5,010 matches
-
meu. Așa este, doamnă, ceasul mâniei mele a trecut. În acel ceas credinciosul Rustem a fost în primejdie să treacă puntea vieții. Mă duc eu însumi în Amasia, ca să judec acolo pe fiul meu. Roxelana s-a spăimântat, s-a zbătut, a încercat să vorbească, să se împotrivească. Împăratul i-a astupat gura încondeiată trandafiriu. N-a mai vrut s-asculte nimic. Râdea strâmb. A rămas neînduplecat. —Împlinește-mi măcar o rugăminte, prea iubite stăpâne, a îndrăznit într-un târziu Roxelana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zgomotul și lumina, un val m-a lovit în ureche și apoi îmi smulgeam masca de pe față, respirând cu lăcomie oxigen binecuvântat, uluită că nu murisem. Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că eram întinsă pe punte, încă zbătându-mă să-mi recapăt suflul și Aidan era aplecat deasupra mea. Expresia de pe fața lui era un amestec de groază și ușurare. Am făcut un efort supraomenesc și am reușit să vorbesc. —OK, am spus gâfâind. Mă mărit cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
da“. La auzul acestor cuvinte, Juan țâșni spre mine și mă apucă de un braț. Cum aș putea uita urletul pe care l-a scos atunci maică-mea? S-a aruncat asupra soldatului, zgâriindu-l, lovindu-l, în timp ce eu mă zbăteam la rându-mi cât puteam de tare. Dar tânărul nu s-a lăsat înșelat. S-a scuturat ușor, dându-mi drumul și aruncându-i soră-sii pe un ton de reproș: — Atunci doar fata e a ta? Ea n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în văluri albe, ceilalți soldați. Aici locuiește Mariam, fiica lui Mohamed al-Wazzan din Granada? Ofițerul desfăcu un sul de hârtie. — Acesta e un ordin de la șeicul leproșilor. Trebuie s-o ducem pe numita Mariam în cartier. În minte mi se zbătea o singură idee: „De-ar putea fi doar un coșmar!“ M-am pomenit zicând: — Dar astea-s calomnii! N-a avut niciodată nici o singură pată pe corp! E curată ca un verset din Coran! — O să vedem noi. Aceste patru femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
luptă; fu frapat de liniștea cu care se înfruntau oamenii aceia - nu se auzeau strigăte sau plânsete, doar zgomotul armelor. Cel mai înalt dintre celți, care părea un gigant, tocmai își scotea lama din pântecele unui roman ciopârțit, ce se zbătea la pământ. Soldații romani, fără coifuri și scuturi, înarmați doar cu pumnale și gladia, încercau să se apere, tot mai slăbiți și palizi. Ochii lor, în care se citeau teama și oboseala, aveau privirea celui ce cunoaște demnitatea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la trunchiul în spatele căruia era ascuns Valerius. Barbarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cu o lovitură de cot, îl îndepărtă pe sclavul care încerca să-i curețe tunica. — Fratele tău... Cei doi sturzi îi alunecară de pe umăr și aterizară pe tricliniu. — O să mori înecat în propriul tău sânge! striga Valerius, continuând să se zbată. Patru soldați îl țineau, dar nu reușeau să-l imobilizeze. Unul îl lovi cu pumnul în față, amețindu-l. Ultimele lui cuvinte însă continuau parcă să răsune în încăpere. — Ei bine, spuse Vitellius, trecându-și o mână peste fața mânjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de păr pe Flamma, care se scufundă din cauza armurii grele și dădu zadarnic din mâini pentru a ieși la suprafață; începu să înghită apă. Valerius ieși pe malul celălalt, cu mâna încleștată în părul lui Flamma, care, aproape leșinat, se zbătea fără vlagă, tușind, trăgându-și suflarea și scuipând apă. Valerius ajunse sub pulvinar și se uită spre Vitellius. Întâlni o clipă privirea lui Listarius, care stătea în picioare lângă împărat. Deodată, Valerius își aduse aminte unde îl văzuse pe băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se gândi la șerpii care abandonează fâșiile uscate ale vechilor piei și dispar în iarbă, iar prezența nu le e trădată nici de cea mai ușoră mișcare a frunzișului, la insectele care sparg cruste și carapace de lut, care se zbat în orbirea caldă a mătăsii și a membranelor, pentru a se pierde apoi în ceruri enorme. Se gândi la felul în care el părăsea lumea, o lume care își efectua la infinit mișcarea de revoluție fără a se îndrepta spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
