32,236 matches
-
Ordinul Sfântului Gheorghe, Crucea Sfântului Gheorghe și Medalia Sfântului Gheorghe. Panglica își are originile în perioada Imperiului Rus fiind un element adițional la cele trei distincții cu care erau decorați militarii ruși pentru eroism și aport adus patriei. În perioada sovietică cele trei distincții au fost interzise de către autoritățile comuniste, întrucât ele ar fi reprezentat țarismul, astfel din 1917 până în 1992 panglica nu a fost utilizată pe aceste distincții. Totuși, panglica a continuat să fie folosită în continuare pe distincțiile Sfântului
Panglica Sfântului Gheorghe () [Corola-website/Science/331824_a_333153]
-
fi reprezentat țarismul, astfel din 1917 până în 1992 panglica nu a fost utilizată pe aceste distincții. Totuși, panglica a continuat să fie folosită în continuare pe distincțiile Sfântului Gheorghe în Armata Albă, în Corpul rus din cadrul Wehrmachtului și pe decorațiile sovietice Ordinul Gloriei și medalia pentru victoria asupra Germaniei, fiind redenumită în ”gvardeiskaia lenta” (panglica gărzii; în ). Statutul Ordinului înființat în 1769 prevedea următoarea descriere a panglicii: "«Panglică de mătase în trei dungi negre și două" galbene"»". În statutul din 1833
Panglica Sfântului Gheorghe () [Corola-website/Science/331824_a_333153]
-
și al sărbătorii de 9 mai”. Navalnîi a mai prezentat ca argument dovezi că generalul amatei imperiale ruse, ataman al cazacilor de pe Don - Piotr Krasnov, care a luptat cu armata imperială rusă și apoi de partea Germaniei Naziste contra armatei sovietice, dar și alți miltanți din corpul al XV-lea SS de cavalerie cazacă au purtat această panglică; de asemenea și Carl Gustaf Emil Mannerheim, fost președinte al Finlandei, general-locotenent în Armata Imperială Rusă, purta la gât atât Crucea Sfântului Gheorghe
Panglica Sfântului Gheorghe () [Corola-website/Science/331824_a_333153]
-
un cap de pod foarte puternic pe malul răsăritean al fluviului. În timpul Operațiunilor Lumberjack și Plunder din februarie-martie 1945, germanii au pierdut aproximativ 400.000 de soldați, dintre care aproximativ 280.000 de prizonieri. Pe frontul de răsărit, Armata Roșie sovietică, (alături de care luptau și Forțele armate poloneze din est), a cucerit cea mai mare parte a Poloniei și a început înaintarea spre Berlin. Sovieticii (cărora li se alăturaseră și Armata României după 23 august), au atacat prin Ungaria spre Cehoslovacia
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
aceste condiții, părea clar că sovieticii aveau să cucerească Berlinul cu mult timp înainte ca aliații occidentali să ajungă în zonă. Eisenhower și-a concentrat din aceste motive atenția spre atingerea altor obiective. Cele mai importante erau joncțiunea cu forțele sovietice și separarea armatei germane în două, ceea ce ar fi împiedicat organizarea unei defensive unificate. După îndeplinirea acestor obiective, forțele germane separate ar fi fost eliminate mai ușor. În plus, rămânea de rezolvat problema regiunii Ruhr. Deși în zonă erau concentrate
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Hitler se pregăteau să organizeze efort final, de durată, în fortăreața naturală a munților Alpi din sudul Germaniei și vestul Austriei. Era de presupus că, dacă ar fi reușit o rezistență de un an sau mai mult, disensiunile dintre Uniunea Sovietică și aliații occidentali le-ar fi oferit germanilor un instrument de negociere care să le permită obținerea unor aranjamente de pace mai favorabile. În realitate, în momentul în care aliații occidentalii au reușit să traverseze Rinul, "Wehrmachtul" suferise pierderi atât
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de Armată VI comandat de Devers urma să apere flancul drept al forței principale de atac. Mai mult chiar, obiectivul principal al atacului nu mai era cucerirea Berlinului, ci a Leipzigului, unde urma să să se facă joncțiunea cu trupele sovietice. În acest fel, forțele germane ar fi fost rupte în două. Odată ce ar fi fost atins acest obiectiv, Grupul de Armată XXI și-a fi continuat cucerirea orașelor Luebeck și Wismar de pe malul Mării Baltice, izolând forțele germane în peninsula Iutlanda
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de către reprezentanții guvernelor aliate în timpul Conferinței de la Ialta, Eisenhower nu întrevedea nici un avantaj politic în cursa pentru cucerirea Berlinului. El considera pe bună dreptate că, orice teritoriu pe care aliații occidentali l-ar fi ocupat în viitoare zonă de ocupație sovietică, ar fi trebuit în cele din urmă să fie cedate sovieticilor după încheierea războiului. În cele din urmă, campania militară aliată s-a desfășurat în conformitate cu noile planuri ale lui Eisenhower . Prima pas pentru realizarea planului lui Eisenhower era eliminarea rezistenței
