31,753 matches
-
Piața Roșie care protestau Împotriva ocupației Cehoslovaciei se aflau Pavel Litvinov (nepotul ministrului de Externe al lui Stalin) și Larisa Daniel (soția unui romancier sovietic aflat În Închisoare). Unitățile militare est-europene implicate În invazia Cehoslovaciei fuseseră făcute să creadă că apărau țara de invadatori vest-germani sau americani; unele dintre ele au trebuit retrase discret, fiindcă loialitatea lor (mai ales a trupelor maghiare staționate În Slovacia) devenise Îndoielnică. În Polonia, cum am văzut, evenimentele de la Praga au stimulat protestele studențești și, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vremurile bune” ale Europei s-au dus, poate pentru mult timp. Tinerii nu mai căutau să schimbe lumea; căutau doar o slujbă. Fascinației ambițiilor colective i-a urmat obsesia nevoilor personale. Într-o lume amenințătoare, devenise mai important să-ți aperi interesul personal decât să lupți pentru o cauză colectivă. Dar schimbarea de atmosferă era, fără Îndoială, și o reacție la abundența amețitoare a deceniului precedent. Europenii, care se Îmbătaseră În anii ’60 de explozia nemaivăzută de energie și originalitate În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât orice angajament față de legile sau instituțiile politice ale propriului stat. Mai mult, ofițerii greci aveau convingerea (existentă și În Spania, la tradiționalul corp ofițeresc) că ei Înșiși sunt gardienii integrității nației, nu efemera Constituție pe care juraseră să o apere. Armata s-a implicat dintru Început În viața politică a Greciei postbelice: la alegerile naționale de la Începutul anilor ’50 a Învins Partidul Solidarității Elene, condus de mareșalul Alexander Papagos, comandant al forțelor guvernamentale În războiul civil. Până În 1963, militarii l-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
armata număra 300 de generali și un ofițer la fiecare 11 soldați (proporția cea mai ridicată din Europa). În 1967, o Lege Instituțională a Statului Învestea oficial forțele armate cu responsabilitatea de a garanta unitatea națiunii și integritatea ei teritorială, apărând „sistemul instituțional”. În practică Însă, armata devenise inutilă. Timp de zeci de ani, Franco Își protejase armata de orice războaie străine sau coloniale. Spre deosebire de soldații francezi sau portughezi, spaniolii nu trecuseră prin Înfrângeri umilitoare sau retrageri forțate. Nici un pericol militar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la suprafață, de această dată la scară continentală. Politicienii naționali deplasau prudent responsabilitatea publică pentru „euro-scandalurile” ocazionale pe umerii unei clase invizibile de „eurocrați” nealeși, a căror proastă reputație nu avea costuri politice. Între timp, bugetul exagerat al Comunității era apărat de beneficiarii și promotorii săi deopotrivă, În numele „armonizării” transnaționale sau a compensării legitime, și alimentat din sacul aparent fără fund al Comunității. Pe scurt, „Europa” devenea treptat un „pericol moral” semnificativ, după cum jubilau oponenții ei cârcotași, mai ales În Marea Britanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un proces de reducere a inflației și cheltuielilor guvernamentale, chiar cu prețul dificultăților economice și a unei creșteri economice mai lente. Nici unul dintre aceste obiective nu era mărturisit deschis. Guvernul laburist a pretins până la sfârșit că susține valorile fundamentale și apără instituțiile statului asistențial, În vreme ce inaugura În practică o ruptură atent calculată, Încercând să Înfăptuiască pe furiș ceea ce predecesorii nu putuseră legifera În mod deschis. Strategia nu a funcționat: laburiștii au pierdut din susținători, fără a putea să-și revendice realizările
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că acolo unde intrau În conflict drepturile mai multor comunități etnice sau religioase, singurul mod eficient de a tranșa chestiunea era forța, nu legea. Drepturile minorităților nu au putut fi protejate În interiorul statelor, iar statele slabe nu au putut fi apărate de pretențiile vecinilor mai puternici. După speranțele Înșelate ale Tratatului de la Versailles, Învingătorii din 1945 au decis că interesele colective erau mai bine apărate de soluția dureroasă, dar eficace, a regrupării teritoriale („epurare etnică”, după cum i s-a spus mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Drepturile minorităților nu au putut fi protejate În interiorul statelor, iar statele slabe nu au putut fi apărate de pretențiile vecinilor mai puternici. După speranțele Înșelate ale Tratatului de la Versailles, Învingătorii din 1945 au decis că interesele colective erau mai bine apărate de soluția dureroasă, dar eficace, a regrupării teritoriale („epurare etnică”, după cum i s-a spus mai târziu). Cât despre apatrizi, ei n-au mai fost tratați ca o anomalie judiciară Într-o lume de state și națiuni, ci ca victime