în mână - nu că ar fi contat, pentru că Maimuța o ignoră și alergă în locul ei după Pinky, chiar dacă aceasta nu avea absolut nimic de mâncare. O apucă de dupatta și o ținu bine, în timp ce fata urla ca trenul și se zbătea pe strada din bazar, urmată de galantul băiat Hungry Hop, care fusese trezit din starea sa de placiditate obișnuită de țipetele alarmate. În definitiv, nu se putea spune că nu știa să se poarte în astfel de situații. Și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Armata urca pe drumul dinspre bazar. Pe platforma din spate a jeep-ului brigadierului zăcea băiatul Hungry Hop, încâlcit în plase pentru maimuțe, legat bine ca să nu mai facă necazuri pe străzile cu sens unic. — Dați-mi drumul, strigase el, zbătându-se. Dați-mi drumul. Azi trebuie să-mi hotărăsc viața. Nu hotărăști nimic, îi răspunse brigadierul. Cu o eșarfă luată de la domnul Gupta, îl legă pe băiatul Hungry Hop la gură. Iar băiatul Hungry Hop se foia și se zbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
zbătându-se. Dați-mi drumul. Azi trebuie să-mi hotărăsc viața. Nu hotărăști nimic, îi răspunse brigadierul. Cu o eșarfă luată de la domnul Gupta, îl legă pe băiatul Hungry Hop la gură. Iar băiatul Hungry Hop se foia și se zbătea în tăcere, purtat fiind către Pinky, în ciuda ezitărilor sale. — Uite-i, Sampath, strigă domnul Chawla când îi zări. Sampath! Au ajuns! Dintr-odată, cu o panică explozivă, asemeni unui semn de exclamație fiziologic, maimuțele săriră din copacul lui Sampath, groaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
strâns-o ca pe un burduf și i-au înfipt o bâtă de baseball în spatele genunchilor îndoiți. Apoi au supus-o unor șocuri electrice. Părea foarte real. Era real? Vedeai linia șerpuitoare a fulgerului alb, în timp ce fata urla și se zbătea cu adevărat. M-am roit înainte de a-i fi făcut și clisma, așa cum era anunțat pe hârtia cu porcării prinsă pe ușă. Dacă fata ar fi arătat mai bine, dacă ar fi fost mai pe gustul meu, poate că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ușor. Acum, după matură chibzuință, cred că am tot ce-mi trebuie să fiu unul dintre câini. Sunt un câine. Sunt un câine legat de un gard de pe plajă, în timp ce stăpânul și stăpâna mea zburdă pe nisip. Eu nu mă zbat, mă răsucesc, chelălăi, mă mistui. Câinilor li se poate întâmpla să mai ia o palmă sau un picior. O palmă pe care, dacă ești câine, o poți îndura. Ce-i un picior, la urma urmei? Uitați-vă la câinii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la colțul străzii cu stația de taxiuri de pe Eighth Avenue, Shadow s-a oprit. A scâncit. Și-a ațintit privirea spre nord, către raiul păcătos de pe Twenty-Third Street, Chelsea, capătul lumii, unde nu exista lesă și botniță. Shadow s-a zbătut în lesă, a strănutat, și-a împins botul înainte. Părea năuc, înfometat, avea momente când semăna cu un lup, răspunzând unei naturi mult mai dure. — În fiecare seară are momentele lui de slăbiciune. Dar uneori se zbate din toate puterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Shadow s-a zbătut în lesă, a strănutat, și-a împins botul înainte. Părea năuc, înfometat, avea momente când semăna cu un lup, răspunzând unei naturi mult mai dure. — În fiecare seară are momentele lui de slăbiciune. Dar uneori se zbate din toate puterile și am impresia că vrea într-adevăr să plece. — Și să te părăsească? Fii serioasă. Știe ce e aia viață bună. Dar aici e vorba de propria lui natură, spuse ea, părând tulburată și nesigură. