33,140 matches
-
Constantin Mavrocordat și de către populația Bucureștiului. După nouă luni, nereușind să obțină decât promisiuni în locul fondurilor, s-a îndreptat spre Moldova, unde la acea vreme domnea Scarlat Ghica. Acolo, prin strădania principelui — care a impus colectarea unei dări suplimentare în favoarea mănăstirii Xiropotamou —, Dapontes a reușit să-și atingă scopul propus. În 1758, odată ce Scarlat Ghica a fost instalat în scaunul Țării Românești în locul lui Constantin Mavrocordat, acesta a continuat prin metode similare să-și stipendieze protejatul de la Muntele Athos (revenit și
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
aceeași misiune. După opt ani de peregrinări, a revenit la Xiropotamou în 1765 pentru a supraveghea construcția noii biserici și a-și petrece restul vieții acolo, studiind și scriind, însă noi neînțelegeri l-au făcut să plece mai întâi la Mănăstirea Cutlumuș - în 1771, iar în 1778 din nou în Skopelos, la "Buna Vestire". În 1784 edificiul a fost închinat Mănăstirii Xiropotamou și Dapontes a revenit pe Muntele Athos înainte de primi răspunsul de confirmare. Acolo a și murit la 7 decembrie
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
a-și petrece restul vieții acolo, studiind și scriind, însă noi neînțelegeri l-au făcut să plece mai întâi la Mănăstirea Cutlumuș - în 1771, iar în 1778 din nou în Skopelos, la "Buna Vestire". În 1784 edificiul a fost închinat Mănăstirii Xiropotamou și Dapontes a revenit pe Muntele Athos înainte de primi răspunsul de confirmare. Acolo a și murit la 7 decembrie 1784. Scriitor talentat, inteligent și vivace, Dapontes avea predispoziție pentru versificare, fiind creditat cu capacitatea de a se exprima în
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
starea de fapt socială, economică și politică a societății din Țara Românească a acelor vremuri. Opinia sa este - ulterior - de mai multe ori reluată ca material de analiză de către istoriografia românească. Lucrarea ["Flori pe înțelesul tuturor"] - din 1768 - menționează câteva mănăstiri din Principate închinate Sfintei Marii, iar ["Istoria Geografică"] este un nou prilej de a face scurte descrieri ale teritoriilor Țării Românești și Moldovei, după cum vocația sa religioasă, l-a făcut să noteze și detalii semnificative ale vieții unor sfinți pământeni
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
câte am trăit, cele mai fericite zile, cele mai fericite săptămâni din viața mea”. S-au împrietenit acolo cu familia Șuta formată din doi soți în vârstă și nepoțica lor, Gabriela. Ei se întorc apoi la București, îndreptându-se spre mănăstirile din nordul Moldovei unde stau o săptămână. Ei trec pe la Mănăstirea Neamț - unde văd craniul grecoacei Calipso, care s-a iubit cu poetul rus Aleksandr Pușkin - și Mănăstirea Sucevița. În ultima zi petrecută acolo, Ana a dispărut circa opt ore
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
din viața mea”. S-au împrietenit acolo cu familia Șuta formată din doi soți în vârstă și nepoțica lor, Gabriela. Ei se întorc apoi la București, îndreptându-se spre mănăstirile din nordul Moldovei unde stau o săptămână. Ei trec pe la Mănăstirea Neamț - unde văd craniul grecoacei Calipso, care s-a iubit cu poetul rus Aleksandr Pușkin - și Mănăstirea Sucevița. În ultima zi petrecută acolo, Ana a dispărut circa opt ore hoinărind prin ploaie pe dealurile din apropiere și apărând în cameră
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
nepoțica lor, Gabriela. Ei se întorc apoi la București, îndreptându-se spre mănăstirile din nordul Moldovei unde stau o săptămână. Ei trec pe la Mănăstirea Neamț - unde văd craniul grecoacei Calipso, care s-a iubit cu poetul rus Aleksandr Pușkin - și Mănăstirea Sucevița. În ultima zi petrecută acolo, Ana a dispărut circa opt ore hoinărind prin ploaie pe dealurile din apropiere și apărând în cameră udă leoarcă. Palaloga a căutat-o și, negăsind-o, i s-a făcut frică. Sosirea ei în
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
Filme București, fiind regizat de Gheorghe Vitanidis. Intrarea filmului în faza de producție a avut loc la jumătatea lunii iulie a anului 1968. Filmările s-au desfășurat în vara și toamna anului 1968 și au avut loc la București, Constanța, Mănăstirea Neamț și Mănăstirea Sucevița. Ele au fost realizate în sistem Cinemascop (pentru ecran lat), fiind folosită peliculă Eastman color, prelucrată în laboratoarele de la Buftea. Regizor secund a fost Radu Gurău, iar director de imagine Aurel Kostrakiewicz. La acest film au
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
regizat de Gheorghe Vitanidis. Intrarea filmului în faza de producție a avut loc la jumătatea lunii iulie a anului 1968. Filmările s-au desfășurat în vara și toamna anului 1968 și au avut loc la București, Constanța, Mănăstirea Neamț și Mănăstirea Sucevița. Ele au fost realizate în sistem Cinemascop (pentru ecran lat), fiind folosită peliculă Eastman color, prelucrată în laboratoarele de la Buftea. Regizor secund a fost Radu Gurău, iar director de imagine Aurel Kostrakiewicz. La acest film au colaborat ca asistenți
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
și dirijată de Tiberiu Olah, precum și interpretarea inteligentă și expresivă a Irinei Petrescu. Nu toți criticii au apreciat însă calitatea filmului. Într-un studiu publicat în 1976, Alice Mănoiu scria că filmul este conceput într-un „stil-reclamă: «vizitați litoralul și mănăstirile»”, afirmând că aceasta poate distruge emoția spectacolului. Ea afirma că decorurile inspiră grandomanie și falsitate, iar imaginile sunt inundate de „băi de lumină”, criticând faptul că Irina Petrescu apărea în scene „foarte «sexy» ca pentru o reclamă turistico-mondenă”.