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
război: spre deosebire de sulițe, ele nu erau bune decât pentru negocieri. Arsenalul nuclear funcționa ca instrument de descurajare - dacă Îți convingeai adversarul că ai putea, În ultimă instanță, să-l folosești. În orice caz, nu exista nici un alt mijloc de a apăra Europa de Vest Împotriva Pactului de la Varșovia - care, la Începutul anilor ’80, se fălea cu 50 de divizii de infanterie și infanterie mecanizată, 16.000 de tancuri, 26.000 de mașini de luptă și 4.000 de avioane de luptă. Acesta este
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trei săptămâni Înainte. Pe 19 august, el a denunțat public lovitura de la Kremlin, declarând-o ilegală, și și-a asumat poziția de șef al rezistenței, dirijând operațiunile din cartierul său general de la Parlamentul rus și mobilizând mulțimea adunată acolo să apere democrația Împotriva tancurilor. În același timp, sub privirile reporterilor internaționali, Elțîn se angaja În ample negocieri și conversații cu liderii mondiali - care i-au oferit toți sprijinul lor neprecupețit și s-au abținut cu grijă să le acorde orice fel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din interior, implicațiile ei erau mai puțin radicale. Iar dacă secretarii comuniști locali transformați peste noapte În președinți de stat aveau toate motivele să acționeze În forță pentru a-și proteja fiefurile, autoritățile sovietice de la centru nu aveau moșii de apărat. Ei puteau oferi cel mult o Întoarcere la structurile decrepite pe care Gorbaciov le demolase cu entuziasm: nu e de mirare că nu au avut puterea să lupte până la capăt 19. Singurul lider comunist cu o bază electorală la Moscova
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și musulmani; sârbii au boicotat referendumul și votul În parlament) și-a declarat independența În martie 1992, soarta republicii a fost pecetluită. Luna următoare, liderii sârbilor bosniaci au proclamat Republica Srpska, iar armata iugoslavă a intervenit, ajutându-i să Își apere și să-și „curețe” teritoriul. Războaiele sârbo-croat și sârbo-bosniac s-au dovedit cumplite pentru popoarele În cauză. Deși la Început au avut loc confruntări deschise Între armate mai mult sau mai puțin obișnuite, În orașe strategice ca Sarajevo și Vukovar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
electoratul, ei au Întârziat introducerea reformelor cât mai mult posibil. Primul „program de reformă economică” al Ucrainei, anunțat În octombrie 1995, se remarca prin reticența față de liberalizarea piețelor interne și reducerea rolului statului În economie. În septembrie 1995, Kucima Își apăra poziția - cu un argument bine cunoscut istoricilor regiunii - invocând riscul de „a copia orbește experiența străinilor”. După ce trecuseră prin mlaștina disperării economice la Începutul anilor ’90, statele foste comuniste din primul grup au ieșit la liman pe o fundație mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Grecia. Dar, așa cum preziseseră scepticii, presiunea unei monede unice a Început curând să se facă simțită. Banca Centrală Europeană (BCE), recent Înființată la Frankfurt, a menținut de la Început o rată a dobânzii relativ ridicată pentru a sprijini noua monedă, apărând-o de inflație. Dar economiile statelor din zona euro nu aveau toate același nivel de dezvoltare și nici nu se aflau În același punct al ciclului economic. Unele, precum În Irlanda, creșteau spectaculos; altele - mai ales În Portugalia - erau cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deține un mecanism prin care să determine sau să susțină propriile interese de securitate. Aceasta nu Înseamnă că Europa nu are o politică externă comună. Dimpotrivă, de zeci de ani Comunitatea Europeană și succesoarea ei, Uniunea, Își promovează și Își apără cu succes interesele În instanțe internaționale și Împotriva competitorilor străini. Dar aceste interese au fost definite de la Început În termeni preponderent economici - mai exact, protecționiști. Miniștrii economiei și membrii comisiilor de comerț din Europa s-au luptat pe față cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
protejează fermierii subvenționați din Europa - restricționând, de exemplu, comerțul liber cu zahăr În detrimentul producătorilor din Africa sau America Centrală 18. Dar, dacă statele care fac parte din UE (chiar și cele mai puternice) au delegat cu plăcere Bruxelles-ul să le apere interesele În Organizația Mondială a Comerțului și În alte părți, ele nu au renunțat la atribuția vitală a oricărui stat modern. Uniunea Europeană nu are armată. Este În parte un accident istoric. La Începutul anilor ’50, mulți considerau că În viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