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de Erfurt—și tot așa au fost cucerite orașele Erfurt, Jena, și Leipzig. Toți militarii aliați de pe linia Elbe-Mulde erau dornici să fie primii care să facă joncțiunea cu Armata Roșie. La sfârșitul lunii aprilie se cunoștea faptul că trupele sovietice se aflau în apropiere și mai multe zeci de patrule americane cercetau valea râului Mulde în speranța că îi vor întâlni pe ruși. Elemente ale Armatei I din cadrul Corpului V au reușit să stabilească primii contactul cu sovieticii. În zia
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
îi vor întâlni pe ruși. Elemente ale Armatei I din cadrul Corpului V au reușit să stabilească primii contactul cu sovieticii. În zia de 25 aprilie, la ora 11:30, o patrulă a Diviziei a 69-a a întâlnit un cavalerist sovietic în satul Leckwitz. În cursul aceleiași zile, mai multe patrule americane ale aceleiași armate au întâlnit subunități sovietice. Pe 26 aprilie, comandantul diviziei, generalul maior Emil F. Reinhardt s-a întâlnit la Torgau cu generalul maior Vladimir Rusakov, comandantul Diviziei
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
cu sovieticii. În zia de 25 aprilie, la ora 11:30, o patrulă a Diviziei a 69-a a întâlnit un cavalerist sovietic în satul Leckwitz. În cursul aceleiași zile, mai multe patrule americane ale aceleiași armate au întâlnit subunități sovietice. Pe 26 aprilie, comandantul diviziei, generalul maior Emil F. Reinhardt s-a întâlnit la Torgau cu generalul maior Vladimir Rusakov, comandantul Diviziei a 58-a de gardă, în cadrul primei ceremonii oficiale comune. După o campanie aproape fără greșeală prin Germania
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
acestui fapt, aliații au trebuit să lupte din greu pentru victorie. Chiar și atunci când devenise evident chiar și pentru cei mai loiali naziști că situația Germaniei este pecetluită, Hitler a continuat să refuze să recunoască realitatea. Doar când proiectilele artileriei sovietice au început să cadă asupra buncărului său din Berlin, Führerul a cedat și s-a sinucis. Traversarea Rinului, încercuirea și cucerirea regiunii Ruhr și înaintarea rapidă până pe aliniamentele fluviilor Elba-Mulde și a Alpilor au consacrat campania finală de pe frontul de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
în vedere rezultatul final al campaniei. Per total, planurile aliate s-au dovedit a fi bine întocmite, lucru demonstrat de rapiditatea atingerii obiectivelor ordonate. La finalul războiului, distrugerea "Wehrmachtului" de către Armata Roșie pe frontul de răsărit a consacrat poziția Uniunii Sovietice ca o supraputere în perioada postbelică pe de-o parte iar, pe de altă parte, rolul conducător al Forțelor armate ale SUA pe frontul de vest, atât prin demonstrarea capacității mobilizării efectivelor cât și a capacităților industriale și tehnologice, a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de îmbunătățire a proiectării acestora. El i-a arătat lui Hitler că pierderea relativ scăzută a trupelor germane se datora eficienței ridicate a tancurilor. La 17 septembrie a fost ocupat orașul Brest. De la est Polonia, a fost invadată de forțele sovietice, cărora printr-un acord le-a fost transferată Cetatea Brest, fapt regretat de Guderian. Ceremonia cedării, a fost marcată de o paradă comună la care a participat și general-colonelul. Potrivit lui Guderian, el sa opus invadării Uniunii Sovietice. Din spusele sale
Erinnerungen eines Soldaten () [Corola-website/Science/335572_a_336901]
-
invadată de forțele sovietice, cărora printr-un acord le-a fost transferată Cetatea Brest, fapt regretat de Guderian. Ceremonia cedării, a fost marcată de o paradă comună la care a participat și general-colonelul. Potrivit lui Guderian, el sa opus invadării Uniunii Sovietice. Din spusele sale, Hitler a subestimat puterea militară a inamicului, posibilitatea industriei și forța sistemului de stat. Cu toate acestea, acesta a regretat că la începutul războiului, doar 145 de divizii au fost utilizate pe frontul estic, având în vedere
Erinnerungen eines Soldaten () [Corola-website/Science/335572_a_336901]
-
Radarul P-37 (în rusă ”Мечи”, index GRAU - 1RL139, după clasificarea NATO ”Bar Lock”) este un radiotelemetru sovietic exploatat din anul 1971 în fosta URSS. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României, din anul 1975. Este în exploatare. În scopul de a proteja radarul P-35 M de bruiajul pasiv
P-37 (radar) () [Corola-website/Science/335574_a_336903]
-
continuu pericol să fie distruse de bombardamentele aeriene. Al doilea era acela că, acționând din baze aflate mai la nord, vasele germane puteau să atace cu mai mare eficiență convoaiele din Atlanticul de Nord, care erau folosite pentru aprovizionarea Uniunii Sovietice. Pe 11 februarie 1942, vasele "Kriegsmarine" au părăsit portul Brest la ora 21:14 și au navigat nedetectate de inamic pentru mai bine de 12 ore, reușind să ajungă la intrarea în Canalul Mânecii fără să fie interceptate. După ce navele germane