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
IV-lea de Flandra. Chiar și fostul său oponent, Richard I de Normandia s-a raliat războiului împotriva lui Fulc. În iarna dintre 995 și 996, ei au asediat Langeais, însă Odo s-a îmbolnăvit și a fost dus la mănăstirea de Marmoutier din Tours, unde a murit la 12 martie 996. Odo a fost căsătorit (cca. 983) cu Bertha de Burgundia, fiică a regelui Conrad al Burgundiei cu Matilda de Franța. cu care a avut următorii copii:
Odo I de Blois () [Corola-website/Science/328394_a_329723]
-
cât și a Angevinilor. Theobald a încheiat o alianță cu Fulc al II-lea de Anjou, care i-a asigurat controlul asupra Saumur, o citadelă strategică localizată între râurile Loara și Thouet, care păzea marca angevină. Acesta includea controlul asupra mănăstirii Saint-Florent, aflate în interiorul zidurilor Saumurului. În schimb, recent văduvul Fulc s-a căsătorit cu sora lui Theobald, rămasă văduva după moartea lui Alan al II-lea de Nantes. În 960, Theobald a început să intre în adversitate cu ducele Richard
Theobald I de Blois () [Corola-website/Science/328396_a_329725]
-
a recuperat toate pretențiile la tronurile de Habsburg și Ungariei la care renunțase anterior. La fel ca arhiducesele anterioare care au fost fie văduve fie s-au separat de soții lor, s-a presupus că Isabella se va alătura unei mănăstiri. E a ales altă cale. În lunile care au precedat Primul Război Mondial, s-a descoperit că exista o mare lipsă de asistente medicale calificate disponibile pentru serviciu în timp de război. În consecință Crucea Roșie a deschis mai multe
Arhiducesa Isabella de Austria () [Corola-website/Science/327551_a_328880]
-
să prăznuiește hramul Pogorârii Sfântului Duh iaste zidită de răposatu Gheorghe hatman frate cu Vasile Voievod, leat 7147 (1639), iar acum 7328 (1820), cum blagoslovenia preasfințitului mitropolit kirio kir Veniamin și prin osârdia cuvioșiei sale ieromonah Iosif, egumenul acestei sfinte mănăstiri, s-au deschis zidirea, s-au tencuit și s-au acoperit. 1820 iunie 8”". Domnitorul i-a trimis la 7 august 7149 (1641) pe mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, pe episcopul Mitrofan al Romanului, pe episcopul Anastasie al Rădăuților și
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
a trimis la 7 august 7149 (1641) pe mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, pe episcopul Mitrofan al Romanului, pe episcopul Anastasie al Rădăuților și pe boierii Dumitrașcu Șoldan (mare vornic) și Gavriil (hatman și pârcălab al Sucevei), precum și pe egumenii mănăstirilor Neamț, Bistrița, Bisericani, Pângărați și Agapia pentru a delimita moșia Mănăstirii Pionu. Din documentele emise cu acel prilej rezultă că mănăstirea Pionu stăpânea o mare parte din masivul Ceahlău. Ulterior, marele paharnic Gheorghe Coci a donat și alte moșii cumpărate
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
al Moldovei, pe episcopul Mitrofan al Romanului, pe episcopul Anastasie al Rădăuților și pe boierii Dumitrașcu Șoldan (mare vornic) și Gavriil (hatman și pârcălab al Sucevei), precum și pe egumenii mănăstirilor Neamț, Bistrița, Bisericani, Pângărați și Agapia pentru a delimita moșia Mănăstirii Pionu. Din documentele emise cu acel prilej rezultă că mănăstirea Pionu stăpânea o mare parte din masivul Ceahlău. Ulterior, marele paharnic Gheorghe Coci a donat și alte moșii cumpărate în această zonă. Vasile Lupu a întărit mănăstirii toate aceste moșii
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
al Rădăuților și pe boierii Dumitrașcu Șoldan (mare vornic) și Gavriil (hatman și pârcălab al Sucevei), precum și pe egumenii mănăstirilor Neamț, Bistrița, Bisericani, Pângărați și Agapia pentru a delimita moșia Mănăstirii Pionu. Din documentele emise cu acel prilej rezultă că mănăstirea Pionu stăpânea o mare parte din masivul Ceahlău. Ulterior, marele paharnic Gheorghe Coci a donat și alte moșii cumpărate în această zonă. Vasile Lupu a întărit mănăstirii toate aceste moșii printr-un act din 24 august 1646, acel privilegiu. La
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
a delimita moșia Mănăstirii Pionu. Din documentele emise cu acel prilej rezultă că mănăstirea Pionu stăpânea o mare parte din masivul Ceahlău. Ulterior, marele paharnic Gheorghe Coci a donat și alte moșii cumpărate în această zonă. Vasile Lupu a întărit mănăstirii toate aceste moșii printr-un act din 24 august 1646, acel privilegiu. La jumătatea secolului al XVII-lea familia Cantacuzino a început să achiziționeze moșii în zonă. La începutul anului 1672, Șerban Cantacuzino, viitorul domn al Țării Românești (1678-1688), a