impus, În zona pe care o cruțase, o unitate benefică. În absența europenilor Încătușați din Est, cetățenii Europei de Vest au prosperat: scăpaseră de grija statelor sărace și Înapoiate apărute pe ruinele fostelor imperii continentale, iar umbrela militară americană Îi apăra de un reflux politic al trecutului recent. Această viziune, obtuză după părerea Estului, nu mai putea fi menținută după colapsul comunismului și destrămarea imperiului sovietic. Coconul fericit care era Europa Occidentală (cu comunitățile ei economice și zonele ei de comerț
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
europenii Începuseră, cu chiu, cu vai, să cadă de acord, i-a dus pe mulți la concluzia că problema cea mai serioasă cu care se confrunta Europa o constituiau Statele Unite. NATO fusese creată fiindcă Europa de Vest nu era capabilă să se apere singură, fără ajutorul americanilor. și a continuat să existe datorită incapacității cronice a guvernelor europene de a constitui o forță militară proprie și eficientă. Începând cu Tratatul de la Maastricht din 1993, Uniunea Europeană a admis necesitatea unei politici externe și de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Franța, ca peste tot) cu o doză considerabilă de nostalgie șovinistă. La a 50-a aniversare a debarcării În Normandia, liderul Alianței Naționale (formațiune ex-fascistă) din Italia, Gianfranco Fini, declara pentru La Stampa: „Sper că nu veți considera că apăr fascismul dacă mă Întreb: oare Europa nu și-a pierdut o parte din identitatea culturală odată cu sosirea americanilor?”. Nou la Începutul secolului XXI era faptul că aceste păreri deveneau locuri comune: ele migraseră de la extremele politice sau intelectuale În centrul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la 53% (respectiv 57%) din ultima leafă - pe termen nelimitat. Nu este clar dacă această plasă de salvare Îi făcea pe oameni să nu-și mai caute de lucru. Dar Își avea prețul ei. Un hățiș de regulamente menite să apere interesele salariaților Îi Împiedicau pe angajatorii din cele mai multe țări ale Uniunii Europene (și mai ales pe cei din Franța) să concedieze cu ușurință un angajat cu normă Întreagă: de aici reticența ofertei de lucru și ratele invariabil ridicate ale șomajului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ele erau utilizate pentru alinarea sărăciei. Astfel de sentimente erau frecvente În Scandinavia, cum era de așteptat. Dar prevalau și În Marea Britanie, În Italia sau În Spania. Exista un consens internațional, dincolo de diferențele de clasă, că datoria statului este să apere cetățenii de neprevăzutul vieții și al pieței: nici unitatea angajatoare, nici statul nu puteau trata angajații ca pe niște producători dispensabili. Responsabilitatea socială și avantajul economic nu trebuiau să se excludă reciproc: „creșterea” era lăudabilă, dar nu cu orice preț
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
părți analizau mai ales dacă regimul petainist a fost „fascist” sau „reacționar” și dacă el ilustra continuitatea sau ruptura cu trecutul republican al țării. Exista Încă, la acea vreme, o respectată școală de istorici francezi care susțineau că „scutul” pétainist apărase Franța de „polonizare” - de parcă Hitler intenționase vreodată să Își trateze cuceririle din Occident cu ferocitatea barbară aplicată Estului. În istoriografie, ca și În viața națională, era Încă imposibil să exprimi cel mai mic dubiu asupra rezistenței eroice a francezilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
hindusă alături de Marea bătălie a urmașilor lui Bhârata sau Mahabharata, se face referire deja la o "vie extraordinară"4. În mitologia egipteană, Ra zeul solar creator al lumii este cel care a introdus vinul și beția pe pământ. Pentru a apăra omenirea de mânia zeiței Hathor, pe care grecii au identificat-o cu Afrodita, Ra a preparat o licoare îmbătătoare de culoarea sângelui. În amintirea acestui vicleșug divin, egiptenii au pus vinul și toate sărbătorile ce au legătură cu vinul sub
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
demonstrațiile secuiești și maghiare provocatoare care aduc neliniște. Mai suntem acuzați și de naționalism (Marko Bela) și mă întreb: U.D.M.R.-ul, cauza cui o susține? A marțienilor? Vrem ca și românul nostru să se bucure de darul acestui pământ, apărat cu sângele părinților noștri din neam în neam, din generație în generație. Acuzatorii maghiari au deja mai multe drepturi decât românul și au împins până la abuz cererile lor intolerabile. Noi, românii, nu avem dreptul să ne apărăm ființa națională și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
darul acestui pământ, apărat cu sângele părinților noștri din neam în neam, din generație în generație. Acuzatorii maghiari au deja mai multe drepturi decât românul și au împins până la abuz cererile lor intolerabile. Noi, românii, nu avem dreptul să ne apărăm ființa națională și cele pământești la noi acasă? Omul - individ - trebuie să aibă un cămin propriu și să se bucure de rodul muncii sale împreună cu familia sa. La fel și neamurile, care sunt o familie mai mare, au nevoie de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]