteva pachete de țigări și o cutie de țigări de foi ieftine, așezate sub o vitrină mizeră de sub un glob soios de sticlă, cîteva sandvișuri cu șuncă și brînză, care zac acolo de la deschiderea localului și vor continua să zacă acolo pînă la sfîrșitul războiului. Între timp, prostituatele Își joacă pe tăcute, sub o mască străvezie, rolul de chelnerițe, mișcîndu-se Încet printre mesele aglomerate și făcîndu-și meseria. Bărbații așezați la mese fac parte, În marea lor majoritate, din acea categorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
singură șuviță din părul ei drept, moale, strălucitor și fin ca mătasea, de un arămiu-roșcat, se mișca Încolo și-ncoace pe tîmpla fetei, o dată cu mișcările ventilatorului. Fata, Înaltă, suplă și foarte frumoasă, era goală, purta doar pantofi și ciorapi, și zăcea Întinsă pe patul răvășit, cu un braț Întins Într-un gest de epuizare totală, cu celălalt Îndoit sub părul strălucitor, iar fața ei, de o delicatețe fragilă, transparentă, aproape fără viață, era Întoarsă Într-o parte și se odihnea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu bucurie: călătoria sa se apropia de sfîrșit, iar afară lumina lunii, ce răsărise devreme, Învăluia pădurile și zăpezile alpine Într-o vrajă ciudată, strălucitoare și obsedantă, care Împrumuta Întunericului din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai respira: În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
viață, de plăcere În nenumăratele sale ipostaze. CÎnd tînărul Își sfîrși cina, făcu plata și o porni Înapoi de-a lungul culoarului, din vagon În vagon, prin trenul ce Înainta grăbit. CÎnd ajunse la loc, În compartiment, văzu că muribundul zăcea exact ca mai Înainte, Întins pe fotoliu, iar luna continua să-i lumineze fața, asemănătoare unui cioc uriaș. Omul nu-și schimbase poziția absolut deloc și totuși tînărul sesiză de Îndată o schimbare subtilă, fatală, imposibil de precizat. Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
TÎnărul Își luă Încet haina și geamantanul de pe suportul de deasupra capului său și ieși pe culoarul Îngust, Închise fără zgomot ușa compartimentului. Apoi rămase o clipă pe loc și privi Înapoi nehotărît. În semiîntunericul compartimentului conturul ireal al cadavrului zăcea nemișcat pe perne. Oare nu era mai bine să lase lucrurile așa cum le găsise, În liniște, pînă la sfîrșit? Oare nu este adevărat că, În acest mare vis al timpului În care trăim și ne mișcăm, nu există decît un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
copacilor de dincolo de rîu. Apoi s-au oprit la capul podului și au privit apa. Apoi au văzut golul rămas la vechea moară roșie, care semăna Întrucîtva cu amurgul, cu răcoarea, cu tristețea și bucuria, și privind chipurile tinerilor care zăceau În lanul de grîu, chipurile banale și, vai, atît de cunoscute și de străine În moarte ale americanilor căzuți, au rămas o clipă nemișcați gîndind, simțind, gîndind, cu inimile pline de o uimire profundă și mută: — În fapt de seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
seară, stînd În pragul unor uși minunate, pe cînd ne Învăluiau tăcerea și lumina piezișă și coamele dealurilor, am văzut pe pămînt ciudate forme tăcute, zarea mută, și Înțelegînd atunci totul... ce mai puteam spune În afară de faptul că În jurul nostru zăceau risipiți, neclintiți, camarazii noștri și că amiaza era departe? Ce puteam spune acum despre pămîntul pustiu... ce puteam spune acum despre materia și forma veșnică... ce putem spune noi, cei care am trăit aici cu sufletul, cu oasele, cu sîngele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
omorît“. CÎnd a venit doctorul a văzut, firește, că nu mai era nimic de făcut, McLendon era mort, Îți dai seama. Doctorul a povestit că arăta de parcă Încasase o sută de lovituri cu potcoava, avea tîmpla zdrobită și strivită și zăcea Într-o baltă de sînge. Vai, vai, se zice c-a fost Îngrozitor. Tatăl tău s-a dus la proces și mi-a povestit totul cînd a venit acasă. „Bagă de seamă ce-ți spun“ - a zis - n-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
adus vestea... a fost Gilmer, care locuia acolo, a venit În spatele casei, la bucătărie, și-a zis: „Vai de mine, a fost Îngrozitor. Eu am ajuns primul“ - zice - „am auzit explozia chiar În spatele tribunalului nou și cînd am ajuns“ - zice - „zăcea Întins acolo, după o stivă de cărămizi“. Zice: „Mai Întîi n-am știut cine e, tot creștetul capului Îi era zdrobit și nu l-am putut recunoaște. Vai de mine, Îngrozitor, Îți dai seama“. „Păi nici nu mă mir“ - am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