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
august 1646, acel privilegiu. La jumătatea secolului al XVII-lea familia Cantacuzino a început să achiziționeze moșii în zonă. La începutul anului 1672, Șerban Cantacuzino, viitorul domn al Țării Românești (1678-1688), a fugit în Moldova și s-a ascuns la mănăstirea Hangu după revenirea pe tron a lui Grigore I Ghica (1660-1664, 1672-1673). De acolo el a trecut în Transilvania. Chiliile mănăstirești au ars într-un incendiu, iar peste ruinele lor Alexandru Ruset, fiul domnitorului Antonie Vodă Ruset (1675-1678) și ginerele
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
Gheorghe Coci, a construit pe la anul 1676 un zid de incintă. Deasupra porții de intrare în incintă a fost amplasată următoarea pisanie în limba slavonă: "„Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, acest zid pre împrejurul mănăstirii l-au zidit Io Alexandru Voievoda i gospodja ego Anița snă Io Antonie Ruset Voievoda, gineri lui Gheorghe Hatman. Vleto 7184 (1676) msța august 15”". Ajuns proprietar al moșiei Hangu, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino (1635-1686) a ridicat un turn circular
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
voevoda 7184 (1676) msța iulie 15 zile”". În afară de acel turn a mai fost ridicat în colțul sud-estic un al doilea turn, tot circular, dar de proporții mai reduse. Fortificarea și înzestrarea ei cu metereze și turnuri puternice au făcut ca mănăstirea să devină în mai multe rânduri un loc de refugiu pentru boierii Cantacuzini. Aceștia puteau trece ușor în Transilvania. Aici s-au adăpostit în 1683, în timpul domniei lui Gheorghe Duca, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino și marele logofăt Nicolae Racoviță, împreună cu
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
și moșiile dăruite Schitului Hangu de domnitorii Moldovei. În anul 1791 Matei Cantacuzino a plecat în Rusia cu întreaga familie obținând titlul de cneaz și înalte distincții imperiale. Moșiile au fost administrate de arendași care au încălcat frecvent domeniile schitului. Mănăstirea Hangu începe un lung șir de procese cu boierii Cantacuzini pe care i-a acuzat că au încălcat unele moșii pe care le avea în munți. În anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi emite un hrisov prin care îi confirmă cneazului
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
30 ai secolului al XIX-lea să-i oblige pe călugări să părăsească așezământul monahal, beneficiind de sprijinul ocupanților ruși și ale căror armate au staționat lungi perioade pe teritoriul Principatelor Române. Ei au construit o curte boierească în incinta mănăstirii și un palat cunoscut astăzi ca . Călugării s-au mutat în 1840 la Schitișor, în jurul unei bisericuțe de lemn, la aproximativ 2 km nord-vest de ctitoria lui Gheorghe Coci. Potrivit legendei, pentru alungarea călugărilor din schit, Cantacuzinii au atras asupra
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
protejau latura de est unde se afla poarta de intrare în incintă. Mai târziu a fost înălțat și un turn pătrat în colțul de nord-vest, cu rol de locuință. El datează probabil din perioada în care cnejii Cantacuzini au transformat mănăstirea în palat și au realizat importante adăugiri. Această ipoteză decurge din analiza atentă a structurii construcției, a materialelor folosite și mai ales a racordurilor între turnuri și zidul de incintă. Turnul din colțul sud-vestic lipsește astăzi, dar cercetătorii presupun că
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
vestică se întrerup acolo unde ar fi trebuit să fie ultimul turn de colț. Aflat la Hangu în 1842, Vasile Alecsandri a scris poezia "„Sora și hoțul”" în care se vorbește despre o călugăriță care fusese adusă de copilă la mănăstire. Văzând-o că-și plânge soarta, un haiduc îi propune să fugă împreună cu el pentru a fi astfel fericită. În scrierea postumă „Piatra Teiului (Legendă)”, Alecu Russo relatează o călătorie prin munții Moldovei, amintind și de "„săhăstria de la Hangu, care
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]