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
Radarul (în limba rusă „Перископ”, în cod NATO „Bar Lock”) a fost un radiotelemetru sovietic exploatat din anul 1952 în fosta URSS. Radarul a fost și în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României. În prezent nu se exploatează. Radarul P-20 a fost prima stație de radiolocație de descoperire îndepărtată și
P-20 „Periscop” () [Corola-website/Science/335590_a_336919]
-
a fost o țintă aleasă a bombardamentelor din cel de-al Doilea Război mondial. Toate clădirile au fost distruse. Instrumentele principale au fost salvate "in extremis" și păstrate la Leningrad, inclusiv telescopul și conținutul bibliotecii. Chiar înainte de sfârșitul războiului, guvernul sovietic a hotărât să se reconstruiască observatorul. În 1946 lucrările de refacere au început, după ce fusese curățat terenul. Observatorul și-a redeschis porțile în mai 1954. Nu numai că a fost reconstruit, ci și completat foarte mult, din punct de vedere
Observatorul Astronomic din Pulkovo () [Corola-website/Science/335592_a_336921]
-
Ivan Turbincă” este, de asemenea, populară în Republica Moldova, care a făcut parte la momentul publicării din gubernia Basarabia a Imperiului Rus și apoi a format, după o scurtă perioadă în care a fost parte a României, RSS Moldovenească din cadrul Uniunii Sovietice. Ea se află printre scrierile lui Ion Creangă ce au fost cunoscute de către cititorii vorbitori de limba engleză încă din perioada interbelică, atunci când acestea au început să circule în traducere. Potrivit autorului britanic Paul Bailey, variantele traduse se bazează prea
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
fost produs de studioul cinematografic „Moldova-Film” din Chișinău și are o durată de aproximativ 70 de minute. Filmările principale au fost realizate în regiunea Cernăuți din nordul Bucovinei, fiind folosiți ca figuranți mai mulți țărani români autentici, neasimilați de regimul sovietic. Potrivit mărturiilor publicate în cartea "Eugen Doga: Muzica este prima și ultima mea iubire" (2012), compozitorul transnistrean Eugen Doga a înțeles acolo că moldovenii și românii au aceeași cultură: limbă, tradiții, folclor, port și dans popular, fapt ce i-a
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
juriului pentru cea mai bună ecranizare la Festivalul regional de filme din Riga (ediția VIII-a, 1968), fiind însă interzis de autoritățile comuniste începând din 1968 din cauza substratului său religios și putând fi vizionat din nou abia după prăbușirea regimului sovietic. Structurat în jurul prozei experimentale omonime a lui Ioviță, " Se caută un paznic" a beneficiat de o atenție specială datorită coloanei sonore realizate de compozitorul Eugen Doga. Criticul de film moldovean Ana-Maria Plămădeală consideră că muzica se află în armonie cu
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
specială datorită coloanei sonore realizate de compozitorul Eugen Doga. Criticul de film moldovean Ana-Maria Plămădeală consideră că muzica se află în armonie cu „simbioza comică și filozofică” a filmului, iar muzica și filmul au creat o satiră discretă a presiunilor sovietice asupra populației locale: „Stilul sintetic al structurii melodice îi ajută pe tinerii cineaști să transfere ideile lui Creangă într-o lume de opresiune totalitară, subliniind aspirația eternă a unei națiuni bântuite de atrocitățile istoriei spre emancipare spirituală”. Un verdict similar
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
Mariana Geamănu. Producția realizată este un scurtmetraj cu o durată de aproximativ 7 minute. Povestea face parte, de asemenea, din moștenirea lui Creangă în Republica Moldova. Înainte de proclamarea independenței în 1991, în timp ce regiunea încă făcea parte ca RSS Moldovenească din Uniunea Sovietică, unul dintre cei mai importanți artiști moldoveni, Igor Vieru, a realizat ilustrații originale pentru edițiile locale ale poveștii. Începând de la sfârșitul anilor '80 ai secolului al XX-lea, regizorul român Ion Popescu-Gopo a început să lucreze la o variantă cinematografică
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
interpretează muzica compusă de ea însăși într-un amestec de jazz, soul, și r'n'b cu elemente din muzica clasică și gospel. În anul 2009 a câștigat un important festival muzical din Letonia, popular mai ales printre fostele republici sovietice socialiste. În 2016 a fost selectată să reprezinte Ucraina la Concursul Muzical Eurovision, unde cântecul interpretat de ea, „1944”, care evocă deportarea tătarilor din Crimeea, a obținut Marele Premiu.
Jamala () [Corola-website/Science/335622_a_336951]