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vecie în pâcla dogoritoare), jocuri de table și șah, droguri, vrăji și blesteme, două mașini ale poliției cu toate ușile deschise, armele pregătite ale caraliilor gata să intervină la primul gest imprudent. Și nici un strop de rușine, nicăieri. Câteva se zbătea să se elibereze și să se amestece de furie, în zbârlirea părului facial al polițiștilor - dar nici un strop de rușine... Câinele se zbătea să se elibereze și să se amestece cu acest riscant vălmășag omenesc. L-am dezlegat. La început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ale caraliilor gata să intervină la primul gest imprudent. Și nici un strop de rușine, nicăieri. Câteva se zbătea să se elibereze și să se amestece de furie, în zbârlirea părului facial al polițiștilor - dar nici un strop de rușine... Câinele se zbătea să se elibereze și să se amestece cu acest riscant vălmășag omenesc. L-am dezlegat. La început a alergat în cercuri tot mai largi, cu limba practic aruncată din gură peste umăr, ca o eșarfă. Apoi s-a oprit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Mi s-a părut că îl văd țâșnind în salturi înalte printre mașinile parcate, printre stâlpii aparatelor de taxat, dar când m-am strecurat prin trafic spre trotuarul îndepărtat, n-am găsit decât o cutie de gunoi spartă care se zbătea în vânt. Acum alerg pe Eighth Avenue - spre capătul lumii. L-am găsit pe Twenty-Third Street, într-unul din golfulețele murdare ale bătrânului Limpopo. Instinctul îmi cerea să țip și să o iau la fugă, dar am încetinit și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a bătut la ușa următoare. „Da“, spuse ea feroce, „intră“, după care continuă pe un ton mai blând, „Șampania - o vor lăsa aici“, după care continuă pe un ton și mai blând, „Nu te opri“. Dar am început să mă zbat chiar în clipa în care am simțit ușa dublă deschizându-se ca în vis și o a treia prezență pătrunzând în spațiul nostru. Selina s-a ridicat dintr-o singură mișcare, și-a întins un picior și a sărit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mă mai întorc în America. Niciodată. Fac parte din acea categorie de oameni care și-au adunat hârtiile și sulurile cu bani în coburii de la piept. E toată povestea unei vieți - o poveste nereușită, de-a dreptul deprimantă - care se zbate și se zvârcolește în poala mea. O factură pentru gaze, programe de operă, cupoane de țigări, pașaport, mesaje telefonice, facturi de impozitare, liste cu nume, programări pentru filmări, foi de credit de la Kreutzer’s, Bartleby, din Insula Fericirii, note de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Oricând am vrut. De multe ori. Tot timpul. Doamne, sunt singur. Ești ca și terminat, nu-i așa? Fiasco-ul a murit pe Maida Vale. A tușit și a nechezat, târându-se epuizat până la bordură, ca un înotător care se zbate să iasă la liman. Am sperat să fie din cauza combustibilului, dar am simțit că e vorba de mult mai mult decât atât. Pe lângă asta, tocmai ce băgasem benzină de trei lire în rezervor. Poate că se rupsese ambreiajul. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în brațe. Eram iarăși uimit în acea zi uimitoare. L-am ținut în brațe și l-am mângâiat un moment, iar apoi, dintr-odată, pe atât de neașteptat de violent pe cât de liniștit fusese până atunci, a început să se zbată. Bineînțeles că am slăbit strânsoarea imediat, dar nu înainte ca acel cioc nemilos să-mi lase o cicatrice pe piept. A zburat. L-am privit cum se îndepărta; s-ar putea spune că o parte din mine a zburat odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ale Liviei Cramm erau înțepenite ca o menghină în jurul grumazului lui, iar degetele ei îl apăsau, apăsau... în vis, el dormea și s-a trezit tot în vis, cu senzația că viața îi era stoarsă din trup. Atunci s-a zbătut, s-a zbătut ca să scape cu viață și, în timp ce făcea asta, Livia se transforma încontinuu în tot soiul de chestii umede, puturoase, diforme și lunecoase. El n-o putea prinde și în tot acest timp strânsoarea ei devenea tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
erau înțepenite ca o menghină în jurul grumazului lui, iar degetele ei îl apăsau, apăsau... în vis, el dormea și s-a trezit tot în vis, cu senzația că viața îi era stoarsă din trup. Atunci s-a zbătut, s-a zbătut ca să scape cu viață și, în timp ce făcea asta, Livia se transforma încontinuu în tot soiul de chestii umede, puturoase, diforme și lunecoase. El n-o putea prinde și în tot acest timp strânsoarea ei devenea tot mai aprigă. Chiar înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]