-a-nceput să tremure și m-a privit și-a zis: „Doamne, Dumnezeule, ce-am făcut!“ și-a străbătut Încăperea și s-a Întunecat, și toți copiii dormeau În jurul meu, și-a ieșit În curte, acolo aveam un smochin și zăceam acolo În Întuneric și ascultam cum treceau oamenii, și de undeva se-auzea muzică și rîsete, și cîntece, și mirosul tuturor florilor... da, magnoliile și crinii și trandafirii, poinsettele și toate florile care creșteau acolo și portocalii și multe altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zis. „Avem pămîntul“ - am zis. „Am avut totdeauna pămîntul. Pe el ne sprijinim și el ne va salva. PÎnă acum n-a trădat niciodată pe nimeni.“ Ei, și veneau cît puteau de repede, Înțelegi, tatăl tău și bătrînul doctor Nelson. Zăceam acolo sfîșiată de dureri și ziceam c-am să mă frîng În două. „Da’ nu se poate“ - i-am zis doctorului Nelson. „Încă nu-s pregătită. Nu mi-a venit sorocul, mai sînt două săptămîni“ - am zis. „Nu contează“ - a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
degrabă mingea. Așa cum stă, culcat, Împăratul o prinde și zâmbește cu lacrimi în ochi: ─ Bine-ai venit, Ana, dragă! Ana dă din cap. „Cornițele de melc”, cozile ei, se clatină stânga-dreapta, stângadreapta: ─ N-am prea venit bine, dacă Măria Ta zaci bolnav, în pat, păzit de Mama Zmeilor, dacă ploaia duce munții la vale pentru că arborii nu-i mai țin în rădăcinile lor, dacă ierburile și florile, păsările și oamenii își pierd culorile, își pierd sănătatea și viața... Nu-i
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Prințul e surprins plăcut: ─ Ai dreptate, Ana, de la întrebarea asta trebuie pornit. Răspunsul corect este: Antoniu și Cleopatra erau doi peștișori din bolul care zace spart pe podea. Ana: ─ Aha, Deci, ei locuiseră în borcanul care se spărsese și acum zăcea pe podea. Nu știm cum a ajuns bolul pe podea, cine sau ce l-a doborât, intenționat sau din greșeală, dar ne putem imagina ce s-a întâmplat în continuare: apa s-a scurs din bolul spart și bieții peștișori
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Au venit dis-dedimineață, înaintea ei. Stai și aștepți. Dar dintr-odată răsună strigătul disperat al vedetei: „Nu, John, nu trage!” Apoi se aude o împușcătură și zgomotul unei prăbușiri. Secretara sună la Poliție. Intri în încăpere împreună cu polițiștii, vezi vedeta zăcând nemișcată, la pământ și spui: „Arestați poștașul! El e criminalul.” Ai dreptate, dar de unde știai că... el e John? Doar nu-i cunoșteai pe cei trei. Așa e, nu-i cunoșteam și nici n-am fost de față. Dacă eram
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
zadar împinse în pereții de la picioare și de la cap. Gosseyn se lămuri. Fără să se alarmeze încă, se întinse pe spate. Totuși. Începu iar să gândească: ce altceva se putea face într-un loc ca acesta? Era o rușine să zaci așa fără să știi. Dar informațiile pe care le avea la îndemână erau așa de puține încât, de fapt, nu mai avea de cercetat decât un singur lucru. ...Și tuburile acelea la care e conectat trupul meu: ce primesc de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
sau ce, avusese această putere incredibilă. Pentru că, dacă putea s-o facă acum, a doua oară, ființa sau lucrul acela s-ar putea să nu mai riște să mă scape." Un timp, Gosseyn se relaxă și-și lăsă corpul să zacă pur și simplu, fără nici o încordare, hotărât să aștepte. Dar îi veni altceva în gând. În mod evident trebuie să fie pe acolo un mecanism care să deschidă cutia în care se afla. Părea închis într-un fel de sicriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
siguranță la fel de valabilă pentru Gosseyn ca și pentru vorbitor. Venise desigur timpul pentru o altă pauză cortico-talamică. Constată că de data asta era mai optimist. E adevărat că era tot liniște, și că întunericul rămăsese la fel de nepătruns. De asemenea, încă zăcea întins în cușeta sa: și-și simțea corpul gol, cu numeroasele lui legături, exact ca mai înainte. Dar când Gosseyn repetă în minte cuvintele pe care le auzise, implicația lor era că se afla sub stricta supraveghere a cuiva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
mișcase brațele. Împinsese cu ele în tavan. Pipăise tot ce putuse ajunge cu mâna în strâmta sa locuință. Dar, desigur, dacă și-ar desprinde legăturile, ar putea să se miște mai bine. N-avea nici un rost să stea și să zacă întins acolo. Era timpul să încerce câte ceva și să afle cum ar reacționa temnicerii săi. Era, în fapt, hotărârea de-a face ceva de unul singur. Decis, Gosseyn își deplasă mâinile în jos spre același punct: stomacul său. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
îndoială, cu un milion și mai bine de ani în urmă, înainte de Marea Migrație, un copil fusese născut în modul tradițional. Și se putea ca relația acelui copil cu mama aceea a lui de demult, demult, demult de tot să zacă încă în memoria subconștientului său, Dar era cam dificil să determine care dintre sentimentele sale aveau legătură cu o mamă de demult și care erau produsul faptului că era de acord că un bărbat ar trebui, ocazional, să aibă relații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]